Jurnal de Vasto, Italia, anul de grație 2002

The cathedral of Santa Maria Maggiore and the Loggia Amblingh.

Vara acelui an a fost memorabilă…Cu  cei doi copii, pe atunci de 11 si respectiv 14 ani, cu Mihaela,de 17 ani, viața noastră era cât se poate de bună. Eram ‘campați” la bunul si ciudatul nostru prieten Ivo, comunist convins,proprietar al unei minunate case in Vasto citta.De la balcon se vede marea cât cuprinzi cu ochii…albastră cum numai Mediterana poate fi, nesfârșită și fascinantă, spartă doar de valuri care nășteau linii albe de spumă efemera , ca apoi să redevina albastră ca și cum nimic nu s-ar fi intâmplat in acel loc, ci  doar alături și iar alături …și tot așa…

La cei 55 de ani ai lui , Ivo arăta ca de 35,zvelt si agil ,cu figura ascetica ,nas acvilin si ochi mici, de vultur. E separat de a treia din șirul de  “neveste”,are x+1 copii si e cea mai mare figura ever.El e un tip super cult și deștept,doctor in sociologie,dar un nebun și jumatate. In fiecare zi avea idei noi și ne amuzam de stilul lui.

Intr-una din seri am iesit cu Ivo in oras.Un adevărat show!Deja vedeai care din concitadini se situează intre cei care-l iubesc și care in jumatatea adversă! A debitat o groază de chestii.Ne-am prăpădit de râs!La un moment dat un cățeluș drăgălăș se apropie de el.”Ce pisică drăguță!”zice el proprietarelor  “E cățel”-zic oamenii ușor iritați.La care el zice “Aaa,cu mutațiile astea genetice nici nu mai știi.. .Chiar acu’am văzut niște tipi in oraș (chiar văzusem unul cu un fel de suport la gât ca atunci când ai un accident) și cred că de fapt fuseseră câini și i-au transformat!” Noi,  să ne sufocăm de râs! După care zice”Uite ,nici luna nu mai e pe cer! Asta-i:  sigur au vândut-o americanii!”

Dar cea mai faimoasă intâmplare e aceea cu nevasta primarului din Vasto .Oraselul  de pe malul mării e plin de viată in serile de vară. E o incântare să urmărești viața de seara pe corso.Parca intr-o coregrafie aranjata si  cu o regie nevăzută ,respectată cu sfințenie de localnici , la ora 11 seara,deodată, de pe toate straduțele inguste apar părinți sau bunici impingând carucioare pline de bebeluși urlători; dacă nu imping cărucioare,cu siguranță trag vreo specie de câine,mai mare sau mai mic, dupa posibilități….Iar dacă nici una nici alta,sigur mânâncă inghețată sau fumează,barbați și femei deopotrivă, pe stradă. Noi ne așezăm in câte un loc si urmărim acțiunile.Pe la 11.30 p.m. activitățile sunt in toi.Abia atunci incepe viata aici! Oamenii stau in mijlocul pieței orașului dezbătând probleme politice care nu suferă amânare,se agită,protestează… mai zgâlțâie mânerul căruciorului sau trag de lesă,ori sorb cu nesaț fumul țigării, preocupati de conversatiile lor zgomotoase.

Ei bine,intr-una din aceste seri,la cafeneaua lui Ivo se adunaseră oameni la o inghețată,la o cafea,la o vorbă.Orchestra cânta in surdină,lumea trecea la plimbare.Ivo deodată incepe sa strige spre un cuplu elegant care tocmai ajunsese in dreptul cafenelei:”Ladro! Ladro!”(„Hoțule! Hoțule!”).Si continuă cu alte asemenea “complimente”,adresate celui care era de fapt primarul orasului, spre deliciul/indignarea trecatorilor,in funcție de simpatiile/antipatiile politice.

A doua zi de dimineata doamna primar apare in fața cafenelei,supărată grămezi,hotarâtă să ii ceara socoteală lui Ivo pentru afrontul din seara precedentă.O scenă demnă de Caragiale! Ivo,ca un gentleman ce era in acea dimineață,ii oferă o cafea,un scaun,și  intreaba amabil care e motivul acestei vizite.Furioasă,doamna primar incepe sa țipe la el,ca o adevarata italianca supărată “Cum indrăznești sa imi jignesti soțul in fata tuturor…??” Ivo ascultă o clipa și o opreste: “Aaa,ai probleme in viata sexuala? Acum sunt putin ocupat,da daca vii peste o ora,ma ocup eu…!”

In clipa urmatoare,uluirea femeii se transformă in furie nestăpânită.Se uită la ceașca de cafea și ,cu un gest brusc ,o aruncă spre Ivo.Dar Ivo e mult mai iute de atât.Ca un acrobat,se apleacă rapid și cafeaua aterizează pe costumul nou ,culoarea oului de rața,al unui batrânel pensionar care se plimba agale ,in baston ,prin fața cafenelei.O victimă colaterală a unui conflict stradal cu tente politice! Scandal, țipete isterice ,doamna primar se agită ,bătrânelul nu ințelege ce i se intâmplă și , mai ales,  de ce :”Costumul meu nou!!” e tot ce poate spune in confuzia generală.

A doua zi costumul e dus la curațat dar ,după câteva zile ,revine proprietarului …tot cu pata de cafea! Ivo șoptește complice cui vrea sa il asculte:”Ati vazut ce calitate are cafeaua mea? Nici la curățat nu au putut sa o scoată!!”

