Bideford-Londra -iunie/iulie 2010

Prima zi- Bideford

Totul a început destul de lin, la 3 jumătate în zori de zi, cu mici „turbulenţe”: un copil şi-a uitat procura la Bacău aşa că aşteptăm pe la Bălcescu să o recuperam. Deşi drumul a fost destul de liber, pe la 7 a început să se aglomereze aşa că am ajuns la aeroport cam la ţanc. Oosh! check-in-ul şi oosh! drept în avion Un zbor bun, dar uşor zdruncinat pe ultimele sute de metri. Bine că suntem pe pământ din nou! Acum începe aventura! Varianta englezească a „şoferului-fără-creier-deloc” din China. În loc să vină să ne întâmpine în aeroport, el stătea foarte liniştit în autocarul lui, cu siguranţă gândind cu mândrie :„inteligenţa mă urmareşte, dar eu sunt mult mai rapid!” Nu ştiu cum credea el că putem găsi un autocar la fel de alb ca toate celelalte, într-o parcare imensă, cu un număr de telefon greşit?! Dar el nu credea nimic pentru că nu gândea deloc. Am dat anunţuri în aeroport, ne-am agitat şi, după o ora şi jumătate, am dat de el. Ihh! Tare necăjit omu’! Drumul e frumos, cu case si râuri şi multă curăţenie. Am oprit la Windsor unde sârbii aşteptau cu urechile lungite de o oră şi jumătate, evident. La Stonehenge am petrecut o oră minunată. Un ghid ne-a vorbit despre „barrows”, mormintele vechi cu comori ascunse în interior, pentru a însoţi cu belşug trecerea celui înmormântat în lumea de dincolo. Fascinant ca întotdeauna, Stonehenge stă acolo impasibil, cu pietrele uriaşe înălţându-se indiferente, aşteptând să fie admirate. Here I am! Misterul înca nedezlegat va da naştere la alte mii de presupuneri: observator astronomic, loc de sacrificiu, templu al druizilor, loc de rugăciuni şi pelerinaj? Who knows? And who will ever know? Cum au adus acei oameni primitivi pietrele imense din cel mai apropiat loc muntos? Alt semn de intrebare .The answer is still blowing in the wind, my friends… Ne adunăm din starea de admiraţie (cel puţin eu par a nu mă sătura vreodată să admir Stonehenge) şi ne băgăm în autocar, evident direct spre Bideford. Ne aşteaptă Grenville şi familiile. Somn uşor!

Ziua a doua

Micul dejun a fost numit „mic” în urma unei experienţe similare cu a noastră.  Lapte cu fulgi şi pâine cu unt şi e foarte bine. Plecăm la şcoală. Şcoala e în hotelul oraşului şi în faţa şcolii (de fapt în spate) ne aşteaptă Zoe, coordonatoarea de program. Alison,una din profe şi în acelaşi timp ghida noastră în excursii

Spre deosebire de Barnstaple, sălile de clasă sunt mari şi spaţioase, în holul hotelului. Dar oraşul e mult mai mititel şi fără Primark,”muzeul” nostru favorit:(. După prezentări ale profilor şi înmânarea mapelor cu programul, aşteptăm un double-decker să mergem într-un tur al Barnstaple-ului… Poze pe malul apei în aşteptarea autobuzului: Ajungem la Barnstaple şi copiii vizitează muzeul în timp ce noi sărim în magazine ca apucaţii. Cumpărături contra-cronometru şi inapoi la muzeu.Unde ghidul vine cu întârziere. Ne prezintă casele vechi si prima scoală, biserica si parohia apoi piaţa si ne introduce cetaţenilor oraşului ca cei care işi vor exersa engleza „pe ei”. Dupa care avem o ora si jumatate de cumpărături. Dar mai iau niste carţi si mergem la un restaurant foarte fancy( si dealtfel gol) unde luam o oferta de 8 lire each cu un main course si o bere. Sarbatorim ziua noastra ! Foarte buna mâncarea si tipii amabili. Dupa care mergem la locul de intâlnire in faţa muzeului. Copiii îmi fac o surpriză deosebit de placută, dragii de ei! S-au pregatit ei de zor si mi-au luat un dar super frumos si au cântat Happy birthday! Ce dragut din partea lor! Asta da surpriza! Nu ma asteptam, sa fiu sincera, si mi-a mers la suflet. Nici ca puteam avea o zi mai faina! Ajungem la Bideford si suntem debarcaţi în parcare si back home. Gazda a pregatit o masă super, cu mâncare atât de bună! Stam de vorba si imi povesteste despre viata ei, familia ei … E foarte detreaba şi bine intentionata. In fiecare seara deschide o sticla de vin pentru noi. Chiar se straduieşte să ne simţim bine. De n-ar avea caţelul acela in curs de descompunere, am avea o viaţă muult mai bună! Dar îl are! M-am sucit toata noaptea nuş de ce şi foarte târziu am adormit.

Ziua a treia -Bideford.

Ne trezim in plânsul unui biet caţel. E al vecinilor si e lăsat singur acasă. Nu pare sa ii placă prea mult. Luăm micul dejun şi mergem la şcoală. Raluca si-a pus genele false rosii. E un sight!! Avem ceva probleme cu gazda Ancai si a Deliei. Niste isterici aparent care nu vor sa le lase sa iasa seara din casa. Cam ciudati oamenii. Hmm. Sper sa putem rezolva cumva problema. Orele sunt simpatice şi copiii noştri foarte buni, evident! iata imagini din clasele noastre: Un grup super grup! 🙂 După ce mâncăm plecam spre Bude (e numele unei statiuni la malul marii,ca sa eliminam speculatiile 😉 . Drumul e frumos, prin sate cu case superbe, totul curat, iarba tunsă… Doamne, când au timp oamenii aştia sa tundă iarba de zici ca stau sa o pândească, şi cum creşte puţin, ţac! o rad. Că la noi, unde creşte şi creşte şi… ce dacă?? Eh, cultural clash asta e! In Bude copiii isi dau seama ca şi anul trecut am oprit aici, la un obiectiv important, wc-ul, unde , eroic, eu am omorât un paianjen uriaş! Aşa se scrie istoria faptelor remarcabile 😉 ! Alison ne arata monumentul ridicat aici cu ocazia Mileniului, un con colorat cu zodiile de jur împrejur. Mergem pe lânga canalul artificial, pe stânci, sus, deasupra plajei. E atât de frumos! Copiii pe plaja Aici peisajul e atit de sălbatic, cu marea si stâncile laolaltă. Copiii se adună cu greu, preocupaţi să işi facă poze. Alison ne povesteşte că aici se fac ore de surf, ne spune unde anume pe plaja e voie să intri în apă (evident copiii s-au dus unde au vrut ei, ce contează la noi o restricţie-două?) Dar nu m-am alertat căci e plin de salvamari si totul e bine supravegheat. I-am lăsat pe copii la mare si ne-am plimbat prin oraşel, fără să cumpărăm nimic mai mult de o ingheţată. Hanul din drumul nostru,cu acoperis de paie si trei rate,”semnatura ” autorului acoperisului. La un moment dat am inceput să ne întâlnim cu copiii care si ei porniseră la cumpărături. Totuşi nimic palpitant, asa că mare lucru nu ne cumparăm. Ne adunăm incet pe la autocar şi ne îndreptăm spre Bideford. Copiii cântă, întîi separat, ai noştri şi ai lor. După care, treptat, vocile se unesc şi incep să cânte impreună. Asta trebuia să se întâmple! Gazda  ne asteapta cu mâncare foarte bună, ca deobicei. Căţelul mai dă o raită prin peisaj să nu uit că există, şi ne pregătim de plecare la întâlnirea cu profii si gazdele, la Barnstable. Incepe ploaia şi, în mod norocos, găsim loc de parcare nu departe de locul faptei. Mă întâmpina Grenville, cu un pahar de vin. Pe mese sunt chips-uri si alune. Nişte tipi cânta muzica locală, şi cei prezenţi cântă şi ei. Chiar e simpatic. Dar ca să nu fie totul bine, suna Anca, biata de ea , căci gazda le face faze. Uf, femeia e complet dusă! Tocmai ele să nu nimerească bine, cât sunt de drăgalaşe şi simpatice. Mă apucă nervii! Vorbesc cu Zoe şi imi spune că va avea grija să fie totul bine. Dar ce sa mai am eu chef de cântat cu lumea, când fetele erau nefericite ? O rog pe Jan să plecăm. Abia imi stăpânesc lacrimile de ciudă că femeia aia se comportă aşa aiurea. Sper să facă Zoe ceva ! Ajungem acasa pe o ploaie şiroaie! Valeu, sper să nu ne plouă miine la Tintagel! Asta ar mai lipsi! Adorm cu speranţa ca mîine fetele vor fi mai bucuroase de soarta lor.

