Domnul Miluş

Image

Susurul apei şi vremea  mohorâtă din micul orăşel de munte m-au dus cu gândul la un Paşte de aprilie, cu ani în urmă, când zăpada ne-a blocat aici, la Slănic Moldova, pentru patru zile albe şi reci în care nici curent electric nu aveam. A fost romantic să stai la lumina lumânării, dar mult mai puţin romantic să tremuri de frig fără centrală şi fără beneficiile vieţii moderne. Dar domnul Miluş cu siguranţă ne-a colorat viaţa în acele zile de primăvară înzăpezită.

Oamenii din oraş au încins grătare pe zăpadă şi au pus pe ele toată carnea pe care o aveau prin frigiderele dezgheţate, într-o armonie generală, reînnodând conversaţii cu vecini pe care îi ignoraseră până atunci, uitând de vechi duşmănii şi conflicte. Totul părea desprins dintr-o poveste  de  Andersen (in varianta  autohtonă,  desigur). Bună şi zăpada asta la ceva! Prietenii noştri au decis să plece spre casă în momentul în care zăpada părea că se aduna mormane peste mormane. Rezultatul? Au parcurs cei 80 de kilometri într-o zi şi o noapte, blocaţi de nămeţi undeva spre Adjud, într-o coadă nesfârşită de maşini. Noi nu am reuşit să scoatem maşina din parcare şi am decis să înfruntăm soarta la faţa locului.

Domnul Miluş apăruse în viaţa noastră de nu ştiu unde şi tot acolo a şi dispărut după o vreme, dar în acel aprilie a fost o prezenţă  vie in peisajul inzapezit al Slanicului. Corpolent şi amabil, cu o soţie slăbuţă şi firavă, cu privire supusă, domnul Miluş era un “nouveau riche” al locului şi nu dorea decât să îşi impresioneze concetăţenii  prin vocabular şi bunăstare, rezultatul fiind că tocmai de aceea oamenii nu prea îl aveau la suflet.
Ca un adevărat personaj desprins din Caragiale, domnul nostru era funcţionar al statului, într-o situaţie care îi permitea să mai ciupească de ici de colo “ca omu’ ” şi cu o brumă de şcoală care îl făcea să se simtă dator să se “esprime” elevat în felul său. Drept pentru care orice conversaţie cu el devenea involuntar atât de amuzantă încât mă ciupeam să nu pufnesc în râs şi trebuie să recunosc că ne-a “îmbogăţit vocabularul” cu termeni noi, cu sensuri noi, cât se poate de neaşteptate. Astfel încât, chiar dacă el a ieşit din viaţa noastră, vocabularul lui a rămas cu noi…

Era un personaj volubil, dornic să ne împărtăşească din experienţa lui de viaţă. ”Dom’le era din promorţia mea, chiar aşa, coleg cu mine, aceeaşi promorţie.”
Se pricepea la multe:  “parchetul era pus într-un mod dezagreabil, credeţi-mă”! Iar apa rece, ei bine, apa rece avea “caracter continuu” !
Era un bun familist: ”când socru-meu s-a îmbolnăvit, nevastă-mea a slăbit dom’le, da’ a slăbit în aşa un hal de curgeau hainele de pe ea, dacă îmi permiteţi să mă esprim aşa!” .”Am convocat-o și am provocat-o pe nevastă-mea să imi zică ce să fac să o ajut și, intr-un principiu, a inceput să-mi spună ceva de socru’ meu că e bolnav…”

Era și foarte respectuos :”Domnu’ Toni, doar știi că te apreciez intr-un hal fără de hal, zău că da!  “Simțea fenomenele:”Mă oxidez, mă obosesc muncind atâta, să știi!” Avea si o filosofie personală:” Cât trăiesc eu in viața, asa o sa fac!” … Si dadea noi sensuri limbii române : “Cum ziceam, s-a făcut o chetă de oameni...” Avea momente de sinceritate:”Sincer, nu mă zahardez dom’le , simt un imbol așa in mine…!E o mișcolație dom’le, iti zic eu!” “E sofistocat rău,da rău de tot! Nici nu pot să ințeleg așa-i de sofistocat!”
Vremea avea un mare impact asupra domnului Miluş, creându-i stări speciale: ”m-am trezit dom’le noaptea şi m-am uitat pe geam. Şi ce să vezi?? Zăpadă! În aprilie! M-am gândit în simbolul meu, ce să mai fie şi asta?! Era zăpadă dom’le, că doar nu-s somnamburg, nu-s somnamburg, zău aşa!!”
Era bun povestitor domnul Miluş şi elementul surpriză intervenea când te aşteptai mai puţin şi mai să ne înecăm cu mâncarea de atâta râs înfundat, căci discursul lui era împănat cu “miluşisme” când îşi propunea să aibă “o discută” cu cineva (probabil o combinaţie de discuţie şi dispută, cuvinte pe care încă nu le dibuise ca sens şi decisese să le combine în mod imparţial).
Au fost patru zile rupte de realitate cu munţii de zăpadă din jurul nostru, cu focul de la gura sobei la domnul Miluş, cu povestirile lui suprarealiste şi supralingvistice. Nu l-am mai văzut pe amicul nostru de ani buni, dar  “neologismele” lui ne amuză şi astăzi, când îl pomenim “în simbolul nostru”, că doar nu suntem “somnamburgi”,dom’le, zău aşa!!

Published in: on April 21, 2012 at 1:49 pm  Leave a Comment