Ziua 13

Începem cu o deşteptare cruntā la 5,00 dimineaţa. Dar măcar lăsăm bagajele la Beijing şi călătorim cu mai puţine. Dar ce haos e la gară! Cu greu urcām în tren, aproape siguri că nu reuşim să ne instalăm şi că pleacă trenul fără noi. Bagajele au fost aduse separat de hamali şi puse în coridoarele speciale de la capătul vagoanelor. Toată lumea e frântă de oboseală şi mai sunt şi vreo trei care nu au loc. Până la urmă, după o luptă pentru existenţă şi supravieţuire, se aranjează toată lumea şi cad laţi, adormiţi. Doar Roberto, Debora şi cu mine suntem treji. Roberto are chef să socializeze. Constată că toată lumea doarme şi rămânem doar noi trei să mai râdem şi să glumim.Trenul ajunge la 240 de km la oră şi peisajul devine tot mai îngheţat şi alb. Înaintăm spre nord spre Changchun, capitala Manciuriei. Casele pe care le vedem pe drum nu par a avea vreun sistem de încălzire. Şase ore de călătorie trec rapid şi amuzant, dar ne încearcă foamea. Luăm Pringles şi bere. Măcar ajungem bucuroşi! Durează mult până intră trenul în gara oraşului. Un oraş de aproape 9 milioane de locuitori şi cu un sistem de autoguvernare care i-a permis să se dezvolte mai mult decât alte oraşe din China.

Dar ne întâmpinā un frig de crapă pietrele. În tren afişajul arată -18. Italienii sunt sideraţi. Din calda lor Italie -18 nu se intâmplā! Suntem asteptati de două autobuze. Debora crede ca ne-am urcat în autobuzul „şoferului deştept”. Se pare că până la urmă mereu există „autobuzul roz” şi „autobuzul alb”. În afara faptului că identificăm doi unicorni şi doi sori în gheaţa groasă din interiorul autobuzului, totul pare relativ ok. Şoferul nostru ajunge primul la hotel. Durează o vreme să ajungă şi ceilalţi. Încercăm să stabilim care e şoferul eficient pentru că toţi par a seamăna leit. Măcar au haine diferite. Hotelul nu e neapărat nou, dar e fain şi curat.

Masa e în altă clădire, iar mâncarea e în cantităţi impresionante. Cam 20 de feluri de mâncare: ierburi, salate, păstăi, peşte, crabi în zahăr ars, nişte carne nedefinită pe care nu o atingem, şorici cu plante, scoici, fasole boabe, trei tipuri de supe, roşii fierbinţi, roşii cherry, care sunt considerate fructe. Merişoare mici, glazurate şi crude, mere sau ceva asemănător murate în vin, porumb fiert şi pâinişoare de soia cu cremă de castane, ciuperci negre murate, cartofi dulci (cei mai buni), budinci cu carne, prăjiturici de mii de feluri. Pepene verde şi galben. Dacă nu eşti atent însā, te-ai ras! te iuţesti de nu mai ştii unde îţi sunt dinţii şi limba. Fiecare gustă şi imediat se vede – ce e mai pe gustul nostru, dispare urgent.

Abia apucām să facem un duş şi să stām putin cā se merge la concert.

 

Oboseala însā începe sā îşi spunā cuvântul. Plus că o parte din oamenii din orchestră au început să răcească. Debora e şi ea răguşită şi nu prea bucuroasă.

Afarā, temperatura a ajuns la minus 32 de grade. Îţi îngheaţă sufletul, pur şi simplu. Un ger uscat, dar ce ger!!

Înapoi la hotel, unde ne aşteaptă o masă bogată şi foarte bună: fructe, legume, peşte, prăjituri, vinete minunat gătite. Luăm şi bere şi viaţa e deja mult mai bună. Decidem că mâine mergem la palatul ultimului împărat, din perioada guvernului marionetă de la Changchun (1932-1945) şi la templul lui Confucius.