Portugalia:Lisabona-Fatima-Porto

Ziua întâi-Lisabona-26 iulie

Plecarea se petrece la Milano.Ne imbarcăm in avion ,incercând sa inghesuim cât mai multe în modul cel mai discret in valizele mici,cât să incapă in cutia lor de măsură pentru bagaj de mâna.Deja m-am obisnuit cu ideea de zbor,cât de mult uram eu gândul de a  fi sus ,în aer.Preferam sa merg înot decât să mă transport in cutia zburătoare…Ce statistici ,ce nimica! Desi cu toți nebunii care se scurg din țeava sparta a nebuniei generale,nici nu stii cum preferi sa ti se întâmple. Acum ,în marea dilemă morală de a te pocni un nătărău cu mașina lui sau a cădea tu în capul  lor, finalmente am optat pentru varianta “mai bine noi in capul lor’!

Dar am zburat fără probleme si am aterizat intr-o Lisabonă cam umedă și caldă pentru gustul meu.Atașate de micile valize am luat un shuttle din aeroport si am coborât “la un moment dat” ,căci nu prea știam exact direcțiile.Trecusem printre clădiri relativ noi ,aliniate de-a lungul bulevardului.O piață mare,cu o esplanada aferentă si statuia unui mare conducător care a refăcut orasul dupa marele incendiu,cutremur și tzunami care a afectat zona in secolul al 18lea. Se dovedește ca am coborât cam prea repede si ne mișcăm alene spre hotel.Nu era aproape.Figuri ciudate se perindă prin fața noastră-care mai negri ,care mai tuciurii,evident arabi si indieni .Trecem printr-o piata cu altă statuie si mulți porumbei.

de la geamul hotelului 

Urcăm pe străzi șerpuite,cu pietre lunecoase,cu model arăbesc alb cu negru.Clădirile combină in mod interesant arhitectura clasică cu faianță colorată,tipică zonei.

Azulejos” este cuvântul portughez pentru placa de ceramică decorată. Se întâlnește pe multe clădiri din Spania, dar în special din Portugalia.

Termenul azulejo desemnează o piesă de ceramică subțire, în general, pătrată, una din fețe fiind emailată, rezultată în urma coacerii unei substanțe pe bază de smalț care devine impermeabilă și strălucitoare. Această față poate fi monocromatică sau policromatică, netedă sau în relief. În general, azulejo se folosește foarte mult în arhitectură pentru placarea suprafețelor interioare sau exterioare sau ca element decorativ izolat.

Temele oscilează între relatarea de episoade istorice, scene mitologice, iconografie religioasă și o gamă extinsă de elemente decorative (geometrice, vegetale, etc.) aplicate pe pereți, în palate, grădini, edificii religioase (biserici, mânăstiri), imobile și locuri publice.

Cu diferite caracteristici, acest material a devenit un element de construcție răspândit în diverse țări, în Portugalia fiind asumat ca un important suport pentru expresia artistică națională de-a lungul a mai mult de cinci secole. Acest material convențional e folosit pentru costurile sale reduse, și posibilitățile mari de calificare estetică a unui edificiu. Azulejo e considerat azi ca una din producțiile cele mai originale ale culturii portugheze, care se prezintă într-o carte ilustrată printr-o mare bogăție cromatică, nu numai istoria, dar și mentalitatea și gusturile fiecărei epoci.

Aflăm ulterior ca e o zonă  oarecum mai periculoasă.Dar noi am mers cu încrederea ignorantului,zâmbind in dreapta și în stânga pe când mai întrebăm de drum…! Ajungem intr-un final.E foarte fain hotelul,curat și îngrijit.Ne cazăm și mergem să mâncăm ceva.Cum magazinul e deja închis,mergem la un mic restaurant familial.Dar cum oamenii nu vorbesc decât portugheza destul de bine,sfârșim prin a primi ce vor ei și nu ce dorisem noi.Simonei nu ii place chestia cu orez si caracatiță pe care o primeste,drept pentru care imparțim ‘puiul ‘ meu care intre timp se transformase in porc! Un porc de pui!Eh,nu e chiar scump așa că o trecem la categoria “experimente culinare inter-culturale”. Eram destul de obosite să nu mai protestăm. Rezervam la receptie un tur de oraș ,cu ghid,35 de euri.

Ziua a doua-Lisabona-27 iulie

O trezire cam devreme ,dar mașina vine la 820 si reușim să mâncăm și plecăm.

Ghidul ne explică faptul că mâîne e închis palatul regal și mai bine facem turul stațiunilor astăzi,ca să îl vedem.Nu putem ști dacă e așa sau nu,dar e o mișcare foarte bună,după cum s-a dovedit.Omul nostru conduce pe o strada in pantă spre o locație necunoscută :ii luam pe ceilalti turiști de aici.Ne spune ca Lisabona are mai multe lucruri in comun cu San Francisco:străzile in panta,the streetcar si podul peste golf,podul 25 Aprilie.Intr-adevar e așa.Mici frânturi de San Francisco se regăsesc in Lisabona.Si cea mai pregnantă e chestia cu strazile . Acolo aveai senzatia,ca si aici,ca masina o va lua la vale la stopuri,ca te vei duce pe spate la opriri in pantă! Ce frâne tre să ai!

Se pare ca ceilalti clienti nu s-au trezit la vreme .Moment de suspans.Dar in sfârșit apar,un cuplu tânar  si cam adormit la aceasta ora a dimineții.Au un accent de neconfundat :australieni.Foarte simpatici ,tot restul călătoriei am facut un adevarat schimb intercultural.Ghidul ne spunea lucruri legate de istorie,cultură,literatura,lingvistică,politică,iar noi le raportam la culturile noastre respective.Foarte interesant! Ne-a vorbit despre momente din istoria Portugaliei.Trebuie să recunosc că stiam destul de puține lucruri despre Portugalia pâna acum.Nici literatura ei nu imi spune neaparat multe.Evident că totul se leagă in capul meu de Spania,care domină partea asta a peninsulei Iberice.Omul nostru însă chiar stie multe .Ne povesteste despre Altaric si cum sensul numelui a devenit asociat cu cuceririle lui.Asa incât tot ce are “al-taric”in cuvânt înseamnă “al lui Altaric’.De unde si Gibraltarul,ca denumire.(Djabel Al  Taric).Apoi ne atrage atentia ca “arigato’ în japoneza e o alterare a cuvântului portughez “obrigado/da” insemnând ‘mulțumesc”. Ne vorbeste de salariul mediu pe economie,despre cât de ieftine sunt locuintele in Portugalia (un sat era vândut în întregime cu doar 7 mii de euro acu un an,doi.Locația și lipsa de facilitați moderne scade mult prețul locuintelor de acest gen).Ne spune ca multi tineri cu bani cumpără mori de vânt pentru a le amenaja ca locuințe.Devin moderne ,spatioase si cu mult teren in jur. Si nu mai mult de 70 de mii de euro o moara.Vorbim de personalitati din diverse domenii (fotbal,arte,cinema). Australienii ne spun ca vestiții Hollywood-ului nu sunt neaparat populari in propria lor țară.Ei puneau asta pe seama invidiei celor din jur.Oare sună cunoscut? ;)  Ne povestesc  apoi cât de multi serpi veninosi,păianjeni si tot felul de hidoșenii sunt in Australia.Dar că altfel viata e relaxată.Deși prețurile sunt foarte ridicate la orice.Si noi de colo le povestim cam cum stă treaba pe la noi,cu prețurile și salariile și toate minunațiile care ne fac viața de vise (urâte) .

Trecem pe lângă parcul semi-natural al orasului ,imbogățit de specii noi si diverse de plante si copaci.

Aici locuitorii vin sa isi petreaca timpul liber ,practicând sporturi și folosindu-se de baza sportivă și de distracție a parcului.Există și un stadion mare,căci aici e țara fotbalului! La iesire din oras  trecem pe lânga apeductul istoric ,monument în cartea recordurilor pentru cea mai mare arcadă din lume,pe sub care acum trece autostrada.

Prima oprire : Sintra,Palacio da Pena,construit in forma actuala in sec 19 dar existând anterior sub forma unei mânăstiri din secolul 16,decorata cu faianță hispano-arăbească in stil manuelin. Dona Maria II si regele consort Don Fernando II  au fost cei care au construit si dotat castelul asa cum arată acum.Don Fernando a creat  parcul ,o adevarata comoara pentru cercetatorii in domeniul speciilor de plante aduse din toata lumea.