Ziua a patra

Daca e joi e Tintagel ! De dimineaţă ne incalţăm bine sa ne putem căţăra pe stânci. Fetele vin cu alte poveşti de groază. Dar bucuria drumului si entuziasmul general le antrenează şi fac haz de necaz. Măcar pâna la 530 suntem cu toţii împreună. Copiii joacă diverse jocuri. Alexandra, (conform constatării mele că, dacă o pui lângă un stâlp se va împrieteni cu el in primele 5 minute), reuşeşte să medieze successfully legătura intre ei şi sârbi, aşa că, incet dar sigur, toată lumea se împrieteneşte cu toată lumea. Oprim pe malul mării şi mergem pe nisip pâna aproape de apă. insule mici de pietre in nisipul plajei Miroase frumos a flori sălbatice pe marginea drumului si briza mării e plăcută. Aparent avem mare noroc cu vremea! Am fi luat o cafea ceva, dar nu e deschis la ora asta. Eh, data viitoare! La Tintagel procedăm diferit de pâna acum: întâi muzeul şi p’ormă restul ( paranteză: urăsc diacriticele din suflet  şi faptul că tre mereu să schimb din engleza in română!!!  Mă seacă! După ce că suntem un popor aşa  de bătut de soartă , de istorie şi politicieni, mai avem şi diacritice. Asta ne mai lipsea!) In fine, cum ziceam intre două switch-uiri, întâi muzeul. Vedem filmul despre Arthur şi săbiile lui, plus cavalerii. Copiii se pozează în fel şi formă, cu şi fără armuri. Facem o mare poză cu sârbii si plecăm prin orăşel. E pitoresc  cu clădiri frumoase, tipic englezeseşti. o sacoșă fotogenică… Ne foim si rasfoim printre magazine, ne pozam cu un Merlin aparut din nowhere, imbracat foarte mystic like. Ne apuca “stomaceala” si incepem sa căutam ceva de mâncare. Sfârsim cu câte o ingheţată in mână, cu o carte si cam atât. Ne adunăm in fata muzeului si plecăm spre castel. E un drum sălbatic in felul lui, cu tufe si podeţe mici. Incepem urcusul spre stâncă. Priveliştea este incredibil de frumoasă, aproape ca iti vine sa faci poze continuu, sa incerci sa opresti clipa in loc ca sa te bucuri si mai mult de sălbăticia spectaculoasă a locului.  Poze, poze, poze. Panta e periculoasă. Ajungem la ruinele castelului care par a reprezenta incăperi din care au ramas doar ziduri cu deschizaturi pentru ferestre si porţi. Emergency! Iaurtul Ancăi a explodat! In virf oprim sa mâncăm, ne adunăm in cerc cu totii, hrănim porumbeii cu bucaţi de piine, cu resturi şi tot ce nu le-a plăcut copiilor, rugându-ne pentru sănătatea păsărilor ;). Pescarusii devin răutăcioşi şi se bat pentru mâncare. Suna cunoscut: lupta pentru supravietuire, de data asta la modul propriu! Un iaurt exploziv schimba culoarea pantalonilor Ancai! Câtă personalitate pe el! Ne amintim de Mihail şi pescăruşii din calea praştiei lui, de ciocolata Malinei si reactualizam evenimentele prin adaptare:care te apropii de mal periculos eşti sfatuit sa nu mai maninci atita ciocolată! Coboram pe la pestera lui Merlin. E plina de apa, pentru prima data de cand o vizitam.I ntotdeauna o gaseam ca o plaja, cu oameni care intrau in pestera. Acum marea e furioasă şi izbeşte cu fortă stâncile. Un cuplu stă pe o stânca uriaşă privind marea cum se zbate nebuneşte. Efortul urcuşului si coborâsului ne face sa ajungem insetati şi transpiraţi la capătul drumului. Ralu si Andrada vin cu Land Roverul si ajung zâmbitoare si bucuroase,in timp ce noi,cu limba pe umăr ne prăvălim pe o bancă, căutând resurse de apă. Dar nu avem mult timp de reflecţie şi ne desfăşuram in sir aproape indian spre autocar. Mai luam o apă si hop! In autocar. Moţăim care mai de care pe drum, in scaunele noastre, pâna la Atlantic village, un shopping mall destul de mare. Găsim fructe şi roşii pentru pachetul de a doua zi. Băieţii noştri au pus bani cu sârbii si au cumpărat o minge de fotbal pe care o vor disputa la meciul de luni seara. Cine câştigă ia mingea. Acasa ne asteapta o masa foarte bună, ca in fiecare seară. Mai vorbim o vreme si ne retragem la noi in cămaruţa mică în care, din uşă, chiar si daca nu eşti antrenat, poti sări cu uşurinţă drept în pat. Dar sunt foarte cumsecade şi e important. La zece iesim cu Jan sa ne întâlnim cu Ted la un pub. Bem o bere impreună şi socializăm. In jur, două cupluri de tineri agitaţi, un tip de vârsta nedefinita spre mijlocie care se ştie cu Ted şi Jen. E pitoresc barul si mai povestim,  fiecare işi aminteşte chestii. După care mergem acasă inapoi. Good night!

Ziua a cincea

Astazi orele trec incredibil de repede.Poate şi pentru că am stat mult de vorbă cu Grenville,i-am dat banii şi am mai pălăvragit cu Olesia. Intre timp Anca si Delia sunt mai fericite,dragele de ele.Ce bine! Să o ţină tot aşa!  După ce mâncăm plecăm spre Lynton and Lynmouth. Pe drum Alison ne vorbeste despre zonă,despre ocupatiile oamenilor ,inundaţiile care au devastat Devonul în mai multe rânduri. Când ajungem pe stâncă vedem că au adunat toate caprele intr-un ţarc poate pentru ceva controale medicale.Aici si caprele se bucură de atenţie în timp ce la noi ,mori liniştit,te aşezi cu lumânarea in mâna si,dacă reuşeşti să o ţii bine,mori creştineşte  si nu se preocupă cei care ar trebui de tine. E un scenariu din păcate realist.Hm…devin macabră!Dar să ne concentrăm pe frumusețea locurilor cu stânci și mare nesfârșită! Un ieduţ nefericit ,rămas pe o stâncă ,behăie nedumerit .S-o fi întrebând unde e restul trupei de l-au lăsat singur acolo? Mergem pe malul abrupt şi scrutăm marea cât vezi cu ochii. E de vis!! Anca are o rochiţă superbă parcă e Pocahontas şi o necajesc despre ţinuta ei de ascensiune. Deja vedem trenuletul cu apă cu care vom urca. Delia scoate perlele una după alta.Mori de râs! Cind avem timp liber?-intreaba careva .Si Delia de colo,calmă : “se desfăşoară chiar acum”! Ar trebui să le înregistrăm că e prea tare! Ce haz pe ele! In fine,urcăm şi coborâm pentru tot restul anului şi ajungem in Lynton. Personajul acesta metalic era in fața unui magazin de jucării…si facea un fel de colectă.Uite ce scria pe el. Luăm niste chestii de mâncare şi o îngheţată-cât  China ma fac!- hrănim pescăruşii şi de aici.Sper să nu moara de fish and chip -şii aştia aşa de graşi şi uleioşi ! Irina mi-a luat un magnet simpatic despre teachers :).  privind copiii nu pot sa nu observ ce  frumoase sunt fetele astea ale nostre.Sârbii stau tot cu ochii pe ele si profa lor a remarcat ca fetele noastre pot participa oricând la concursul de miss.Păi da,una şi una de frumoase!  Te uiti in jur şi nu poţi decât să fii de acord! Alison ,pe de altă parte, ii laudă ce copii buni şi bine -crescuţi sunt. Sunt taare mândră de copiii mei! O alegere inspirată! Luam trenuletul cu apa pina sus la Lynmouth. E atât de haios! Ne bulucim toti să stăm la partea exterioară. Delia are o conversaţie imaginară cu conductorul,mai grasuţ şi transpirat. Si el de colo…Dupa care face ordine prin populaţie ,spre hazul nostru.Dupa ce coborâm avem timp să ne foim prin oraşel. Irina mică o piseaza pe Ioana ,care ripostează simpatic ,cum ar proceda ea să aiba un copil ca Irina! Nu vreti sa stiti! Sadic anyway! 🙂 Aterizez cu fetele intr-un magazin de cărţi second-hand şi ne dăm seama ca tre să ne mişcăm,altfel întârziem.

<!– –> Fuga spre autocar,evident in direcţia greşită.Că doar eram chiar eu! Noroc că ne interceptează Toni .Toti ne aşteptau deja conţinuţi in autocar.Dar nu eram chiar in flagranta întârziere… Moţăim in drum spre casă.Unii mai cântă,alţii joaca jocuri,lumea e calmă şi relaxată. Gazda ne aşteaptă şi mâncăm ,după care căutăm pe net ofertele pentru muzee la Bath,Warwick şi Stratford. O seară liniştită.

Ziua a şasea

Pare a se inoura.Hmmm…sper că nu ii dă in cap să plouă !Bate şi vântul. Autocarul alb ne aşteaptă. Vesti bune de pe frontul de vest: gazdele fetelor s-au imbunătăţit la culme! Le-au pus ăştia ceva in aer  ;)!  Le-au dus pe fete la Karaoke! Wow! Mai e oleaca si le şi înfiază.Da nu e nimeni aşa disperat să işi dorească sa fie infiat de tipii astia,totuşi! Mergem la Torkay.

