Anglia 2012

Prima zi, joi, 28 iunie, 2012

Asadar pornim iar la drum,cu o senzatie de deja vu si parca neconstientizand prea bine inceputul noii aventuri.Sper sa fie la fel de minunat ca acum doi ani si sa ne mearga la fel de bine.Ma bazez pe veterani,Lexa si Ralu,pe cei noi si foarte calmi,Maria,Ioana si Nico pentru o reusita deplina.Dar deja din aeroport grupul se sudeaza si par cu totii fericiti.Inca zapaciti de ora matinala,ne tinem bine de bagaje si ma concentrez sa nu mai aiuresc cardul aparatului de fotografiat( cum prea bine ma pricep).Vama trece fara incidente.Remarcam doar lipsa totala de amabilitate a unora din angajatii aeroportului care mai bine isi gaseau un job la piata decat la check-in.Dar nu ne impresionam prea mult si ne vedem de treaba.Toni si cu mine sfarsim pe acelasi loc in avion,din prea multa sarguinta si spirit de economie a personalului aeroportului.Noroc ca nu e prea aglomerat si e loc berechet.Lumea mai motaie,eu citesc ziarele vecinei de scaun si ma updatez cu ultimele cancanuri in marea lume artistica romaneasca.Ce sa mai zici,unii n-au limite la penibil!

Zborul e ok si asteptam sa aterizam si sa ii cautam pe naucii care vin sa ne ia de la aeroport.Deja suntem pregatiti sa ne cautam pe aeroport si sa nu-i gasim din prima.Nu ar fi ei daca scenariul ar fi diferit.Avem insa numerele de telefon si speranta in suflet.Copiii dorm sau socializeaza,mai un suc ,mai o gustare si timpul zboara la propriu si la figurat.

Aterizarea e cam hurducata dar bine ca suntem pe pamant.E soare si cald,iar aeroportul e intesat de lume.Ne asezam la diverse cozi si se dovedeste ca era mai bine sa stam cu totii la o singura coada,ca grup.Recuperam valizele si incepem sa cautam soferul.La telefon nu raspunde,evident.Rasare el dintr-un colt al aeroportului mimand ca ne-a asteptat,desi cred ca pur si simplu se relaxa si nu avea nici un gand sa ne caute.Insfacam ceva de mancare de la un chiosc si copiii se intorc sa isi mai ia de mancare si de baut dupa ce isi pun valizele in autocar.

In care moment ne amintim,Toni si cu mine intamplarea de acum trei ani,demna de un volum “Cum sa fii fraier la maximum”.Prietenul nostru Titus venea si el in Londra si ajungea ceva mai devreme,asa ca am aranjat sa ne vedem cu el pe langa Westminster undeva.Ne gasim unii cu altii si Toni se gandeste cu amabilitate ca nu putem sa il lasam sa viziteze orasul cu valiza dupa el,asa ca sugereaza si insista sa luam noi valiza si sa o ducem la hotel.Titus se bucura si promite o bere rece drept multumire ca l-am scapat de bagaj.Soferul pune valiza intr-un compartiment separat caci nu mai era loc cu celelalte,iar noi plecam spre hotel.Sa nu uitam ca acest sofer are o mare “calitate.”: habar nu are pe unde merge,se rataceste la fiecare 2 km si uita si cum il cheama daca il iei mai repede.Evident ne-a invartit in cercuri pana a nimerit hotelul,a luat-o in directia opusa,apoi a iesit aiurea din autostrada si din vreo zece incercari a ajuns la hotel. Toni se simtea rau de atata oboseala si a durat sa ii punem pe copii in camere,sa le dam bagajele si sa ne linistim dupa o zi lunga de calatorie.Autocarul a plecat spre Devon iar noi paream ca ne aranjasem cu toate.Dar ce sa vezi?? Odata sare Toni ca ars :”Valiza lui Titus !!” Nu intelegeam.”Ce-i cu valiza lui Titus?” “Pai nu-i!” Ce sa vezi? Soferul o pusese intr-un compartiment diferit de celelalte valize si uitase sa o scoata din autocar.Iar acum era deja hat departe,iesit din Londra,in drumul lui spre casa.Cu valiza cu tot! O bagasem pe maneca. Avea  sa ne dea Titus numai beri reci in cap!Sunam soferul,el zice ca e exclus sa se intoarca,dar sa nu ne facem griji ca vine peste patru zile inapoi.Mare consolare,ce sa zic! In cinci zile noi plecam,iar Titus nu avea haine si nimic tot acest interval…Sa facem infarct si alta nu! Sunam iar pe sofer.Ii zicem sa lase valiza la primul hotel in drum.Sunam si noi la acel hotel si rugam sa tina valiza pana venim dupa ea,asa ca ,in loc de binecuvantata odihna dupa drum, iata-l pe Toni luand un tren,doua ore dus,doua ore intors sa aduca valiza la hotel.La unsprezece noaptea,cu valiza dupa el,apare frant de oboseala,dar cu sentimentul datoriei implinite.Nu se poate spune ca nu suntem niste prieteni amabili.Ne-am oferit sa ducem valiza lui Titus la hotel sa il scutim de oboseala,si ne-am tinut de cuvant! Am si baut berea pe la un miez de noapte,bucurosi de realizarile noastre.Dar asta a fost floare la ureche in acel an cu 28 de copii plus Mihail in grija…!

Revenind la prezentul luminos,ne asezam in autocarul nu foarte nou si fara aer conditionat si plecam sa ii luam pe polonezi in drumul spre Stonehenge.Nu dureaza mult pana ii reperam.Sunt micuti,doar doua fete au 16 ani,restul au 11-12,asa ca fetele noastre,renuntand la iluziile proprii gasesc perechi pentru”ideale” pentru Dragos,Nico si Ilinca,singurii ale caror varste se potrivesc cu ale polonezilor.Ma amuz si decidem ca au luat locul unor pensionare preocupate de “binele” altora, rol care le distreaza la culme.

Oprim sa luam masa pe drum,la un complex de restaurante de tip fast-food si Maria ma anunta ca a debutat furtunos,varsandu-si ciocolata calda pe ea.Partea buna e ca a primit una gratis din partea casei,drept consolare.Tot e bine!Soferul ne spune ca nu mai mergem la Salisbury ca e prea tarziu si ca vom vizita Stonehenge-ul ca obiectiv urmator.Nu prea avem de ales si,dupa inca vreo ora de drum in fata noastra se deschide privelistea impresionanta a pietrelor megalitice despre care Andi a facut o prezentare generala.Noroc de prezentare caci de data asta nu ne-au mai dat telefoane cu istoria monumentului,ca in fiecare an.Cica suntem grupuri educationale si avem intrarea gratis,de aceea nu beneficiem de informatiile inregistrate.Foarte logic,zau asa! “Grupuri educationale”…

Dar Stonehenge continua sa ma fascineze si il privesc din toate unghiurile,le mai explic detalii copiilor,ne pozam si ne bucuram de ziua insorita si de privelistea magnifica.Dragos imi tine companie si glumim despre cine va avea grija de cine in combinatia Andi -Dragos.Andi promite ca el va fi acela,Dragos nu pare convins si fetele au si ele variantele lor amuzante referitoare la acest subiect.Mici cumparaturi ,inghetate si capsuni si inapoi la autocar,caci deja suntem obositi cu totii.Dar rasetele si voia buna din grupul meu imi confirma faptul ca se inteleg foarte bine si formeaza un grup fain.Doar Razvan si Vlad s-au incins la o tabla pe tableta,ca niste pensionari in parc.

Adorm pe fundalul glumelor fetelor si abia la sapte ajungem la Barnstaple.Ne asteapta chiar Grenville,directorul SOL,si incepem distribuirea copiilor.Culmea ca Ruxi si Raluca nu sunt recuperate de gazdele lor si merg provizoriu la o alta familie,asta dupa ce am asteptat destul de mult decizia de moment..Hmmm…Dar va fi foarte bine,cu siguranta,caci sunt copii atat de dragalasi si nu se poate sa nu gaseasca o familie pe masura.

Dupa ce au plecat si ultimii copii ne urcam si noi in masina cea noua a lui Jen si mergem la Bideford,afland ultimele noutati din familia lor si bucurandu-ne de revederea de dupa doi ani.Sunt oameni draguti si nu aveam dorinta de a cunoaste alte gazde in conditiile in care ne-am inteles asa de bine cu ei.Mancam si ne pregatim de culcare.

Pe maine!

A doua zi, vineri 29 iunie,2012

Nu pare o zi prea senina si nici prea calda,dar ne incurajam ca poate nu va ploua chiar continuu.Jen de duce la Barnstaple .Copiii sunt adunati in fata la Heritage center.Nico zgribuleste vitejeste,pretinzand ca nu ii e frig,cu un tricou subtire cat o cojita pe ea,drept pentru care Ioana ii imprumuta haina ei.Ce bine sa ai o sora la indemana!

Mergem in cladirea scolii si Ally face un fel de prezentare a activitatilor si ne da mapele.Polonezii sunt cam agitati si nu cei mai bine educati,in timp ce engleza lor e foarte suparata…Ma bucur la gandul ca cei mai mici din ei nu vor avea de-a face cu noi prea mult deci nu va trebui sa ii suportam.

Ralu si Ruxi au povesti semi-amuzante de povestit,adica ar fi amuzante ele daca nu ar fi vorba chiar de ele care au nimerit la o familie provizorie cam murdarica si cu niste eleve din grupul de unguri care sunt la primele lectii de engleza.Dar Zoe promite solemn o imbunatatire radicala a acestei situatii.

Dupa ce grupurile au fost impartite se merge in turul de oras in timp ce Toni si cu mine platim la contabilitate restul de bani. Pana la ora doua fara un sfert suntem liberi si, in timp ce Toni isi mai rezolva treburile pe computer in sala lor de IT, eu dau o raita prin oras si iau niste stickere si tot felul de clamitze,  pixuri si radiere pentru premiile copiilor la pregatire.Ma tot intalnesc cu copiii in diverse magazine,ne sfatuim ce sa mai luam, fiecare zice ce a mai cumparat si iar ne imprastiem.Ma panichez ca se face tarziu si alerg spre scoala.Ca sa constat ca m,ai aveam o ora pana la program.Asa ca ma avant din nou in oras.Ma intalnesc cu Razvan care imi face semne disperate sa il vad.Ma uitam ca prin sticla la el,cu grija de a gasi o papetarie.Se ratacise de cateva ori si acum veneau si Angie cu Liviu si Miruna de pe strada principala.Iar ne despartim,fiecare in alta directie,de parca dansam menuet. Nu trece mult si ma ajung din urma Angie si Miruna.Cauta si ele magazine,dar ca si mine nu stiu exact ce cauta.La doua fara un sfert eram toti la scoala.Prima lor ora e cu Trevor,unul din profi si constat ca e cam dezorganizat si nu prea eficient.Copiii mei,destepti si silitori, sunt cam derutati de stilul apucat al lui Trevor drept pentru care ma duc sa vorbesc cu Sharon sa faca ceva in acest sens.Oricum ora urmatoare e cu Matt,directorul de program si diferenta e evidenta.Ora e dinamica si copiii invata cuvinte noi,revizuiesc din cele vechi si totul e ok. Au o ora sa mearga prin oras sa pozeze obiective interesante pe care sa le comenteze maine.La 5 asteptam familiile sa ii ia.Gazda Irinei si a surorilor vine sa le ia si le lauda foarte tare,cat sunt de bine educate si dragute si imi zice ca pe Nico nu ar mai da-o inapoi la parintii ei! Ce bine ca se plac reciproc :).