O curte impunatoare in care intram si incercăm să luăm autobuzul spre palat.Dar șoferul inchide ușile și decidem să urcăm pe jos.O mai bună idee,căci in felul acesta vedem mai bine parcul și ne racorim la umbra copacilor.Ultimii locuitori ai palatului au fost Don Pedro V cu soția sa Dona Estefania,Don Luis I cu Dona Maria Pia,Don Carlos I cu Dona Amelia.Ultimul rege inainte de revolutie a fost Don Manuel II care a fost detronat in 1910.

Acum familia lui traieste in Sintra,intr-o casa mare,galbena,fiind o atractie pentru ziaristi si pentru lumea mondena.Tot in zona aceasta a poposit Byron in prima sa calatorie de tânar nobil cu idei liberale,incepând sa scrie Childe Harold’s Pilgrimage (childe =infante). Palatul e situat sus,”deasupra lumii”,pe o stâncă foarte înaltă,oferind protecție prin vizibilitate.Mergem in capela veche,frumos decorata in marmoră.

Apoi pe metereze,pozând fascinate toată  valea ce se intindea in fața noastra.

Camerele sunt modeste ,dar atât de frumoase!E lux,dar nu e opulență sau extravaganță.Imi place.E discret ,fiecare camera e decorată intr-un stil anume-indian,japonez,arab,chinezesc.Cu mobilier si decoratii specifice culturii căreia ii este dedicata. Camerele reginei,ale regelui și suitei sunt de aceeasi simplitate eleganta,plina de noblete. Baia regelui,datând din secolul 19 este dotata cu duș și bideu,are tot confortul unei băi moderne ! E interesant cum au realizat tot ce  era de ultim strigăt în materie de confort . Unul din saloane  e  intr-un stil mai roccoco,cu multe obiecte decorative,putin cam aglomerat ,tocmai in ideea ca nu era de bon-ton sa ai prea mult spatiu liber .Sala de mese e o frumusete! Cu veselă si tacâmuri splendide.Nu ne lasa astia sa pozăm,dar reusesc sa fac vreo câteva poze discrete.Care-i problema lor? In marele salon al ambasadorilor se fac niste restaurări.

Ne strecuram si noi sa vedem interiorul salii care se leaga de salonul somptuos.Mai trecem odată in revistă saloanele pe nationalitați și culturi și apoi iesim in curtea interioara.

Au diverse  mini-proiecții cu istoria Portugaliei și a regalitații in sali special amenajate in curtea interioara. In toată plimbarea noastră prin palat ne întâlnim și ne despărțim de australieni care au altă ordine de a vizita muzeul.Oricum ,pornim din nou prin pădure spre intrare, luăm vreo 2 magneți din magazinul lor si ieșim la mașină.Erau cu toții acolo,ghidul cu australienii.Drumul e șerpuit și îngust.Trecem pe linga cladiri frumoase unele,altele mai necajite.

Aflam ca Merinda  are 27 de ani iar Andrew are 29.Ea face un master in stiinte economice iar el e chinetoterapeut si preda si la universitate.Ghidul are vreo 45-46 de ani,e divortat și are un copil de 11 ani.Uite asa am schimbat informații de CV,așa incât putem continua călătoria la un nou nivel,ca la jocuri! Am ajuns la “nivelul” doi! Bravo.  Drumul continua și ni se spune ca parcul dendrologic din jurul palatului are specii rare de plante si se bucură de un micro-climat creat de pavaza muntelui.Imediat dupa ce se termina zona protejata incepe o vegetație necăjită,cu plante asemanatoare aloei,cu frunze grăsuțe și flori ca niste margarete portocalii.

Din una in alta vorbim de educație și de vacanțe.Aici au 3 luni vara,3 saptamâni iarna,2 de Paste și una de C arnaval. Ce viață bună! Cum de n-am nimerit eu in Portugalia? Dar asta e! Mergem mai departe. Oprim in Sintra.

E un orașel elegant ,cu un Palat national in centru,muzeu de istorie acum.Din oraș,sus se văd meterezele castelului maur,ramas doar cu zidurile de aparare care se profileaza pe culmea muntelui.A fost construit in secolul al 9lea,in timpul ocupatiei arabe.Turnul de observație a servit ca reședință a Alcaidei,i.e. al guvernatorului militar al fortaretei in timpul perioadei musulmane.se pare ca aceasta constructie  a avut 3 nivele.In secolul 12 a fost construita o biserica(San Pedro) dupa ce regele Alfonso Henriques a recucerit castelul. Ne foim vreo ora prin Sintra  si plecăm spre Quinta da Regaleira,resedința de vară a familiei Carvalho Monteiro,construita in acelasi stil manuelin,specific zonei.Sculptori vestiti(Jose da Fonseca,Costa Motta  si Rodrigo Da Castro) au fost cei care  au creat castelul facându-l să pară un castel din poveste.

Vegetație luxurianta,fântâni,grote cu apă limpede,o seră impresionantă,tunele subterane.Numele cel mai important asociat cu construirea castelului e Luigi Manini,(cel care a creat La Scala din Milano,Opera Sao Carlos,teatrul Dona Maria.)Arhitectul Italian a dedicat 14 ani acestei constructii  inainte de a se retrage in tara sa natală,Italia,in 1912. Din anul atestarii,(1697) si pîna la forma sa actuala,castelul a schimbat proprietari si stiluri. Ghidul ne spune ceva de francmasonerie care e asociata cu istoria Quintei da Regaleira.Si dacă ne gândim la zidul Inițierii,un turn subteran ,la 27 de metri sub pamânt,la terasa Zeilor si la gradina cu puternice elemente simbolice (mundus inferus prin care candidatul la initiere e condus de firul Ariadnei,tema căutării metafizice a sinelui, tema armoniei sferelor,etc) e clar că totul ne duce cu gândul la Templieri și Masoni.

In interior cea mai fascinantă e biblioteca,ale carei margini ,pe podea ,sunt oglinzi .

Aveai senzatia ca se vede in josul peretelui o cameră care se continuă cu carti,ca și cum ar fi fost decupata podeaua și se vedea camera de jos.Am ocolit cu grijă să nu cadem in camera aceea.Că să realizăm că de fapt era o iluzie optica! Ne-au pacălit!

Ieșim din aceasta lume esoterică in soarele de afara,ușor amețite de lumina puternică și incă fascinate de broderia de creneluri ale constructiei. Părea un castel din acela pe care il construiesc pe nisip copiii,cu multă apă noroioasă ,incât pare dantelat.

Ne adunam și plecăm pe malul mării.Trecem pe lânga Palatul de Monserrate,o clădire roșie cu acoperișuri ca niște ciuperci. In 1809 el a fost vizitat de Byron.

Palatul a fost cumparat de familia Cook in 1856 si reconstruit de arhitectul englez James Knowles.

Pe malul marii se afla Boca del Inferno,o fostă peșteră  ai cărei pereți prăbușiți produc un zgomot infernal sub forța valurilor. Urmatoarea oprire e la Cabo da Roca , cel mai indepartat punct estic al peninsulei.Suntem norocoși și se vede pâna departe in zări.

O mare splendida,stânca roșcată,vegetația aloe-like si monumentul uriaș de pe mal.Ne pozăm cu australienii și deja suntem mai apropiati cumva,ne povestim comparativ despre țările noastre respective   : nivel de  trai  ,prețuri,   mentalitatea  in familii referitor la tinerii care continuă să locuiască cu parinții in special din cauza prețurilor infernale la chirii.

Trecem prin ocalitați mai mici.Intr-una din ele ,o vilă uriașă este acum muzeu,fiind donată de proprietarul său statului,tocmai pentru a deveni muzeu.In fața vilei marea vine până la ziduri,formând un loc fain de inot pentru turisti.

Din nou la drum spre Cascais,o statiune la malul marii,cu vile frumoase si plaja generoasa.Sunt multi surferi si asta a devenit o mare gaselniță din care se fac bani mulți.

Ne plimbam pe strazi și decidem că vom mânca pe undeva .Dar in centru chelnerii sunt chiar agresivi,incearcă să te atragă la restaurantul lor.Simona,vigilentă ,decide că mergem mai putin central,că acolo nu e așa scump,zice ea.In fine. Până la urmă chiar nimerim foarte bine,la o mică terasă,cu muncitori si lume modestă.dar cu mâncare foarte bună.Recomand oricui sardelele acelea geniale,cu salată și cartofi.Cu o bere și o cafea,totul e 10 euro,Chiar ne-am scos ! Mergem să explorăm orasul.Străzi comerciale frumoase,pitoresti ,pline de lume,magazine diverse.Window shopping pentru o vreme .Mai merge o bere.Dacă mai mergem mult in căldura asta,mă inscriu la alcolicii anonimi! In acest interval australienii au mers la plajă și au facut surf.