E ţinutul unde Daphne de Maurier a scris faimoasele ei romane. Si Agatha Christie a locuit si a scris aici.Torkay e o statiune elegantă,cu vile superbe ,restaurante şi hoteluri,ghemuite toate in golful Canalului Mânecii.De aici luam vaporaşul spre Brixton,altă statiune viu colorată.

Plaja e din pietriş iar apa e de un albastru verzui minunat. Evident că “marele Macho-man ” al sârbilor,un copil Peter sau asa ceva,foarte plin de el însuşi se aruncă in valuri.Si e o apă rece de iţi baţi copiii cu slipu’ ud. Da el tre să impresioneze grupul de admiratoare,deh!

E cam fraieric el ,da supravietuim cu toţii.E simpatic cum iese si se imbraca in reluare să se asigure că toată lumea e conştientă de  ce tip bine e el.De la terasa unde bem o bere vedem scena si ne amuzăm.Dezbatem cu Alison dacă va creste şi se va maturiza(cum crede ea) sau va creşte şi va ramâne la fel(cum credem noi,celelalte). E şi el un copil acolo… Decidem să mergem prin oraşel.De cumpărături nu poate fi vorba că nu găseşti decât nişte fleacuri pe tema “marea ,noi şi cum să dai banii pe prostii inutile”.Aşa ca mai bine clădim China şi mai cumpărăm nişte chips-uri cu ketchup!  Adica “mai bine gras si frumos decat slab si  mult mai frumos..! “Adevărul că Alison ne-a dat prea mult timp liber ,plus că nu ai mare lucru ce să faci in acest mic orăşel.

Ne adunam cu toţii si aşteptăm ora de plecare. Autocarul ne aşteaptă in parcare,ne îmbarcăm şi pornim spre Bideford.Avem o tentativă de a cânta dar eşuăm lamentabil din diverse motive: ba avem cuvintele si nu ştim melodia,ba ştim melodia şi nu avem cuvintele,ba le avem şi le ştim da e prea sus sau prea jos  sau prea ceva .Aşa că mai zice careva câte ceva şi ajungem intr-un final. Gazda noastră ne aşteaptă şi mergem la pub unde bem niste bere şi tipele de la bar cănta şi dansează dupa muzica de la tonomat,acompaniate de noi ceilalţi care cântam cu ele.Simpatic! Acestea fiind zise ne repliem acasă ,mâncăm mâncare bună si ne pregătim de mâine la Exeter. Pe fond de meci 😦

Ziua a saptea

Nimic palpitant.Plecăm la Exeter cu sârboaicele.Drumul e horror! Soferul are probabil frustrarea ca nu a ajuns șofer de formula unu si recupereaza sa isi potolească frustrările.Cred ca aşa l-a sfătuit psihologul: in loc să îşi împuşte familia mai bine să conducă ca un dement pe toate dealurile din Devon! Doamne,parcă eram la jocurile alea mecanice cu maşini de scrâşneau frânele şi noi ocoleam cu groază în suflet şi în ochi maşinile care veneau din faţă: Ma mir că nu ne-am căţărat pe niciuna deşi părea mereu iminent că se va întâmpla!  Drumul şerpuia liniştit de altfel printre sate frumoase şi îngrijite,de- a lungul câmpurilor cu oi,vaci sau culturi diverse.

Da şoferul,nu şi nu! Ne prăvăleam ca bezmeticii prin curbe strânse  şi drumuri inguste la culme.Si ca dovadă că există justiţie imanentă,la intrarea in Exeter autocarul s-a oprit ca un magar încăpăţânat care refuză să se mai mişte. Am coborât şi am urcat într-un autobuz local până in centru. E acolo,program “cultural”: shopping!

Asta a durat pâna pe la 4  când ne-am schimbat obiectivele: am vizitat catedrala cu sentimentul datoriei împlinite(cumpărasem o bună parte din marfa din Exeter!) .

Catedrala e la fel de impresionantă și mareață ,cum a fost de secole și cum am lăsat-o anul trecut…

O cafea la o terasă ,pozele corespunzătoare actiunilor culturale si iar in autobuzul proaspăt  reparat.Mai bine “reparau” şoferul căci am ajuns cu stomacul in gât,mai mai să returnăm  mâncarea intr-o variantă revizuită şi nu neapărat îmbunătăţită…! Vai de noi!  Jan ne aştepta în staţie.E atât de bună femeia astă! O drăgalaşă! Si căţelul sărăcuţul e amărât şi el acolo cu bătrâneţile lui.Asta-i viaţa! Nu le poţi avea pe toate ,mai ales chiar odată. Si faptul că sunt oameni cumsecade e important.

Camera noastră

Seara continuă pe background-ul campionatului de fotbal si a nefericitelor vuvuzele,cine le-o mai fi inventat şi pe astea! Cu siguranţă un om surd!

Ziua a opta

Mama ce mai trece timpul! Nu e adevarat! Acu o saptamână veneam cu Jan acasa si ne zicea ca e ziua când iau gunoiul si acu iar e ziua de luat gunoiul! Azi mergem la Clovelly.Ador Clovelly dar se pare ca e chestie de punct de vedere si de vârstă.Copiii nu au părut  toți la fel de entuziasmați.Ba chiar s-au plictisit pe alocuri.Noroc ca le-a dat Alison un quiz si s-au responsabilizat. Buna idee! Altfel muream cu ei de gât atata vreme in micul orasel.Dar pentru mine e o minune sa stau sa privesc marea de un albastru intens și cât vezi cu ochii… Dar la 15 ani e nevoie de mai multă acțiune.

Noi ,ca adulții fără dorință de mare agitație ,ne-am asezat pe o bancă,am mângâiat o pisică frumoasă care se prelingea insinuantă pe lângă banca noastră ,privindu-ne cu sinceritate in ochi.Era mare și grăsuța,ca toate pisicile de pe aici.Le hrănesc bine se pare,caci anul trecut am văzut un motan grăsun si prietenos care mișuna printre picioarele turiștilor. Pe mal am decis sa bem câte o bere cu sârboaicele si cu Alison.E atâta pace in locul acesta plin de flori si cu căsuțe frumoase! Măgărușii asteaptă răbdatori vreun turist dornic sa fie purtat sus pe drumul șerpuitor.

Copiii rezolvând quiz-ul Casa lui Charles Kingsley ,istoric și romancier ,care ți-a petrecut copilăria în  Clovelly

Vizitam o casă tipică a unui pescar din Clovelly. La o bere pe pietre…

Tot ce se vinde este mult prea scump pentru valoarea in sine,asa ca nu cumpărăm exact nimic de pe aici.Urcușul nu e o mare fericire.E abrupt si neprietenos.Mai degrabă ne rostogoleam la coborâre decât să mă târâi la urcare!Cumva,timpul anul acesta a avut alte dimensiuni fata de ceilalti ani: ajungem mai devreme la locul de intâlnire ,ajungem mai repede la familii…Ne-au pus ceva in ritm aștia! 🙂

Back home!

Seara se desfasoara netulburata cu acelasi pattern: masa, conversatia pe teme generale si gata! E târziu si vremea de culcare.

Ziua a noua

Astazi copiii au scenetele si compunerile despre Bideford.Alison si Tim sunt foarte impresionati de nivelul englezei copiilor nostri.Au scris compuneri frumoase si sunt premiati.

Cali ia premiul intâi la grupa ei ,impreuna cu o fetita sârboaica.La clasa numarul unu Anca si Raluca iau premiile ,desi lucrarea Mariei va fi cea publicata in newsletter-ul lor.

Incep pregatrile de piese.Se probeaza costumele.

Profii cu compunerile in curs de corectare.

Probe,probe…

Scenetele copiilor nostri au fost absolut minunate.”Uriasele” au facut o mica sceneta tip”Bideford Breakfast News” cu Paris Hilton si o alta vedeta similara luându-se la bataie pe teme culinare in timpul emisunii care informa si despre vizita studentilor nostri si despre meciul (castigat de sârbi). Edi si Diana ,intr-o engleza impecabila ,prezentau stirile.

Foarte simpatic si foarte corect ! Diana ,deobicei asa de timida ,a fost la inăltime.Si ea si Edi au fost foarte buni ca  prezentatori.  Irina ,Stefana,Ioana si Maria,cu piesa lor  despre generation-gap si problemele cotidiene,un sit-com reusit.

Au urmat Delia cu Anca ,Diana si Irina,in rolul de englezi care urmăresc meciuri si nu au in cap decit cum sa isi faca muschi si sa se simta bine.Foarte amuzant!

Sa fi vazut cum urmareau meciul ,cum isi admirau muschii,cum se antrenau.Șmecher  tare! Ultima sceneta a avut o intriga de milioane: Alexandra era englezoaica cu un sot plicticos (Andrei in rol, cu ochelari ca sticla de sifon) ,pe care il fugareste si in locul caruia il aduce pe Stefan,iubitul.Sotul revine acasa si la inceput Stefan pretinde a fi gradinarul,dar cum nu exista o gradina,adevarul iese la iveala.