Acum astept vestile Ralucai despre noua lor gazda.Intre timp ne cautam noi pe Jen si ea pe noi si suntem fericiti sa ne adunam si sa plecam spre Bideford,desi afara ploua siroaie si drumul e destul de aglomerat.Dar stam de vorba si e placut,ca intotdeauna. Acasa intru pe mess si Ralu imi scrie ca  e super multumita de gazda.Aleluia!

Mancam si ne retragem in camera noastra, de unde vedem cum ploua cu nadejde si cerul e cenusiu,semn ca poate sa mai ploua tot asa si in zilele urmatoare.Cam nepalpitant as zice…

Dar sa fim optimisti.Aici vremea e foarte instabila,deci poate se face totusi senin.Deocamdata ne pregatim de culcare,asa ca …somn usor si pe maine !

Oricum,sunt tare mandra de copiii nostri care au facut impresie foarte buna cu engleza lor si cu buna educatie.Nu se compara cu nici unii din ceilalti copii din nici un punct de vedere.Toata lumea ii remarca. Azi Grenville a tinut sa imi spuna ca grupul nostru e minunat.”Ca intotdeauna,de altfel”,a adaugat,si Zoe si Sharon au aprobat cu entuziasm. Super copii,dragii de ei!

Ziua a treia,sambata,30 iunie 2012

S-a oprit ploaia,slava cerului! Ajungem la scoala odata cu Vlad,Razvan si Liviu.Sunt bucurosi de viata lor, asa ca e bine.Angie si Miruna ajung tarziu caci gazda nu le-a trezit la timp si nici nu prea le-a hranit.Ba chiar nu le-a dat nici pachete la ele.Anunt pe Matt de asta si vorbeste cu femeia.Sper ca se rezolva cu acest stil,desi nici fetele nu ar fi  trebuit sa prefere sa iasa in oras decat sa manance acasa.Bucuria gazdei! Dar ideea e ca serviciile sunt platite si trebuiesc oferite in consecinta.

Orele sunt ok,desi Trevor e la fel de haotic si ineficient.Ne dispera pe toti.Am sugerat lui Matt ca se poate si mai bine si a promis sa rezolve situatia intr-un fel sau altul. In pauza fug pana la magazine sa mai iau stickere si niste cercelusi.La 1245 plecam spre Woolacombe si Ilfracombe cu un ghid nou.Copiii se distreaza grozav in autocar.Razvan e seful distractiei si are un succes nebun.E inconjurat de fete,Dragos e si el in subordinea si grija lui si pot zice ca e in culmea fericirii! Cat e de simpatic!Ba chiar a reusit sa medieze comunicarea intre ai nostri si “ai lor”,cu rezultatul ca acum se invata unii pe altii poloneza si respectiv romana.Devenim tot mai poligloti! La Woolacombe decidem sa facem o poza de grup,insa mareea ne ia prin surprindere si Nico, Razvan si cu mine ne trezim cu marea in papuci.Si cu ceva nisip,asa,de model.Ce ciudat cum plaja toata pe care o parcursesem pana hat departe acum trei ani era acum parte din ocean,cu valuri inalte si furioase de ziceai ca nu a fost nicicand plaja acolo.Si asta doar pentru cateva ore pe zi.Ne pozam pe pietre,langa pietre,pe trepte,catre trepte si apoi pe iarba si pe banca mai ceva ca vedetele.Si ne distram de poantele lui Razvan care il tachineaza pe Dragos cu fetitele poloneze pe care le-ar putea cuceri.Dupa ce ne adunam toti in autocar dureaza putin pana la Ilfracombe.Tot au facut azi o lectie despre orasel,asa ca erau destul de pusi in tema cu istoricul locului.Urcam la o capela mica sus deasupra statiunii.Incepe brusc sa ploua si sa bata vantul cu disperare.Insa mica vijelie a durat doar cateva minute si s-a inseninat la fel de brusc cum incepuse sa ploua.

Dupa vizitarea capelei avem timp liber si mergem majoritatea la un resaurant unde mancam fish and chips.Facem poze cum se amuzau ei unii de altii si pe alocuri de polonezi.Este unul din ei mai ales care pare destul de “necajit” in simbolul lui, cu putini din cei sapte ani de acasa la activ.Cred ca i-a facut la “distanta” sau poate la “fara frecventa si fara speranta”.Tare i-as zice vreo doua,dar nu e in curtea mea asa ca ma abtin.

Ai nostri sunt foarte linistiti si nu creaza probleme,asa ca ce sa imi bat eu capul cu copiii altor natii??

Dupa o plimbare in golf si o inghetata de la masinuta de inghetata ne apropiem de autocar agale,culegand de pe drum cate un copil.Vlad si el socializeaza de zor si el si Razvan sunt sufletul distractiei.Liviu are un stil mai retinut dar stii ca te poti baza oricand pe el si din cand in cand mai scoate cate o poanta,calm dar foarte amuzant.Constat ca se simt tot mai bine impreuna cu totii si la drumul de intoarcere e un ras si un hai de iti vine sa razi de rasul lor.Il decretam pe Razvan intermediarul relatiilor romano-poloneze din Barnstaple!

Ajungem cu jumatate de ora mai devreme la Old Train Station ,asa ca mai dam o fuga scurta pe la magazine.Nu ca am cumpara ceva,dar sa nu ne scape nimic,macar teoretic.

Jen era deja sosita si plecam spre Bideford,cu oprire la Tesco pentru cate ceva de mancare.Ne ploua pe drum dar ajungem cu soare acasa.Jen sugereaza sa mergem maine impreuna la Exeter.Ce dragut din partea lor! Fain!

Ziua a patra, duminica 1 iulie,2012

Ne trezim in voie,odihniti si relazati,gata de o zi de pace si liniste.Un mic dejun copios incepe ziua.Ajut si eu la fabricarea lui si dupa asta ne pregatim de plecare.Drumul trece prin satucuri frumoase si verzi,cu casute pitoresti,ca in povesti.Camputi pline de oi si vaci marginesc drumul.Ted mana cam disperat si cu niste smucituri de ne sare stomacul in gat.O cursa de formula unu!

La Exeter stabilim o ora de intalnire si rupem randurile.Ne bagam in Royal Albert National Museum si vizitam galeria de pictura.Au un Turner  si un Ramsey aici si niste acuarele splendide.Au si o colectie de “colectii”,de la portelanuri pana  la animale impaiate-un elefant ,o girafa si un bizon ,aduse tocmai din patria lor sub forma de piei,ulterior impaiate aici.Am vazut si vechiul zid roman din afara muzeului si o sectiune interesante de insecte si pasari cu informatii despre fiecare dintre ele.Foarte frumos organizat muzeul!

Dupa momentul cultural am mers agale pe la magazine am mai imbogatit colectia de stickere si ne-am ales cu haine de ploaie ,caci cele vechi erau cam obosite si se pare ca vom avea nevoie sa ne protejam de ploaie dupa ultimele prognoze meteo…

Ne-am oprit la Starbucks si i-am asteptat pe Jen si Ted sa vina si ei si am baut capuccino si ciocolata calda impreuna.Dupa care am pornit spre casa in acelasi stil Formula unu,ba chiar mai rapid ca era la vale! Dar am stata de vorba,am glumit si am povestit diverse si neprevazute,vorba cuiva, asa incat a trecut repede timpul si am ajuns inapoi la Bideford pe la 7.Am mancat si am stat de vorba cu Jen,ne-am uitat la albumele de poze,la colectia ei de portelanuri si la vestele splendide pe care le-a impletit.E o femeie foarte inteligenta si indemanatica. Si tare cumsecade!

Dar afara ploua siroaie si noi maine plecam spre Tintagel.Ihh! Sper sa mai si stea ploaia,caci nu ne chiar feeric sa te cateri pe stancile de la castel cu umbrela in mana! Doamne ajuta!

Ziua a cincea,luni,2 iulie,2012

Ce sa vezi ca ploua cu spume…! Ihhh ce aiurea.Jen ne duce la Old Railway Station si deja parem ca intarziem din cauza traficului.Dar Autocarul inca nu a sosit si mai dureaza cateva minute pana sa apara,asa ca ii intreb pe copii cum s-au distrat in week-end.Maria si Lexa au mers la biserica si au ramas cam socate de slujba care avea puternice tente de secta,cu oameni care tremurau si cadeau pe jos in adoratia lor ciudata.Toata lumea se amuza de descrierea convingatoare a fetelor.In alte familii mersesera la mare sau la cumparaturi,spre multumirea copiilor.Doar la Angie si Miruna nu se intamplase nimic.Femeia aceasta de ce ia copii sa ii gazduiasca daca are un copil mic de care nu e in stare sa se ocupe??Nu inteleg deloc.Dar macar le-a hranit bine si a socializat cu ele mai mult decat pana acum.Doar ca un incident neobisnuit ne cam pune pe ganduri: cand au tras un sertar fundul lui s-a rupt si cand au venit in casa de la jogging au gasit sertarul pus deoparte si li s-a zis sa plateasca dulapul.Noroc ca au filmat totul si au dovada ca nu au fortat sertarul si ca nu au facut nimic nelalocul lui.Caci imediat ce a pornit autocarul a si sunat Sharon sa imi spuna de ce s-a intamplat.Sper sa lamurim maine problema.

Intre timp cunoastem si ghidul de azi,un tip Tim care pare a fi executat deja vreo doua pahare de ceva tarie,caci miroase corespunzator si nici nu e chiar interesant in prezentarea lui.Facem o oprire binevenita pe drum. Dragos,mititelul s-a simtit rau in masina si,pana sa ne dezmeticim ne-a si facut surpriza.Andi m-a impresionat cu cata rabdare l-a ajutat sa curete si sa isi revina.Nici nu a clipit si i-a dat servetelele,i-a tinut punga sa le puna si a avut grija de el . Ajungem la promontoriul catre Tintagel si ne dam jos pentru poze.Inca ploua marunt dar reusim sa ne pozam in locul pe care mai sa nu il recunosc din cauza refluxului.Stanci maronii cu forme ciudate se intind pe toata plaja in timp ce in anii trecuti apa ajungea pana pe malul abrupt spre sosea.