***

Si pentru că era iulie și se făcu de ziua mea, am zis sa dau de băut și iată ca ni se arată să mergem la o terasă.Zis și facut.Acolo insa ,ispitele cit casa!In timp ce eu am luat un nevinovat Cointreau on the rocks,Mihaela a dorit nici mai mult nici mai putin decit ceea ce se numea pe lista de bauturi….”orgasmo”!!! Când a comandat ( am declarat din prima ca eu nu fac comanda la aceasta bautura!!),tipul intreaba “picolo,o grande”?).In râsul general,  Mihaela a decis ca vrea un”orgasmo picolo”-câta modestia!). A durat o suta de ani pâna când acei tipi au creat respectiva bautura,de ne intrebam deja alarmate  ce naiba pun in ea??!!.Când a sosit,Mihaela a tinut sa-mi faca si mie o poza cu paharul ei,imaginindu-si ce va scrie pe verso “D-na profesoara cu o…-ul Mihaelei!!”

A fost foarte amuzant. Am dat o noua tura prin oras,dupa care am hotărât să mergem până  acasă . Acolo am ras un limoncello “picolo” și Stef a declarat ca ramâne  să citească Topolino. Noi ne-am aruncat iar pe aceiasi 2oo de metri de corso, pâna când eu am decis ca m-aș intoarce acasă .Fetele au venit cu mine,in ideea de a lua apoi cheia cu ele. Odată ajunse însă,….surprise! Stefan adormise buștean si nu mai răspundea la ușa.Era ușa interioara ce duce la dormitoarele noastre și care,odată inchisă normal pe dinauntru,e INCHISA.Am bătut la ușa,am țipat,am aruncat din balconul de sus chei pe balconul lui (usa era deschisa),dar Stef se pietrificase!. A fost imposibil sa-l trezim.Ivo zicea să chemăm pompierii.Asta ne mai lipsea,sa se adune lumea ca la circ!

Am hotărât eroic sa dormim toate trei pe o canapea in sufragerie(cu scaune adaugate,in fine,canapeaua vietii noastre…) La un moment dat ,iar m-am revoltat și m-am apucat să bat in usă și să strig.Parea o cauză pierdută…dar iată că se aude o voce mică,somnoroasă:se trezise! Nici nu l-am mai căpăcit cum imi venea  in momentele anterioare. Bine că puteam intra!Si așa s-a incheiat o zi minunată din viața noastră! Iar Mihaela “had a <picolo>orgasmo”.Cine a fost mai câștigat??

***

Noi trăim intre apus si răsărit.Am descoperit ca e formidabil sa stăm sus pe terasa la Ivo,deasupra orașului.Se vede marea de jur imprejur,acoperișuri de case și păsări zburând care incotro intr-o grabă neințeleasă.La apus le apucă o disperare Hitchcockiana si e foarte straniu si fascinant..Azi am ascultat muzica super si ne-am baut cafe-frappe-ul acolo,sus,intr-un rasfăț total…Din păcate am “run out of limoncello” si suntem ușor distruse…Tot așteptăm să primească la magazin…au unul de 15 euro,dar nu suntem chiar asa disperate! Disperarea noastra se situeaza undeva intre 5 si 6 euro…!

De sus se aude Ravel.Mihaela a dat de comoara de muzica a lui Ivo…Bineinteles ca Ivo scoate perle “cu caracter continuu”,deja au intrat in cotidian…Mâine e mercato!!Limoncello! YES!!!

Ne pregatim de plaja…Conducem o lene…

Am cumparat limoncello. Am obtinut “a good bargain”:am luat unul cu prețul de două! Asta pentru că am spart o sticlă pe drum. Ne-am revenit din supărare și am urcat sus ,in balansoar,pe terasa lui Ivo,cu Leo Ferre ca fond sonor.  Si cum stateam noi asa,râzind si vorbind,inainte de a progresa prea mult cu limoncello, mi se pare  deodată că nu mi-e clară deosebirea dintre lacustă și…șopârlă!!!Pur si simplu imi pareau identice! Mihaela iși revine prima din confuzie și incepe să explice cum că lăcusta are multe piciorușe lungi și de fapt e o insectă!!  Epifania s-a produs și am râs cu lacrimi…!Pur și simplu nu ne mai puteam opri.O secundă și ei i se paruse că ar fi identice!!

Si nici măcar nu băusem prea mult din numitul…limoncello.Era doar soarele si euforia zilei cu cer albastru si mare nesfârșită…

Plus ca ne-am intors de la o “giornata al mare “nu prea reusita,cu vânt și nisip in suflet și-n…simtiri.Unde mai pui că am venit și pe jos,că am uitat banii acasă.Adica vreo trei km ,din care unul intr-o pantă de 45 de grade… Suuper…!:(

Constatăm că mai avem doar câteva  zile de stat și hotărâm eroic să tăiem pepenele.El are o istorie “behind”:am luat doi pepeni de 8 kg fiecare.Dar unul s-a dovedit a fi verde inăuntru.Așa că Ivo l-a dus inapoi si, drept pedeapsă  ,(nu știm pentru cine) a adus unul de…16 kg !Cred ca vom aduce o bucata și acasă .Azi l-am injunghiat cu cuțitul cel mare,de sacrificii.Au fost ceva lupte interne legate de ordinea la baie.Copiilor li s-a interzis accesul,intrucât nu au mâncat pepene.Noi două inca disputam intâietatea și criteriile ei:vârsta,experiența sau ordinea alfabetica(ura!).Incă nu s-a decis. Oricum e sigur:ne vom hrăni cu pepene in perioada urmatoare! Dar in ce pericol iși pune cineva viața dacă rostește cuvântul pepene in fața noastră!

Advertisements
Published in: on April 18, 2011 at 7:29 pm  Comments (2)