In incaierarea ce urmeaza,Alexandra e lovita  de servitoare cu mătura si cade jos,moarta.. Sotul e foarte supărat că o mătura asa de scumpă a fost ruptă si merge cu Servitoarea(Raluca) la politie.Politistul (Andrada)e beat crița si se trezeste  din somnul lui,acceptind ca oamenii mor in fiecare zi,dar o mătură e de nepretuit.Hotaraste sa impuște servitoarea dar din doua incercari ii impusca pe cei doi barbati si ,pentru ca nu mai are gloante,decide sa mearga la o bauta cu servitoarea. Jocul celor cinci a fost absolut formidabil! Accentul rusesc al politistului era demential.Am ras cu lacrimi!

Foarte frumoase si coerente scenetele de anul asta.Culmea ca nu le-a filmat nimeni,in timp ce anul trecut au fost mult mai putin reusite si foarte filmate! Se premiază compunerile și primim diplomele.

Dupa premiere ,copiii pornesc sa rezolve quizul.Intr-o ora au de gasit raspunsul la intrebari despre Bideford,intrebând oamenii de pe strada. Termină si plecam cu autobuzul la Barnstaple. Inainte de asta o poză cu toții,în fața școlii.

Cumpărături la greu.Fiecare se concentreaza pe ce crede ca ii lipseste.Eu iau fructe,ciocolata si o pereche de sandale.Se pare ca asta imi lipsea :).

La intoarcere evident ca trebuia sa se intample ceva : autobuzul a plecat la 5.15 ,desi noi am fost in statie la fara un sfert.Autobuzul care pleca nu ne-a luat pentru ca era o alta companie.Ihh!Asa ca ajungem cu 15 minute intarziere. La fete  acasa se desfasoara sceneta” Delia si Anca la gazda nebuna”! Femeia aceea iar a depasit cotele de bautura si a dat un spectacol final,presarat cu vocabular suburban si ceva lupte “interne”.Adica desfasurate in bucatarie drept câmp de batalie. Dar fetele s-au amuzat si s-au consolat cu gândul ca nu mai aveau multe ore cu aceste personaje grotesti. La noi acasa,masa de seara e combinata cu poze de ramas bun ,bagaje si ultime detalii.

Plus sampania finala.Avem ce sarbatori:licenta a doua a Marei!

Somn usor,ultima noapte la Bideford!

Ziua a zecea si ultima la Bideford

O ploaie deasa si rapida ne mâna urgent in autocar.Ramas bun,imbratișari,lacrimi pe alocuri.Copiii au fost niste musafiri bine-crescuti si au lasat o impresie deosebita.Culmea ca cei care au facut din mâna cel mai mult au fost nebunicii fetelor.Oare se bucurau ca scapa de noi?

Ce personaje! Pe drum mai ascultam din povestile amuzante ale fetelor colorate de felul in care sunt descrise evenimentele. Ajungem la Bath ,evident mai tarziu decat speram.Sarbii abia au timp sa dea o raita in muzeu.Noroc ca ajungem repede la bai si intram in marea viteza.Baile sunt superb amenajate ,si e atat de fain cum apa tâşneşte  fierbinte,bolborosind neobosită de atâtea secole.

Cât de iscusiţi romanii să construiască un asemenea aşezământ pentru sănătate şi curăţenia trupului.Fără ei multe naţii ar fi hăt în urmă,englezii inclusiv.Au făcut frumos muzeul cu holograme de oameni care fac baie, cu multe explicaţii ale simbolurilor d pe monumente.Practic aici era un mic oraşel plin de viaţă,cu oameni care credeau că zeiţa Minerva le poate rezolva toate problemele ,ba chiar le poate pedepsi duşmanii care le-au furat bani sau obiecte diverse.De aceea scriau blesteme pe plăcuţe metalice pe care le lăsau in grija zeiţei să le” rezolve”. Smecheri oamenii… Un program special recompune strazile oraşului cu monumente ,temple si morminte.E uimitor sistemul de folosire a apei termale pentru incalzirea incăperilor.

Ce minţi geniale pe romanii ăştia!  La iesire din bai se poate degusta apa,dealtfel hidoasă,calduță și sălcie.

Iesim din terme si ne invârtim puţin in piaţa oraşului ,încercând să vedem catedrala în interior.

Dar din păcate e o ceremonie de absolvire a liceului şi e plin de elevi,autorităţi şi părinţi aşa că nu ne lasă să intrăm…Păcat,că e o construcţie frumoasă şi impresionantă. Ne adunam repede( ce copii punctuali,nu ne-au creat nici o problemă cu intârzierile ).Urcăm în autocar şi pornim spre Stratford. Trebuia să ajungem acolo la unu,dar şoferii  şi-au aplicat creierele goale şi se mişcă ,vorba Violetei ” ca gândul mâţei”, deci ajungem cu o oră şi mai bine întârziere.Doamne ,cât pot fi de fraieri! Evident trebuie să aşteptăm o sută de ani să intrăm! Ce nătărăi eminenţi! In sfârşit iata-ne în interiorul muzeului!

Inelul cu pecete atribuit lui Shakespeare.

Au făcut atâtea schimbări de ultima dată când am fost! Au filme despre Shakespeare si viaţa lui,despre piesele de teatru,despre impactul lor asupra lumii artistice.Interesant. Casa in sine a suferit ceva modificări,în sensul că au scos geamul cu semnaturile vizitatorilor  faimoşi şi l-au pus separat in muzeu. Camerele recrează scene din viaţa zilnică a familiei mănuşarului John Shakespeare şi a copiilor lui. Controversatul geniu care a fost (ori poate nu) Shakespeare, a generat atâtea legende ţesute in jurul persoanei sale misterioase încât mii şi mii de vizitatori au admirat şi vor mai admira tot ce se leagă de viaţa şi creaţia sa.Asta da faimă şi nemurire! Surpriza plăcută e că toţi copiii au pregătit cu conştiinciozitate şi seriozitate prezentările care le-au ales şi au avut mare grijă să imi amintească de fiecare dată când era rândul lor să prezinte.Ce drăguţ! Super copii,ce mai! Dupa ce ne pozăm la Shakespeare in felurite forme,ba chiar prindem şi o zâna de un fel sau altul şi o deturnăm din traseul ei artistic pentru a ne poza cu ea,

ne reambalam in maşina noastră târâitoare şi ne indreptam spre Warwick. Peisajul e de un verde intens şi drumul suie şi coboară,la un moment dat desfăşurându-se trei şiruri de suişuri şi coborâşuri. Un câmp de grâne plin de maci splendizi pare  a fi luat dintr-un tablou al lui Manet. La Warwick ajungem pe la 3.30  şi necăjitul de şofer ne spune că la 5  trebuie musai să plecăm că nuş ce program ii expiră.

Cu siguranţă programul de gândire cu viteza intâi. Intră în marşarier! Castelul e frumos conservat si intram intii in apartamentele familiei Warwick,in marele hol cu aspect medieval,apoi in apartamentele cu tablouri ale personajelor vremii si ale castelului.

Acest personaj nu este de ceara! 🙂

Actori imbrăcați în servitori,valeți sau nobili iți vorbesc si răspund la întrebări despre istoria castelului.E foarte amuzant cum vorbesc cu accentul oamenilor simpli ,needucati ,cu accentul locului.Unul din proprietari a fost ucis de un servitor la un moment dat si se spune ca fantoma lui âncă bântuie castelul.E un mini Versailles ,somptuos decorat si cu diverse ornamente specifice vremurilor care au trecut peste el.Ne căţărăm pe trepte printr-un turn şi ajungem sus pe metereze.Se vede până hăt departe şi peisajul e de vis,mai ales că soarele a ales să reapară pe un cer albastru,deşi nu e neapărat cald.

Vizităm apoi sălile de petrecere ale contesei de Warwick ,cu figurine de ceara care vorbesc ,schimbănd replici cu siguranţă celebre pentru ele.

stateam cam pe marginea scaunului,sa nu cumva sa ii deranjez 🙂

c Nici ea nu e de ceara! 

Din jurnalul personal al Contesei Daisy aflam despre fiecare personaj  detalii foarte personale,intrigi şi bârfe palpitante.Ducesa insăşi povesteşte depre viaţa ei aventuroasă.O femeie de o mare frumuseţe,care aduna in jurul ei toate personalitatile vremii la dineuri si petreceri răsunătoare şi care recunoaşte cu nonşalanţă că cei doi copii ai sai au taţi nu numai diferiţi ,dar şi diferiţi de soţul ei! Cutreierăm cu gândul in forfota petrecerilor şi clinchetul paharelor de băutură,printre râsetele oaspeţilor de vază.In fiecare încăpere câte un actor vorbeste despre şi cu personajele de ceara dar şi cu vizitatorii,.E cât se poate de amuzant si recreaza atmosfera castelului de odinioară.Ne delectam si ne pozăm ca disperaţii,când cu Churchill când cu conţii şi contesele când cu ducesele şi toate neamurile lor nobile. Ajungem în camera servitorilor şi un “servitor” care curaţa argintăria

iata-l,

ne-a indrumat spre beciurile temniţei unde ştiam că se află prizonieri şi scene din breslele de meseriaşi ,precum si scene istorice.Si aici atmosfera e recreată de actori care intruchipeaza personaje  care odinioară populau castelul.