Culmea e ca ploaia se inteteste,asa incat e in toi cand intram in Tintagel.Omul asta ne si parcheaza la Cuca Macaii,departe de muzeu,incat trebuie sa mergem pe jos tot drumul,ne mai tine o tura in ploaie sa mearga el sa intrebe nu stiu ce la muzeu si in sfarsit intram in Castelul lui Arthur,cel fals adica,ridicat de un milionar excentric cu pasiune pentru Cavalerii Mesei Rotunde.E un frig in interior de se lipesc hainele ude pe noi.Parca nici filmul nu mai are acelasi farmec ca alta data,dar macar are efect linisitor asupra polonezilor atat de viermanosi! Din pacate isi revin rapid si incep sa se agite ca nebunii,in timp ce profa care ii insoteste nu reuseste sa isi stearga de pe chip un zambet neinteligent si neputincios. Nu stiu de ce nu a venit si cealalta profesoara sa ii stapaneasca pe posedatii astia??

Ne facem poza de grup la masa rotunda si ne amintim cum acum doi ani ne pozasem cu totii,cu sarbii si cat de amuzant fusese  sa avem sabiile sa isi faca poze copiii.Si era cald si soare! Acum iseim in ploaie sa negociem programul.Omul asta vrea sa mergem la masina sa mancam si apoi sa mergem la castel.Copiii nu vor sa mearga din cauza ploii si nu ii pot obliga.Eu as fi mers daca nu aveam pantofii plini de apa…La autocar ii explic ca doar trei copii ar merge dar el,nu si nu.Dispare zicand ceva de pastry si dureaza ceva pana se intoarce.Dar e mai cooperant si accepta sa ramanem in Tintagel in timp ce polonezii merg cu el pana la marginea golfului.Noi ne grupam cu totii intr-un mic restaurant elegant si fiecare comanda cate ceva,facem poze si apoi ne imprastiem prin orasel.Polonezii deja sunt inapoi,cam inoroiati dar la fel de obraznici.Nu avem mult timp, asa ca ne adunam la masina si plecam spre Boscastle unde vizitam muzeul vrajitoarelor.Ca si data trecuta am simtit fiori sa vad tot felul de unelte ale magiei negre iar tipa de la intrare parea una de-a lor,chiar ca da! Macar era o vrajitoare buna ca ne-a dat reducere si a fost foarte amabila.La intoarcere am cumparat niste adidasi buni si caldurosi asa incat acum pot merge oriunde pe ploaie.Culmea e ca ploaia a stat,acum dupa ce am ratat Tintagelul…Nu ne ramane decat sa asteptam pana se aduna toti la autocar si sa pornim spre Barnstaple.Adormim care mai de care si ne trezeste Tim, cam brusc in stilul sau nesuferit.Speram sa nu ne fie ghid si maine.Toata lumea e somnoroasa.Familiile vin dupa copii si Jen ne ia si pe noi.Mancam si ne uitam la niste filme politiste inainte de culcare.

Noapte buna!

Ziua a sasea,marti, 3 iulie,2012

O zi mai putin umeda,s-ar parea.Doamne ajuta!

Incepem orele cu Trevor.Incearca el o activitate mai interesanta oarecum, vocabular si un cantecel despre marea inundatie din 1952 in Lynmouth,cu detalii despre victimele dezastrului si felul in care s-a actionat.Desi cantecelul era ok,copiii deja au o pata pe Trevor si presimt ca orice ar face tot nu ar reusi sa ii convinga.Dar in fine,ora are si niscaiva cuvinte noi asa ca o bifam ca acceptabila.Matt are alt stil,e carismatic si orice ar face copiii tot l-ar placea.Le da cuvinte noi,sinonime,reconstituie un alt eveniment din istoria Lynmouth-ului.De fapt se pare ca asta e noua lor gaselnita:sa faca lectii despre locurile pe care ulterior le vizitam ca sa faca vizita mai relevanta.Nu e o idee rea.Dar parca in anii anteriori aveau o multime de role-plays amuzante si parca orele nu treceau asa de repede.Iar in excursii aveam o multime de timp liber.Parca a intrat timpul la apa,zau asa! Ally a discutat cu ei despre educatie,scoli,nivelul de predare,problemele cu care se confrunta profesorii,parintii,scoala in general.Liviu s-a nemultumit ca fetele au acaparat discutia si el,mai discret si timid nu reusea sa strecoare o idee “edgewise”.Dar a fost o discutie foarte inteligenta si copiii au dovedit multa intelepciune in abordarea lor.Ally a zis ca ea nu a mai avut niciodata elevi asa de inteligenti si cu un asemenea nivel de pregatire.Intr-o pauza am mers cu Angie la Sharon sa ii arate filmul cu dulapul si concluzia a fost ca nu e cazul sa isi faca probleme caci vor rezolva ei cu gazda intr-un fel sau altul.Grenville iar i-a laudat pe copii,probabil ca are un feedback foarte bun de la profi,si mi-a crescut inima.Chiar am noroc de copii minunati,dragii de ei cat sunt de cunsecade care mai de care.Nici nu simt ca sunt cu un grup de copii,e foarte usor sa comunic cu ei,sunt respectuosi,punctuali si disciplinati,tine-i Doamne tot asa! Si se inteleg intre ei de minune.Evident Irina are momentele ei cand se supara pe rand pe cate careva dintre noi pe o durata variind intre 10 si 20 de minute,dupa care revine la sentimente mai bune si se veseleste.Cu Nico cel putin,cand se cearta,cand le vezi de gat cantand amandoua .O dinamica incredibila a relatiilor interumane! E un subiect de amuzament,mai ales cand azi cantau ele doua nus ce cantec si Angie s-a trezit cantand si ea de zor acelasi cantec,impotriva vointei ei!

Dupa ore alerg cu Nico la cumparaturi si ne sfatuim noi doua ce sa mai luam,ma ajuta cu niste clamite pe care le schimb in ultimul minut si continuam sa cautam, fara succes, o esarfa ca a Iuliei.Dupa care fuga la autocar,mai sa batem recorduri nationale la alergari fara obstacole.Ca sa constatam ca eram printre primii si Tim a mai si intarziat vreo zece minute.

Drumul spre Lynouth e verde si minunat,cu casute mici,cu un trenulet ca de jucarie care plimba turisti pe o distanta mica ,just for the fun of it,cu oi si vaci presarate pe ici si colo si cu raulete furisate printre copaci.E un peisaj de vis! Ajungem la Lynton si e plin de capre salbatice, ca niciodata.Drumul pe malul abrupt e superb,cu aceeasi intindere imensa de mare inconjurata de  salbaticia pietrelor si strajuita de flori multicolore,dominanta fiind niste clopotei splendizi de un roz intensNe oprim ,ne tot pozam,mai radem de bezmeticeala polonezilor si ce sa vezi ca unul din cei mai natafleti cade si se si loveste,impiedicandu-se de sireturile pe care le poarta mereu dezlegate.Bietul de el plange nefericit, dar la  cat sunt de obraznici  e  de mirare ca nu s-au zdrelit mai multi.Plus ca merg exact pe muchia prapastiei iar profesoarele nu par a observa nimic neobisnuit.In timp ce Toni si cu mine stam cu ochii pe ai nostri ca pe butelii si nu ii lasam sa se apropie prea mult de mal.Noi suntem prea exagerati si polonezele n-au nici un stres.Facem un intreg normal la faza asta!

Mai sa ne ratacim la o rascruce si ramanem in urma,Iana Ilinca,Nico si Ioana, cautandu-i pe unii pe care ii credeam rataciti.Ne reunim cu grupul si avem liber pana la patru,asa ca Andi si Dragos formeaza un grup cu mine si Toni si haladuim in sus si in jos,mai o inghetata,mai o pasty si dupa asta ne bagam in muzeul inundatiei sa aprofundam subiectul.Interesant el in felul lui,cu filmuletul inundatiei,cu stirile de la TV si radio, cu ziarele vremii relatand dezastrul pas cu pas.Ne mai raman bucati de pasty si hramin pescarusii care sunt foarte abili si prind bucatile din zbor.Toni se ambitioneaza sa ii dea unui pescarus mai bagacios mancarea din mana si mai sa il composteze “clientul”,daca nu si-ar fi retras mana la timp.Unii oameni nu mai pot de bine si isi cauta cu lumanarea beleaua! Fiecare serveste pe fiecare cu ce a mai cumparat:pop corn,fish and chips,jeleuri…Se face ora adunarii si luam trenuletul cu apa sus pe mal.Ii lasam pe polonezi sa urce primii si noi ne bagam in a doua cabina.Cat ai clipi suntem sus si vedem cum “alimenteaza cabina cu apa pentru coborare.Ce sistem ingenios! Irina isi aminteste cum s-a certat ea aici cu Ioana acum trei ani!Fiecare loc ne aminteste de excursiile precedente si ce a zis cutare in cutare moment.Ne amuzam cu Lexa si facem tot felul de reconstituiri. Revad straduta cu magazine colorate unde am facut poze cu Anca acum doi ani cand era soare si fain si noi tot haladuiam cu ea si Delia in sus si in jos uitandu-ne la tot felul de chestii de sticla si lemn.Si Anca avea o rochie multicolora care se asorta cu atmosfera.Acum am descoperit o fundatura cu ziduri pictate foarte frumos si le-am pozat pana a iesit proprietarul si noi am plecat inainte sa ii aflam sentimentele cu privire la intruziunea noastra. Drumul spre casa e plin de veselie.Care canta,care mai zice cate ceva,unii povestesc,altii motaie si nu trece mult pana sa ne vedem ajunsi.Jen ne asteapta si curand suntem in Bideford.Mancam si mai vorbim o vreme pana sa ne retragem la culcare. Oare cand au trecut sase zile?? Timpul asta si-a iesit din fagas,cu siguranta!

Deci, pe maine!

Ziua a saptea,miercuri,4 iulie,2012

Ma trezesc si imi amintesc de un comentariu al lui Dragos de ieri:” Doamna,nu stiu de ce ne e asa de somn…ne-am culcat foarte devreme si ne-am trezit foarte obositi dimineata!”