Asta ca să se simtă ca acasă.Ghidul ne propune să mergem pe malul mării pina la Estoril, o statiune de vile scumpe ,de lux. Plimbarea e plăcută,ne oprim să intrăm cu picioarele in apa,ne mai stropim cu apă de la țâșnitori,ca să ne răcorim. La capătul plimbării ne revedem cu ghidul nostru care ne plimbă prin Estoril,spre cazinou.

Palmieri uriași se inșiră de-a lungul străzii,un parc splendid,cu fântâni arteziene inconjoară cel mai mare cazinou din Europa.

Ne urcăm in mașină spre Lisabona.la Belem oprim și îi lasăm pe cei doi care vor să vadă centrul cultural,chiar dacă e doar o jumătate de oră incă deschis.In drum Joachim,ghidul care a căpătat intre timp și o identitate,ne arată cea mai veche patiserie din belem și ne-o recomandă cu căldură.Intrebăm despre clădirile pe lângă care trecem .

Una din ele,de un vișiniu aprins nu e teatru cum crezusem eu,ci arena de tauri.Aici au lupte cu tauri,dar prin lege nu e voie să ucidă animalele in arenă. Apoi primim o informație foarte prețioasă: lângă El Corte Ingles,marele magazin,se află muzeul Gulbenkian,o colecție particulară donată de un armean statului portughez. Trecem pe sub arcada uriașă a apeductului si pe lângă un zid din faianța lor tipică,colorată in ceea ce reprezintă culorile Portugaliei din zori si până seara.Interesant. Ajunse la hotel dăm o raită prin magazinele invecinate si luăm decizia de a nu mai lua un tur de 35 de euro pentru câteva ore doar prin Lisabona,ci să luăm un bilet de transport pe toate liniile ,de 4 euro si să pornim singure să vizităm ce vrem noi,in ritmul nostru.Decomandăm turul de oraș și ne liniștim după o zi mai mult decât plină.

Ziua a treia Lisabona-28 iulie

Mic dejun relaxat si relaxant.Nu ne mai grabeste nimeni.Ce nu-mi place să trebuiască și in vacanță să mi se facă program ! Acum suntem stăpânele noastre proprii. Negociem unde să mergem și  până la urmă ne organizăm impreună,după oarece ezitări.Primul obiectiv-Belem.Luam metroul si după aceea,la capăt de linie,tramvaiul.Trecem pe sub podul impresionant,San Francisco-style.La capătul călătoriei coborâm la Mosteiros dos Jeronimos”.E o bijuterie arhitecturală!

Regele Manuel I a contruit-o in anul 1502 pe locul unui schit fondat de Printul Henry Navigatorul, unde Vasco da Gama si echipajul sau si-au petrecut ultima noapte in Portugalia, rugandu-se inainte de a pleca spre India. A fost contruita pentru a comemora expeditia lui Vasco da Gama si pentru a multumi Fecioarei Maria pentru succesul acestei calatorii.

Manastirea a fost populata de calugari din ordinul Sfantului Jeronimo, a caror indatorire era sa ofere indrumare spirituala navigatorilor si sa se roage pentru sufletul regelui. Din punct de vedere arhitectonic, manastirea este un triumf al stilului gotic european; multe dintre detaliile designului fiind foarte elaborate cu sculpturi detaliate si diverse motive. Stilul arhitectonic folosit pentru constructia manastirii a devenit cunoscut sub numele de stilul Manuelin, un stil de arta ce a servit pentru a glorifica marile descoperiri ale epocii.

Claustrele sunt efectiv impresionante, fiecare coloana fiind sculptata diferit, cu monstri marini, corali si alte motive marine foarte sugestive. Impresionante sunt si picturile murale care descriu povestea biblica a lui Iosef. Interiorul este spatios si bogat decorat cu sculpturi in relief. In exterior exista o gradina frumoasa infiintata in anul 1940 in care pot fi vazute diferitele blazoane ale unor regiuni ale Portugaliei. In centrul acestei gradini se gaseste o fantana si ea decorata cu steme si iluminata cu ocazii speciale.

 

In interior se află mormântul lui Vasco da Gama(Vașcu,il pronunță ei).E relaxat acolo pe cavoul lui de piatră,după ce a bântuit mările atâția ani și a mai jefuit pe ici pe colo,a mai ucis in dreapta și in stânga,dar a cucerit statutul de erou național.Curios e ca el de fapt nu a navigat niciodată pe mări necunoscute și nu a descoperit nicicând pamânturi noi.Doar le-a cutreierat pe cele deja existente pe harțile timpului,in vremuri când Portugalia era o mare forță a mărilor.

Stiati că….

  • DpedroI-brasil-full.jpg

    …Dom Pedro (foto), moștenitorul tronului portughez a proclamat în anul 1822 independența Braziliei față de Portugalia?

  • …reconstruirea orașului de mai jos de Lisabona, Baixa, unde s-a instalat Marchizul de Pombal după devastatorul cutremur din 1755, a fost cea mai ambițioasă schemă urbană văzută vreodată în Europa?
  • …că în timp ce se reintorcea la Lisabona după descoperirea rutei maritime spre India, în 1498, Vasco da Gama a afirmat: „Somos a gente do mar!” („Suntem oamenii marii”)? Folosind caravelele, vase de navigație bazate pe vechiul model mediteranean din secolele XV-leaXVI, exploratorii portughezi au străbătut întreaga lume, iar Portugalia a devenit cea mai importantă putere maritimă din lume la acea vreme.
  • Fátima, în apropiere de orașul Leira, este unul dintre cele mai mari altare din Europa Occidentală?
  • …numele Insulelor Madeira înseamnă în portugheză „lemn”? Asta pentru că atunci când au ajuns prima dată acolo, portughezii au găsit păduri întinse.
  • …jumătate din pluta din lume, pornind de la dopurile sticlelor de șampanie până la navete spațiale, provine din Alentejo?

De partea cealaltă este mormântul poetului național portughez,Camoes.

Luís Vaz de Camões (n. 1524 – d. 10 iunie 1580) este poetul național al Portugaliei și unul dintre clasicii literaturii universale. Este autorul eposului Luisiadelor(1572). Măiestria versurilor sale a fost comparată cu cea a lui Homer, Vergilius și Dante.

S-a născut în jurul lui 1525 la Constançia, aproape de Santarem ca unic fiu al unei familii sărace ce provenea din zona Galiciei, care se stabilise la Santarem și care mai târziu avea să se mute la Lisabona. După unii specialiști, chiar Lisabona este locul nașterii sale.

La scurt timp, tatăl, Simão Vaz de Camões, și-a părăsit familia și a plecat în India pentru a se îmbogăți (să nu uităm că ne aflăm în perioada marilor descoperiri geografice), unde avea să se stingă din viață la Goa. Între timp, mama, Ana de Sá de Macedo, se recăsătorise. Camões a studiat la Universitatea de la Coimbra, a slujit ca soldat în Africa de Nord, a trăit in Macao și Goa și s-a stabilit în Mozambic. Abia în 1570 s-a întors în Portugalia.

Peste doi ani publică Os Lusíadas. Ca recompensă pentru opera sa poetică sau poate pentru activitatea sa din Orientul  Îndepărtat , i se acordă o mică pensie din partea regelui Sebastian. Moare sărac, pe un pat de spital în 1579.


Catedrala are nenumarate tablouri ale regilor vremii,o galerie in partea de sus,unde stă corul.

Uite si pe doamna de serviciu care matura si spala linistita in timp ce turistii fac de zor poze…

E uriașă.Ne  alăturăm unui grup de turiști să ascultăm ce spune ghida.Vizităm capelele și apoi ne informăm unde este turnul din Belem.In drum ne oprim la galeria de arta ,foarte moderna.E o căldură toridă și din marmura curtii ,din când in când tâșnește un duș plăcut de stropi care ne răcorește.

Foarte interesanta aceasta compozitie din sticle verzi    In interior însă am fost dezamăgită căci,in afară de un Diego Rivera nu am regasit multe nume cunoscute din pictorii moderni.

Pornim spre turn. Mergem noi ce mergem ca Fat-frumos din poveste,trecem pasarela deasupra liniilor de cale ferata și ,în sfârșit ajungem la vestitul turn.   In față  e o ” living statue’.Nu m-ar mira sa fie român.Dar e simpatic cum sta el acolo ca un cavaler medieval.  Stăm la o coadă  internațională să luăm bilet.Se vorbesc toate limbile lumii,dar in special italiana.Foarte multi turiști italieni .