Foarte fain! In curtea exterioara se desfaşurau scene de luptă de tip “turnir” şi lupte cu săbii intre cavaleri călări. Ne grăbim spre autocar şi ne adunam repede,gata de plecare. Culmea că acum şoferii se grăbesc.Mâna cu viteză,de zici ca ştiu ei ce au de facut.Hotărârea lor e pură aparenţă şi ficţiune.Intrăm in Londra şi incepe un nou episod “Moise in deşert cu evreii după el” ,dar in varianta “şoferii prin Londra cu noi după ei”.Cum noi la urma urmei nu aveam mare grabă,urmăream cum pot nişte” hopeless cases” să se invârtă  efectiv in cercuri.

Ne-au făcut un nesperat tur al Londrei ,ne-au facut o prezentare completă a câtorva magazine pe care le-au înconjurat pe toate părţile.Deja era foarte amuzant. Intr-un foarte târziu au scos nişte indicaţii scrise pe o foaie de hârtie şi unul ii dicta celuilalt incotro să o ia. Oamenii aştia au o problema.Crezusem anul trecut că a fost o intâmplare că s-au rătăcit cu noi doua ore cautând hotelul.Nu e o întâmplare,e o vocaţie! Dupa mai bine de doua ore ,care au parut o sută in varianta Bergsoniana a timpului subiectiv,si cea Proustiana a timpului pierdut,am ajuns la hotel.Nu arată rău la prima vedere.E ok,nu e Ritz dar e decent,curat si ne cazam după o zi foarte plină . Ce bine că am ajuns în sfârşit! Somn uşor,guys!

Ziua întâi Londra,14 iulie

Ne trezim pentru masa pe la 7 30.Hotelul e plin de grupuri de elevi de cle mai diferite natii:spanioli cât vezi cu ochii,francezi,multi nemţi şi un grup de chinezuţi organizaţi bine şi compacţi,toţi in albastru să nu ii piardă. Peter,managerul hotelului se tot bagă in seama şi nu am inţeles cât de binevoitor era ,pentru ca părea a „patina”intre mood-swings extreme: când amabil spre siropos,când nesuferit de-a dreptul şi arogant.Am dedus că era vecin de-al nostru de la vest dupa cum incerca să ne explice faptul că de fapt Clujul nu e oraş românesc.Vorbea bine româneşte şi nu m-aş fi mirat să aflu că se născuse prin zona Transilvaniei.In fine,problemele lui… Noi mergem la metrou ,vitejeşte,pe jos,şi aflăm cu neplacere că preturile sunt duble faţă de anul trecut.O,ce veste minunată! Primul obiectiv e Buckingham.Ajungem pe la 10 30 şi ne postăm aproape de gard.Părea că am gasit o poziţie chiar bună.Când, ce să vezi: numai ce se ridică in picioare ditamai malu’ de american.Uf ,statuse jos pâna atunci! Ne-a luat faţa! Încercăm să ii explicăm că un schimb de lucuri ar fi minunat pentru ambele părţi.Da de unde! Ne-a zis că el e aici de la 10 şi e dreptul lui să stea acolo.Soţia,o mititică cu o vânataie cam ciudată pe faţa nu voia nici ea să facă schimb cu el ca să mărim vizibilitatea.Bună treabă.Am inceput cu Stefana  să speculăm pe tema vânatăii şi am ajuns la concluzia că poate omul e chiar si agresiv.Oricum prietenos nu părea.Mi-am amintit de Innocents Abroad a lui Mark Twain şi am avut impresia că recunosc tipul de personaje.Ce să le mai zici?După o oră incheiată de aşteptare,începe forfoteala .

oamenii cu steagurile  ( le plimba si le aerisesc)

Vin o parte din garzi ,se salută in fel şi chip si execută manevre care cu siguranţă au o semnificaţie,dar nu neaparat şi pentru noi.E doar un spectacol.Amuzant era cum doi soldaţi,unul înalt şi altul mititel cărau de zor două steaguri,cind in sus si cind in jos,vorba lui Topârceanu.Le aeriseau le uscau,nu era clar pentru noi dar era tare amuzantr cum apareau ei din sfert in sfert de ora cu steagurile după ei , pe fundalul unor miscari de trupe mai serioase.Comandantul avea o voce răgușită si supărată de ziceai ca acuş acuş ii bate pe toti.Soldații insă se mișcau impasibili și nu neaparat aliniați Măi să fie, nici asta nu mai functioneaza la palatul regal! Dupa ce o parte din soldați ies,orchestra militară incepe sa cânte diverse melodii,mai ales ABBA.Cam ciudat sa cânte muzica nici măcar englezească.Dar probabil e inovația adusă schimbarii garzii si amuzarii publicului.Cind se termina programul de muzica ultimii soldati pleacă multumiti ca s-au mai schimbat inca o zi si sunt nou-nouti si primeniți.

Noroc de Ioana pe care americanul morocanos o lasă totusi sa stea in fața lui.Ea pozează si filmeaza tot ce nu reușim noi. E rece si bate un vânt tăios.Diana e infrigurată si pâna la urmă primeşte „pelerina de gunoier” a lui Andrei .Nu stiu cine a poreclit-o asa dar e ok si macar ii mai ține de vânt. Intre picaturi de ploaie si vântul neprietenos,mergem spre Trafalgar Square.

Intre timp se face chiar soare dar nu si prea cald.Poza de blog cu toata lumea ,si prezentarea Pietei Trafalgar.Dupa care intram in Galeriile nationale.Spre marea mea incântare.Impresioniştii iaraşi,a treia oara anul acesta,dar revad Van Gogh    (am reusit sa “fur” o poza)

si mult Manet si Monet.Un Veermeer,mult Gainsborough si Reynolds,Hogarth cu povestea moralizatoare pe care si-o amintesc copiii de anul trecut. Au citeva tablouri de Turner aici si le explic copiilor câte ceva despre stilul lui,atât de modern pentru vremea cind a trait. Nu aş mai pleca din fata tablourilor,dar avem treaba si ne adunam pe trepte cu totii.Poza de blog,of course :).

Apoi ne desfaşuram spre Westminster si Parlament

,admirând garda călări de la White Hall,pozându-ne cu caii si călăreţii lor,oprindu-ne citeva minute la 10 Downing Street(unde nu se vedea nimeni…)Trecem pe lânga Monumentul femeilor razboiului si cineva intreaba de el. Le explic faptul ca e dedicat femeilor care au fost de ajutor armatei ca asistente medicale,croind haine pentru cei din armata,folosind matasea parașutelor pentru a face imbracaminte,etc.Apoi cladirea vamilor,o cladire mare,impresionanta.

La Parlament trebuie sa te programezi daca nu vrei sa astepti o ora si mai bine sa intri.

Ba chiar vor sa si platim vreo 12 lire.Vremuri de criză! Constatam ca rondul de iarba din fata parlamentului e plin de corturi de protestatari .Care mai de care se trezește ca nu e de acord cu cine stie ce treabă si se plantează cu cortul acolo sa se arate nemulțumit.Si uite așa au oamenii cazare in centrul Londrei si gratis! Oare noi nu avem vreo nemultumire sa ne punem si noi cortul acolo?Interesanta abordare!

Mergem să întrebăm de bilete  pentru Wesminster si niste femei crizate ne spun ca nu se poate sa intram ca grup decit 2 adulti cu 17 copii.Copiii platesc 6,adultii,12.Ca sa vezi! Dar noi,ca românii descurcareti observam(adica Toni) ca nu e precizata faza cu adultii care trebuie musai sa insoteasca copiii de peste 16 ani.Asa ca reusim sa ii bagam in catedrala cu reducerea lor si fara noi.Ce smecherărie! Asteptam pe iarba sa vina copiii .E soare si frumos.Aici vremea se schimba la interval de 10 minute.Acu’ e frig de mori,acu’ iese soarele si e bine .Si cind esti mai bucuros,incepe sa ploua! Ne adunam iar si trecem podul Wesminster spre London Eye. Poze,poze.

Pâna ne pierdem de Toni care ajunsese deja hăt departe .Il recuperam si ne organizam pentru London Eye .Merge Toni cu copiii.Anul acesta nu mai e reducere de conducator de grup.Dar au introdus ca noutate un film 4 D cu imagini din Londra. Noi,cei ramasi sa asteptam ne-am imprastiat sa mincam diverse si neprevazute. Eu am avut ideea neinspirata de a lua un “all -you-can- eat” la un chinezesc.Gresit! In fine,experimentez intr-o doara si ne apropiem sa ii asteptam pe ceilalti.Ii vad intr-o gălușcă de sticla,făcând din mâna.Ei sunt!

Dar trebuie sa ne grabim sa nu pierdem spectacolul la The Globe.Mergem povestind diverse,aruncând cate o privire la spectacolul stradal.Intrarea la teatru e prin spatele cladirii. Intrăm in sală,incercând sa găsim locuri cât mai bune ca asezare.E frumos decorat,reînviind stilul de teatru din vremea lui Shakespeare.Scaunele sunt de lemn si scena e multi-functionala,tot decorul realizându-se cu mare simplitate,prin scaune si perdele care acopereau sau descopereau incăperi imaginare.