Asa si cu noi…! Dar ne aruncam in trafic din vreme, credem noi,si numai ce ne intepenim intr-o coada imensa care cred ca ajungea pana la Bacau! Mai sa fie,trebuie sa ne miscam si mai repede decat atat,dar ca un facut,cand sa iesim pe usa ba nu gasesc ochelarii,ba nu sunt sosetele la locul stiut,ba azi nu imi gaseam haina de ploaie.Isi luase soarta in maini si disparuse cu ea cu tot! Da tot am dibuit-o in valiza si am insfacat-o in ultima secunda.Uff! Si evident tot fara ochelari am plecat.

Suna Miruna disperata ca gazda lor a plecat fara sa le lase cheia.Le zic sa sune la SOL.Zoe le spune sa plece si sa lase usa descuiata,urmand sa dea ea de tipa sa o anunte sa vina sa isi incuie casa.Aventuri in epoca de piatra!

La scoala Trevor era gata in actiunea sa de a plictisi copiii,pufaind si clipind marunt pe sub ochelari,cu camasa suie si aceiasi pantaloni bufanti cu buzunare la genunchi.Vorba Irinei,au citit o ora un leaflet despre Clovelly…Le-a dat si ceva cuvinte noi,dar tot neconvingator,ca deobicei.La ora a asistat si un profesor care a fost cooptat sa faca imbunatatiri in programa scolii si care incearca sa afle pareri si sugestii de la elevi si profesori. Seamana cu Colombo,doar ca in locul pardesiului bej are o haina de blugi.E o varianta updatata a vestitului detectiv,desigur.Ora cu Matt este despre chestii socio -culturale specifice ,de la ziarele cele mai cunoscute la programe TV si sarbatori diferite.Se repeta insa discutia despre mic-dejun a nu stiu cata oara si ne amintim cu nostalgie cat erau de eficiente Sam si Alison acum doi ani la Bideford. In pauza ne vedem chiar cu Sam care se bucura sa ma vada si imi spune cat a sperat ca venim iar la Bideford.Promit ca anul viitor vom fi acolo,clar!

Marea dezamagire vine cand aflam ca nu mai este show-ul de la sfarsitul cursului iar chestionarul despre oras si monumentele lui nu mai exista deloc.Au schimbat sistemul total,acum copiii trebuind sa formuleze intrebari pentru localnici si sa faca apoi proiecte pe care sa le prezinte celorlalti.Mda,ce idei le-au mai venit noilor profi…Ally ne explica toate aceste noutati si ramane sa ne conformam.In pauza fac joggingul obisnuit:alerg la Primark,imi iau un hanorac si alerg inapoi ca la proba de stafeta! Ca maine ma inscriu la olimpiada!La sfarsitul orelor mai iau niste fructe si zahar maro si deja se face tarziu.Toata lumea e in autocar.Slava cerului ca il avem pe Richard ca ghid,ca Tim deja ne era prea destul.

Ploaia s-a oprit asa ca vom avea vreme buna la Clovelly.Ii lasam pe “polonezii zburatori” la “Milky way” ,o chestie cu jocuri si tobogane ,sa isi mai consume din energia debordanta acolo.Vreau sa zic ca prin oras daca mergi si vezi trei omuleti alergand ca sagetile printre oameni si peste oameni stii ca sunt cei trei polonezi mici si nauci care mananca pui vii si copii cruzi de obraznici ce sunt.

Ramanem doar noi in autocar si ajungem repede la Clovelly unde asteptam sa vedem filmul despre istoria orasului,ne uitam la stickere in magazin si coboram spre port.Liviu face ce face si isi suceste glezna,asa incat va trebui sa ii punem ghiata sa nu se umfle piciorul mai mult.Ajungem la magarusi si ne pozam cu ei,coboram la casa pescarului si la casa memoriala a lui Kingsley,bifam si pisicile ca obiectiv turistic si facem rost de gheata la restaurantul din golf.Richard ia Roverul inapoi la autocar cu Liviu,in timp ce eu ii ajung din urma pe copii care erau imprastiati pe mal,la cascada,in timp ce altii  deja se intorceau.Evident ne facem poze si revenim la port,privind uimiti cum revenea apa repede spre mal,in asa fel incat locul pe unde trecusem cu un sfert de ora inainte era deja acoperit de valurile mareei.

Urcusul abrupt ne cam lasa fara suflare si sus ne revedem cu restul grupului,si ei destul de osteniti.Liviu e mai bine,piciorul s-a dezumflat si nu e nici prea vanat,asa situatia e sub control.II recuparam si pe polonezi din locul lor de joaca si ajungem foarte repede la Barnstaple.Pe drum Iulia sta cu mine si vorbim o multime,ne uitam la pozele cu parintii lor cei atat de tineri si dragalasi,ne mai sfatuim si iata-ne la destinatie.Gazda celor trei baieti are o privire cam taioasa.Incerc sa conversez cu ea dar nu prea pare cumsecade.Si Liviu,Razvan si Vlad chiar sunt niste copii super detreaba,nu vad cum ar putea sa deranjeze pe cineva.Dar nici nu am ajuns bine acasa ca suna Liviu ca nu vrea sa ii lase sa iasa din casa in seara asta.Ihh! Taman cand ei hotarasera sa iasa cu totii la Pizza Hut.Le sugerez un armistitiu cu partea adversa si sper sa reuseasca strategia fara sa starneasca alt conflict.Si asta numai pentru ca ieri au stat treji pana la 10! Doamna asta are o problema totusi daca isi imagineaza ca trei baieti de 16-17 ani,in vacanta lor de vara se vor culca la ora 10 ca pensionarii.Cam imaginativi oamenii astia!

Intre timp noi oprim la Tesco sa mai cumparam cate ceva, apoi mancam cu Jen si ne retragem in camera noastra sa ne organizam pentru Londra,pe zile si ore,in functie de programul muzeelor.Suna si Stefan Chitic si stabilim sa ne vedem la Londra unde face un internship,se pare.Abia astept sa imi povesteasca!

Intre timp aflu ca s-au reunit copiii si s-au distrat de minune.Doar Andi,Dragos,Nico,Lexa si Maria nu au  mers, unii pentru ca nu isi propusesera,altii pentru ca erau prea mici poate.Dar majoritatea au petrecut o seara minunata si asta e foarte bine.Sper sa vad maine pozele actiunii :).

A mai trecut o zi peste noi…Maine plecam la Exeter .Hurray!

Somn usor!

Ziua a opta,joi,5 iulie 2012

Trebuie sa ne grabim sa nu intarziem cumva,plecam pe un drum de tara sa nu prindem vreun blocaj si ajungem la timp la autocar.Matt ne asteapta si ii da o felicitare lui Toni de ziua lui.Una din poloneze ne da bomboane cadou.Ce dragut! Asteptam sa vina autocarul si odata cu polonezele exclamam fara bucurie “E Tim!” Se pare ca intr-o privinta suntem foarte de acord:Tim nu e favoritul nostru si nici Trevor,iar schimbarea programei la cursuri nu ni se pare musai inspirata.

Dar suntem cu Tim de gat si asta e.Baietii ne povestesc aventura lor de aseara cand au explicat gazdei ca Liviu are ceva probleme de sanatate care il obliga sa mearga des la baie,sarmanul,iar la Pizza Hut doar Vlad si Razvan doresc sa mearga sa manance nesanatos,Liviu numai ii insoteste.A functionat vraja si prin urmare au avut cu totii o seara amuzanta in oras.

Pe drum Tim ne mai explica una alta despre casele cu acoperis de paie,despre lamele care au fost adoptate de la o gradina zoologica desfiintata,despre faptul ca ele s-au dovedit deosebit de eficiente in a tine vulpile departe de mieii nou nascuti.Cand ajungem in Exeter se lungeste ca deobicei cu opriri si zaboveli in reluare de ne pierdem rabdarea.Plus ca, spre dezamagirea mea,nici copiii mei minunati nu doreau toti sa mearga la muzeu.I-am moralizat si le-am explicat ca scopul nostru este in primul rand cultural si apoi urmeaza shoppingul.Dar pana la urma fiecare face ce vrea cu viata lui si,daca nu ii intereseaza cultura,nu poti sa le-o bagi pe gat cu forta.

Pana una alta,toti merg la catedrala si ne vedem la ora 3 in fata catedralei pentru a merge la masina inapoi pe langa canalul plin de lebede gratioase.Una e neagra! Inainte de a incepe vizitarea propriu-zisa a orasului vedem filmul despre istoria sa, back pe vremea cuceririi romane.Multe din cladirile medievale inca mai exista si dau farmecul deosebit al orasului strajuit de vechiul vechi roman.

Admiram arhitectura superba a catedralei pe care bombele razboiului au distrus-o fara mila si intram in capela construita dupa bombardament,cu statui moderne evocand momentele critice ale celui de-al doilea razboi mondial.Iesim si ne despartim de copiii care merg sa vada muzeul iar noi pornim pe strazi agale,intrand in cate un magazin,incercand un parfum sau aruncand o privire la cartile din librarie.Nu cumparam mare lucru in foiala asta,dar decidem sa sarbatorim pe o terasa din fata catedralei.Treptata se aduna lumea fiecare cu ce a cumparat.Sacose Primark scot in evidenta grupul nostru.Se discuta achizitiile,unii au descoperit chiar H&M-ul,norocosii! Dragos, mititelul si-a luat niste tricouri dragalase si un avion de asamblat.Ce scump e cum imi explica el ce a cumparat si de ce,si ce planuri mai are.Ii amintesc ca are la mine 50 de lire,recomandabil de cheltuit la Londra.Nico si ea e mandra de tricourile ei si de cutia de ochelari cu buline fosforescente.Lexa si-a luat niste pantofi cu platforma super,visinii,dar eu ametesc numai cand ma uit ce inalti sunt.Daca as cadea de pe ei cu siguranta mi-as rupe gatul ca in bancurile cu blonde! Ralu imi arata Levisii ei noi  si scumpi care sunt intr-adevar foarte faini.Si-au luat lucruri dragute si sunt tare mandri de achizitiile lor.Pe ultima suta de metri imi iau si eu niste pantofi care mi se par simpatici,cadou de ziua de maine de la Toni,of course.

Tim apare si se tot foieste fara scop in viata lui pana il ia poloneza la intrebari si il baga in viteze.Plecam spre autocar si trecem canalul cu un fel de bac actionat manual de un tip care trage cablul dintre cele doua maluri.Evident polonezii mai sa se arunce in apa in agitatia lor iar noi rezistam cu greu tentatiei de a-i ajuta…Am devenit sadici din cauza acestor mici dracusori care ne-au terorizat zilele astea.Dar,pe de alta parte,e posibil sa punem la cale un proiect cu scoala polonezilor sa facem un schimb cu copiii de liceu.N-ar fi rau deloc!