Construit in anul 1515 ca o fortareata cu rol de aparare la intrarea in portul Lisabona, Turnul Belem a fost punctul de plecare al multor expeditii iar pentru navigatori era ultimul lucru pe care-l vedeau de pe pamantul tarii mama pana la intoarcerea de pe mare.

Turnul Belem este un monument inchinat Portugaliei din perioada epocii marilor descoperiri, fiind deseori folosit drept simbol al tarii.

Turnul Belem Lisabona

Construit in stilul Manuelin, turnul are foarte multe motive specifice perioadei marilor descoperiri, lucrate in piatra. Aceste motive infatiseaza figuri istorice cum ar fi Sf Vincent si rinoceri exotici. Arhitectul, Francisco de Arruda, a lucrat la ridicarea unor fortificatii portugheze in Maroc de aceea exista si influente maure cum ar fi turnurile de observatie. In partea dinspre rau exista ferestre cu arcada, logii in stil venetian si o statuie a Fecioarei Maria, simbol al protectiei marinarilor in calatoriile lor.

Din turn se vede minunat marea și podul. 

Dar urcând in turn nu reușim să urcăm decât câteva nivele ,pentru că e doar o scară in spirală,foarte ingustă și trebuie să astepți o veșnicie să coboare cei de sus ca să poți urca.E infernal! Mergem in temniță și apoi ieșim din cladire.

Schimbăm direcția drumului de la pasarelă și mergem pe o stradă paralelă cu cea pe care venisem.Un om udă o mică plantație de palmieri bebeluși.Chiar in miezul zilei cu soarele in cap.Oare le face bine? Ei stiu.

La stația de tramvai nu așteptăm mult.

Urcăm in numărul nostru și coborim la patiserie,urmând recomandarile cunoscătorilor.E coadă dar merge cu viteza fulgerului.Iar plăcintele sunt geniale! Ca să nu mai vorbim ce ieftine! Mai bine luam mai multe.Dar dupa Londra,unde orice luai era scump și hidos,am devenit inutil de vigilentă.Aici totul e ieftin și gustos.Ginta latină știe să trăiasă bine!

Luăm un nou tramvai si,după niște rătăciri turistice( chiar mă minunam că nu ne-am zăpăcit deloc pe aici!) coborâm la El Corte Ingles.

Un lacusor cu rate in fata muzeului.

E o căldură nefericită,dar glasul culturii nu ne lasă să cedăm ispitei.Găsim Gulbenkianul,nu chiar foarte ușor,dar il găsim.

La nord est de parcul Eduardo VII se gaseste muzeul Calouste Gulbenkian, unul dintre cele mai importante muzee din intreaga lume si una dintre comorile nepretuite ale Europei. Parte a Fundatiei Calouste Gulbenkian, muzeul gazduieste colectii de arta Egipteana, Greaca, Romana, Islamica, Asiatica si Europeana. In anul 2001 a fost renovat si modernizat substantial – pe perioada lucrarilor de renovare multe dintre capodopere au fost expuse la Muzeul Metropolitan de Arta din New York.

Muzeul Gulbenkian Lisabona

Muzeul Calouste Gulbenkian este una dintre colectiile private cele mai mari din lume, colectie construita intr-o perioada de peste 40 de ani de catre Calouste Gulbenkian, un mare magnat al petrolului. Acesta a fost unul dintre cei mai bogati oameni ai secolului 20. In ultimii ani ai vietii acesta s-a stabilit in Portugalia si a donat intreaga sa comoara artistica tarii adoptive atunci cand a murit, in 1955 la varsta de 86 de ani.

Printre numeroasele atractii ale muzeului se afla o masca a unei mumii egiptene, un vas ce dateaza de mai bine de 2700 de ani, o serie de pisici de bronz si multe alte piese nepretuite – in sectiunea egipteana. O colectie impresionanta de monezi elene si o vaza veche de 2400 de ani – in sectiunea Greaca si Romana a muzeului. In sectiunea asiatica pot fi admirate vase rare din portelan, tiparituri japoneze si tapiterii persane din secolele 16 si 17. Sectiunea de arta europeana este uriasa si aici pot fi admirate opere ale lui Rembrandt, Rubens, Claude Monet, Van Dyck, Ghirlandaio, Rogier Van der Weyden si Pierre-Auguste Renoir.

Majoritatea operelor au fost cumparate de la Hermitage din Sankt Petersburg. Tot in aceasta sectiune pot fi admirate piese de mobilier frantuzesc si textile. Statuia din marmura alba a Dianei, opera sculptorului francez Jean-Antoine Houdon alaturi de bijuterii unice in lume constituie alte atractii ale muzeului.

Gradina muzeului Calouste Gulbenkian este impartita cu Centrul de Arta Moderna din Lisabona. Aici sunt expuse pe doua etaje opere ale artistilor portughezi si internationali din epoca contemporana.

La ieșire trecem pe lângă ceea ce părea un morman de resturi de construcție.De fapt este o formă de artă protestatară.Din movila de resturi de computer, caramizi,haine vechi,vase de bucătarie,mobilier rupt,etc,se ridică brațe negre de marmură,părând a țâșni efectiv din interior ca un strigăt de protesc impotriva felului in care omul sufocă planeta cu deșeurile vieții civilizate.

Obiectivul următor: Catedrala Se. In drumul nostru trebuie să imi fixez ochelarii care tocmai au avut ideea de a se desșuruba dintr-un braț.La o bijuterie ,o tipă foarte amabilă lasă treaba ei si caută șurubelnițe mici să imi repare ieftinătățile fără de care nu puteam sta in soarele amiezii. Mission accomplished!

Dar Simona,ia-o de unde nu-i! Plec singură spre catedrală și la un moment dat o zăresc venind din urmă.In sfărșit,nu ne-am pierdut!

Dioceza Lisabonei a fost infiintata in secolul al IV-lea, dar nu a functionat decat pana in 716, cand a fost desfiintata datorita cuceririi maure. Un anume episcop, sfantul Potamius, care a luat parte la Conciliul de la Rimini (356), este amintit printre primii ierarhi ai acestei episcopii. Cand orasul a fost recucerit de la mauri de regele Alfonso I al Portugaliei, in timpul celei de a doua cruciade (1147), scaunul episcopal a fost din nou ocupat, fiind ridicat la rangul de arhidioceza, iar apoi, crescand importanta orasului, in scaun patriarhal, la 7 noiembrie 1716. Patriarhul Lisabonei a devenit astfel unul dintre putinii patriarhi occidentali, aflandu-se sub ascultarea papei, titlul sau fiind in realitate unul onorific. Dupa cucerirea orasului, primul rege al Portugaliei, Alfonso Henriques, pentru “a purifica” orasul ocupat pana atunci de mauri, a ridicat, in mod simbolic, pe locul unei foste moschei, Catedrala Patriarhala a Lisabonei, cunoscuta si sub denumirea de Igreja de Santa Maria Major de Lisboa. Constructia ei a fost legata de la inceput de numele Sfantului Antonie de Padova, considerat cel care a ajutat la recucerirea pamanturilor crestine din mainile musulmanilor.

Catedrala Patriarhala din Lisabona Sfantul Antonie de Padova

Initial, lacasul a fost ridicat in stil romanic, dar modificarile ulterioare, mai ales cele din secolele al XIV-lea si al XVII-lea, au adus o serie de influente gotice si baroce.

Interiorul este auster, iar exteriorul, cu cele doua turnuri ale sale, ii arata vechimea aproape milenara, in ciuda restaurarilor repetate. Faima insa i-a crescut de timpuriu dupa ce au fost depuse aici relicvele sfantului Vincent de Saragosa, considerat patronul Lisabonei, si dupa afirmatia potrivit careia aici s-ar afla baptisteriul unde ar fi primit botezul sfantul Antonie de Padova.

Catedrala Patriarhala din Lisabona

Planul arhitectural este cel de cruce latina, cu trei nave, un transept si o capela inconjurata de un ambulator cu capele funerare. Treptat, i-au fost adaugate o serie de elemente, precum arcada gotica a regelui Dinis si panteonul regal, tot in stil gotic, ridicat de regele Alfonso al IV-lea. Fatada principala a catedralei arata ca o fortareata, cu doua turnuri flancand intrarea si cu creneluri deasupra zidurilor. Aceasta infatisare razboinica, ce aminteste de perioada Reconquistei, care este intalnita si la alte catedrale din acea epoca, tradeaza si scopul ei de fortareata militara.