Spectacolul incepe printr-o scena burlesca ,destul de vulgara in felul ei,cu personaje reprezentand târgoveti de rând gata sa se distreze la teatru si facând la rândul lor o mini sceneta in afara scenei.Piesa in sine e jucata de actori din care pe unii ii recunoastem din filme facute de B.B.C. Joaca impecabil si publicul reactioneaza la replicile amuzante. Ne-a luat o vreme sa intram in atmosfera si sa intelegem limbajul lui Shakespeare.Dar treptat ,pentru multi dintre noi a devenit captivanta si amuzanta.Nu insa pentru toti si oboseala zilei lungi incepe sa isi spună cuvântul .Ne dor picioarele de zici ca vom cădea de pe ele! Si fascistele de la intrare nu ne lasă să ne așezăm pe trepte sau să stăm pe jos.Numai Angi reușește să se strecoare si se aseaza pe un loc liber.La pauză plecam căci e târziu si cei mai multi nu mai rezista.Evident iese si Irina cu o gură cât o șură că de ce plecam asa de repede? Asta dupa ce Alexandra tocmai ne spusese”Sa vedeti cum vine acuș Irina si intreaba de ce nu am mai stat”.Scena care se si petrece cu 2 secunde mai târziu spre hazul tuturor. Traversăm podul spre St Paul’s si luăm metroul si apoi trenul spre Crystal Palace.

Ajungem târziu si foarte obositi caci a fost o zi foarte plina.Dar toata lumea e bucuroasa si multumita. Copiii inca mai au puterea sa stea in hol o vreme.

Good night folks!

Ziua a doua -Londra 15 iulie

Dupa micul dejun ne setam spre Turn.

Ajungem pe malul opus ,ne pozam pentru blog(deja a devenit un tip de poză 😉 ) trecem podul turnului si ne amintim ca anul trecut era ridicat  sa faca loc unui vas mai inalt. La Turn ne intalnim cu Nico si Catalin si luam bilete de familie ,mult mai rezonabile ca pret decit uriasa suma de 15 lire care ne-ar fi asteptat in alta combinatie.Il dam pe Stefan drept adult si iesim la 7 lire.Vedem locul de executie,apoi turnul Alb si intram la bijuteriile coroanei.

Turnul…

Niste nemti incearca sa se bage in fața.Se dovedeste ca una din profe era săsoaică si intram in vorba.Doamne,sunt 4 profesori cu 50 de elevi.Sinucidere curată! Odata ajunsi la bijuteriile coroanei ,Delia si cu mine ne invârtim de vreo 4 ori sa vedem diamantele si coroanele aferente cit mai bine si temeinic.Ne-am pierdut de restul grupului,evident.Ne mai intâlnim unii cu altii dupa interesele istorice ale fiecaruia. Merg spre Bloody Tower si le interceptez pe fete(Anca,Delia ,Stefana si Maria).E interesant filmuletul si presupunerile despre felul in care au disparut cei doi printi ,pericole pentru adultii care ravneau la tronul tarii(unul din ei fiind the prime-suspect: Richard al 3-lea) Tot in acest turn a stat o buna bucata de vreme si Sir Walter Raleigh,dupa ce a iesit din gratiile Elisabetei I). Mai zabovim o vreme in curtea turnului si apoi mergem la locul de intâlnire.Ajunsesera toti si la majoritatea le crescuse in mâini câte o cutie de fish and chips! Urmatorul obiectiv e St.Paul’s .

In curtea catedralei se face prezentarea si apoi intram pe la casa de bilete. Se vede bine interiorul catedralei.Intram si in partea simetrica si aruncam alte priviri gratuite.La capela laterala aprindem lumânări si facem poze. E soare afara si stam putin pe trepte,până când merg cu Delia si Angi sa ne luam câte un cafe latte de la Starbucks.Negociem urmatoarele obiective.Copiii s-au imbracat special pentru Madame Tussauds si e musai sa mergem azi acolo.Ce ti-e si cu ideile omului! Dar intâi mergem la Sherlock Holmes.

iata cine e mai puternic! 

Au amenajat casa minunat! Merita vizitata,categoric. Uite cum fictiunea a generat realitate.Au recreat atmosfera epocii ,in interior au figurine de ceară reprezentând personajele din povestirile celebrului detectiv.E o incântare.Ne-am amuzat pozindu-ne cu pipa ,cu sapca de detectiv,cu ziarele epocii in mâini,cu toare figurile de ceară din camere.Foarte simpatic! Alexandra vine cu ideea ca ar fi fost si mai inspirat sa aiba si actori ca la Warwick sa vorbeasca cu noi si sa para ca vin din vremea lui Holmes.Ar fi ceva!  Dar sigur ar costa un sac de bani in plus ! Nici magazinul nu e lipsit de farmec.Ne luam paharele buclucase care sperie pe toata lumea când te prefaci ca le arunci spre ei,pline cu coniac.E o păcăleală reușită. Dupa Sherlock Holmes mergem la muzeul figurilor de ceara.In ciuda pretului exorbitant (24 de lire de copil!) majoritatea copiilor vor sa intre. A meritat caci e spectaculos(pardon,”smectaculos”) si m-am pozat si eu cu tot felul de oameni vii sau morti.

Hitchcock e cu noi!

Ramasesem in pana de ajutor.Aici e bine sa fii cu inca cineva care sa te pozeze si pe care sa il pozezi.Asa ca m-am rugat de unii si de altii sa imi faca si mie poze.La un moment dat o brazilianca si fiica ei au fost cele care mi-au facut majoritatea fotografiilor,asta pâna am dat de Delia si Anca ,la Michael Jackson.

Madame Tussauds si familia ei sunt si ei aici

Ele m-au fotografiat cu Freddie Mercury si cu urmatoarele personaje.Pe Ioana am prins-o la Obama ,asa ca am reusit sa il bifez si pe el.Dar eram grabita sa nu pierd plimbarea cu trenuleţul prin Istoria Londrei.

Am luat taxiul si am inceput calatoria.Asta mi-a placut cel mai mult.Pacat ca trece repede prin episoadele istoriei.Mi-as fi dorit sa am mai mult timp sa savurez fiecare secventa.La capatul calatoriei am o dezbatere morala , interioara si profunda, daca sa imi iau poza ,brelocul si magnetul sau nu.Ei ,data viitoare.Ma ia valul de copii care sunt deja in drum spre filmul 4D .Stefan imi da ochelarii speciali si ma avertizeaza ca poate fi spookie.Ma asez strategic intre el si Diana. E foarte tare ,intr-adevar! Ai senzatia ca totul te va atinge,ca paianjenii vin spre tine si se vor urca pe tine ,iar personajul negativ te va strivi sub piciorul lui urias.Cand stranuta esti stropit si orice miscare brusca e resimțită prin felul in care vibreaza scaunele si te inghionteste in coaste un ceva nevazut. E haios.De cateva ori inchid ochii de frica. Prea pare real totul! Copiii ţipă si trăiesc scenele tari,asa ca distractia e maxima. Iesim bucurosi ,dar nici picior de cei care ramaseseră afară.Dureaza o vreme sa ne adunam.Fiecare isi cumpara câte o clătită ,o inghețata ,chestii.Toni apare intr-un târziu salvandu-și viata cu waffle-ul cu capșuni pe care il cumpărase pentru mine.

China e cu noi :(. Trec la haine XXXL.

Proiectul urmator : Covent Garden! Luam metroul.Evident inevitabilul se intâmplă:juma de grup in metrou și juma  pe peron.Bravo! Ne dăm jos și îi așteptăm pe ceilalți.Maria e foarte amuzată de figura pe care am făcut-o  când am realizat “scindarea” grupului.Cred că eram ca în poezia lui Ezra Pound despre chipurile oamenilor din metrou in acea secundă când trenul trece și rămâne imaginea clipei :fețele ca niște petale pe  o ramura neagră,umedă.Minunat acel haiku ” In a Metro Station”. Revenind la realitatea noastră turistică, reuniti și fericiți ajungem in Covent garden.

Parcă îl căutam din priviri pe tipul haios de anul trecut care a adunat o multime de oameni in jurul lui cu un incredibil simț al umorului.Dar nu mai era… De data asta era o mare multime adunată să vadă un număr cam incert al unui om care părea a vrea să meargă pe o sfoară atârnată intre doi stâlpi.Nu am văzut finalul acestui număr căci prea se lungea treaba.Intr-un colț de stradă un tip cânta la ghitară.Era talentat si ne-am alaturat și noi ascultătorilor,mâncând cam cu ciudă din sandwich-urile noastre. Ihhh. Deja acest cuvânt nu mai generează nici un fel de sentimente frumoase.Gata! Nu mai vrem mâncare din pachet! Copiii au navalit in Pizza Hut și au ieșit de acolo foarte mulțumiți.Mai bine mergeam și noi.Cu restul de pâine de la tartinele noastre am hranit porumbeii locului.Nu sperau ei la așa un praznic.Noroc de noi! Cu sentimentul faptei bune și creștinești ne îndreptăm spre locul întâlnirii și apoi spre metrou și spre hotel.Nu înainte de poza de blog!

La hotel copiii iar se aduna la o carte.Ce mai ,copiii nostri numai cu “cartea ” in mâna,frate!