Dureaza o ora sa ajungem in Barnstaple si mergem pe alt drum,pe langa un conac al familiei regale,pe langa un han superb cu acoperis de paie pe malul raului Ex,unde face o cascada peste denivelarea de pe fundul apei.E o priveliste foarte faina,cu flori si verdeata ireal de idilice.Copiii rad in spatele masinii, foarte amuzati de ceva,e o veselie nebuna si se pare ca s-au imprietenit cu mai multi dintre polonezi.Iulia si cu mine mai punem tara la cale amandoua, dezbatem tot felul de subiecte si timpul trece repede.Am si ajuns la Barnstaple si Jen ne ia cu masina din parcare.

Fiica ei unca nu a nascut si bebelusul poate sosi din clipa in clipa.O vad preocupata,usor ingrijorata,asteptand telefonul care sa anunte evenimentul.Dupa cina ne retragem in camera noastra si ne pregatim de ultima zi in Barnstaple.Cat a trecut de repede…

Ziua a noua,vineri,6 iulie 2012

Ultima zi in North Devon pe anul acesta,cum ziceam.Ajungem la mare fix la scoala si copiii incep sa lucreze la proiecte.Ai nostri,seriosi si inteligenti lucreaza cu constiinciozitate si stiu ca vor face treaba buna.Polacii,agitati cum sunt,inca mai alearga pe coridoare.Merg sa ii vad pe copii si ma intamplina cu un mare :La multi ani!” sunt luata prin surprindere si ma dezmeticesc si ii pup pentru gandul lor frumos.Primesc si o multime de daruri care mai de care mai frumoase.Ce dragut din partea lor.Si ce felicitari haioase! Deja ziua mea a inceput foarte bine! mai dau o raita pe strada principala si mai descopar cate ceva interesant,revin la scoala si copiii inca lucreaza la prezentari.Intre timp Toni face programul pentru Londra pe zile si ore,sa il aiba fiecare.La ora unu mergem la teatrul unde se prezinta proiectele.Incepe Dragos cu Ilinca si Stanley,unul din polonezii isteti si buni.Au un proiect foarte dragalas pe care il prezinta frumos,despre pets si cum se ocupa lumea de ei. Cu statistici precise.Apoi Nico si niste poloneze au un proiect powerpoint despre mancare.Nico prezinta corect,foloseste bine timpurile ,spre deosebire de colegele de proiect.Dar e un proiect reusit per total.Iana,Aura si doi polaci fac si ei o prezentare foarte frumoasa despre cum isi petrec localnicii vacantele. Urmeaza Andi cu o super prezentare despre razboi,intr-o engleza splendida,cu date precise si intebari inteligente si documentate.I-a impresionat pe profi si raspunsurile la intrebarile din public au fost foarte la obiect.Well done!

Urmeaza niste poloneze cu un proiect frumos realizat despre tipurile de muzica pe care le asculta lumea pe aici si proiectele celor mici si obraznici care nici proiectele nu si le-au facut ca lumea.S-au hilizit ca apucatii si nu prea au reusit sa adune multe idei impreuna.Niste mititele au facut niste prezentari destul de logice,la cat erau de mici.Pe unele nici nu le observasem,caci erau atat de mititele ! Ca niste furnici.

Apoi iar ai nostri.Ralu si Ruxi au facut un survey despre taboo-uri si abordarea lor de catre localnicii de diferite varste.Foarte destept facut si intr-o engleza splendida.Au ramas profii paf.Pana la sfarsit s-au tot minunat de maturitatea copiilor nostri si de ce bine vorbesc.Angie,Lexa,Maria si Miruna au facut o sceneta foarte haioasa despre familia britanica,cu doua fiice la poli opusi (respectiv Angie in rol de rebela si Maria,copilul model).Lexa juca rolul bunicii depasite de situatie,iar Miruna realiza interviul cu ele.Foarte reusit! Si amuzant la culme! Doamne,cat de buni sunt copiii astia!

Baietii cei trei care au speriat vestul si …gazdele :), au avut un proiect bazat pe rezultatele unui quiz,ingenios conceput si ale carui rezultate au fost bine sintetizate intr-un PPT ,asta dupa ce ne testau si noua cunostintele. La final,Irina cu Iulia si Ioana au conceput proiectul lor foarte interactiv,comparand rezultatele sondajului lor despre North Devon cu ce stiam noi,cei din sala despre subiectele respective.A fost o idee interesanta si bazata pe o comparatie cat se poate de realista.Faina idee!Si corect prezentata,mai ales.

Au fost laudati pentru prezentarile lor,evident.Au fost super tari! Dupa aceasta,intre doua runde de descreiereala din partea celor mici care deja isi scosesera trotinetele si nus ce alte aparate zgomotoase isi mai achizitionasera,am primit diplomele de participare la curs si chestionarele cu privire la ore si excursii.

Gata! S-a terminat activitatea noastra aici la Barnstaple.Liber in oras! Doar ca a inceput o ploaie sanatoasa si temeinica,asa ca mai stau in scoala,raspund sutelor de mesaje de felicitare care mi-au facut ziua minunata si apoi, dupa ce mai luam niste sickere si alte fleacuri,mergem sa asteptam pe Jen si Ted in pub-ul de vis-a-vis de scoala.Ajung destul de repede si ei si ne fac cinste cu un vin rosu foarte bun si mai stam la un pahar de vorba si la multe poze.Revenim acasa ,mai strang din bagaje siiata ca suntem pregatiti de o trezire matinala dusmanoasa:ora 530.Ihhh!

Ziua a zecea,sambata,7 iulie 2012

Trezire inumana la 530,mai mai sa intarziem ma autocar! Am stat in fundul unui camion care s-a tarat la aceasta ora matinala ca o rama pe sosea.Noroc de intarierea autocarului,ca altfel riscam sa primim niste priviri neprietenoase de la cei care ajunsesera la timp.Ploua de nu se termina si copiii stau zgribuliti la un adapost pana autocarul vine in parcare sa putem pune bagajele,apoi merge sa incarce pe polonezi din cealalta parte a drumului.Una din furnicitele poloneze,mititica si cu ochelari cu rame rosii,trece alergand cu o diadema pe cap cu doua stegulete britanice fluturand in ploaie! Ce priveliste amuzanta!

Ne luam ramas bun de la Jen si fiecare gazda isi imbratiseaza copiii.Vad lacrimi in ochii gazdei Ralucai si Ruxandrei.Cu asa copii buni nici nu e de mirare.

Plecam si tot drumul e plin de ploaie,pana la Bath unde ajungem pe la 930.Lexa e mana mea dreapta:strange banii intr-o clipita si cu o eficienta de invidiat! Intram si luam ghidurile telefonice.Constat ca au facut schimbari.Acum apa de la pompe poate fi bauta din paharele de hartie direct de la un robinet creat special.Coridorul cu blesteme impotriva celor care furasera diferite obiecte fusese inlocuit de un “device” electronic care le prezenta virtual si le dadea si traducerea variantei latinesti.Imi placea si varianta traditionala.Trecusem pe langa acest aparat.Noroc de Dragos care ne-a dus inapoi la el.Pe langa bazinul fierbinte sunt personaje care joaca rolul cetatenilor romani sau sotiilor demnitarilor,ca si acum doi ani.Insa am senzatia ,si probabil asa si este,ca au restrans muzeul.

Intr-o ora iesim si intalnim restul de copii,dar trei mititele s-au pierdut si e un mic moment de panica in tabara polaca.Dar apar destul de repede.In schimb doi din descreierati si-au luat niste picamere pe care sar ca greierii in sus si in jos ,cad,se ridica,si sar in continuare.Oamenii le fac si poze! Doamne fereste,cum nu le zice nimeni nimic si ei sar ca apucatii,vorba Mirunei,mai sa intre si in hotel sarind asa.Dar imi amintesc ca nu sunt in curtea mea si incerc sa ii ignor.

Cu diverse rataciri reconstituim drumul spre masina, oprim sa luam niste iaurt si zmeura si plecam spre Stratford.Dragos imi da felicitarea lui de ziua mea si ma amuz la culme de mesajul lui dragalas si de felicitarea in sine care il caracterizeaza asa de bine.Apoi face prezentarea pentru Stratford,foarte bine si concis.Din pacate Iulia si Aura nu au prezentarile la ele si ramane in aer povestea lui Shakespeare.Asta e! Deja am inteles ca daca pe ei nu ii intereseaza nu mai trebuie sa ma consum sa ii fac sa asculte sau sa stie.Cei care vor sa stie or sa isi gaseasca informatiile de care au nevoie.Cultura devine tot mai mult o raritate printre noi.La Stratford polonezii doar ne asteapta,noi mergem pe jos pana la casa lui Shakespeare.Platim si intram,ne prezinta filme despre viata si opera lui,iar in camere avem ghizi care prezinta detalii despre viata in acele vremuri,O ghida ne explica sensul expresiei”sleep tight”,legata de faptul ca in familie copiii dormeau cu parintii pana erau capabili sa manuiasca o lumanare cu responsabilitate.de aceea dormeau intr-un pat atasat celor al parintilor,cu funii in loc de arcuri.Cand funiile slabeau aveau un sistem de a le strange,de aici ideea de “tight” ca opus la “ropy”(adica inconfortabil cu referire la somn).In gradina, niste actori tineri prezentau fragmente din piesele lui Shakespeare si stam sa urmarim scena balconului din Romeo si Julieta.Mi se pare foarte buna ideea de a face aceste scene desi constat ca unii din copii nu au fost prea impresionati de multe si li s-a parut doar “o vrajeala”.Probabil ca e diferenta dintre generatii care face ca parerile noastre sa fie diferite.Dar nu pot decat sa ma bucur ca unii copii chiar apreciaza lucrurile astea,iar Stef si Mara sunt printre ei.

Ploua iar,desi soarele aparuse o vreme in timpul vizitei,ne adunam in fata casei si facem o poza de grup.Revenim in parcare cu pauze de luat apa,umbrele si ciocolata.Ii gasim pe polonezi sarind pe picamerele lor,la fel de apucati cum ii lasasem.Drumul spre Londra dureaza destul Stau mult de vorba cu Dragos si imi povesteste multe despre familia la care a stat si despre ce filme a vazut si cum gazda i-a declarat cei mai draguti studenti romani pe care i-a avut.E foarte amuzant cum povesteste.Si-a luat ditamai punga de chipsuri,mai mare ca el si acum doneaza din ele cui ii cere.Ajunsi la Londra gasim hotelul polonezilor si ramanem singuri in autocar.In urma lor e un dezastru de mizerie de nedescris.Ai nostri au strans toate gunoaiele in pungi si au lasat curat unde au stat.Dar jumatate de autocar e o cocina totala.Copiii sunt veseli,fiecare imparte cu fiecare tot ce mai au de mancare intr-o infratire generala.Dureaza sa gasim hotelul,dar iata-ne ajunsi si cazati.Lumea e multumita si camerele sunt spatioase.Ne instalam,facem dusuri,copiii isi comanda pizze si salate de la un restaurant si lucrurile se linistesc.

