Pentru micul dejun trebuie să urcăm la etajul al 9-lea. Acolo e o piscină de vis și se vede panorama orașului. E cald și soare și orașul ni se oferă cu vegetație luxuriantă și clădiri din cele mai diverse. De la mizeria maximă la luxul opulent. După mic dejun decidem să ne înscriem pentru două excursii de câte o zi. Mâine la templul Cao Dai și tunelele Cu Chi, iar poimâine în delta Mékongului. Am negociat prețul cu bell-boy-ul care răspunde de excursii și am ajuns la 45 de dolari de persoană pentru amândouă excursiile. Omul se dovedește deosebit de amabil și util, ne da sfaturi bune să luăm bani de la ATM mai degrabă decât să schimbăm nerentabil la hotel și ne arată și pe unde să pornim către catedrala Nôtre Dame construită de francezi pentru a-și crea o bucată de Paris aici. E construită în 1877 de arhitectul Jules Burard, cu cărămizi aduse chiar din Franța. Are o înălțime de 56 de metri. Interiorul său este destul de auster.
Străzile sunt deprimante, cu trotuare desfundate, câini, lume săracă, oameni care mănâncă orez cu castraveți din vase mici puse pe mese improvizate în mijlocul trotuarului. Nu prea vedem pe nimeni muncind. Toți mănâncă, beau sau stau pur și simplu cu priviri neinteligente pe fețele for, privind în gol. Unul își face de lucru cu o motoretă, o curăță într-un lighean, pe părți. Doamne, aici e o populație care pur și simplu trăiește pe motorete. Mame, tăți și copiii lor sunt pe motorete, ca lăcustele, sute și sute, venind de peste tot și nerespectand nicio regulă. De obicei ne alăturăm unui grup de localnici și traversăm cu ei, să fim mai mulți printre vehicolele de toate soiurile și printre motorete. La un moment dat ne-a scos la liman (adică la trotuar) o vietnameză cu o față distinsă și frumos îmbrăcată care ne-a “protejat” să traversăm în stilul kamikaze, sfidând traficul. Fiecare traversare e o aventură, chiar dacă ești pe trecerea de pietoni și e verde. Ne rătăcim, încercăm să aflăm în ce direcție e catedrala. Nicio reacție de nicăieri. Stef preia conducerea cu mare competență și ne duce la catedrală după harta de la hotel. Magazine necăjite, dar și câteva luxoase se văd peste tot. Alăturarea de sărăcie lucie și bogăție maximă, așa cum ziceam, e uluitoare.
E foarte cald și ne dăm seama că trebuia să ne îmbrăcăm și mai subțire de atât. Catedrala e o clădire de cărămidă roșie, oarecum amintind prin stilul ei grandios de modelul după care a fost făcută. La prânz o găsim închisă. Decidem să schimbăm direcția și să mergem la Pagoda Împăratului de jad. Am mers de ne-au sărit capacele, și prin zone necăjite maxim… Cel mai greu a fost să traversăm o imensitate de bulevard! Dar am reușit și am ajuns la pagoda construită în 1909. Este un templu taoist suprarealist, cu numeroase statui din lemn. Fațada este mov, iar tiglele sunt de culoarea jadului. E lume peste lume peste tot, unii vând flori, alții niște vrăbiuțe mici mici în cuști, sau broscuțe țestoase, ori peștișori aurii. Constat că ele sunt vândute ca să fie oferite că ofrande, căci am surprins cum o femeie dădea drumul unor vrăbiuțe în incinta templului, iar alții eliberau peștii și broscuțele în eleștee. Un eleșteu în formă de semilula are sute și sute de broaște țestoase de toate dimensiunile, hrănite cu pâine sau portocale de credincioșii veniți în număr mare. Sunt diferite săli în interior. Într-una din ele femeile pun bețișoare parfumate la statui reprezentând zeități ale fertilității pentru a le proteja sarcina sau a le ajuta să aibă copii. În altă sală se aflau doi cai cu clopoței pe care oamenii îi sunau, mângâiau capul cailor de lemn și își treceau mâna pe cap apoi. O fi și asta ceva! Fac și eu la fel, just in case, că doar rău nu poate să facă (vorba românului)! Foarte multe fructe sunt aduse ca ofrande de credincioși și lăsate în templu. Urcăm pe terasă și vedem de sus curtea interioară și eleșteele. Mirosul de bețișoare arse e foarte puternic și înecăcios. Abia mai pot respira. Tot în curtea pagodei e și un copac uriaș, ca o împletitură de crengi care se ridică spre cer. Am văzut mulți copaci la fel pe aici. Ciudați! Păr chinuiți și chirciți și totuși se ridică înalți și plini de frunze.