Catedrala Patriarhala din Lisabona Catedrala Patriarhala din Lisabona

Langa intrarea in catedrala, un bogat negustor, Bartolomeu Joanes, a ridicat in secolul al XlV-lea o capela funerara pentru el, care se pastreaza inca. In cadrul ambulatorului, opera cu totul aparte a goticului portughez, se aflau, in capela principala, mormintele regelui Alfonso al IV-lea si familiei. Intr-o alta incapere, Capela Sfintii Cosma si Damian, doua sarcofage remarcabile cu gisanti, reprezentand pe nobilul Lopo Fernandes Pacheco, care are la picioare cainele sau, si pe cel al sotiei sale citind dintr-o carte de rugaciuni, sporesc valoarea artistica a interiorului.

Catedrala Patriarhala din Lisabona

Puternic afectata de cutremurul din anul 1755, catedrala a fost refacuta la inceputul secolului al XX-lea, fiind introduse mai multe decoratiuni de tip neoclasic, atat in interior cat si in exterior, pentru a-i spori aspectul medieval. Actualmente, aici se desfasoara cercetari arheologice ce vizeaza o restaurare cat mai aproape de original a vechii catedrale patriarhale portugheze, care conserva inca imaginea unei epoci si lumi occidentale crestine glorioase.

Castelo de Sao Jorge

Castelul poate fi vazut din aproape orice punct al Lisabonei si este unul dintre obiectivele turistice majore. Cele mai vechi parti ale sale dateaza inca din secolul al VI-lea cand a fost fortificat de romani, vizigoti si in cele din urma de mauri.

Castelul a servit drept resedinta regala a maurilor pana cand primul rege al Portugaliei, Afonso Henriques l-a cucerit in anul 1147 cu ajutorul unor luptatori din nordul continentului ce se aflau in drum spre pamantul sfant pentru a participa la cruciade. De aceea a fost dedicat Sfantului George, sfantul patron al Angliei; astfel s-a comemorat si parctul englezo-portughez din anul 1371. Castelul a devenit resedinta regala pana cand alta a fost construita in Piata Comercio de astazi. Aceasta din urma resedinta regala a fost distrusa de Marele Cutremur care a distrus aproape in totalitate Lisabona.

Castelul Sf George Lisabona - Obiective turistice Lisabona

In zilele noastre, Castelul Sao Jorge este o oaza de liniste si pace, dar chiar la intrare se gaseste o statuie a Regelui Afonso Henriques si cateva tunuri care amintesc de scopul initial al castelului. Din Palatul Alcacovas, unde regii medievali traiau, nu a mai ramas decat o cladire de piatra care gazduieste astazi un restaurant si o expozitie despre istoria Lisabonei numita Olissiponia. Spectacolul multimedia al acestei expozitii se desfasoara in trei camere subterane. In una dintre aceste camere, Vasco da Gama a fost primit de Regele Manuel. Expozitia include o simulare a cutremurului devastator din 1755 in care este exemplificata daramare bisericii Carmo si valul tsunami care a lovit portul Lisabona.

Mare parte a castelului a fost distrusa de-a lungul anilor, in special la cutremur, dar inca se pot vedea o multime de ziduri de aparare si 18 turnuri. Turistii se pot urca in turnuri si se pot plimba pe zidurile de aparare pentru a putea admira cele mai frumoase privelisti din Lisabona. Castelul este si un loc perfect pentru relaxare, gradinile sale fiind pline de pauni, gaste si rate care creeaza o atmosfera linistitoare. In turnul lui Ulise exista “Camara Escura” un periscop care proiecteaza obiective si atractii de prin oras.

Aici se află Alfama,cartierul pitoresc al Lisabonei,cu căsuțe mici și străzi inguste,cu magazine și restaurante din care țâșnește muzica Fado,o romanță tristă,tânguită despre soarta indragostiților care s-au desparțit,sau au murit sau li s-a întâmplat ceva  nefericit care a inspirat cântecul . Cuvintele “suerte triștu’ ,”amor”,”morte’ sunt leit-motive obsedante. Dar Alfama e minunata,e atât de boemă și de plină de farmec incât iti vine să sti acolo să te incarci cu liniște si culori vii.

Alfama este cel mai emblematic cartier al Lisabonei, datorita multitudinii de stradute medievale si privelistilor superbe.

Deoarece acesta este construit in mare parte din piatra, a reusit sa supravietuiasca cutremurului din 1755, iar o plimbare printre cladirile acestui cartier de moda veche echivaleaza cu o intoarcere in timp. Alfama este un fel de sat intr-un mare oras, remarcandu-se prin stradute inguste, mici piete, biserici si case colorate cu balconase de fier forjat, decorate cu ghivece cu flori, haine puse la uscat si pasari tinute in colivii.

A fost populat din vremuri stravechi, la inceput de catre romani, apoi de catre vizigoti, fiind un important cartier evreiesc in sec. XV. Insa maurii au fost aceia care i-au conferit atmosfera distincta si chiar si numele (alfama inseamna in limba araba izvor, probabil cu referire la izvoarele naturale de apa calda care au fost descoperite in zona). Tot maurii au fost aceia care au creat reteaua de strazi, concepand-o ca pe un sistem defensiv si inventand un sistem de racire a caselor pe timpul verii.

Alfama

Multi dintre locuitorii acestui cartier au trait aici toata viata si au un dezvoltat sentiment de comunitate, desi numeroase dintre casele vechi sunt inchiriate progresiv de oameni bogati care investesc in astfel de proprietati exotice, construindu-si case de vacanta. Alte cladiri renovate din zona castelului Sf. Gheorghe, care poate fi vizitat in zona, au fost transformate in cele mai frumoase hoteluri ale orasului.

Alfama a influentat poeti si prozatori, desi Bairo Alto este cunoscut drept cartierul traditional al fado (cantecul specific portughez). Cartierul este de o frumusete indescriptibila, care trebuie sa fie experimentata pentru a fi pe deplin apreciata. Cea mai buna modalitate de a o face este sa va lasati cuceriti de micile stradute, la intamplare, bucurandu-va de sentimentul ca v-ati pierdut un pic in imensul oras. Admirati peisajul demn de a fi fotografiat la tot pasul si urcati pana la castel pentru a beneficia de cea mai frumoasa panorama.

Alfama

De la Se luăm un minibus spre St.  George Castle.

Drumul ne poarta spre Porta do Sol,in cautarea marii catedrale Maria da Graca.

Ajungem la o platformă cu terase la care oamenii stau relaxați bând o cafea,o bere,mâncând o înghețată.Un grup de 2 negri si un cuplu alb cântă ritmuri de samba,acompaniați de spectatorii intâmplători.Soarele incă e puternic pe cer,dar e clar că se indreaptă spre apus curând.E momentul acela când ziua este ușor mai răcoroasă ,dar incă luminoasă.Admirăm casele ingrămădite pe malul mării,cu acoperișurile cărămizii,simple si nepretențioase.

Nu e foarte curat,dar cumva e plăcut si frumos. Infrastructura lor atât de pusă la punct impune respect .  Si e pașnic totul,nu simți unde negative,lumea e liniștită și prietenoasă.

Stăm o vreme aici ,pe platoul care pare a domina intreaga panoramă a orașului și plecăm spre Catedrala.Urcușul e destul de abrupt.Lăsăm in urmă magazine indiene,turcești și de toate națiile,oameni discutând aprins pe banci sau in fața caselor.In sfârșit ajungem in virful pantei,dar catedrala e inchisă.

Bleah! Dar ne răsplătește priveliștea superbă a orașului vazut de sus,cu marea nesfârșită în continuare,până hăt departe.grupuri de localnici,turiști,lume venită să bea o cafea acolo sus,să se plimbe,să socializeze. Coborâm spre stația de tramvai.Trecem pe lângă o superbă fântână in care se scalda niște porumbei.

Cladiri abandonate… Cladiri interesante…

Luăm “eletricu” până in piața centrală.Mai intrăm in câteva magazine.Simona intră cu constiinciozitate intr-unul care promitea prețuri mici.Mă așez cu resemnare pe o bancă să studiez viața străzii.O femeie dezgustătoare cerșea in ușa unui magazin,purtând conversații aprinse cu piciorul ei drept care parea să o contrazică,după cât era de supărată pe el.Un negru se invârtea și el in zonă,privind lumea.Un om ciudat ,cu picioare false căuta să intre in vorbă cu diverșii trecători.Nu am apucat sa imi dau seama care erau planurile lui in aceste abordări.Lângă mine se așeaza un tip care  parcă stătea cam aproape și ,instinctiv ,mi-am stâns geanta.Incepe să scuipe la distanță,intr-o întrecere cu sine:cine scuipă mai departe,”io” sau” io chiar io,dragu’ de mine” ?? Ce nătărău! Uite că au și ei din aștia,gândesc eu oarecum multumită că și “caprele “altora au apucături de “măgari”. Intr-un final iese Simona cu mâinile pline de nimic.Asta da shopping! Vine spre mine și decidem să luam metroul.Când,ce sa vezi? Fața natărăului de lângă mine se luminează intr-un zâmbet știrb de doi dinți:”Sunteți românce? De unde? ” Ihh! Ca să vezi și să nu crezi! “Din Bacău”.”Ăăă,” zice el fericit, “suntem vecini,io-s din Focșani!” Mda…bine.L-am găsit! Ii spunem la revedere și ne căutăm metroul spre casă.Iar coborăm mai jos de hotel și tre să mergem pe jos.