London,here we are!

Somn usor!

Pe maine!

Ziua a unsprezecea,duminica,8 iulie 2012

Din fericire noaptea avioanele nu au zburat si a fost liniste.Au reinceput dupa sapte cand oricum ne-am trezit si am mers la micul dejun.Drumul spre metrou a luat vreo 18 minute de mers,insa metroul a venit repede si pe la 10 eram deja in Green Park,statia noastra de la Master Robert Hotel-ul nostru.Nu a trebuit sa schimbam.dar pretul biletului a crescut considerabil de acum doi ani.A ajuns la 1.65 de copil si 4.50 de adult pe zi.Deloc putin.Iana isi zapaceste biletul si aratam chitanta de plata la fiecare iesire si intrare la metrou sa dovedim ca am platit pentru 16 copii.Iulia si Aura,care plecasera aseara cu parintii lor ne gasesc usor in fata la Buckingham Palace unde asteptam primii la gard, schimbarea garzii.Avem si un flash horror:peste drum ii zarim pe polaci,incercand sa gaseasca un loc mai central pe langa statuia reginei Victoria.Dar sunt departe si nu ne vad.Curios ca nu topaie nici unul pe picamerele lor!Dureaza pana incepe ceremonia si,catre sfarsit incepe sa ploua torential si multimea se imprastie.Plecam si noi si prindem convoiul de garzi de foarte aproape, in drum spre National Galleries.La galerii le lasam doua ore si haladium prin sali admirand impresionistii si pe Turner,si Gainsborough si Reynolds…Ii vedem pe Vermeer si Rembrand si o sala intreaga de Rubens.As sta aici la nesfarsit! Am reusit sa luam ceva de mancare si ne-am intalnit cu copiii in fata la Trafalgar.Ruxi face prezentarea si mergem cu metroul pana la Baker Street unde stam la o coada destul de mare pana sa intram la Sherlock Holmes.Dar a meritat,zic eu, sa revedem muzeul atat de ingenios creat dupa un personaj fictiv.Razvan face o prezentare completa si faina a lui Conan Doyle si a lui Sherlock Holmes.In muzeu ne pozam si ne amuzam de figurile de ceara care intruchipeaza personajele din povestirile faimoase.Foarte tare! Ma pozez si cu omul de la inrare deghizat in politist.Si acum Madame Tussauds! Cu ceva pauze de salate de fructe,tartine,clatite si alte tentatii de pe drum.Intram la 5.30 cand eram planificati prin rezervare.Mai sa nu imi dea biletul de insotitor .Noroc de Toni care s-a dus sa le explice ca nu ne dadusera acest bilet si a avut o conversatie mai apasata cu tipul de la intrare.Dar punem lucrurile la punct si intru si eu si ii ajung din urma pe copii.Sa te tii poze aici.Cu toate personajele posibile si imposibile.I-am pozat si pe copii pana cand Ioana s-a trezit ca nu mai are aparattul de fotografiat la ea.Scotocim peste tot si Nico o si zbugheste sa il caute.Cu viteza fulgerului ! Si ca sa vezi ca il si gaseste langa Marilyn Monroe! Ioana se “concentrase” atat de tare ca il uitase la picioarele actritei! Pfui! Bine ca l-a gasit! Continuam cu pozele.Ne regasim cu baietii si mergem spre sala groazei.Eu una nu voiam decat cu trenuletul prin momente din istoria Londrei,asa ca in ultima clipa ma dezmeticesc si merg pe coridorul spre tren.Baietii se duc cu vitejie in casa groazei care se pare ca a cam fost de groaza.Nico, Ioana, Dragos si cu mine ne urcam in trenulete si ne distram de minune parcurgand etape istorice.Nu am inteles ce cauta Dracula pe acolo?Era la capitolul “groaza” si daca tot scrisese Bram Stocker despre el,de ce nu?

Iar ne intalnim cu baietii dupa momentele lor de groaza si mergem sa vedem filmul 4D. Aici a fost cam de groaza pentru mine.Ca si anul trecut am stat mai mult cu ochii inchisi cand toti paianjenii aia si toate lighioanele pareau ca vin peste noi,ne inghionteau si ne scuipau de pretutindeni.Nico si cu mine ne tineam de mana si,impreuna cu Ioana, tipam ca disperatele cand se mai intampla cate ceva neasteptat.Vorba Ioanei,bine ca nu ne cunoaste nimeni pe aici sa ne facem de ras!

La 630 iesim din muzeu.Toti ai nostri erau in magazin,alungati de ploaia care se pornise brusc.La fel de brusc se opreste si Iulia constata ca si-a uitat haina la casa groazei.Incercam sa o recuperam dar nu prea avem sanse pana maine.Nu sunt prea amabili oamenii astia.

Luam metroul spre casa,schimbam la Green Park si ajungem la Osterley,statia noastra.Oprim sa facem cumparaturi,dar se porneste o ploaie torentiala care ne face fleasca pe toti.Fugim spre hotel si ajungem murati pana la piele.Liviu ne protejeaza pe Nico si pe mine, responsabil cum e intotdeauna si detreaba,dar tot ne-a udat complet ploaia care venea din toate partile,cu sau fara umbrela.Acum sunt ingrijorata sa nu raceasca si le dau de grija sa faca dus cald si sa ia paracetamol.Dau telefoane sa verific daca sunt ok.Asta ar mai lipsi sa trebuiasca sa ramana in hotel cu vreo febra ceva.

La baieti e mare veselie:s-au adunat mai multi acolo si Miruna declarase deja ca pe ea o cafea o baga in priza,asa ca s-au gandit ca daca ar spala niscaiva sosete si chiloti ar folosi in mod util aceasta energie!Vlad ma asigura ca inca nu au pregatit rufele,dar iau in considerare aceasta varianta luminoasa a vietii lor.

Sa speram ca maine toti vor fi functionali si vom putea porni la un nou atac turistic.

Noapte buna si cu sanatate!

Ziua a doisprezecea, luni,9 iulie,2012

Din fericire toti sunt sanatosi,cu cate o durere de burta pe ici pe colo,dar ploaia nu i-a afectat pe nici unii dintre turistii mei.Plecam cu intarziere caci se gasesc unii sa nu ajunga la timp,deci nu vom intra gratis la St.Paul’s caci nu vom fi acolo la 12 cum speram.Mergem cu metroul ca Fat Frumos din toate lacrimile,vreo 12 statii,mai si schimbam si coboram la Turn.Nu dureaza mult sa intram si incepem cu meterezele,ne uitam la filmele documentare din fiecare sala si coboram la bijuteriile coroanei.Cu Razvan si cu Nico trecem de vreo enspe mii de ori inainte si inapoi ,cand pe fata cand pe dos sa le vedem din toate directiile.Pacat ca nu mai au filmul in care sunt descrise fiecare din coroane si pietrele de pe ele.Dupa bijuterii mergem sa vedem locul de executie si apoi The Bloody Tower cu povestea printilor disparuti in mod misterios din calea lui Richard III.Ii las pe copii sa mearga la Turnul alb in timp ce eu stau sa ii astept pe o banca.Dar Dragos si Andi se ratacesc de grup si dureaza un sfert de ora sa ne reunim.Apar in final si luam metroul spre St.Paul’s si vizita e scurta si incepe iar sa ploua cu nadejde.Decidem ca e momentul sa mancam,dupa cum sugereaza Liviu si ne risipim care incotro cautand un loc bun de pranz.Chiar gasim un bistrou fain si ne luam niste tartine geniale, felicitandu-ne ca nu am mers la pizza de alaturi.Dupa pranz ne regasim pe trepte la St,Paul’s si decidem sa mergem pe Podul Mileniului spre Tate Modern si de acolo la The Globe si la London Eye.Spre surpriza mea placuta copiii cer sa stea mai mult la muzeu si ii regasesc in diverse sali cautand cate un Dali,Picasso ori Braque, spunandu-si unde ce mai vazusera.Imi creste inima de multumire sa ii vad interesati de arta.Epuizam salile de pictura si ajungem la niste chestii mai ciudate si experimentale care nu ni se par toate foarte reusite asa incat iesim pe balconul muzeului sa admiram Tamisa si vapoarele care trec alene.Ba chiar facem si o fapta buna hranind porumbeii cu niste biscuiti pe care ii gaseste Ioana prin geanta ei.Se amuza ele amandoua sa ii lase sa ciuguleasca din palma,pana se plictisesc de acest episod de Animal planet si ii lasa pe porumbei sa se hraneasca si singuri.Dupa ce au petrecut doua ore cu mine,zabovesc in magazin si cine sa intarzie de asta data decat ele doua si cu Andi! Vin dupa vreun sfert de ora de dupa coltul muzeului ,a treia runda de sfert de ora intarziat pe ziua de azi.Incepe sa ploua pe cand ne indreptam spre Globe.Le prezint pe scurt teatrul si cum se desfasurau piesele pe vremea lui Shakespeare si mergem catre London Eye prin ploaie care a devenit parte din viata noastra.In drum intalnesc o colega din Bacau care venise si ea la Londra si careia nu-i venea sa creada ca vede un grup de bacauani.Cat de mica e lumea! Mai sta ploaia si copiii merg cu cabina in timp ce noi ne intalnim cu Stefan Chitic si stam la depanat amintiri la o ciocolata calda.Miruna si Liviu vin primii si ne dau si noua biletele lor sa vedem filmuletul 3D despre Londra ,iar noi le trasferam Lexei si Andradei,trimitand tot grupul sa il vada.De data asta alti trei intarzie cand sa plecam.Se impacienteaza intarziatii precedenti,uitand ca si ei fusesera asteptati pe ziua de azi…Reusim sa ne urnim si sa trecem Podul Westminster spre metrou si iata-ne facand drumul inapoi spre hotel,razand si povestind de peste zi,putin obositi dar cu totii multumiti si fericiti.Irina cu Iulia,Ioana si Razvan tin mortis sa mearga la magazin sa cumpere de mancare.De fapt Razvan se ofera sa le insoteasca pentru ca noi ceilalti eram gata obositi.Si cum stateam noi linistiti pregatindu-ne de culcare,numai ce apar Aura si Iana si Nico,panicate ca surorile lor nu s-au intors inca.Nico tot spunea”Doamna,sunt surorile noastre,trebuie sa facem ceva,va dati seama,surorile noastre…”Deja suna dramatic.Toni se imbraca sa plece dupa ele,eu ma ingrijorez la culme,dar evident ele nu aveau nici cea mai mica grija:se oprisera vesele in hol la net si nici prin cap nu le trecea ca noi suntem cu tensiunea la maximum!Eh,actiunea “recuperatorii” s-a terminat in primele ei etape,aproape inainte sa inceapa.Slava cerului! Da de maine nu mai iese nici un suflet la magazine dupa ce ne intoarcem la hotel.Ca nu de alta,murim noi de inima pe aici si nu mai au cu cine sa se intoarca acasa!