Așa ca se face iar de “mâine”…

Ziua a treia Londra-16 iulie

Am anunțat că astazi mergem mai întâi la Tate Britain.Niște năsucuri bronzate s-au increțit: “Doamna profesoară,dar shoppingul?!”  Mă țin tare pe poziții:”Întâi munca și p’ormă distracția !!” Mai ales că ăsta e și gratis. Căutăm locul ,ne rătăcim puțin pe străzi dar nu ne dăm batuți si chiar nimerim.

Muzeul e frumos organizat.eu vreau să vad Turner și am parte de un regal.Ura! Sunt săli intregi. Dar sunt tare dezamagită ca Blake e luat la altă expoziție.Ce fază! Si aici e Hogarth ,Gainsborough ,Reynolds si chiar si impresionisti francezi care au pictat imagini din Anglia.â

Joseph Mallord William Turner (n. 23 aprilie 1775, Londra – d. 19 decembrie 1851, Chelsea, Londra) a fost pictor şi gravor britanic peisagist, reprezentant al romantismului. Specializat în peisaje şi scene marine, era considerat de impresioniştii francezi ca unul dintre principalele modele artistice.

William Turner: Autoportret, 1798Fiu de bărbier peruchier şi nepot de măcelar, Joseph Mallord William Turner se naşte la 23 aprilie 1775, în cartierul londonez Convent Garden, strada Maiden Lane. Fire plăpândă şi bolnăvicioasă, sufocat de existenţa labirintică, incertă moral a familiei şi împovărat mai ales de nevrozele mamei sale, părăseşte “fundul de fântână” al casei unde locuia şi pleacă, sub ocrotirea tatălui, la Brentford, la unchiul său, unde învaţă să scrie. Precocitatea pictorului se manifestă elocvent în 1787. La 12 ani compune desene şi acuarele – majoritatea reproduceri din memorie – după diferite gravuri. Uimesc la el, încă din această fază, simţul detaliilor, precizia formelor, capacitatea de a structura un ansamblu. În anul 1788 urmează şcoala de la Margate. Nu are mai mult de 12 ani când, sub puternica impresie a mării, compune două acuarele revelatoare pentru trăsăturile şi evoluţia artei sale. Este momentul care va întări tatălui său convingerea, nezdruncinată până la moarte, în vocaţia de artist a fiului. La aceasta au contribuit şi rezultatele obţinute de elev în atelierul lui Thomas Malton, autor de acuarele cu subiecte topografice şi arhtecturale. În anul 1789 este primit ca elev al şcolii de la Royal Academy.În 1798 compune Buttermere, tot o marină, în care lumina tumultoasă, explozivă, inundă peisajul şi sub aura ei fosforescentă pune în relief cele mai mărunte detalii. La expoziţie, îşi însoţeşte lucrările cu motto-uri din Anotimpurile lui Thompson, din baladele lirice ale lui Wordsworth şi Coleridge – volum abia apărut – şi din Milton, texte reprezentând aluzii poetice la efectele luminii şi atmosferei. În 1799 termină acuarela Castelul Norham care, deşi tributară manierei peisagiste topografice la modă, se impune prin rigoarea construcţiei ca o dată importantă în dezvoltarea artei sale. Este frământat de ambiţia secretă, apoi din ce în ce mai manifestă, de a-l înfrunta şi a-l depăşi pe Claude Lorrain. Lucrează febril “marine”, castele, peisaje scoţiene sau din Ţara Galilor cu o îndemânare care uimeşte şi care nu vrea să dezamăgească un public avid de detaliul pitoresc, de atmosferă romantică şi chiar de savoarea anecdotei. Succesul sporeşte considerabil. Pictează totodată Enea şi Sibila, unde asociază rigorii clasice a peisajului şi personajelor – în nota lui Lorrain – prezenţa auriului solar, voluptos iradiant. Simţul valorilor arhitecturale se exprimă deopotrivă şi în seria “biblică” cu A cincea plagă a Egiptului (în realitate a şaptea). La 27 de ani este numit membru al Academiei Regale. Pictează, având unele elemente comune cu maniera lui Poussin, A zecea plagă a Egiptului. În anul 1802, face prima călătorie în străinătate în timpul căreia vizitează Parisul şi Elveţia. La Luvru este atras de pânzele marilor peisagişti Ruysdael şi Poussin şi nu-şi poate înăbuşi observaţii de pătrunzătoare şi autorizată subtilitate. Face numeroase schiţe după Rafael, Correggio, Guercino, Domenichino şi Tiţian.Anul 1805 este anul celei de-a doua mari pânze de inspiraţie marină, Naufragiul.

Bătălia de la Trafalgar

În 1807 sunt expuse uleiurile pe pânză Tamisa lângă Windsor şi Colegiul Eton văzut dinspre apă. Tot acum termină Tamisa lângă Walton Bridge. Prezintă într-un stadiu definitiv Bătălia de la Trafalgar la British Institution. Simultan cu această orientare gravă spre istoria imediată, poate chiar şi mai dinainte, pictorul părăseşte pentru un timp “marinele” sale şi se reculege într-o serie de experienţe calme, în picturi de gen, de rezonanţă parcă olandeză, cu ecleraje blânde, cu transparenţe şi simetrii manieriste : Răsărit de soare în ceaţă, Fierăria, Dugheana Cârpaciului, Dimineaţă de îngheţ. Thomas Gainsborough

Autoportret, 1759

Thomas Gainsborough (14 mai 17272 august 1788) a fost unul dintre cei mai faimoşi pictori portretişti şi peisagişti britanici ai secolului al XVIII-lea. S-a născut în luna mai 1727 la Sudbury, o mică localitate în comitatul Suffolk, la nord-est de Londra. John Gainsborough, tatăl lui, era manufacturier şi negustor de ţesături. Thomas a venit pe lume într-o casă veche şi foarte mare care adăpostea, pe lângă cei nouă copii ai familiei Gainsborough, şi războaiele de ţesut. Băiatul creşte în sânul unei familii mai neobişnuite. Tatăl se îmbracă precum un magnat, ia lecţii de scrimă şi se plimbă pe străzile din Sudbury încins cu o sabie. Mama artistului – Mary Burrough- este o femeie educată, pasionată de pictatul florilor. Thomas îşi petrece zilele în tovărăşia ei şi nu se desparte nici o clipă de caietul său de desene. Mama îşi dă foarte repede seama de talentul artistic al fiului.În anul 1774, va părăsi Bath-ul şi se va muta împreună cu familia la Londra. După câţiva ani de lucru în capitală, Gainsborough va deveni pictorul favorit al familiei regale. Acest lucru îi va garanta nu numai o poziţie de seamă în societatea londoneză, dar îi va aduce şi nenumărate comenzi. Pictorul suporta cu greu jocul aparenţelor care caracterizează viaţa din înalta societate. Îl irita conversaţiile sterile şi petrecerile zgomotoase. Prefera să se odihnească desenând sau cântând la violoncel, deoarece este un bun interpret. Cei mai apropiaţi prieteni ai pictorului sunt compozitorul Carl Friederich Abel şi muzicianul Johann Christian Bach. Ambele fiice ale lui Gainsborough cântau la instrumente –Margaret la clavecin, iar Mary la chitară. Ginerele lui Gainsborough va fi, de asemenea, muzician. În 1784, pictorul se ceartă din nou cu Academia Regală; din acel moment, Gainsboroug nu va mai expune la Academie. În fiecare an, în lunile de vară, amatorii de artă vor putea admira tablourile la reşedinţa sa de la Schomberg House. Într-una din zilele anului 1787, pictorul, care se apropie de 60 de ani, observă pe gât o umflătură care va deveni cu timpul mai dureroasă. În primavara anului 1788, medicii îi confirmă artistului faptul că are cancer. După o odihnă de câteva săptămâni la Richmond, Gainsborough se simte puţin mai bine şi se întoarce la Londra. Moare în plină glorie pe 2 august, la vârsta de 61 de ani. Este înmormântat la cimitirul din Kew. Le lasă soţiei şi fiicelor un mare număr de peisaje nevândute, care sunt expuse în încăperile locuinţei de la Schomberg House. William Blake (n. 28 noiembrie 1757 – d. 2 august 1827) a fost un poet, vizionar, pictor şi tipograf englez. În esenţă nerecunoscută în timpul vieţii sale, opera diversă şi profundă a lui William Blake este astăzi considerată esenţială şi semnificantă atât în istoria poeziei cât şi a artelor vizuale.