Oprim la magazinele din drum,ne citim mailul la un internet și ne facem bagajele pentru plecare.

Ziua a patra-Fatima-29 iulie

Ne trezim devreme căci trenul e la 830 și nu te joci cu trenurile. Când plecăm noi cu mașina,mereu stabilim o oră. Așa,ca să vedem cât de târziu față de această oră se poate pleca. Adică foarte târziu.De fapt noi plecăm intotdeauna “când ne urcăm în mașină’.Acesta e gradul de punctualitate care ne caracterizează.Da când vine vorba de vehicolele oficiale, a ințărcat bălaia boemă! Tre să fii colo când zic ei,că aștia pleacă fără tine! Drept pentru care mâncăm rapid și chemăm un taxi să ne ducă la gara.Nu că era departe , da sigur nu ne dădeam seama că aia era gara.Era destul de nereprezentativă pentru o gară secundară a orașului.

Trenul e elegant(biletul ieftin,11 euro) si ne instalăm bucuroase că e răcoare și curat.După două ore ajungem in gara Fatima.Luam liftul să ajungem pe pasarelă,lift să coborâm și iată-ne in fața gării.Nici urmă de cineva din orchestră să ne aștepte cum am fi sperat. E evident ca tre să luam taxiul.Intr-un moment de inspirație ne atașăm unui cuplu care mergeau in aceeași direcție și imparțim cu ei cei 24 de euro de taxi.Căci aproape nu era! După mai bine de trei sferturi de oră,timp in care aflăm tot ce se poate despre familia șoferului,despre mexicanca cu care urcasem ,care e avocată,și e in excursie cu soțul și cu părinții( care ii asteaptă la Fatima ).

Odata ajunse,suntem fascinate de mareția priveliștii:o esplanadă uriasă intre doua cladiri impresionante.In dreapa noastă se afla moderna sala de conferințe ,unde  Papa Paul al II lea s-a intâlnit cu delegația tineretului din intreaga lume.E o sală uriașă,simplu construită,cu un crucifix in spatele mesei de conferință.Te impresionează tocmai această simplitate.Zeci și zeci de oameni ,unii cu copii mici in cărucioare,altii cu copii mai mari ,stau pe scaune,intr-o liniste pe care nimeni nu indrăzneste să o tulbure.Iesim in căldura de foc de afară.Pe o alee de 500 de metri,care străbate toată esplanada oameni merg in genunchi,rugându-se.Unii cu copii mici in brațe,altii insoțiți de copii care merg de-a lungul aleii de marmoră.Mă impresionează un negru bătrân care merge in genunchi și,lângă el merge o fetiță îmbrăcată intr-o rochiță albă,ca de comuniune.Are niște piciorușe subțiri,subțiri că te și miri cum de nu se rup in timp ce merge.Oare ce durere și suferință ii mână pe acești oameni necăjiți să meargă in genunchi atâta drum in soarele doborâtor? Fiecare cu durerea lui,sperând din suflet ca Fecioara Maria  ii va ajuta.Ei toti merg spre altarul clădit pe locul in care,potrivit relatărilor,Fecioara Maria s-a arătat celor trei mici păstori:Lucia,Francisco si Iacinta.Francisco si Iacinta erau frați și erau cu verișoara lor la păscut oile.

Sala de conferinte

La 13 mai 1917, fraţii Jacinta (7 ani) şi Francisco Marto (11 ani), însoţiţi de fetiţa Lucia dos Santos (10 ani) se aflau cu oile la păscut în apropiere de Fátima, în locul denumit local „Cova da Iria“ („Grota Sfintei Irina“). La un moment dat, ei ar fi văzut un fulger, după care ar fi apărut o lumină puternică. Apropiindu-se, copiii ar fi observat in mijlocul luminii conturul unei femei (“Doamna din Lumină”). Ea i-ar fi îndemnat pe copii să se roage şi să revină în acelaşi loc în ziua de 13 a fiecărei luni. La 13 iunie 1917 cei 3 copii au revenit, împreună cu alte 50 de persoane. După o oarecare aşteptare, copiii au fost văzuţi îngenunchind lângă un măslin şi vorbind cu cineva nevăzut. La urmă, cu toţii ar fi auzit o bubuitură, urmată de ridicarea unui nor deasupra măslinului, care a dispărut curând în înaltul cerului. La cea de-a treia apariţie, din 13 iulie 1917, au fost prezenţi deja 4500 de persoane. Ca şi la 13 iunie 1917, martorii ar fi remarcat acelaşi nor alburiu, după care fetiţa Lucia dos Santos a spus că “Doamna din Lumină” ar fi promis un miracol pe data de 13 octombrie 1917. La ultima apariţie, pe data de 13 octombrie 1917, au fost prezenţi cca 70.000 de oameni. Veniţi din toate părţile Portugaliei, dar şi de peste hotare, ei au aşteptat miracolul, pe o vreme de ploaie neîncetată. Această ultimă apariţie a “Doamnei din Lumină” ar fi fost precedată, ca de obicei, de un fulger. Cei 3 copii au îngenunchiat în faţa măslinului, vorbind cu fiinţa nevăzută de către ceilalţi. “Minunea” s-ar fi produs după plecarea “Doamnei din Lumină”. Ploaia ar fi încetat subit, iar norii grei s-ar fi risipit în câteva clipe. Potrivit relatărilor unora dintre cei prezenţi, soarele a apărut pe cer sub forma unui disc argintiu, care a început să se rotească cu viteză, proiectând fascicule intense policrome. Soarele s-ar fi oprit de trei ori şi tot de atâtea ori şi-ar fi reluat rotirea. Rotirea soarelui ar fi durat cca 10 minute.Cei doi frati au murit foarte curând după aceea,dar Lucia,devenita măicuță,a trăit pâna in anul 2005.

In catedrala din spatele statuii se afla mormintele celor trei pastori,al Luciei si Iacintei in stânga altarului ,iar al lui Francisco e in dreapta.

Aprindem lumânări și lăsăm câțiva bani la cutia de ofrande. afară,ingenunchiem in fața altarului.E un sentiment deosebit,parcă de purificare.Lasăm un acatist și aprindem lumânări .Rugul e atât de mare încât e greu să poți fixa lumânările acolo.Lumânările cad curând in foc,topite de forța lui. Aprind niște lumânări electrice.Măcar stau aprinse o vreme.Fac niste cumpărături de la magazinul de lânga sanctuar și ,după ceva căutări dau și de autocar,bine ascuns intr-o parcare de peste drum.plecăm spre Porto.Dureaza vreo trei ore bune drumul .Trecem prin paduri ,unele arse de incendii,prin sate mici.ajungem la Gaia de Porto.Avem noroc.La Lisabona, la hotelul Almirante (cu doar 26 de euro de persoana) am stat excelent.Mic dejun uriaș,personal extraordinar de amabil,curat lună,locatie perfecta,cu metroul in fața hotelului.

Aici stăm la fel de ieftin (25euro/persoana/noapte),in condiții minunate,la Clip Hotel.Tot asa,micul dejun e ditamai prânzul,curat bec,aer conditionat,metrou in fața hotelului.Amuzant este că ,de la receptie ne pun mere verzi si roșii la discreție într-un bol uriaș.Imi place că au și calculator in hol .Ne cazăm și ne pregătim de masă,la cantina școlii aproape de unde repetă orchestra.Dăm o raită la El Corte Ingles,prin magazinele din jur și apoi ne interesăm de turul de oraș.Au o ofertă “de criza” -48 de ore poți face tur de oraș cu double-decker-ul,o croazieră pe Douro,râul care trece prin Porto și o degustare de vinuri intr-o cramă.Super ofertă! Il cumpărăm .

In fine,cu viața relativ organizată,mergem la masă și apoi iar la Corte Ingles pentru o nouă conspectare.

Ziua a cincea-Porto, 30 iulie

După micul dejun  pornim spre Porto.Luăm un bilet tare inteligent,de 2,5 euro.Avem 3 drumuri dus intors ,indiferent de dată.Mergem cu metroul care e elegant și ingrijit.Peisajul e superb!