Ziua a treispezecea, marti,10 iulie, 2012

Reusim sa plecam la timp cu totii pentru ca am si hotarat sa includem in program Acvariul si Casa Groazei.Incepem cu Westminster si ma vad obligata sa intru cu copiii din cauza unui tip vigilent de la bilete care a considerat de cuviinta ca au nevoie de un adult.A fost fain ca ne-au dat de data asta audio ghid si puteai asculta explicatia la fiecare parte a catedralei.Puteam si eu sa functionez ca ghid de cate ori am fost aici! Am revazut mormintele regilor si mai ales al Elisabetei I si al lui Mary Tudor,mi-am reamintit de numele celor inmormantati in Coltul poetilor.Iulia a stat cu mine si i-am spus despre fiecare dintre ei si i-am atras atentia asupra romanticilor pe care in anul viitor ii va studia la clasa ca fiecare generatie de pana acum.I-am spus de Chaucer si de Lewis Carroll,de Thomas Hardy si de T.S.Eliot si de Browning,Tennyson si Henry James.Nu stiu daca isi va aminti de toti,dar macar a auzit cate ceva despre ei.Si ea e ca un burete care absoarbe tot cu atentie si motivatie,asa cum sunt aproape toti,daca nu chiar toti colegii ei.Mare noroc sa ai- inca– generatii de copii atat de buni !

Au mutat tronul incoronarii la intrarea in Catedrala si The Stone of Scone e si ea in Scotia temporar,dar oricum e o incantare sa revezi un simbol al unei monarhii atat de puternice si pentru care traditia s-a pastrat vie.

De la Westminster coboram podul catre Acvariu,facand poze peste poze la Big Ben si Parlament si unii altora.Unii din copii vor la Casa Groazei.dar tipii de la intrare ii sperie de-a binelea si deja renunta vreo cinci.Eu una nu merg la asa ceva nici impuscata,le-am zis.Culmea ca aici nu e nevoie sa fie insotiti de un adult,dar la acvariu nu le lasa pe fete pentru ca sunt neinsotite.La cat costa biletul de intrare tot nu pot intra ,e chiar cumea! Si la acvariu e oricum mai sigur decat la Groaza! Au niste idei si oamenii astia de la bilete…cred ca e in fisa postului sa fie ai naibii!Noi cei care am optat sa nu mergem ne foim in zona, mai luam cate ceva de mancare, o vafa,o capsuna si cand ies copiii plecam spre 10 Downing Street si White Hall.Cum Cameron nu ne-a asteptat si nici nu ne-a salutat,am facut doar poze cu garzile calari si ne-am continuat drumul pana in Trafalgar de unde am luat metroul catre British Museum.Cand ploua cand sta,nu pare sa se hotarasca.La iesirea din |metrou ne intampina o rafala de ploaie puternica si asteptam putin pana sa iesim afara.La muzeu la mai dau indicatii ce sa nu rateze si stabilim intalnirea pentru 530.Cand terminam de vizitat, Toni si cu mine mergem la Starbucks la o cafea.iar copiii vin si ei pe rand.si ne adunam cu totii la o masa vesela,fiecare facand oferte de ciocolata,muffins,alune cu stafide si diverse alte chestii ingrasatoare.Ruxi deseneaza silueta tinerei din fata ei si apoi ezita indelung pana sa i-l ofere.Dar fata se bucura si pleaca usor surprinsa de neasteptatul cadou.La 530 toti sunt in fata muzeului.Ploaia a luat o mica pauza asa ca profitam si mergem in Covent Garden unde viata e in toi.Artisti stradali fac tot felul de giumbuslucuri, danseaza,canta,fac scamatorii,incat la fiecare colt rasuna muzici si strigate.La tarabe se vand de toate,de la dulciuri la bijuterii si haine.

Ne oprim strategic,sub o umbrela uriasa pe terasa unui restaurant si ne revedem cu o veche cunostinta la un suc si o salata.La cat am forjat azi in noi,e momentul sa ne amintim ca suntem la dieta.Vorbim de una si de alta pana se face ora de reunire cu grupul nostru obosit de atatea plimbari si cumparaturi.Metroul e aproape si nici nu trebuie sa schimbam.Asa ca Razvan si Vlad se prabusesc adormiti in timp ce fetele cele mici rad si se amuza de ceva doar de ele stiut tot drumul cu metroul.La un moment dat le mai calmez sa nu ii sperie prea tare pe ceilalti calatori care se uita cam mirati la ele.Children will be children :)!

Andi,Iulia si Dragos merg cu mine si discutam mult pe drum si e foarte interesant sa stii cum gandesc copiii si sa te adaptez asteptarilor lor.La hotel deja lumea s-a risipit in camere si ii sun sa le anunt programul pe maine.

Maine e ultima zi in Londra pe anul acesta…

Ziua a paisprezecea,12 iulie, 2012

Decidem sa mergem la Muzeul de stiintele naturii de dimineata.Adica plecam la 9.30 de data aceasta pentru ca ziua noastra este mai libera pe dupa-amiaza,pentru mult asteptatele cumparaturi.Copiilor le-a placut ideea de muzeu al dinozaurilor si pamantului,sau oricum majoritatea au parut multumiti,asa ca au o ora si jumatate sa vada zonele verzi,portocalii,albastre si rosii ale edificiului.E plin de copii mari si mici veniti cu scoala sau cu rudele sa vada muzeul plin de exponate interesante si animale de toate felurile si din toate epocile,pasarile cele mai felurite, dinozauri,elefanti,girafe,ca sa nu mai vorbim de roci din toate momentele formarii pamantului, explicatii ale fenomenelor naturalePentru copiii este un mod minunat de a intelege si invata despre natura si felul in care e organizat muzeul este extraordinar.Unii mititei erau imbracati in verde,cu caschete de exploratori pe cap,foarte scumpicei si interesati de tot de vedeau.La subsol erau mese speciale unde se putea manca pachetelul de acasa,totul bine gandit si practic.Peste tot erau oameni care stateau la dispozitia grupurilor.Aici ai ce face in minunata”saptamana altfel”,caci exista nenumarate locuri interesante de vazut si de facut.Nu insa si la noi,unde oricat te-ai stradui nu vei gasi atatea muzee si activitati educative,poate cu exceptia Bucurestiului si a inca vreo doua orase mai mari.Pana si la micul restaurant au o ordine speciala de asteptare,cam ciudata e drept,dar probabil ca asa e la stiintele naturii,trebuie sa intri in ordinea decisa de organizatori.

La terminarea vizitei incercam sa aflam daca vor sa mearga si la muzeul tehnic,dar irina e singura amatoare, deci ne continuam drumul catre Hyde Park.Cand ploua,cand sta,asa incat la coltul vorbitorilor nu e nimeni la orizont,iar in drum vizitam un fel de expozitie stranie dedicata lui Yoko Ono, cu contributia ei ar parea,insa nu am reusit sa ii prindem mesajul.Era prea ascuns s-ar parea!

Ajungem si la momentul mult asteptat de majoritatea copiilor:cumparaturile.Ii lasam in libertatea lor de la doua pana la 7.30,o viata! Ba inca ma si negociat de la opt la 7.30.Pornesc cu totii ca trupele la atac pe Oxford street si ne intalnim din cand in cand cu cate unii cand la “muzeul” Primark,cand la “muzeul” H&M…Noi terminam repede cumparaturile si ne aruncam intr-un Starbucks sa mancam cate ceva si sa bem o cafea.Stam acolo confortabil pe net si numaram orele pana la plecare.Afara ploua ,e soare, ploua iar si tot asa.Vin fetele sa le imprumutam sa isi ia niste casti,merg cu ele,imi iau si eu,il culegem in drum pe Dragos care se ratacise de Ioana si umbla de unul singur cu sacosa de cumparaturi mai mare decat el,cu o palarie simpatica neagra pe cap.Il “confisc” si nu il mai las singur.Mergem la Starbucks inapoi si imi arata tricourile pe care si le-a luat.E tare scump si mititel,si e tare amuzant cum povesteste el ce a mai facut.Imi aminteste de Holden Caulfield cu felul de a vorbi si de a se auto-persifla.Este un copil deosebit,cum au remarcart si profesorii englezi de la Barnstaple.Era si favoritul profesoarelor poloneze care l-au pozat de zor in timpul prezentarii.Pana la urma vrea si el casti asa ca mergem sa le cumparam in drum spre Marble Arch unde ne reunim cu grupul.Ralu si Ruxi intarzie cateva minute, dar deja incepem sa ne impacientam cand,dupa un sfert de ora, Irina si Ioana nu erau de gasit.Si nici la telefon nu raspundeau!Apar ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat,tocmai cand nu mai stiam ce sa facem si asteptam cu totii sa vedem cand vin.

Luam metroul spre Picadilly Circus pentru o poza finala si apoi drept spre casa fara oprire,caci toata lumea e obosita si maine trebuie sa ne trezim la 430.

Somn usor!

Epilog

La 430, cu greu ne taram in pat si ne pregatim de plecare.La cinci e afara razbesc strigate si galagie.Ai nostri…Ii potolesc,reamintindu-le ca lumea doarme in hotel.Ca de ultima impresie patru fete intarzie dandu-ne emotii caci taxiurile sunt pe punctul de a pleca si ele tot nu sunt de gasit! Doamne! Apar intr-un final si pornim spre hotelul Ibis.De aici,un sofer tare amabil ne duce la Heathrow Central unde stam aproape o ora pana sa luam autocarul catre Luton.Cata complicatie! Si eu am niste emotii si un mare stres caci as vrea sa ma vad cu copiii in avion fara vreo problema de organizare.Toni pleaca spre gate-ul lui de unde ia avionul la Munchen.Raman singura cu copiii si valizele.Dureaza mai bine de o ora sa ajungem in Luton si acolo mai am ceva emotii cand functionarea de la check-in are ideea ca ar putea fi ilegal sa merg doar eu cu 18 . Aoleu,ca doar nu poate sa ne opreasca sa ajungem acasa?! Dar isi revine din dubii si,cu viteza melcului turbat,face check-in-ul in asa fel incat nu mai avem prea mult timp pentru nimic.Fugim catre gate 18 si mai dureaza si acolo o viata sa urcam in avion.Am noroc de faptul ca nu vine nimeni pe scaunul de la marginea coridorului si stau acolo,in timp ce Nico sta in locul meu,langa mine.Dorintele noastre se indeplinesc:ea nu voia sa stea langa persoane necunoscute iar eu nu voiam sa stau la mijloc.Adorm bustean in ciuda zgomotele din jur si tresar la anuntul ca mai sunt 20 de minute pana la aterizare.Dar cerul este negru de nori si fulgeră! Nu pot sa cred ca am adus ploaia cu noi! Suntem informati ca sunt 19 grade si ploua! Reactia pasagerilor e unanima: lumea incepe sa râdă si sa protesteze nevenindu-le sa creada ce aud.Coboram si asteptam bagajele.Reusesc sa imi recuperez valizele si,pana sa ma dezmeticesc, majoritatea copiilor pleaca.Ma asteapta cativa parinti sa ma salute,dar cei mai multi au disparut rapid.Nu am reusit sa le spun la revedere sau sa le multumesc ca au fost cu mine in excursie…Ce ti-e si cu profesorii astia?! 😉

Published in: on June 28, 2012 at 9:20 pm  Leave a Comment  

Duminica, 17 iunie, 2012

Mic dejun urmat de o sesiune interesanta de role play in rezolvarea de conflicte. Copiii fac niste scenete foarte reusite si gasesc toate tipurile de rezolvari, decizand ca Win- win e solutia castigatoare. Foarte inteligenti! Intre timp ma duc sa verific camerele si mai gasesc si niste cocinute printre ele. Se reduce lista de castigatori la camere.