Într-un sondaj de opinie organizat de BBC în anul 2002, Blake a fost votat al 38-lea pe o listă conţinând 100 dintre cei mai importanţi britanici ai tuturor timpurilor.
Au citeva teblouri reprezentative de Mondrian
si multe altele frumoase si in hol e interesant ceva Blake,desi mai putin decât speram Vestitul tablou al Ofeliei de Millet 
Iesim in holul muzeului și constatăm că Irina nu mai apare.O sunăm și ii fac o dirigenție cu tema “noi deschidem urechile pâlnie când ni se dă o oră de întâlnire “. Culmea ca “uriașele mici” sunt responsabile și au grijă să fie mereu la timp. Dar avem treburi mai importante acum decât să o moralizăm pe Irina mică: cuvântul magic ” shopping”! Ii debarcăm pe copii la Oxford Circle și le dăm o oră de întâlnire.Noi studien H&M cu temeinicie ,după care plonjăm în Primark. La ora 330 ne întâlnim cu o cunostință,mâncăm și mai vorbim diverse,
pînă când ne adunam la H&M si luam apoi autobuzul 3 spre Piccadilly Circus.Mamă ce mizerie putea fi în jurul statuii.Un maturător lupta fără mari speranțe cu mormane de cutii,hârtii ,pahare…ce lume necivilizată! Mai durează o vreme până se mai umplu niște sacoșe cu haine si pantofi.Buzunarele se subțiază considerabil da nu ne dăm bătuți.Vorba lui Angi :”Acum că avem mai puțini bani,avem mai mult de căutat să găsim ce ne trebuie “. E și ăsta un mod de a vedea lucrurile. Plecam spre autobuzul 3.
Toni a prins o mare viteză și a reușit să scape de noi,rămânând cu un număr redus de turiști…Telefoane, căutări și regăsiri pe fondul aceleiași intrebări din ambele părți: Pe unde  mergeți fraților fără să vă uitați  după noi?? Ca să vezi ce “coincideală” cum gândeam noi la fel da din puncte de vedere opuse. Dar ce atâta grabă?? Autobuzul trei e mai mult o legendă a locului căci nu pare a se arăta.Un fel de Godot sau poate Loch Ness monster. Trece sfertul,trece jumatatea de oră.Legăm prietenii in stație. Mai lipsea puțin să ne facem mutație in acel loc! Când ,ce să vezi apare și raritatea! Un tip ne spusese că aștepta acolo de 45 de minute. Bleah! După accent îl dibui că nu e englez și pâna la hotel(adică o viață ) conversăm in italiană. E student și face cursuri de vară în Londra. Noroc de el că ne spune unde să coborâm. Raluca și Angi,pe de altă parte ,au o conversație bizară cu un negru model Bob Marley.Iată cum devine autobuzul mijloc de conunicare și infrățire intre națiuni.Ce UNESCO ,ce ONU?Autobuzul si metroul! Ne prelingem pe drumul spre casă și decidem să oprim la chinezescul din drum.Fiecare comandă câte ceva .Fetele(nu spun cine!) comandă o porție uriașă.Si mănâncă,și  manâncă ,de ziceai ca-s din Harap Alb!
cina cea de taina!
Da ce râs1 Facem schimb de mâncăruri,pe masa lor se adună donații.Cele mai mici sunt mai mofturoase si nu le place ce au luat Culmea că în general fiecare era mai încântat de ce luasera altii.
Raluca exersând Halloweenul  
Permutari de două luate câte trei.Numai Irina mică nu are nici o șansă să scape de supa ei imensă.
si da-i si lupta…!
Nimeni nu o vrea! Facem poze de reviste comice,râdem cu lacrimi și în sârșit hotărâm să părăsim locul faptei.Afara(de ce ma mir?) incepuse să ploua aparent din senin. Ne grăbim spre hotel,când,ce să vezi? Imi stă ceasul de mirare: “uriașele mici” porniseră de unele singure în explorări,la ora aia,pe ploaie si noapte,la magazinul din cartier.Să mor și alta nu! Eu care eram liniștită că ele sunt în camera lor ,la hotel. Cred că stie  lumea faimosul banc cu viermii și Bulă student la medicină.Așa și ele: aveau limbrici! Taman când niște bezmetici de pe drum mai să se ia de fetele noastre care erau cu câțiva pași înainte.Toni se rățoiește la ei și dispar. Le moralizez pe Uriașe și le descriu in culori vii pericolele de a fi mic și pe străzi necunoscute intr-o țară străină. Măi să fie! La hotel era o mare petrecere de negri și niște tipe țipator imbrăcate întreabă de o umbrelă disponibilă. Nu la noi!(vine răspunsul din priviri).
Cum Toni isi ratacise ochelarii cu o seară inainte( cineva are acum doi ochi noi,sari-i-ar!),incearcă să afle de la receptie dacă nu i-a adus careva și evident răspunsul e foarte negativ.Drept pentru care luam de la Primark(magazinul vieții tuturor) o pereche să zărească totuși câte ceva pâna să își facă o pereche nouă.  Bifat și asta.
Ultima zi se profilează la orizont.
Ziua a patra- Londra 18 iulie

British Museum, The Speakers’ Corner in Hyde Park și …shopping! Simt vibrații negative la cuvintele” Hyde Park”( adică nu direct shopping?!) dar le ignor eroic.
La British se sărbătorea Ziua Nelson Mandela și erau multe grupuri de culoare care cântau și dansau dansuri rituale ,antrenând si publicul.
De peste tot rasunau cântece sud- africane ,unele religioase,altele revoluționare ,dar toate ritmate și cântate cu vocile acelea pe care numai negrii le au: profunde,vibrante.Vedem și un negru albinos,cu trasături africane dar cu pielea complet albă.Interesant și puțin ciudat in același timp.In muzeu merg să văd in primul rând Rosetta stone.
The Rosetta Stone is an Ancient Egyptian artefact which provided the key to modern understanding of Egyptian hieroglyphs. It is a fragment from a larger Ptolemaic-era stele with an inscription recording a decree that was issued at Memphis in 196 BCE by a congress of Egyptian priests in honour of 13-year-old King Ptolemy V. The decree appears in three versions: one in ancient Egyptian hieroglyphs, one in the Egyptian demotic script, and one in ancient Greek. Originally it was displayed in a temple; it was buried probably in the early Christian or mediaeval period, and was later used as building material in the construction of a fort. It was rediscovered in 1799 at the town of Rashid (Rosetta) in the Nile delta by a soldier of the French expedition to Egypt. The Egyptian scripts were at that time undeciphered. The Rosetta Stone, as the first known bilingual text offering a possible route to an understanding of ancient Egyptian languages, aroused immediate excitement. Lithographic copies and plaster casts began to be circulated to European museums and scholars. Meanwhile, British troops defeated the French in Egypt in 1801, and the Stone came into British possession under the Capitulation of Alexandria. It was transported to London and has been on public display at the British Museum since 1802.
A first full translation of the Greek text of the inscription appeared in 1803. It was twenty years, however, before the decipherment of the Egyptian texts was announced by Jean-François Champollion in Paris in 1822.
După care mergem să vedem mumiile ,
Grecia antică,Mausoleul de la Halikarnas,
marmorele Elgin(fresce luate de pe capitoliu de  contele Elgin,ambasadorul de atunci al Angliei in Grecia. ). Urmeaza Egiptul .
Trecem prin sala ceasurilor.
Imi place device-ul in forma de vas de război.E foarte interesant.Si la fel de interesant este și mecanismul cu bilă care se mișcă ca un perpetuum mobile. Trebuie să revăd vasul de la Sutton Hoo,
un fel de Troie pentru istoria veche a Angliei.Descrierile din Beowolf se confirma in realitatea acestei descoperiri arheologice din anii 1930. Omul din Lindaw este acolo de data aceasta.
Anul trecut se afla in alta expozitie istorică si nu l-am văzut.Straniu cum s-a conservat atitea mii de ani in mlaștina in care a fost ucis. Zăbovim mai mult in zona Greciei antice si apoi iesim in curtea interioară unde spectacolul african inca mai continua.
Stând pe o bancă mă uitam la două cupluri cu câte doi copii fiecare.Primul cuplu avea doua fetite cu trasături ușor asiatice luate de la mamă dar dominantă era gena tatalui ,așa că aveau părul castaniu.In cealaltă familie era  el mulatru si ea asiatică. Copiii erau dominant mulatri cu ochi asiatici. La un moment dat tipa de lângă mine se uită la sacoșa mea și vede că e scris în chineză pe ea și mă intreabă dacă am fost in China.Incepem să vorbim și aflu că stau in Miami și că ea e din Taiwan si el scoțian.Ceilalți sunt ea, japoneză și el tot scoțian.Foarte amabilă ,imi spune că imi va scrie și ne asteaptă in Miami. Intre timp vine și Mara  și ne luăm rămas bun de la noile cunoștințe.Copiii noștri sunt adunați și ,după ce mâncăm fiecare unde alege ,luam metroul spre Hyde Park.Coborâm aiurea și avem de mers prin parc să ajungem la coltul vorbitorilor.mai oprim pe alocuri,un hot-dog,o clătită, o inghețată.
La colțul vorbitorilor era plin de lume.Tot felul de nebunici vorbeau pe teme politice in principal,dar multi aveau teme religioase si incercau să convertească ascultătorii la vreo bâzdâganie de-a lor.Pe unii ii ascultau si îi încurajau niște fani,alții vorbeau in legea lor,aproape singuri.Mare-i grădina Domnului ,da unii sar și gardul!
Azi dimineață Stefan ne povestea cum visa el așa ,când aude niște bubuituri.Crede că visează ,dar bubuiturile continuă.Se trezește și constată că intrase in cameră un biet porumbel.Inainte de a-l scoate pe geam ii fac o poză și il eliberează din capcana in care s-a băgat singur. Toni comentează că mai bine să iți intre un porumbel in casă decât să iți iasă unul pe gură! Corect! Shopping fraților! Pina la 6 liber pe străzi.Incă o tură prin H&M și la Primark.E mare  înghesuială pe străzi.Lume peste lume! Ne adunam mai greu,așa ca de ultima zi.