De pe pod se văd crenelurile unei vechi cetăți de apărare.De altfel,pe malul râului se văd multe ruine de cladiri,si asta ii da un aer misterios și istoric.Panorama orașului ,așa cum se vede de pe pod e absolut minunată!

Doamne,cum stau casele acelea multe,cu acoperișurile lor carămizii,intr-o aglomerare de o simplitate dezarmantă și incântătoare!

Coborâm in centru și mergem la Primărie,să o vedem mai deaproape.

E o cladire din secolul 19,somptuoasă ,cu statui și balcoane frumoase ,intr-un stil roccoco.

In fața cladirii sunt grupuri statuare ,unele mai vechi,cum e statuia regelui Pedro,care a dat numele pieței (Dom Pedro al V-lea ) ,altele mai moderne.

Din Piata primăriei mergem la Catedrala Clericilor,al cărei arhitect e Nicholas Nasoni,de altfel arhitectul orașului intreg.

A fost incepută in 1754 si finalizată in 1763.Nu e prea mare,are multe figurine de lemn aurit,pe teme biblice.

Eu urc cele 225 de trepte in spirală până in vârf ,la 76 de metri deasupra orașului. Se vede  atât de frumos de sus! Acoperișurile și monumentele,malul râului ,plin de clădiri,in timp ce pe apă se văd vapoare mai mari sau mai mici,plutind alene pe șuvoiul albastru-cenușiu. Cladirile au multe “azulejos” pe ziduri,chiar și unele biserici.

E interesant ,deși puțin ciudat.Din când in când câte un tramvai galben trece pe lângă noi. Aici istoria s-a scris de la 1700.Totul pare a se fi întâmplat atunci. Foarte multe cladiri abandonate ,chiar si in centrul orașului.

Jos au magazine iar sus geamurile sunt sparte si porumbeii isi fac culcuș in camerele părăsite.Ruine peste tot,alături de clădiri vechi și,pe ici pe colo ,clădiri mai noi. Se simte că nu e multă bogăție,dar e totuși curat și plăcut,civilizat. Cum din vârful turnului zăresc Catedrala Se,la coborâre ghicim drumul catre ea.

De pe un mal,vis -a-vis de catedrală,un stol de pescăruși se deapănă in cercuri deasupra locului,creînd o scenă  foarte  Hitchcock-like.

Aproape ca te înspăimântă! Cum ne apropiem de catedrala,lângă ea e o piață de pește,construită in trepte ,modest amenajată,plină de precupețe care stropesc de zor pestele cu apă rece. Urcăm treptele și priveliștea se deschide splendidă.Case,palmieri,rufe  intinse fluturănd ,izmene și maieuri atârnate imparțial alaturi de steagul portughez,intr-un elan de patriotism.O lume colorată,veselă și diversă,neobosită in a-si etala patriotismul si desuurile deopotrivă!

Coborâm pe străduțe înguste,in trepte,spre malul râului.Un câine mic și alb latră cu tupeu la noi.Si nu se lasă! I se pare lui că trebuie să ne atenționeze că suntem pe teritoriul lui. E foarte viteaz el de colo!Dar în final renunță și intrăm pe teritoriul unor mâțe gri și slabănoage care privesc cu tristețe la rufele proaspăt atârnate pe o ață “relativă”, de o gospodină modestă.

Odată coborâți pe mal,priveliștea e atât de frumoasă că nu mai știm ce să pozăm mai întâi:stâncile,apa,podul Maria Pia (construit de ingineri școliți de Gustave Eiffel) ,casele ,vapoarele…Ne plimbam pe faleză,decizând unde vom veni mâine să luăm prânzul :evident sardele la unul din micile restaurante înșirate pe mal.Dintr-unul din restaurante țâșnește o melodie tristă,șâșâită,fără îndoială un cântec Fado. Am luat ceva decizii pentru ziua de mâine: mâncăm inainte de a merge cu vaporașul și apoi mergem să degustăm vinul .Luăm funicularul și ajungem in partea de sus a orașului de unde să luăm metroul pina la Gaia.E o experiență faină cu telecabină.Dar cum ne foim noi ,Simona și cei doi băieți din orchestră care au fost atât de drăguți să ne insoțească,rămân in urmă și cabina mea pleacă.Ii aștept sus și nu ne prindem exact unde ar trebui să mergem să luăm trenul,așa ca mergem pe pasarelă,prefăcându-ne că de fapt asta voiam să facem…Eh,a fost fain oricum și nu a durat prea mult.Luăm trenul și ne ducem la cantina noastră cea de toate zilele ,unde orice putea să ți se intâmple,in afară de a te ingrășa! Aveau doamnele alea o idee de cuvântul “porție” care se referea fără îndoială la cei șapte pitici din Albă ca Zăpada…Dar ajută la cura de slabire-fără-speranță. Mai socializez cu Lenuța și Mariana,căci uite așa,intr-un turneu mai apucăm și noi să ne updatăm ,că altfel alergăm ca hamsterii pe roată și nu reușim să ne vedem ,in ciuda promisiunilor solemne de a bea o cafea împreună. O rundă prin magazine,planificarea zilei de mâine când vom face turul de oraș.Incercăm să facem un prim tur astăzi după amiază.Calculasem ca ar fi fost valabilă oferta până duminică,când plecăm.Soferul insă crede că nu,că dacă incepem vineri ,putem să beneficiem de excursii doar până sâmbătă.Așa că ne dăm jos,să nu riscăm.Se dovedește in final că noi aveam dreptate,dar nu-i nimic,si vineri e o zi.Iar El Corte Ingles e acolo pentru noi.Mai dăm o raită prin magazin,studiem și alte magazine in jur.Ce preturi bune au la incălțăminte ! Si ce calitate! Ne postăm pe rând la computer( după negocieri care intră prima,care cât stă,care mai bine s-ar duce la duș să mai lase si pe altii,chestii).Asta intre doua mere din oferta hotelului.

Avem masă,deci avem program.La 7 jumatate iar e masa.Tot cei șapte pitici da cu o sticlă mică de vin , o bere sau o cola. Bun și așa rău. Când dormeam eu mai bine,târrr! telefonul că hai să plecăm mâine mai devreme,la 830 să vină și fetele cu noi,că apoi au repetitie pentru concert. Ok.Somn ușor (dacă mai adormi prea curând…)!

Ziua a șasea-Porto, 31 iulie

Sar din pat la fără un sfert.Uf! Trebuie să mă mișc repede.Ajung la micul dejun și mănânc in mare viteză.Dispoziția Simonei suna categoric : in trei minute ne vedem in hol! Tare-mi place mie chestia asta cu grăbitul! :(. Beau cafeaua intr-un picior și cobor in hol.Ce vers mi-a ieșit! Vorba aia,românu la necaz devine artist! Când,in hol ce să vezi?! Nu se pleacă nicăieri că aștia ,(oameni normali in sâmbăta lor dimineață), încep acțiunile la 10 30.Să mor de ciudă! Nici magazinele nu se deschid decât după 1030. Deci pe noi scrie “computer”! Ne punem de acord,după o rundă de negocieri, in ce ordine să stăm pe net.

La 10.30 ne adunăm și ne postăm in stația de autobuz. Si ca să vezi că vine cu întârziere! Urcăm și ne punem căștile.Se aude Amalia Rodriguez căntănd unul din cântecele ei faimoase.Apoi vocea incepe in engleză să imi zică despre cea mai veche mânăstire Corpus Cristi,sec 16,devenită intre timp școală religioasă ,apoi trecem pe lângă o casă în stil baroc din secolul 19,foarte frumoasă.Traversăm podul , si intrăm in Porto .Autocarul iși continuă traseul pe lângă bursă ,o clădire in stil clasic,din secolul 19 ,cu statuia lui Dom Henrique(1394-1460),cel care  a incurajat călătoriile și descoperirile navigatorilor portughezi. In timpul său au fost cartografiate multe din marile si oceanele lumii,portughezii au descoperit si ocupat insulele Azore,etc. Vedem apoi Palatul de justitie,construit in 1961,in stil modern ,cu statuia dreptății în față.

In inchisoarea orașului, Cadeia da Relação ,construită în 1665 in stil neo-clasic , au fost inchiși mulți oameni politici si literați(Camilo Castelo Branco (1825-1890 ,poet si scriitor national, acuzat de adulter  și de aceea condamnat ). Astăzi e un centru de artă și cultură. Trecem pe lângă biserica clericilor cu turnul cel înalt.In apropiere se află biblioteca orașului,construită in stil neo-gotic.ajungem iar la Catedrala Se ,sec.17,stil baroc,proiectată și pictată de Nasoni.Continuăm drumul pe lângă clădirea operei și teatrului  Dom Juan(1912-1918)In Piata Dom Juan I se află două grupuri statuare,reprezentând doi tineri dresând cai sălbatici..In colt se află teatrul Rivoli,cladire combinând elemente de modernitate (e o clădire relativ austeră) cu basoreliefuri care adaugă un aer de oarece clasic,intr-o combinație cam neașteptată.