Ne odihnim pe o bancă și studiem fețele celor din jur. Locul e foarte sărăcăcios și pagoda dezamăgitor de neîngrijită și abandonată. Chinezii ar fi făcut zece magazine în jur, ar fi pus taxe și ar fi amenajat-o super. Aici nu plătești intrare, dar locul arată jalnic. Ieșim și căutăm un taxi spre templul Le van Duyet. Un taximetrist de la o firmă de stat ne atrage atenția să nu luăm orice taxi căci e periculos. Într-adevăr e foarte corect cu noi și învățăm și noi o chestie pe ziua de azi. Templul eunucului se află într-o parte săracă a orașului, cu tarabe cu haine, fructele cele mai ciudate, fețe de oameni cam neprietenoi, aglomerație, bleah! Dar templul în sine e magnific. O ceramică superbă constituie dantelăria de țiglă a acoperișurilor sălilor diferite ale templului. E o splendoare! Statui frumoase, așezate pe fructe diverse (probabil din ceramică, dar imitând atât de bine realitatea de ziceai că sunt fructe adevărate!) Totul viu colorat, regăsesc motivul cailor de lemn (au mărime naturală), un tigru împăiat care îl protejează pe Van Duyet de dușmanii săi, animale mitologice, statui de zeități. În altar se află statuia viceregelui eunuc și la ea se închină oamenii și ard bețișoare. Un preot bate cu un lemn într-un vas de alamă, poate un fel de toacă pentru ei, căci crează un moment solemn. La intrare se află patru fildeși uriași de mamut, așezați pe postamente speciale, două din ele fiind puse ca adevărații fildeși ai unui animal din piatră neagră, că un elefant pitic.
Van Duyet a fost un eunuc care a trăit între 1764-1832 care a conceput strategia unei victorii navale împotriva lui Tay Son, ajutându-l pe prințul Nguyen Anh să devină împărat. A devenit vicerege și nu s-a supus ordinelor lui Minh Mang de a-i persecuta pe creștini. El și soția sa au fost înmormântați în două cavouri circulare la intrare în templu. Minh Mang acesta (cam agitat omu’!) a ordonat distrugerea cavourilor originale și astăzi ele au fost restaurate ca niște semisfere. De altfel și templul așa cum arată el acum datează din 1925 când a fost refăcut după modelul original.
Stam in parcul minunat din jurul templului si admiram arborii uriasi. Unii au flori rosii extraordinar de frumoase, ca niste orhidee, iar de ramuri atarna niste fructe lemnoase maronii, mari cat nucile de cocos. Se pare ca pot ajunge la greutatea de 5-7 kg. Nu stiu cum se cheama acest copac, dar e foarte interesant.
Plecam, nu inainte de a lua niste valize mici din targul din jur. Acum avem ce cara dupa noi! Taxiul ne duce la cartierul francez, la restaurantul pe care il ochisem in drum spre obiectivele noastre culturale. Se dovedeste a fi foarte bun, cu mancare traditionala bine pregatita si gustoasa. Si decorul e interesant, cu motive traditionale. Un grup alaturi sarbatoreste o zi de nastere si canta la chitara cu mare veselie. E placuta atmosfera.
Dupa asta mergem la Notre Dame si asistam la slujba de Craciun. In vietnameza. E plin de lume cat vezi cu ochii. Afara, in fata catedralei, alte zeci stateau la slujba pe motoretele lor. Cu evlavie. Cel mai emotionant a fost cand toata omenirea aceea a inceput sa cante cu preotul odata in imensitatea aceea de catedrala. Mi-au dat lacrimile!
Am stat o vreme si am ascultat predica, de fapt sunetele unei limbi necunoscute care reuseau sa transmita emotia chiar si asa.
Am plecat spre centrul modern cu teatrul, hotelurile de lux si fantanile strajuite de palmieri. Am urcat la etajul al 9-lea al hotelului Caravelle la barul Saigon, un loc tipic pentru europenii care vor sa admire panorama orasului. Stam acolo pana se intuneca si se aprind luminile. Arata superb! Nu se mai vad slum-urile, ci doar luminile glorioase ale lumii civilizate. Cu cladiri maiestuoase si ultra modern alaturi de cele coloniale, stilate si elegante. Ne plimbam prin piata Palatului Independentei, inconjurata de hotelurile cele mai cunoscute (Hilton, Rex etc).
Ce trist ca pagoda imparatului de jad e abandonata in modestia ei si nu se investeste mai mult in pastrarea cladirilor de patrimoniu!
Luam un alt taxi care ne duce la hotel, serpuind printre luminile masinilor si ale motoretelor.
S-a terminat inca o zi intr-un oras care aduna atata cultura, distrugere, lupte, ura si dorinta de renastere dintr-o istorie atat de zbuciumata, generata tocmai de bogatia tarii care a fost ravnita pe rand de europeni si americani.
Maine vom vedea urmele sangeroasei perioade a razboiului din Vietnam.
Somn usor!
Jurnal de calatorie 