Sesiunea de team building e foarte amuzanta si se straduiesc sa se tina impreuna cu cercul de sfoara care ii leaga. Aud rasul lui Nico din casa si alerg sa ii pozez cum incearca sa puna pixul in sticla si e foarte simpatic ca reusesc aproape de fiecare data. Apoi construiesc piramidele din spaghetti si baietii sunt foarte incantati de reusita constructiei lor. Se pozeaza cu ea ca niste adevarati Gaudi in devenire, cu mare grija sa nu respire si sa cada piramida.
Cam adormiti la filmul cu leaderii de la Ted talks, asa ca primesc cinci minute de pauza, dupa care o luam de la capat.
Afara e senin, splendid, fara urma de nori. E vremea ideala de tabara!
In camera Irinei si a Ioanei s-a aciuat prietenul nostru liliacul. Prezenta lui e simtita doar prin produsele rezultate din digestia sa, asa ca Andreas primeste sarcina sa il exmatriculeze si sa ii dea sansa sa foloseasca padurea pentru scopuri personale. Ce ti-e si cu liliecii astia! Bagaciosi la culme!

Noua sesiune pare mai animata,se implica mai multi copii,trebuie sa discute unii cu altii un subiect si parca au mai prins viata.

Dupa pranz fiecare repeta pentru talent show,in timp ce Amanda si cu mine arannjam premiile.Iarasi cabana e animata de echipe care canta,danseaza si recita care mai de care.Stau pe balansoar la soare,sub un cer  fara de nori si ma gandesc ce moment de pace suprema mi se intampla…Intru in cabana si mai trag cu ochiul la ce se pregateste.Fiecare munceste de zor si au idei dragute.La patru incepe show-ul,se aranjeaza spatiul si sunt gata cu totii,plini de emotie.Prima e echipa regizata de Irina.Au o piesa haioasa cu fantomita ineficienta pe care Alison Dubois incearca sa o anihileze.Tudor face un rol genial si piesa e foarte reusita.Urmatorii sunt KGB-istii,cu soldatii care urmeaza orbeste ordine,cu secvente de istorie comunista de care copiii abia au aflat din carti si filme. Au fost reusiti si frumos costumati,iaut foarte mult si Ioana a fost impecabila in rolul ei de instructor.

Cantecele mi-au placut in mod deosebit,iar fetele au niste voci minunate.Nici Danut nu s-a lasat mai prejos cu chitara,incat spectacolul lor a fost cel care a luat premiul intai,votat in unanimitate. Ultimul show a fost cel de dans.Cat de frumoase si elegante in miscari! Super dansatoare! plus ca au antrenat si restul lumii in dansul lor.A fost o incheiere frumoasa a unui spectacol in care fiecare s-a implicat si a facut tot ce a putut mai bine. La cinci am dat premiile .Fiecare a primit cate ceva,de la cele mai harnice fete cu cea mai curata camera,pana la cei doi care au ajutat cel mai mult in orice situatie,Tudor si Lexa.Au urmat premiile pentru piese ,pentru talent show si inmanarea diplomelor insotite de creioanele cu michiduti.O poza finala cu diplomele a incununat acest moment al zilei,dupa care a urmat masa.Miscarea urmatoare a fost mersul la Poiana sau hiking-ul.Uimitor,Ben a avut 9 voluntari si au pornit cu vitejie pe un traseu lung,plin de peripetii.cei mai lenesi(aica si Amanda cu mine) am preferat drumul spre Poiana,la un pahar de gin and tonic si ,respectiv de Campari orange.Am mai palavragit despre planurile de vacanta si am reluat traseul spre casa,cu ideea de a scoate liliacul din camera fetelor.l-am mobilizat pe Andreas  si amandoi am cautat in fiecare colt in speranta ca l-am alungat.Eram chiar multumita de reusita aceasta,ca sa aflu dimineata ca dragul de el mancase si mai bine si reusise sa elimine surplusurile in acelasi loc! Ihhh! Dar macar era un liliac cu bun simt si nu s-a lasat vazut.Insa cand s-a lasat si mai tare intunericul,agitatia din camera fetelor m-a facut sa cred ca iar misca ceva.Culmea e ca eram tare hotarata sa vad ce se intampla,cand deodata telefonul meu din mana mea a inceput sa vibreze brusc.M-am speriat asa de tare incat mare lucru ca nu l-am scapat pe jos,dar Maria,care vazuse scena,a inceput sa rada in hohote!

In fine,am coborat in majoritate in salon sa vedem Mean Girls cu Amanda,cand ,pe la 10, alpinistii au aparut rupti de oboseala dar fericiti de aventura lor montana.Ben era extrem de incantat de a fi avut ocazia sa stea de vorba cu fiecare din ei si i-a cunoscut mai bine.Nu zicea decat:”wonderful kids,wonderful…!”

Am stat cu ei la un pahar de vin si de vorba pana pe la miezul noptii.Bagajele erau deja facute.
Noapte buna!

Published in: on June 17, 2012 at 5:30 pm  Leave a Comment  

Sambata, 16 iunie, 2012

O dimineata linistita si plina de soare. Dupa micul dejun se merge la hiking si Amanda si cu mine ne bem cafelele in liniste si cantec de pasarele, pe balansoar.
Turistii nostri se intorc cu impresii diferite: unii bucurosi, altii in patru labe de oboseala, plangandu-se de drumul greu. Urmeaza o sesiune de leadership si apoi una de speaking. Au fost foarte atenti si au participat activ, chiar foarte fain. Chiar si cei mici au facut impresie.
Urmeaza murder mystery-ul si distribuirea rolurilor. Noroc ca l-am gasit pe Andreas sa printeze piesa ca alfel viata Amandei ar fi fost foarte complicata de trimisul rolurilor pe mail. Ne-am scos!

Copiii se impart iar in echipe si fiecare repeta pentru talent show. Se amuza la culme cu rolurile, ii filmez si e si mai comic. La etaj cantecul merge super! Iar in curte dansul e la inaltime.
Cand se termina repetitiile, Amanda da rolurile pentru murder mystery. Deja e amuzant la culme.
Piesa e complicata, dar copiii se descurca foarte bine. Irina si Maria sunt vedetele, urmate indeaproape de Raluca. Baietii se descurca bine si Bogdan, Dragos si Andi concureaza pentru cei mai buni actori. Nico, mititica si ambitioasa, isi recita rolul impecabil, fara balbaiala si emotii, ca o adevarata actrita in devenire. Scumpa tare!
Acum sa vedem cine reuseste sa gaseasca criminalul in hatisul de intrigi inspirate de Agatha Christie…
Dupa masa de seara cabana se goleste si ne bucuram de pacea padurii insorite. Totul decurge bine cu exceptia unor episoade extra turistice care se soldeaza cu doua transe de “dirigentie” pe nivele de varsta si asteptari.
Odata copiii bagati in camere, Amanda, Ben si cu mine punem la cale soarta lumii, gasim vinovatii pentru tot raul-media in toate formele ei- si, cu sufletul impacat  ca am solutionat problemele globale, ne culcam si noi pe la vreo 12. Cabana inca se zguduie de dupaieli prelungite, dar am decis ca nu ma voi ridica dim pat nici daca se darama :)!

Published in: on June 16, 2012 at 5:17 pm  Leave a Comment  

Tabara Poiana Brasov part II

Day One:
Vineri, 15 iunie, 2012

Iata-ma din nou in plina actiune sinucigasa, cu 24 de copii la Poiana Brasov. Pornim la sase dimineata si, usor adormiti, ajungem in Poiana pe la 10.30.

E soare si frumos, totul pare a merge smoothly. Copiii sunt linistiti si dragalasi, timizi (la inceput).  Ne instalam bucurosi, ne pozam ca disperatii si asteptam cu interes pranzul. Unde-i Delia la momente din astea??
Amanda a pus pe usa programul artistic desenat si Ben a facut instructajul faimos “the boys in the boys’ room, the girls in the girls’ room”!
Ne organizam pe echipe. De sus razbesc cantecele trupei de artisti. Afara fetele repeta pentru dansuri, iar Amanda face drama cu grupul de drama. Anul aceasta sunt mai mult tentati sa fie ei insisi.
Hmmm, a inceput sa picure! Astia s-au prins ca am ajuns in Poiana si ne baga programul de ploaie. Ca sa vezi!
Pana la urma s-au razgandit cu ploaia si chiar a iesti soarele asa ca am declansat aciunea “Scavenger hunt” si am pornit vitejeste pe drumul de costisa ce duce la Poiana city . Copiii au gasit locurile si lucrurile din quiz, ba au mai bagat si chestii imaginative si amuzante. Amanda si cu mine am negociat cu vanzatorii si am reusit sa cumparam niste premii simpatice pentru concursile noastre.
La sase am plecat spre cabana si, dupa masa ne-am relaxat in linistea amurgului, fara prea multi copii ramasi. Doar Ralu, Diana, Maria si Ioana au ales sa stea indoors, acuzand o criza de lene care le cauza dureri mari…:).
La 9:30 toata lumea era pe pozitii, inapoi acasa, punctuali si veseli. Noaptea a fost uimitor de linistita, fara lilieci sau alte zburatoare, asa ca suntem gata de provocarea unei zile noi.
Somn usor!

Published in: on June 15, 2012 at 5:11 pm  Leave a Comment