Drumul autocarului șerpuiește pe străzi,reia trasee,ajunge iar in Vila Nova de Gaia,cartierul nostru ,de fapt o suburbie a orașului Porto. aflăm că aici se află casa sculptorului  Antonio Teixeira Lopez(1866-1942),construită de fratele său,arhitect ,și care adăposteste colectia sa de sculpturi.

Ajungem in fața hotelului ,de fapt la Corte Ingles,dar decidem să continuăm până pe cheiurile Douro-ului.Luăm o decizie “importantă” :la care restaurant mâncăm? In fine,cu sau fară 0,50 de euro cădem de acord să stăm la un restaurant mititel,aliniat pe faleză alături de celelalte.Părea mai popular decât celelalte  de o parte si de alta . Luăm sardele,bune tare . Au colecție de bancnote lipite de grinzile interioare.Donăm un ron și el este atârnat alături de celelalte bancnote.Promovăm cultura țării,nu?

După masa copioasă asteptăm vaporașul.Plimbarea e superbă! Malurile,cu creneluri,ruine și stânci sunt atât de frumoase! Trecem pe sub cele 7 poduri ale orașului,unele moderne,altele mai vechi,dar fiecare cu arhitectura sa specifică.Trecem pe lângă vaporașele care transportă butoaie de vin.par vase piraterești,șmechere.Briza și soarele,privelistea orașului văzut de pe apă,cu aceleași acoperișuri vesele,portocalii imi dau o stare de bine și de liniște..ajungem pină la gura de vărsare a râului in Atlantic.Pescăruși planează deasupra apei in stoluri mari,din când în când plutind alene pe suprafața lucioasă sau repezindu-se cu precizie asupra vreunuia din sutele de pesti,desemnat ca victima de ochiul lor ager.

Cu regret ne reîntoarcem la ponton și coborâm pentru a lua autobuzul verde spre cramă.Aici e răcoare și bine.intrăm în beciuri .E un miros de praf și vechi,ușor mucegăios. Tipa ne spune cite mii de litri de vin se află in cramă (cca 8 mii).Sunt vinuri vechi din 1800,la prețuri corespunzătoare…Vizionăm un film despre istoria cramei și a felului in care se face vinul.Spre surprinderea mea,inca se ma strivesc strugurii cu picioarele,modul ideal de a produce vinul cu aroma cea mai bună.Există și un mod mecanic de a strivi boabele,această mașină incercând să respecte presiunea și ritmul picioarelor omenesti. Deasemenea ni se spune că viile din partea mai sudică a riului Douro produc vinul cel mai bun din cauza microclimatului din această zonă,departe de munții care le țin pavăză .Ni se dau multe detalii tehnice care se pierd in multimea de informații.Dar degustarea e chiar interesantă.Fiecare grup de turiști are o masă alocată,fie că sunt două persoane,fie că sunt mai multe sau chiar doar una.Avem in față trei pahare ;unul de Porto de 10 ani, si clelelalte doua vechi de 5 ani.mam[ ce bun e acest vin! Alături de noi e un cuplu de români.Intrebasem ceva despre vinul pe care îl degustau înainte de a incepe noi turul cramei.Toti oamenii pe care ii intâlnisem până acum (mexicani,australieni,etc) fuseseră amabili și draguți,evident.Ințepații ăștia erau niște fițoși de capitală,care s-au uitat la noi ca la niște insecte care au aterizat nepoftite in fața lor și apoi ne-au dat “ignore” căci erau ocupați să comande vinuri diverse .Au tratat cu dispreț și vinurile pe care toți le degustasem cu atâta plăcere și s-au băgat in seamă pe acolo,importanți și nesuferiți. Niște necăjiți!

Cumparăm și noi vin și plecăm bucuroase de achiziție.Luăm iar double-decker-ul și ne mai invârte o tură prin oraș ,lasându-ne apoi lângă Clip Hotel. A fost o zi superbă!

Ne refresh-ăm in viteză și ne ducem la masă la cantină.După care mai intrăm la magazine(care păreau mereu că ne cheamă,cu voci de sirene ;))

A mai trecut o zi …Facem bagaje și trimit o geantă cu autocarul,căci era prea mult pentru bagajul nostru de mână.Miine in zori pleacă orchestra.

Ziua a șaptea -Porto, 1 august

Ne trezim in voie,cât de târziu se poate.mâncăm foarte liniștite.Ce viață bună! La 10 30 luăm autocarul și mai vedem odată orașul.Ce plăcere! Cum eram deja cunoscătoare,studiem și lumea din jur.Odată cu noi a urcat si un cuplu :el foarte negru și nu foarte tânăr.ea,albă cu ochi verzi,de o frumusețe simplă.Cu ei,trei copilași ,toți trei negri și foarte frumoși .Cei doi mai mari,un baietel de vreo 9 ani ,superb,semănând ca trăsături cu mama ,fetița,și ea foarte reușită,de vreo 10 ani și o mititică ca o statuetă dragălață de abanos,de vreo 2 ani.Mama le explica mereu cu răbdare tot ce vedeau,le raspundea la întrebări,le dă un joc electronic când dau semne de plictiseală.Apoi se ocupă de bebelușă care vrea și ea multă atenție.Incercăm să ne dăm seama in ce limbă vorbesc.O fi portugheză? O fi vreo limbă africană? Nu era prea clar.Intr-un târziu,cu surpriză ,ne dăm seama ca vorbea …ungurește! Ce interesant! Dar ce bine că mama nu ii lăsase să uite limba maternă! Când te gândești câți din ai noștri plecați departe nu iși invață copiii românește și nu iși dau seama ce pierdere inseamnă asta! Iși pierd identitatea ,rădăcinile(așa amărâte cum sunt ele,sunt o parte din ființa noastră și eu cred că nu trebuie uitate niciodată).Plus că orice limbă vorbită e un mare bun câștigat,fie și prin aceea că un copil bilingv are alte abilităti lingvistice și chiar de orientare in spatiu decât unul monolingv.Totuși copiii vorbesc cu tatăl o limbă latină,dacă nu cumva chiar portugheza.Dar cum vorbesc puțin cu tatăl nu apucăm să ne dăm seama.

Pe la două coborâm și mergem să mâncăm unde ne recomandase receptionera.Un mic restaurant foarte popular in zonă.dar ,spre neplăcerea noastră ,când intrăm , era destul de pustiu pentru că nu mai pregăteau pește,cuptoarele erau stinse.Ihh.Si doar intrebasem înainte de a merge cu autobuzul. Incercăm să explicăm că vrem bacalau,cod adică,așa cum mâncau un domn și o doamnă care păreau de-ai casei.După ceva momente de ezitare,pornesc pentru noi cuptorul,pregătesc locul (o masă lungă la care se stătea ca la bar,pe scaune mai inalte) si ,după vreo 20 de minute ne aduc mâncarea.Incredibil de amabili ! Luăm o jumătare de porție ,cum ne sfătuise doamna de la hotel.Era uriașă oricum,dar cât putea fi de bună!!Abia o dovedim .E și foarte ieftină,Luam si bere și cafea și abia daca ne costă 10 euro de persoană.Revenim la hotel și ne luăm valizele parcate la receptie .Cu același bilet inteligent luăm metroul spre aeroport.Toti gardienii de la metrou sunt amabili și ne spun exact unde să schimbăm ca să ajungem la destinație.Ba chiar unul a venit cu noi să se asigure că nu greșim(avea el un feeling!). Mai greu cu aeroportul că nu ii dădeam de capăt cu gate-urile,cu lifturile și toate alea.Dar aveam timp berechet așa că nu ne-am stresat.Luam vin verde,cum ii zic ei ,din shop și ne bulucim cu o tonă de italieni spre avion.Doar era avionul de Milano!E ora 20 30.

Good-bye Porto,good-bye Portugalia! Sper să ne revedem cât de curând!

(urmeaza poze si corectarea greselilor de viteza :) Nush de unde răsar ele… au viata lor…grrr!)


Published in: on August 4, 2010 at 12:37 pm  Leave a Comment  

The URI to TrackBack this entry is: http://onepieceofmymind.wordpress.com/2010/08/04/portugalialisabona-fatima-porto/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: