Grecia-Italia 2012

Prima zi, duminica, 22 iulie 2012

Plecam din Bucuresti pe la 9 dimineata si observ cu amaraciune pe drumul de iesire toate cladirile paraginite, Lipscaniul si el jupuit si trist, strazile orasului vechi amarate si lipsite de glorie…Bucurestiul de alta data pare a fi ramas doar o umbra a trecutului sau de oras al artelor si culturii. Ma intristez sa ma uit la drumul prafuit, la podul peste Dunare care in partea romaneasca e neingrijit si cu asfaltul carpit,in timp ce in jumatatea bulgareasca e asfaltata exemplar,podul vopsit si lampadarele moderne ii dau un aer civilizat. Mai sa fie, oare de ce noi nu suntem in stare sa progresam si sa iesim din saracie?? Casele de la periferie sunt de o mare tiganeala, pardon, rromeala deprimanta. Ma mai linistesc sa vad ca nici la ei nu e prea frumos, casele sunt triste, lipsite de viata si viata pare a se fi oprit in loc odata cu timpul. Doar intr-unul din satele moarte sub soarele fierbinte al verii, trei “resuscitati” lucreaza de zor sa faca ciment, taman azi, duminica! Parca cineva i-a adus la viata in toata amorteala generala si i-a pus la treaba. Dar sunt singurii care misca in peisajul monoton si ne gandim ca la noi care mai de care si-au facut case frumoase prin sate, au masini “jmechere” in curti si la acest moment al zilei ar misuna pe drum si in ograda fara odihna. Ca deh, asa suntem noi, falosi!

La un moment dat se deschide in fata noastra o autostrada,dar e doar o amagire caci e scurta,si mai avem o mica zvacnire de iluzie la iesire din Sofia,pe o autostrada impresionanta,dar nici ea deplin terminata.

La vame abia daca se uita careva la pasapoartele noastre,ca tot e cald si nimeni nu are chef de nimica.Te mai miri ca astia intra si ies cu bombe dupa ei??

Noi ne continuam drumul si speram sa ajungem pe la 8 la Salonic. Mai oprim la o cafea si o tartina la o benzinarie mica dar care are wi-fi si unde vanzatoarea e foarte amabila si ne da biscuiti tare buni la cafea.

Intre timp, pe drum, Toni primeste mesaje de la o dirijoare americanca aflata cu orchestra in hotel in Italia si care voia ca Toni din Bulgaria sa ii faca rost de o lampa de citit si sa afle la ce camera sta una din colegele ei. O ora a durat sa ii explicam prin mesaje nu ieftine ca exista “institutia” receptie care ii poate rezolva problemele si dilemele, nu noi de pe autostrada din Bulgaria! Unii oameni…!

Acum ne apropiam de Grecia si Panagiotis ne scrie numele hotelului. Il uitam pe loc si incercam sa ne amintim cum era. Coca zice”Filipoiu”,noi ne amuzam fara sa ne aducem aminte numele. Pana la urma era Filipeio si tot degeaba ca nu il gasim. Pana la urma il sunam pe Panagiotis si vine sa ne puna pe drumul cel bun. E sus, deasupra orasului si avem o panorama superba, plus ca vedem piscina si parcul din jur. Lasam bagajele si ne miscam in marea viteza sa plecam cu el in oras la un restaurant.Vine si Maria cu fetitele si nu-mi vine sa cred ce mari s-au facut! Ne stim de 11 ani, cand Anastasia avea 3 ani si cea mica nu era inca nascuta! Cum mai trece vremea! Mancam intr-un restaurant auttentic cu mancare facuta “in casa”,tzatziki, si branze de tat felul, cu salata greceasca adevarata si fructe de mare si pestisori de toate soiurile gatiti in fel si forma.Suntem pana in gat de atata mancare! Ne aduc si pepene cu o prajitura delicioasa (dar cu siguranta ingrasatoare la culme) si abia ne putem ridica de la masa de cat am forjat in noi! Acu ar trebui sa fac zece ture de hotel! Dar suntem bucati de oboseala si cadem lati cu toata muzica ce razbeste de pe terasa.Eh, invatati limba greaca prin cantece de dragoste si dor! Lectiile unu si doi (varianta serala).Somn usor!

Iasu!

Ziua a doua,luni,23 iulie 2012

Nu ne grabim, ne trezim in tihna, luam micul dejun si observam cum chelnerii se misca in reluare,abia daca aduna farfuriile, cu greu inlocuiesc mancarea care se terminase, nu par a avea ceva comun cu locul lor de munca.Suntem cu siguranta in Balcanii nostri dragi, la frati de-ai nostri…

E dimineata si deja caldura e cat casa:38 de grade la umbra.Iti fierb creierii de-a binelea.La 10 vine prietenul nostru sa ne duca in oras si oprim la Hagia Sofia,impresionanta ca arhitectura, construita in secolul al 17 lea in centrul Thessaloniki-ului bizantin,pe locul unei bazilici episcopale.Urmeaza modelul arhitectural al bazilicii Sofia din Constantinopole,cu decoratii de mozaic si picturi intruchipand Apocalipsa(sec.9),Fecioara cu pruncul (sec,11 sau 12) In timpul cuceririi romane a orasului(1204-1224) templul a devenit biserica catolica, dar a redevenit biserica episcopala ortodoxa imediat dupa dominatia bizantina.Turcii au transformat biserica in moschee in 1523-24.Dupa incendiul din 1890 cladirea a fost distrusa si refacuta de Charles Diehl la inceputul secolului 20.La 29 iunie 1913 biserica a fost re-sanctificata si redata ortodoxiei.

Vizitam si biserica Sf.Grigorie mai mica decat Sofia,dar cu icoane frumos pictate si cu un candelabru impresionant in fata catapetezmei.

Iesim din racoarea bisericii in caldura strazii si cautam un refugiu pe malul marii, la o cafenea cocheta de unde admiram vapoarele in larg, savurez o inghetata de capsuni minunata la acest moment al zilei si mergem spre Turnul alb,simbolul orasului.E plin de turisti locul dar toata lumea incearca sa fuga de soarele arzator stand pe banci la umbra.Un cuplu ciudat se intersecteaza cu viata noastra:ea, plinuta si imbracata simplu,el,inalt,cu barba si par lung strans intr-o coada pe spate,ca un Isus, intr-o haina neagra lunga,cu bocanci negri iesind de sub haina.Pe caldura de 38 de grade cred ca fierbea si dadea in clocot! In mana ducea o sacosa ,tot neagra, pe care era scris ceva care incepea cu “Strange…” dar nu am reusit sa descopar ce era mai strange in aparitia acestui cuplu decat el insusi!

Plimbarea noastra incepe sa fie deja neplacuta din cauza caldurii toropitoare,asa ca luam un taxi si mergem la hotelul nostru,sus pe deal,unde viata e mai suportabila.Dar nu avem chiar asa de mult timp sa ne relaxam, caci acus e trei si eliberam camera, ne luam ramas-bun de la  Panagiotis si plecam spre Igumenita.La 11.30 avem vaporul.Drumul serpuieste printre munti verzi si stanci golase,intr-un peisaj splendid,cu terasamente si tuneluri care au inlociut vechiu drum ingust care facea traversarea Greciei un vis lung si urat. Acum e floare la ureche sa ajungi in doar cateva ore in vestul tarii.Pe la 6 intram in micul orasel port si mergem sa ne luam biletele de la agentia vechiului nostru prieten Papadopoulos.La agentie e una din angajate, foarte amabila,ne da nu numai biletele dar si cafele si apa rece si apare si seful care ne invita la cativa kilometri de oras,undeva deasupra,intr-un loc mirific,de unde vedem Corfu si insulitele din jur,muntii Albaniei si tot portul Igumenita,intr-un apus de soare superb! Muzica  e pe masura privelistei si ne bucuram de frumusetea locului la un fresh de portocale,de vorba cu prietenul nostru care ne spune povestea vietii lui cu amaraciunea ca isi vede toata munca ruinata de criza economica si de evidentele ei efecte asupra afacerilor odinioara prospere.Adevarul e ca de mai bine de 15 ani e cel care colaboreaza cu Toni in toate traversarile orchestrei spre Italia si situatia lor financiara nu mai e nici pe departe la fel de buna…Revenim in oras si ne ofera niste pita cu tzatziki si planuieste sa ne invite in niste locuri pitoresti din zona cu o urmatoare ocazie.Ma duc la localul de alaturi sa iau si pentru Toni pita din aceea si ma trezesc ca nu vor sa imi ia bani sub nici o forma! Au uneltit cu Papadopoulos,nu poti face nici o miscare singur si sa platesti tu! Stam la masuta din fata agentiei unde vin si pleaca prieteni,mai beau o gura de vin,mai mananca o pita, in dulcele stil balcanic, ca si cand timpul a stat in loc si oamenii au vreme sa socializeze, sa povesteasca, sa se bucure de briza marii si a serii.

Se face de ora 11 si mergem la vaporul nostru,dupa ce mergem pe  un labirint de strazi care nu pareau a duce nicaieri.Si chiar nu duceau pana nu ne-am lamurit exact cum se ajunge la chei.Urcam masina si ne preluam cabina in care ne vom petrece noaptea de traversare.Vaporul, nu numai ca e foarte scump,dar e si foarte necajit,fara magazine,cu un parapadit de restaurant unde nu vrei sa mananci niciodata, iar cand anunta cate ceva incerci sa iti dai seama in ce limba se vorbeste printre haraiturile statiei de zici ca sunt anunturi din timpul primului razboi mondial.In fine,la urma urmei e doar o noapte si va trebui sa ne consolam si cu paturile care sunt hidoase:par a fi puse cu arcurile in sus,incat sa nu ratezi nici o sarma.O fi vreo noua terapie,mai stii?!

Probam luminile,patul suspendat unde a fost exilata Coca,mai punem paturi pe sarmele paturilor si dam stingerea. Pe la 5 simt ca vaporul se balangane periculos de tare.Mai sa fie! Sper ca astia stiu ce fac si nu dau cu noi de vreun mal stancos sa ne rasturnam…Titanicul e cu noi! Macar am localizat vestele de salvare.Si tot se clatina vaporul asta de zici ca acus acus se intampla ceva radical.Pana sa ne alarmam mai  tare se anunta ca am ajuns si ca e cazul sa eliberam cabinele.Sarim rapid si ne imbracam ca la armata.Cat ai zice peste ajungem pe puntea masinilor.Degeaba inca:ceilalti soferi nu au venit.Iar cand vin,pornesc motoarele de ne sufocam.Dar nu dureaza chiar mult pana ce debarcam intr-o Italie unde s-au spart norii si curge ploaia siroaie.Ce chestie! Cum ajungem intr-un loc, cum incepe sa ploua! Ar fi si asta un job bun:aducatorii de ploaie :).

Ziua a treia, 24 iulie, 2012

Asadar pornim pe ploaia torentiala si incepem sa ne indoim daca vom la vedea Alberobello cu trulli sai…O prima oprire e la Citta Bianca, Ostuni, pentru micul dejun.In ciuda ploii orasul e superb,cu cladirile parca din creta alba,elegant si fantomatic.

Netul ne informeaza:

OSTUNI, 40km northwest of Bríndisi (35min by train), is known as “the white city” and is one of southern Italy’s most stunning small towns. Situated on three hills at the southernmost edge of Le Murge, it was an important Greco-Roman city in the first century AD. The old centre spreads across the highest of the hills, a gleaming white splash of sun-bleached streets and cobbled alleyways, dominating the plains below. Seven kilometres away, the popular sandy coastline has Blue Flag beaches.

The region around Ostuni has been inhabited since the Stone age. The town is reputed to have been originally established by the Messapii, a pre-classic tribe, and destroyed by Hannibal during the Punic Wars. It was then re-built by the Greeks, the name Ostuni deriving from the Greek Astu néon (“new town”).

Sacked after the fall of the Western Roman Empire, in 996 AD the town became part of the Norman County of Lecce.

In Piaza Della Liberta luam un mic dejun ploios si friguros pe o terasa unde o politista draguta si amabila ne lasa sa parcam intr-un loc interzis.Ne recomanda sa stam zece minute,care devin, evident vreun sfert de ora.

Ploaia a stat si balbaim o runda si gasim Alberobello in final.

Alberobello e ca un oras de spiridusi cu locuintele tuguiate,trulli, cu acoperis de piatra cenusiu inchis si ziduri albe, de forma circulara ca niste stupi,datand din sec.13 sau poate mai devreme,din calcar local,fara mortar.Nu se stie de ce au fost construite astfel si care era scopul lor.Unele sunt pictate cu simboluri mistice sau religioase,dar par a fi fost locuinte. In zona Alberobello sunt circa 1000 de astfel de constructii.Cel mai mare trullo e Trullo Sovrano,care are si un etaj,si care are structura simpla a unei locuinte pentru o familie mai numeroase.E o senzatie de ireal sa uirci pe stradutele abrupte starjuite de trulli acum devenite in majoritate mici magazine cu suveniruri.Fiecare din proprietari incearca sa te atraga sa cumperi fie tesaturi cu imprimeuri diverse,fructe,cereale,etc.,fie farfurii pictate cu imagini ale locului.Nu ma pot opri sa nu fac zeci si zeci de poze acestor constructii neobisnuite si atat de frumoase! Vizitam mica bazilica din partea de sus a cartierului de tulli,o constructie simpla,austera,cu cateva scaune pentru credinciosi si cateva picturi pe zidurile albe de piatra.Apoi trecem in partea opusa a oraselului de basm sa cautam Trullo Sovrano.Nu se prea vede nicaieri si nici nu gasim un indicator prea clar.O tipa foarte amabila se ofera sa mearga cu masina ei sa ne indice drumul care e foarte intortocheat de altfel.Cat de draguta a putut fi! Vizitam acest trullo si gradina lui plina cu flori.Fata de ceilalti trulli care contin doar incaperea principala circulara,acest trullo e chisr foarte mare,cu bucatarie,camera razboiului de tesut la etaj,cu inca alte doua camere la parter,cu un cuptor pentru paine si camari de depozitare. Niciodata nu am stiut de acesti trulli si ii descopar acum pentru prima data si mi se par fascinanti! Noroc de Coca sa ne spuna de ei, caci altfel ramaneam in ignoranta noatra totala in ciuda faptului ca am mai vizitat de nenumarate ori Puglia.Si drumul e presarat de trulli,unii mai mici si ruinati,altii mai bine intretinuti,altii doar copii moderne ale acestui stil arhitectural.Ideea e ca au pereti foarte grosi care izoleaza perfect interiorul de caldura verii sau de frigul iernii,cum ne-a explicat un tinerel care tinea mortis sa ne vanda trulli de piatra mititei cu care sa parfumam casa.Noi insa chiar nu ne doream sa luam casutele mici dar grele si ne-am limitat la niste modele mai practice,de pus pe perete.

Cu greu ne desprindem de Alberobello lasand in urma trulli din care oamenii ieseau si intrau ca niste albinute in stupul lor,preocupati de grijile cotidiene si gandindu-se prea putin la civiliatia care,dintr-un motiv sau altul a creat aceste neobisnuite asezari.

Nu mai e mult si ajungem la Trani,tot cu ceva ploaie dupa noi.Hotelul e modest dar curat si oamenii, primitori.De foarte putini bani ne dau si casa si doua mese consistente de ne intrebam ce le mai ramane si lor? Ne instalam si mancam pranzul,dupa care mergem sa vedem oraselul cochet si frumos plin de flori si verdeata.Luam cate o inghetata la cofetaria din centru,asteptand sa se opreasca ploaia care a cam luat avant.Au si net,hurray!

Cand ploaia sta pornim la plimbare de-a lungul unor stradute inguste,pietruite,pline de farmec mediteranean.Trani are o istorie indelungata in urma.Catedrala din centru a fost construita in 1200,o adevarata fortareata uriasa,simpla,fara ornamente in afara unui crucifix in amvon si doua statui ale Fecioarei Maria.Una din ele e mai neobisnuita.Nu are pruncul in brate si un pumnal ii strapunge pieptul in dreptul inimii.Este impresionanata ca prezenta si durerea de pe chip o face mai speciala decat alte intruchipari ale sale aflate in catedrale si biserici.Pe fatada catedralei e sculptata o rozete inconjurata de gargoyls.Totul,inclusiv celelalte cladiri din piateta sunt din calcar alb galbui,iar in fata se afla Castelul,exact pe malul marii care se izbeste de zidurile sale.E un spatiu deschis,alb,inconjurat de albastrul marii si vegheat de imensitatea cerului.Iti da o senzatie de vesnic si de neinvins.

Concertul incepe cu o ora intarziere.Explicatia pe care o auzi e “deh,suntem in Italia”!” Un tanar neinspirat tine un discurs balbait care nu se mai termina despre orchestra,solisti si vietile lor in detaliu.In sfarsit incepe si concertul cu muzica clasica sau compozitii moderne ,cu arii din opera si uverturi dirijate de trei dirijori care se succed si care se straduiesc sa isi impuna stilurile diferite.Nu e un concert usor pentru orchestra. La miezul noptii se termina si organizatorii ofera un pahar de vin tuturor si ne mai plimbam putin in piata orasului vechi,in racoarea serii si lumina felinarelor.E timpul sa ne mai si odihnim dupa o zi atat d eplina.

Noapte buna!

Ziua a patra,miercuri,25 iulie,2012

Am decis sa mergem prin oras sa revedem starzile de aseara si sa intram si la alte biserici istorice si sa mai cascam gura prin magazine.Ceea ce si facem.Ne oprim in port pentru inceput si traversam la capela de pe mal unde doua femei faceau de zor curat.Capela e foarte frumos pictata dar nu reusesc sa imi dau seama dacaare picturi istorice.Cert e ca e frumoasa,cu vitralii si multe tablouri,cu o cupola superb pictata si ea.In spatele ei descoperim un parc minunat,cu un ceas solar inconjurat de flori si palmieri.Mergem pana pe malul marii unde e o plaja improvizata,ca o terasa de piatra unde lumea sta pe sezlonguri la soare.Parcul e plin de copii si cei mai multi sunt adunati sa vada pestisorii aurii si broscutele testoase dintr-un lacusor cu fantana.Stam si noi acolo,fascinate de broscutele de toate dimensiunile si modelele.Coca are senzatia ca unele sunt artificiale, si ne contrazicem pana ce vede si ea ca incep sa miste si sunt cat se poate de reale!

Pana la urma decidem sa mai intram in ceva magazine pe ici si colo,luam un fresh de porticale de la Res Publica,cofetaria din centru,si ne indreptam spre gara sa ne intalnim cu Toni.Ne interesam de trenuri pe maine la Lecce si mergem la masa.Dupa siesta ne vom indrepta spre Barletta.

Pe la ora cinci ajungem la Barletta la Ipercoop,un supermarket bine aprovizionat cu de toate si ne mai luam fructe,sucuri,etc.,dupa care ne “lansam” spre oras. Pe treptele bazilicii in care se tinea slujba,o femeie tanara cu un copil in brate cresea cu voce tanguita.Ii zic in romaneste”Maine,maine”…La care ea,cu speranta in voce imi raspunde:”Imi dai maine bani?” Hmm,ce am ghicit-o! Ii zic ca nu,poate poimarti.Si incepe sa imi explice ca are cinci copii si vrea sa le ia paine,si e din Suceava si imi arata paharelul de plastic in care stransese doar 20 de centi.Era cam nemultumita de “prestatia” credinciosilor locali si spera sa ii ajut eu familia.Dar era o femeie tanara,in putere,voinicuta si cu aspect sanatos.Oare de ce prefera ea sa cerseasca pe trepte in loc sa isi caute de lucru si sa castige un ban cinstit?! Mi se pare o mare nesimtire.Si nu era “etnica” deloc.Uite asa,sa ne facem de ras in continuare in toata lumea,de ajungi sa iti fie jena sa spui ca esti roman.La cateva strazi mai incolo o fetisoara de vreo 13 ani,cu siguranta una din cele cinci odrasle ale titularei scarilor,cersea si ea ,tot cu paharel de plastic(emblema familiei!) Dar nu ne lasam impresionate de ispravile conationalilor si ne continuam periplul turistic.Am mereu senzatia ca sunt la Vasto si ma apuca nostalgia.Strazile,magazinele rufele intinse de la o fereastra la alta,palavrageala batranilor pe corso,totul imi aminteste de frumusetea si farmecul micului orasel de la malul marii Adriatice,mai sus de Pescara.

Balcoane cu flori superbe, lume cu caini de lesa,un oras foarte frumos Barletta.Ajungem si la statuia impunatoare de bronz.Este reprezentarea unui conducator bogat,imbracat in haine militare,cu o coroana bogat ornamentata pe cap.Unii ii numesc Heraclius,altii il considera a fi Theodosius cel mare,Valentinian I,Theodosius al II-lea,fara ca adevarata sa identitate sa fie descoperita.Nici macar felul in care aceasta imensa statuie a ajuns in Barletta nu este stiut.Unii cred ca au adus-o venetienii din Constantinopole cu scopul de a orna Venetia,dar ca vasul s-a scufundat si astfel destinatia statuii a fost schimbata.Alte pareri sunt ca a fost gasita in timpul unor escavari in Ravenna in 1231,in timpul lui Frederic al II-lea.In 1309 Carol al II-lea de Anjou da permisiune unor preoti sa topeasca parti din statuie pentru a face noul clopot al bisericii din Siponto.Dar statuia a continuat sa existe in ciuda acestor distrugeri si acum strajuieste cladirea bisericii Sfantului Mormant.

Noi suntem tentate de ceea ce credeam ca sunt clatite si se dovedesc a fi vafe dulci cu sirop de limoncello.Nu era ceea ce voiam dar sunt ok.Si mergem mai departe.Pe strada principala lumea a iesit la plimbare si s-au aprins luminile orasului,incet incet.Mai vizitam o biserica,St. Giovanni (sec.11),chiar frumoasa,cu picturi si aceasta, si cu o statuie a unui prelat in fata unuia din altare.

Catre ora opt ne indreptam spre castel, constructie datand din sec.10, o adevarata fortareata cu ziduri groase si sant de aparare traversat de podul mobil spre intrare.Concertul are loc in curtea interioara si e multa lume venita.De afara se aud alte muzici de la un concert de jazz.Un furnicar de lume vine si pleaca pe peluza din fata castelului, atmosfera tipic italiana pentru o seara de vara cand toti ies la plimbare la racoare.

Concertul este un adevarat regal, tanara care interpreteaza Sens Sans canta minunat,iar prietenul nostru Pasquale a cantat ceea ce ei au numit “un concertone”,un super concert,simfonia dedicata reginei Elisabeta a Romaniei la sfarsitul secolului 19.

Eram obositi deja dupa aceasta zi frumoasa si plina,asa ca ne retragem la hotel cam pe la miezul noptii.

Ziua a cincea, joi ,26 iulie,2012

Decidem sa plecam la opt spre Lecce,capitala barocului,cum o numesc istoricii.Plecam cam furtunos,mai sa si intarziem la tren,dar ne urcam si pe la 10.30 ajungem la Lecce.Intrebam de orasul vechi si repede dam de el pe stradute inguste cu cladiri care mie mi se par triste si cam darapanate.Si totusi descoperim catedrala Sf.Irena, uriasa, maiestuoasa,cu sculpturi exterioare bogat ornamentate cu motive baroce.

Mai in josul strazii intram intr-o cladire in care descoperim o expozitie de pictura naiva a unui pictor necunoscut noua,si inainte de asta zaresc un atelier de pictura in care un pictor in varsta, de peste 85 de ani inca picteaza peisaje viu colorate si e gata sa stea de vorba cu vizitatorii.Pe o masa alaturi de el vad o fotografie a unei femei frumoase care imi pare a semana cu Ingrid Bergman.Imi spune ca e fiica sa din Brazilia.Ma intreaba de unde sunt si raspund jenata ca snt din Romania.Nu pare prea deranjat si mai vorbim de politica si politicieni,o teme universala a coruptiei si degradarii umane.Suntem de aceeasi parere si ne despartim concluzionand ca soarta Europei e tare incerta in zilele astea…!

Revenim la trecutul glorios al orasului si ajungem in piata Oronzo,vegheata de patronul orasului,Orontius,catarat pe o coloana inalta deasupra pietii.Ne odihnim pe treptele unei mici bazilici si decidem sa merhem la Catedrala Santa Crocce,o splendida constructie baroca,rivalizand cu Notre Dame prin statuietele care impodobesc fatada si care fiecare reprezinta cate o regiune a Italiei si respectiv cate o natie din cele cucerite la vremea respectiva de flotele italiene, alaturi de creaturi legendare.

Intram apoi intr-un parc din fata cladirii prefecturii si decidem sa ne intoarcem spre piata Domului pe langa care trecusem fara sa ne dam seama.Descoperim ca indicatoarele fusesera acoperite de niste afise culturale si de aceea ratasem strada spre Dom.E inca deschis,din fericire,asa ca ne si repezim sa intram.Il refac si restaureaza picturile din interior.Pictura imensa din spatele altarului e in curs de restaurare si se afla intinsa pe un cadru de lemn pe pardoseala din marmora.Avem timp sa vedem cele 12 altare secundare cu picturi de Tiso,Andrea Coppola,G.Strafella,cu sculpturi ale arhitectului Domului,Zimbalo,de A.de Pascali,Larducci si Bortone.din secolul 17.

E miezul zilei si orasul incepe sa cada mort de atata munca.Totul se inchide.Italienii scapa tot din mana la ora unu si incep sa ia paranzul in tihna lor mediteraneeana,indiferenti la crizele Europei.Pentru ei e sfantul pranz urmat de sfanta siesta si n-au decat sa moara dusmanii ca lor tot nu le pasa!

Mergem si noi sa luam un sfant pranz traditional la o terasa in apropiere de piata Domului,cu mancaruri bune si frumos prezentate.Ba chiar au si internet.Dupa masa ne taram alene pe stradutele insorite si pustii.Daca nu am fi vazut oameni vii pe strazi cu catava vreme inainte am fi crezut ca am intrat intr-un decor SF de oras fantoma.Nimic nu mai misca semnificativ in oras.Nici macar patiseria de unde mai devreme luasem niste cornulete geniale cu magiun nu mai e deschisa.Uf,ce pacat!

Dar ne consolam cu un fresh de portocale si ne adunam energia sa mergem la gara.Bine ca ne luasem biletele dinainte,incat nu ne ramane decat sa aflam linia si sa ne urcam in tren.Dar ce frigornita in acel tren! Aerul conditionat cred ca era reglat pentru vreun frigider urias,caci am facut cuie pana la Bari,unde am schimbat trenul.In trenul cel nou e amuzant cum se vorbesc toate limbile:intr-un colt sunt niste unguroaice,in altul niste albaneze care vorbesc tare de parca ar fi surde complet,noi in coltul nostru cu romana iar de restul banilor,italieni cu italiana lor.Un adevarat tren international.

Ajungem la Trani si ne uitam cu speranta sa vedem cine ne asteapta.Si ce sa vezi,domnul Nimeni venise dupa noi! Sunam la Toni dar nu raspunde.Deci vom merge pe jos catre hotel,clar.Ne amintim drumul pana la bariera ,dar apoi se rupe filmul.Eu,insasi intruchiparea lipsei de orientare sugerez sa mergem spre stadion,ca imi aminteam eu ca trecusem pe langa el cu masina.Si mergem si mergem pana cand ne dam seama ca e drumul gresit.Acum nu ne mai aminteam nici numele hotelului si nici al strazii.Ideal! Dar totusi am o zvacnire de inspiratie si intreb pe cineva de drumul spre regimentul de soldati.”A,la cazerma!” zice tipa.Asa,ceva era bine.Ne arata directia (evident invers decat cea unde eram) si pornim inapoi.Drumul e interminabil…Incepem sa ne intrebam daca nu cumva am trecut de hotel.Si de dincolo de gardurile unor vile uriase sar dulai rautaciosi si agresivi de ma sperii si sar in strada.Gresita miscare,caci din spate vin in viteza ditamai camioanele,asa ca intre a te musca un caine si a te face afis un camion era clara alegerea!

Aproape ca ne pierdusem speranta sa mai ajungem la hotel cand deodata apare Toni cu masina si ne salveaza de la acest mars fortat.Slava Cerului ca mai aveam un pic si picam de oboseala!

Dush si incheiem ziua, late-torpilate de somn.

Ziua a sasea,vineri,27 iulie 2012

In sfarsit fara program! Dupa micul dejum haladium prin oras,mergem in parculetul cel fain si constatam ca topate testoasele s-au cladit una peste alta si stau in mormane la soare pe pietre.Sunt un spectacol foarte simpatic.O broscuta mititica s-a decis sa inoate de una singura,dupa care a revenit la suratele ei si a incercat din greu sa se urce la loc pe piatra.Am urmarit-o cum se chinuie,cade iar in apa si apoi iar se catara si intr-un sfarsit reuseste sa ajunga unde isi dorea.Un bun exemplu de viata as zice!

Pe la paranz mai intram in cateva magazine, iau niste camasi pentru Toni (ca sa constat ca de fapt sunt prea mici si trebuiesc schimbate) si ma opresc la wi-fi-ul cofetariei la un pahar de suc si un net.Ne gasim cu Toni si asteptam pe Enzo sa ne duca la hotel,caci masina noastra are nevoie de o noua pompa de nush ce fel pentru ambreiaj.Aici sunt banii nostri!

Dupa un pranz copios ne facem bagajele si incepem sa ne obisnuim cu ideea ca maine in zori trebuie sa pornim intr-o mare calatorie spre nord,cale de vreo 9 ore.Nu foarte mare bucuria la acest gand,dar vom birui cu siguranta.

Spre seara recuperam masina si schimbam camasile pe alte chestii care sa ii vina macar lui Stef.Suntem invitati la Enzo la masa in seara aceasta,asa ca ne relaxam in timp ce baietii repeta pentru concertul de maine.

La 9 seara e deja mai racoare si mergem la vila familiei,la 200 de metri de hotel.E un loc splendid,cu o terasa inaltata in fata casei unde Cinzia a pus masa.In laterala e piscina imensa,cu apa perfect albastra,luminata de lampadare.E un vis! Vila e inconjurata de o livada de maslini din care isi fac ulei si masline murate in casa. Petrecem o seara placuta cu ei,Cinzia e o femeie cu totul deosebita,desteapta si spirituala,o buna profesoara la Conservator si o prezenta cu adevarat minunata.Angelica,fiica lor e si ea implicata in lumea muzicii,studiaza oboiul si pedagogia,face parte dintr-o formatie de tineri care face concerte cu diferite ocazii in Trani si se ocupa si de organizarea de evenimente muzicale.Doctorul ne spune glumind ca el isi petrece mai mult timp pentru Asociatia muzicala decat la cabinetul lui.E minoritar intr-o familie de muzicieni:fiul,fiica si sotia,asa ca nu are de ales.

Catre ora 11 ne retragem la hotel.Orchestra vine foarte tarziu si cateva ore bune se aud usi trantite si voci pe coridor,Unul din minunati a racnit pana pe la 3 dimineata in incercarea de a recupera pe unu’ Misu care nu parea a-l auzi la fel de bine ca noi toti ceilalti care incercam sa dormim.O educatie aleasa la oamenii astia! Unde mai pui ca unii,mai tineri sau chiar mai batrani, nu reusesc sa scoata din gurile lor un “buna ziua” sau “buna dimineata”, dupa caz.Eforturi de acest fel consuma multa energie si “ard” multi neuroni,asa ca ce atata deranj??

Ziua a saptea, sambata, 28 iulie,2012

Cu greu realizez ca bataile pe care le integrasem maiestrit in visul meu veneau din afara,ca Toni din vis batea la usa de la camera si nu intr-un geam din casa cu pereti de sticla pe care nush de unde am scos-o in somnul meu.Ce realitate neplacuta! Deci era deja 5 si trebuia sa ne pregatim de plecare.Ne asteapta 12 ore de mers cu masina,os prin os…! Micul dejun e aproape parte din somnul neincheiat,si plecam spre nord la Alba.Ca si calatorii din atatea faimoase istorisiri,si noi ne coloram drumul cu amintiri,Baietii,Dorin, Dorel si Toni isi amintesc de autocare stricate in drum,de soferi care le-au proptit in parapete si stalpi de pe autostrada,de italieni care i-au tzepuit in fel si forma,de tot felul de colaboratori,de unu’ Frontallini care nu le-a platit concerte si i-a lasat cu ochii in soare,de Comis si Baronello din Sicilia care le-au dat cecuri fara acoperire si i-au inselat cat s-a putut, de oameni onesti cu care au lucrat bine, si tot asa.Si-au amintit de fosti organizatori de felurite concerte ,de prieteni buni ,de ghinioane sau gafe care i-au facut sa piarda concerte importante,…Odata se intorceau din Italia pe o ceata incredibila si, intrati in tara s-au tinut dupa o camioneta ca sa poata urma mai bine drumul.Si numai ce s-au trezit in curtea omului! Acela ajunsese la destinatie,care insa nu era si a lor! Un asa zis amic Moretta a insistat vreo doi ani la rand sa il vizitam la Como.Si am zis,”Ok, venim vara asta”. Era in 2008. L-am sunat si,ca sa vezi ca taman atunci isi zugravea casa,dar,zice,nu-i nimic,va invit sa stati la un hotel pe malul lacului”.Ce dragut din partea lui! Ei,e drept ca avea si ceva obligatii fata de Toni care ii organizase zeci de concerte profitabile.Petrecem noi ziua la Como,mergem la restaurant pe malul lacului,ne simtim foarte bine,suntem toti patru si e minunat sa fii cu familia ta intr-un loc atat de frumos.Pe la vreo sase ne indreptam spre hotel.Stim ca se cheama Trattoria Falco (restaurantul Soimul),si Toni concluzioneaza ca e undeva sus,sa vezi ce fain,o sa vedem lacul de acolo! Si urcam muntele.Si urcam,si urcam…Ooo,zice Toni,ce frumos se vede lacul!E de vise! Si urcam.Drumul e tot mai ingust.Casele sunt modeste,de piatra,si devin tot mai rare.Si tot urcam.Cotim la un moment dat si lacul dispare cu totul.Inca mai urcam.Devine pustior,case putine,unele abandonate,oi si capre,vreo doi localnici rataciti care se uita la noi ca la obiecte zburatoare neindentificate -inca! Ajungem intr-un varf de munte cu un palc de case vechi si o bodega pe prispa careia niste localnici modesti beau o tarie ceva.Intrarea e acoperita de o perdea cum avea bunica pe vremuri,din benzi de plastic sa nu intre mustele odata cu oamenii.Sus, pe o pancarta scie cu litere de o schioapa”Trattoria Falco”! Deja ne ia cu fiori.In fata e o casa ale carei obloane se misca discret si din dosul lor apare fata unei batrane curioasa.De cand nu a mai vazut ea oameni venind in masini pe aceste coclauri!De o sura daramanta sta sprijinita o cada veche si tot felul de lucruri aruncate, laolalta cu lemne abandonate.Intram in bodega si ne loveste un miros inchis de mucegai.La niste mese de o curatenie cu totul indoielnica mai stau vreo doi sateni care ne privesc curiosi.O femeie care pare mai stapana pe acolo ia o cheie dintr-un cui batut intr-un perete rapanos.Scaartz,sus pe scari, ca in Enigma Otiliei,asteptam sa ne apara in fata un Mos Costache ofilit.Dar nu,e doar un coridor cu o masina de cusut pe o masuta,Si acelasi miros greu de vechi,neaerisit si mucegait.Ne deshide o usa catre un dormitor cu patru paturi de campanie.De la geamul camerei vedem niste vaci si oi pascand linistite.Nici vorba de lac, priveliste ori comfort! Facem stanga imprejur si iesim rapid din acest loc,ne urcam in masina starnind noi curiozitati din spatele obloanelor si pornim in tromba din acest loc uitat de lume si de timp.Ne cazam la hotel cu orchestra.Gazda noastra cea amabila suna peste cateva zile,mirat ca am refuzat confortul unui loc atat de pitoresc.Cum nu stiu unii oameni sa aprecieze autenticul!

Toni ne povesteste apoi cum a mers cu bulgarii in turneu si cum unul din ei,inotand bucuros in mare si-a pierdut proteza,necajitul! A venit a doua zi cu un magnet sa o caute prin apa! Evident ca nu o gaseste si se resemneaza molfaind printre gingiile goale ca sigur a dotat vreun rechin cu un rand nou de dinti! Si acelasi om,impreuna cu un altul tot din aceeasi orchestra bulgareasca au decis sa se imbogateasca vanzand unul din fagotii filarmonicii.Zis si facut.Gasesc un client si vand instrumentul care nici macar nu le apartinea,facand ceva bani frumusei.Succesul ii incurajeza si hoatarasc sa vanda si contra-fagotul.Iau ei bacul sa treaca Dunarea in Romania unde au gasit cumparator si deodata vad ca se fac controale de politie pe bac.Speriati, fara sa se gandeasca prea mult,dau drumul contra-fagotului in Dunare,si dus a fost! Peste o vreme,la o discutie cu directorul filarmonicii,Toni zice:si unde e contra-fagotul acela? La care omul,sugubat,in putina lui romana zice :”Dunare,Dunare,apa tulbure!” Si directorul,parand a sti de marea lor isprava completeaza:”E deja in Marea Neagra,cu siguranta!”Incredibila poveste! Si drumul a continuat cu povesti de felul acesta,unele mai vesele,altele cu deznodaminte mai dramatice, printre pauze de masa pe autostrada si cozi cu mici blocaje,pana ce am ajuns in Alba.Gasim si hotelul,in centrul oraselului si ne cazam.E ora sase si jumatate,mergem de 12 ore si baietii au la 9 concert.Crima! Dar noi nu mai mergem caci e la o ora distanta si deja gandul unui nou drum nu ne incurajeaza deloc.Dupa ce ei pleaca plecam si noi sa ne plimbam prin Alba.

E un orasel mic si foarte cochet.cu cladiri vechi si stradute inguste.La ora asta totul e inchis dar trecem pe langa domul din piateta unde stam, si cautam Corso cu multe magazine elegante,cu restaurante mici,cu un parc in care e statuia lui Publio Elvio Pertinaccio 126AD-193 AD,un imparat roman de care nu auzisem pana acum.Cineva lasase cu generozitate o sticla de Coca Cola langa bust,intr-un mod civilizat,evident.Admiram stilul baroc al cladirilor,trecem pe langa biserica sfintilor Cosma si Damian(ce romaneste suna!), si admiram florile colorate ale unui restaurant pe o straduta laterala. Pare ca au o obsesie pentru magazinele de pantofi.Sunt cel putin cate zece pe strada.Biserica S.Maria Magdalena e construita in 1700 in stil baroc pe locul unui altar din secolul 13.In apropiere era o manastire dominicana fondata in secolul 15. de Margherita di Savoia.

In drumul nostru cultural intalnim un grup foarte colorat si zgomotos de tinere,probabil gata de o petrecere de burlacite,dupa felul in care erau imbracate. O alta biserica foarte frumoasa pe langa care trecem e San Domenico,datand din 1292, cu picturi medievale realizate in sec.14.

In Alba s-a adus recent Martiriul lui San Lorenzo de Tizian, recent restaurat si expus in incinta Bancii d’Italia.

Hotaram sa luam o cina festiva la un restaurant foarte elegant,Osteria del Gallo,unde mancam niste spaghete geniale cu trufe,caci suntem in patria trufelor aici.Si bem Dolcetto di Alba,ca niste doamne ce suntem!

Revenim in piata primariei si acolo se tinea un spectacol de marionete cu sute de spectatori,mititei si entuziasmati care vocifereaza,raspund intrebarilor lui Burattino si tipa de cate ori crocodilul, personaj negativ incearca sa-i atace pe eroii principali.Cat de dragalasi erau copilasii cum strigau si radeau prinsi de actiunea piesei de teatru.Nu suntem doar in patria trufelor,dar si in tara lui Pinoccio,un vestit burattino, locul unde teatrul de marionete a fost rege intotdeauna.

Incheiem o zi lunga dar placuta.

Somn usor!

Ziua a opta, duminica, 29 iulie,2012

Dupa un minunat mic dejun piemontez plecam spre Bardonecchia si pe drum aflam ca s-a dat uin refresh la actiunea “tzeapa” cu prilejul concertului de aseara! De necrezut,dar orice e posibil in Italia.Crezusem insa ca unii oameni invatasera vigilentain toti acesti ani.Gresit!

Bardonecchia ne intampina cu soare si aer proaspat.Ne cazam si luam telecabina spre varful muntelui.E plin de lume si un elicopter rosu face zboruri de agrement pentru amatori.Niste magarusi se lasa calariti de copii spre deliciul acestora si al parintilor lor.Cand ajungem in varf concertul e in toi.Lumea aplauda entuziasmata in ritmul muzicii,toti stau relaxati pe sezlonguri sau pe patiri pe tot platoul insorit inconjurat de munti cu fire de zapada pe ei.Se vad partiile de schi care iarna sunt foarte cautate de amatorii de sporturi de iarna.E un loc splendid,o bucata de paradis,cu iarba ingrijita, pufoasa, cu flori si fantanite, cu balansoare si locuri de joaca pentru copii.Intr-un loc improvizat se vand carnaciori cu mamaliga, mancarea traditionala a locului.Toata lumea mananca asta si primim si noi mancare specifica, paste si tot felul de preparate de carne si un desert din fructe confiate si tarte cu magiun.Un ospat general cu toata orchestra, udat cu vin alb si rosu, ca inainte de plecarea spre casa.

Noi ramanem peste noapte aici si seara ne plimbam prin statiune.Are vile frumoase,pensiuni nenumarate,pe ici si colo cate o vila abandonata.Unele sunt noi ,altele sunt vechi, cu fantani de odinioara,cu clopotnite si mansarde cu balcoane cu flori.Se lasa rece,aproape de necrezut dupa caldurile din timpul zilei.Revenim la cina si,dupa ce citim stirile politice despre referendum mergem la culcare nesiguri pe ceea ce ne rezerva viitorul.Oricum totul e incert,in oricre din variante. Atata lucru e sigur!

Noapte buna!

Ziua a noua, luni,30 iulie,2012

Inca o zi grea de mers cu masina.

Facem o oprire la Bennet sa ne aprovizionam si apoi la Torino unde ne asteapta Florentina cu pepene galben si rosu.E binevenita pauza de masina caci vom face platfund cat de curand. Dupa vreo doua ore apar si baietii si iar la drum!

Trecem pe coasta Ligurica,prin Alpi spre Toscana,intr-un peisaj splendid,peste apeducte si prin tuneluri,pe malul marii si la poalele padurii.

Oprim la Camoglia la prieteni la o cafea,pe o terasa de unde vedem toata imensitatea marii,printre maslini,palmieri si kiwi.Sunam la Luciano Lanfranchi,gard in gard cu vila eleganta unde ne aflam.Surpriza e ca e acasa,asa ca mergem in vizita si de acolo vedem si mai bine marea nesfarsita.E o casa alba si mai cocheta,cu flori in vase mari de lut,aranjate cu gust, cu o terasa umbroasa in fata intrarii.In interior totul e elegant,cu tablouri valoroase si mobile grele,parca din alta lume, burgheza, rafinata.Urcam pe trepte in gradina din spate,cu rosii,vinete,ardei si maslini,toate bucurandu-se de generozitatea soarelul mediteranean. Luciano e mereu pus pe sotii si plin de poante,de un optimism debordant la cei peste saptezeci de ani ai sai.Ne-a povestit odata despre viata lui.S-a nascut nevazator de un ochi si,in prima copilarie,intr-un accident stupid de bicicleta o spita i-a perforat si celalalt ochi,lasandu-l orb.Era dintr-o familie saraca si foarte numeroasa,asa incat tatal sau a hotarat ca acest fiu nu poate fi trimis sa invete o meserie si l-a trimis la scoala de muzica,sa studieze pianul.Alfabetul Braille l-a ajutata sa invete notele si a devenit un pianist faimos si unul dintre cei mai importanti oameni in lumea muzicii din Italia,organizator de concerte si concursuri internationale.Cat de greu trebuie sa fie sa poti canta la pian fara sa vezi notele si fara sa poti fi coordonat de dirijor.Si totusi Luciano nu si-a pierdut nici o clipa optimismul si voia buna, e mereu vesel si are o gluma de spus. Vine si Valeria de la plaja cu niste prieteni si ii dezamagim cand le spunem ca tocmai plecam spre San Baronto unde “avem concert” vorba Cocai.Revenim in curtea Silviei si facem cunostinta cu pisicile ei matusalemice,catarate pe masa,asa cum imi place mie cel mai mult! M-a urmarit parul de pisica vreo trei zile…!Ne adunam lucrurile si plecam la drum.Ajungem catre opt seara la hotelul Bona Vista si dam de romani care turisti,care angajati ai hotelului.Dar nu ne cazam ci urcam pe nise serpentine stranse de iti taiau respiratia.Unde mai pui ca scartaiau cauciucurile de ziceai ca suntem Schumacher in antrenament.In varful muntelui ajungem la vila lui Luca,un pianist profesor de muzica la o academie de muzica in Sicilia,unde face naveta saptmanal sa predea.Asta da naveta,de 1200 de km! Noroc ca zborul cu avionul nu dureaza mai mult de o ora.

Ne primesc foarte frumos,amabili si generosi,iar sotia ne-a pregatit o cina toscana de mare clasa,cu vin sicilian si lichioruri de casa de lamaie,portocale si mure.Bunica apare si ea cu gogosi calde cu crema,ca sa incheiem glorios aceasta masa regala.

Ne retragem in hotel la miezul noptii,incheind inca o zi placuta.

Ziua a zecea, marti 31 iulie, 2012

Luam azi trenul spre Florenta. Mai intai ne duce Toni la gara din Pistoia si in jumatate de ora suntem deja la destinatie. In tren iar o cersetoare de-a noastra destul de agresiva care ne impinge in fata un va sa ii punem bani.Cand ii raspund in romaneste mormaie printre dinti”nu pareati romance”.Oare sa fie de bine?! La Florenta ne orientam destul de repede si trecem prin pasaj spre biserica Santa Maria Novella,construita de dominicani in 1221.Ordinul dominican fusese recent infiintat de Domenico da Caleruega in 1216,sub numele initial de Fratii predicatori.Costructia e proiectata in stil gotic.Fatada a fost terminata in 1470 si pentru noi are un aer destul de oriental cu alternarea de alb si negru a arcadelor si a peretilor frontali.E superba si foarte mare, cu o curte interioara inconjurata de ziduri in acelasi sti,cu alb si negru,iar in fata amvonului se afla un crucifix urias atarnand de tavan.Numeroasele capele sunt bogat ornamentate cu mozaicuri si picturi.Madonna cu pruncul pe tron al lui Boninsegna(1285) se afla acum expusa la Ufizzi.Crucea centrala e pictata de Giotto,1289,Crucifixul e opera lui Brunelleschi.Il Prosepio e pictat de Boticelli iar Capella Strozzi de Filippino Lippi.Dupa Consiliul din Trento(1545-1563) Ducele Cosimo di Medici a dat ordin lui Giorgio Vascari sa modifice biserica si sa o imparta in doua sectiuni: strana pentru credinciosi si partea superioara rezervata preotilor si corului lor.Ultimele modificari au fost facute in 1860 sub indrumarea lui Enrico Romoli. Altarele sunt impodobite de o adevarata galerie de picturi florentine ale secolului  XV : Battista Naldini,Alessandro Allori,Iacopo Coppi,etc. Ne asezam pe bancile din centrul catedralei sa admiram frumusetea altarului principal,orologiul datand din sec.13,mozaicurile si picturile imense de deasupra altarelor.

Cu greu ne induram sa iesim din biserica,dar nu avem chiar tot timpul din lume si am face bine sa ne miscam mai repede.Pornim de-a lungul unor stradute inguste,pline de magazine, la fel ca in toate orasele Italiei.Aici au parca un farmec aparte,fiecare cladire are ceva de spus despre istoria ei si parca simti asta mai mult ca oriunde.cautam Piazza unde se afla galeriile Ufizzi.Am fi vrut sa revedem picturile de aici.Vise! E o coada pana la Bacau! Nici gand sa putem intra azi…Ar fi trebuit sa rezervam pe net.Dar,pe de alta parte ar fi insemnt sa nu mai avem timp de altceva,caci ar fi durat vizitarea.Asa incat ne consolam cu frumusetea pietii Dell’Accademia si mergem sa vedem Domul si Baptisteriul.Domul te copleseste prim imensitatea si frumusetea lui. Exteriorul este atat de elaborat incat incerci sa iti imaginezi ce forta au avut acei oameni in 1296,cand au fost puse fundatiile acestei cladiri monumentale la care s-a lucrat 170 de ani,cu mijloace primitive in comparatie cu tehnologia de astazi,si totusi au rezistat timpului.Domul catedralei Santa Maria del Fiore a fost proiectat de Filippo Brunelleschi si a fost terminat dupa 16 ani,”o constructie uriasa,ridicandu-se in inaltul cerului.suficient de mare pentru a acoperi cu umbrasa toti oamenii Toscanei”, asa cum o descrie Leon Battista Alberti.Partea de sus a cupolei a fost construita abia in 1446,dupa moartea lui Brunelleschi.Sfera de cupru si crucea (opera lui Verocchio) au fost asezate doar cu 25 de ani mai tarziu.

Cand intri in catedrala esti impresionat de maretia ei si de simplitatea interiorului.Cupola e cea mai impresionanta prin splendoarea picturilor care o acopera.la vremea cand a fost inaltata era cea mai mare caterala din Europa,e 153 e metri in lungime si 90 in inaltime.Simplitatea sa corespunde austeritatii spirituale a Florentei in Evul Mediu si inceputurile Renasterii.Podelele bogat decorate se datoreaza deciziilor marilor Duci ,in secolul 16. Fiind construita din bani publici, catedrala ilustreaza momente in vietile marilor personalitati ale vremii: Dante, Giotto, Brunelleschi, Marsilio Ficino si altii.Vitraliul circular de deasupra altarului,proiectata de Donatello intre 1434-37 reprezinta inaltarea la cer a Fecioarei Maria. Un ceas urias plasat deasupra intrarii accentueaza ideea imortalitatii operei marilor creatori pamanteni, sustinuti de fortaDumnezeiasca.Pictat de Paolo Ucello in 1443,este un ceas liturgic care numara cele 24 de ore ale zilei incepand cu apusul zilei precedente.Patru captete de profeti sugereaza ca acest timp real al bisericii priveste catre o alta dimensiune a timpului in care semnificatia prezentului va fi in totalitate dezvaluita. Catedrala are 44 patru de vitralii, cele mai numeroase fata de oricare alte biserici din Italia.Ferestrele reprezinta sfinti din Vechiul si Noul Testament si scene din viata lui Isus si a Mariei.Printre pictorii care au lucrat la vitalii se numara Donatello,Ucello si Castagno. Cat despre dom ,acesta este pictat cu scene din Judecata de Apoi,pe o suprafata de 3.400 e metri patrati. La subsolul catedralei se afla ruinele primelor case romane pe care prima biserica Santa Reparata a fost construita in sec. 5.Deasemenea se pastreaza portiuni din pavajul vechi si parti ale vechii biserici care a fost ulterior inlocuita de Santa Maria del Fiore. Aprindem lumanari si apoi iesim in piata Domului sa vizitam si Baptisteriul.Ne cam invartim sa gasim de unde luam biletele si apoi sa ne dam seama cum se intra.Era pe baza de bilet electronic si reusim sa patrundem inauntru,nu inainte de a admira una din usile exterioare cu scene biblice in bronz.Fiecare in cele trei usi are personalitatea ei,dar aceasta anume e mai deosebita si atrage multi turisti.

Baptisteriul e cea mai veche cladire in piata si se crede ca a fost cladit pe locul unui templu pagan convertit in biserica crestina.

Netul ne spune:

Obiective turistice Baptisteriul Battistero, sau Baptisteriul, este cea mai veche cladire din oras. Ridicat pe ruinele unei vechi constructii romane din secolul I, probabil ca dateaza din secolele al VI-lea sau al VII-lea, desi primele atestari istorice apar inca din 897, cand in documentele vremii era trecut drept prima catedrala a orasului.

Mare parte din decoratiunile clasice dateaza din perioada cuprinsa intre anii 1059 si 1128, o perioada de reconstructie continua, cand s-a adaugat potpuriul exterior de elemente geometrice, alcatuit din piloni, comice si frize din marmura colorata. De departe cele mai atractivi elemente arhitecturale ale Baptisteriului sunt portalurile. Cele din latura sudica au fost realizate primele.Sacristie, aflata in celalalt capat al lacasului. Intre cele doua sacristii, in centrul absidei, se afla un superb relicvariu de bronz (1432-1442) realizat de Lorenzo Ghiberti, unde se afla ramasitele Sfantului Zenobius, primul episcop al Florentei.Cele mai apreciate dintre cele trei portaluri, cele dinspre latura estica, realizate tot de Ghilberti si denumite Portile Paradisului de Michelangelo, dau dovada de un rafinament cu totul aparte – panelele sunt decorate cu scene din Vechiul Testament, cu un stil narativ si un rafinament tehnologic nemaiintalnite.Panelele ce impodobesc astazi Portile Paradisului sunt doar niste copii – originalele se gasesc la Museo dell’Opera del Duomo. Prima impresie pe care ti-o creeaza interiorul Baptisteriului este aceea de cochilie searbada, deloc interesanta. Si totusi, daca-ti vei inalta privirea, vei descoperi tavanul mozaicat, opera de arta inceputa in secolul al XIII-lea de catre mesterii venetieni (florentinii nu stapaneau arta mozaicurilor).Mozaicurile prezinta scene din viata lui Iisus, losif, Fecioarei Maria si a Sfantului loan Botezatorul. In partea dreapta a apsidei (scarsella) se afla creatia lui Donatello si Michelozzo, mormantul lui loan al XXIII-lea, sfatuitor si prieten al familiei Medici, care a murit la Florenta, in 1419. Nu trebuie ocolite nici coloanele din granit din interior, stramutate probabil din vechiul Capitoliu Roman, si pavimentul de marmura, pe care se mai poate observa si astazi forma octugonala originala a dalelor.Stam vrajite pe o banca in interiorul acestei constructii splendide si din nou avem impresia ca identificam elemente maure in picturile in cupolele baptisteriului.Un grup interesant imi atrage atentia.O tanara insotita de o maicuta si un calugar se aseaza si ei pe o banca si cei doi ii explica fetei imaginile de pe peretii baptisteriului.Incerc sa imi dau seama care ar putea fi relatia dintre cei trei.O fi vreo nepoata, o cunostinta,o ruda de vreun fel a celor doua fete bisericesti.Un moment amuzant e cand aproape sa se rastoarne cu bancheta in momentul in care vor sa se ridice.Dar se reechilibreaza repede,constienti ca grupul lor neobisnuit deja a atras ceva priviri.Dar se amuza de ce era sa li se intample si isi continua drumul. iesim si noi in caldura torida de afara si ne luam “masa in oras”,hranind cu firmiturile ramase de la sandvisuri cativa porumbei prietenosi si flamanzi pe care un bebelus abia mergator tot incerca sa ii prinda. Mama,frumoasa ca o actrita si imbracata elegant si cu o palarie neagra smechera pe cap,  si bunica ( tanara si ea pentru o bunica) il pozau cum alearga cu pampersii din pantalonasi si incearca sa atinga porumbeii care nu se lasa prinsi. Plecam spre Ponte Vecchio.Info net:Ponte Vecchio este cel mai vechi pod din Florenta. Se crede chiar ca un pod a existat aici inca din vremurile Imperiului Roman. Infatisarea actuala dateaza din 1345 cand a fost construit pentru a lua locul unui alt pod ce fusese distrus de o inundatie. Pe pod s-au construit case, lucru ce constituia o practica comuna in orasele mari din Europa in timpul Evului Mediu. Ponte Vecchio este singurul pod din Florenta care a scapat de bombardamentele din cel de-al Doilea Razboi Mondial fara nicio zgarietura. Ponte Vecchio FlorentaCasele de pe Ponte Vecchio au fost folosite drept ateliere si o gama larga de magazine cum ar fi macelarii sau tabacarii, isi desfasurau activitatea aici. In anul 1593 ducele Ferdinand I a decis inlocuirea lor numai cu aurari, in mare parte din cauza ca magazinele dinainte produceau prea multa mizerie si mirosul era greu de suportat. Astazi, casele sunt folosite drept magazine ce vand o gama larga de bijuterii de la bijuterii moderne cu preturi acceptabile pana la antichitati extraordinar de scumpe.Unele dintre casele de pe pod se extind deasupra raului, in afara podului. Aceste extensii ale cladirilor de pe pod se sprijina pe niste barne foarte lungi de lemn numite “sporti”.Ne invartim in sus si in jos,ne pozam pe fiecare parte a podului,admiram bijuteriile si apoi reconstituim drumul spre gara.Nu e greu si un reper miscator (in sensul ca se misca :)) a fost cersetoarea care bantuia strazile noastre de azi.In concurenta acerba cu tot felul de alti cersetori similari,cea mai frapanta fiind o tanara cu aspect de studenta,bine imbracata si insotita de doi cani care zaceau de o parte si de alta a ei, alcatuind un tablou straniu,in timp ce ea statea in genunchi,privind cu umilinta in jos.Avea unul din mesajele devenite clasice  pe strazile Italiei: Help! I’m hungry!”.Ma gandesc ce o fi manat-o sa cerseasca?? O fi vreo studenta ramasa fara bani,cine stie? Dar lumea ocolea cu grija vasul pus in mijlocul strazii si trecea mai departe,nepasatoare sau poate prea obisnuita cu asemenea scena.Ici o batrana imbracata de parca tocmai ar fi iesit la poarta pe bancuta in capot inflorat,purtand un vas in care se astepta sa primeasca bani.Colo, un barbat in toata puterea,stand tot in genunchi si cu capul plecat in asteptarea milei publice.Ne enervam la culme.Coca imi tot zice cu fiecare noua aparitie” asta ar putea merge sa o ajute pe mama la cosit sau la plivit”. Oameni in toata firea,sanatosi tun si prefera umilinta in loc sa isi castige existenta ca oricare cetatean normal.Tiganca cea tanara imi cere bani si cand vede ca sunt romanca imi spune ca ar trebui sa o ajut tocmai ca sunt romanca.Asa,asta nu mai facusem: sa tin cersetorii patriei in strainatate! Ii spun ca nu ii dau bani pentru ca eu ii muncesc.Nu pare sa fie atinsa de aceasta remarca si ramane profund nemultumita de atitudinea mea.Problema ei! Noi mergem sa bem un capuccino intr-un local mic (si fara net) cu o vanzatoare cam acra pe care am banuit-o a fi de-a noastra.Si dupa capuccino ne cautam calea spre gara pe langa Santa Maria Novella si prin pasaj.luam bilete de la un chiosc de ziare si de data asta ne pricepem sa le compostam in gara.Trenul de duce direct la Pistoia si acolo va veni Toni sa ne ia cu masina.Si cum el abia s-a trezit cand noi am coborat in tren stam si asteptam in statia de autobuz amuzandu-ne cum doi porumbei isi disputa firmiturile pe care le aruncam pe trotuar,destul de indrazneti si probabil destul de flamanzi. Dupa aproape o ora apare si masina noastra si ne intoarcem prin satele cu culturi ordonate,cu sere si puieti,cu maslini bine ingrijiti si udati,asezati terasat si cu terasamentul facut din pietre care sa impiedice pamantul sa lunece.Pare ca toata suflarea Toscanei munceste la gradini si livezi si totul pare infloritor,sfidand soarele arzator .La hotel avem timp cat sa ne facem un dus rapid si sa ne pregatim pentru concert.E un concert in aer liber,pe malul unui lacusor,intr-un parc frumos aranjat din care se vedea soarele apunand printre copaci. Am mers cu Luca dupa concert si ne-a prezentat pe prim-clarinetistul orchestrei din Lausanne,cu siguranta un foarte bun muzician daca la cei douazeci si ceva de ani ai lui reusise sa ocupa acest post in severa Elvetie.E deja tarziu si maine plecam din san Baronto spre Marina di Pietra Santa unde e un alt concert.Dar e program relaxat presarat cu vizite pe drum caci cei 50 de km sunt nimica toata pe langa miile de km de pana acum.Noapte buna!

Ziua a unsprezecea, miercuri,1 august,2012 

Nu ne grabim, ne luam un mic dejun indestulator si vorbim cu doamna romanca de la restaurant.E o femeie foarte amabila si draguta,ne mai spune despre ea si cu tristete ne spune ca cele mai neplacute experiente le-a avut cu romani,de obicei pe care i-a ajutat cat a putut.Oare de ce nu ma mir? Ajung la concluzia ca Iuda era de pe undeva e pe plaiuri mioritice.De fapt Miorita e atat de relevanta in ceea ce priveste psihologia populara incat te ia cu fiori! Ne despartim de ea si de minunatul hotel si punem gipiesa sa ne conduca spre Vinci,in locul unde s-a nascut marele Leonardo. Evident ca dansa ne anunta in mijlocul cate unui tunel ca am deviat de la traseu! Ca si cum era si o alta varianta in tunel,auzi la ea.Toti sarim cu gura pe ea si fiecare ii face cate o recomandare neprietenoasa. Dar ea insista sa creada ca putem devia de la traseu si pe poduri si de-a lungul autostrazii. Cinci voci protesteaza la unison si o trimit la plimbare. In cele din urma ajungem in Vinci pe un soare uscat in sunetul obsesiv al cicadelor care amplifica arsita. Mai intai oprim la muzeul Da Vinci.Ideea infiintarii unui muzeu Da Vinci a aparut in 1919 si de atunci el a fost constituit si imbunatatit dupa progresul tehnologiei,cu filme si holograme.Leonardo s-a nascut la 15 aprilie 1452 ca fiu natural al notarului Piero si al unei femei numite Caterina.A devenit ucenic al lui Verrocchio.printre primele picturi au fost Valea Raului Arno.Adoratia Magilor (ramasa neterminata) si mai multe variante ale madonei cu Pruncul.In 1482 Leonardo pleaca la Milano une ramane timp de 20 de ani lucrand ca inginer militar,arhitect,sculptor si pictor in serviciile lui Luovico il Moro.WikipediaMotivul hotărâtor îl constituia atracția deosebită pe care o prezentau pentru el marile lucrări de irigație aflate în perspectivă. O alta variantă a deciziei lui Leonardo de a se stabili la Milano este că Lodovico Sforza era un fiu nelegitim (bastard), la fel ca Leonardo, un mare handicap din punct de vedere social în aceea perioadă pentru toți copiii născuți în afara căsătoriei. Exemplul ambițios al ducelui „Il Moro” era un atu in plus pentru Leonardo de a-l sluji pe ducele milanez. Așa se face că în scrisoarea adresată lui Lodovico Sforza, în care își oferea serviciile, Leonardo sublinia, în primul rând, aptitudinile sale tehnice și de-abia la urmă menționa ceva despre talentul său artistic. La Milano s-a instalat în aceeași locuință cu pictorul Ambrogio de Predis, împreună cu care în aprilie 1483 a semnat un contract pentru pictarea unor lucrări destinate bisericii San Francesco Grande din Milano. Așa s-a născut lucrarea “Madona din grota cu stânci” (Vergine delle rocce), pentru care există două versiuni, cea de la muzeul Luvru din Paris fiind socotită autentică.

Leonardo da Vinci: Ilustraţie pentru cartea De Divina Proportione a lui Luca Pacioli, 1509

Între anii 1490 și 1493 termină lucrarea “Cartea despre lumină și umbră”, conținând teoria perspectivei aeriene și a culorilor, lucrează la probleme de hidraulică, de geometrie, de optică, contribuie la întreprinderile militare ale ducelui Sforza în calitate de inginer și arhitect. În același timp îl sprijină pe matematicianul Fra Luca Bartolomeo de Pacioli (zis și Paciolo) (1446/7–1517) în redactarea lucrării de teorie a artei, “De Divina Proportione”, (scrisă la Milano în 1496–98, publicată la Veneția in 1509).

În perioada 14951498 realizează o mare compoziție murală, “Cina cea de Taină”. Aceasta a fost realizată în fosta sală de mese a mănăstirii dominicane “Santa Maria delle Grazie” din Milano, atingând culmea măiestriei sale artistice. Spre deosebire de alți pictori care, în redarea acestui subiect, înfățișau clipa în care Iisus anunță că va muri în curând, Leonardo reprezintă desfășurarea dramatică ce urmează rostirii cuvintelor “Unul dintre voi mă va vinde”, moment în care Apostolii, ce și-au revenit din surpriza primei clipe, își exprimă în mod diferit revolta lor sufletească, iar Iuda cuprins de panică schițează un gest de apărare.

Leonardo da Vinci: Cina cea de taină, 1495-97, – Santa Maria delle Grazie, Milano

In 1483 semneaza un contract pentru The Virgin on the Rocks, astazii expusa  la Luvru.in perioada 1494-98 a pictat Cina cea de Taina pentru biserica manastirii Santa Maria delle Grazie din Milano.Tot in aceasta perioada picteaza diferite portrete(Doamna cu blana de hermina si Portretul unui muzician).In 1502 a fost angajat de Cesare Borgia ca arhitect si inginer.Reintors in Florenta a creat planul pentru devierea cursului raului Arno si a pictat Batalia din Anghiari aflata in Palazzo Vecchio.In aceasta perioada a creat Mona Lisa si tabloul Leda care insa s-a pierdut.

Wikipedia

În martie 1503 Leonardo a început să lucreze celebrul portret cunoscut sub numele de Gioconda sau Mona Lisa. Leonardo era foarte atașat de acest tablou, purtându-l mereu cu sine. Pictorul și istoricul de artă Lomazzo scrie că “Leonardo nu l-a terminat pentru că nu știa niciodată dacă nu mai avea ceva de spus… mereu se întorcea să lucreze la el, niciodată nu i se părea că l-a terminat”. Trăsăturile fine ale femeii reprezentate redau o mobilitate permanentă, o curgere neîntreruptă a stărilor sufletești de o mare diversitate, cu un zâmbet misterios care oricând te aștepți să se accentueze, să se atenueze sau poate chiar să dispară. Se spune că Leonardo, pentru a întreține în timpul lucrului fugitivul zâmbet al modelului, punea să i se cânte o muzică de o deosebită suavitate

În anii 1506-1507, apoi și între 1508-1513, Leonardo se află din nou la Milano, unde locuiește la familia Melzi, dând lecții de artă tânărului Francesco, un băiat de cincisprezece ani. Cei doi se îndrăgostesc reciproc, și vor rămâne împreună până la moartea maestrului. Începe în acest timp să-și pună în ordine notițele științifice. Cunoaște pe Piero di Baccio Martelli, un celebru erudit, vestit prin lucrările sale de matematică, cu ajutorul căruia își dezvoltă cunoștințele de matematică. Se crede că tot în această perioadă ar fi lucrat la portretul lui “Ioan Botezătorul“, aflat astăzi la muzeul Louvre din Paris.

In 1513 se muta in Roma ca protejat al lui Giuliano dei Medici si se dedica studiilor matematice si stiintifice.

Wikipedia

Din 1514 până în 1516, Leonardo se găsește în Roma, chemat de Papa Leon al X-lea. Aici locuiește în palatul Belvedere, participă la organizarea grădinii botanice din parcul palatului, întocmește planuri pentru asanarea mlaștinilor pontice, notează entuziast ziua și ora când a rezolvat o problemă de geometrie, plângându-se totodată că papa i-a interzis disecarea cadavrelor, astfel că s-a văzut nevoit să-și întrerupă cercetările de anatomie.În octombrie 1515, regele Francisc I al Franței a intrat în Milano și, atras de puternica personalitate a lui Leonardo, l-a invitat în Franța, astfel că artistul, însoțit de Francesco Melzi, părăsește în toamna anului 1516 Italia și se stabilește în Franța, la Castelul Amboise, în micul conac Clos-Lucé.

În timpul șederii sale la Amboise, Leonardo a realizat o serie de desene de un puternic dramatism, redând fenomene de dezlănțuire a forțelor naturii, furtuni, ruperi de nori, cataclisme. Totuși, în primele luni ale anului 1519, sănătatea i s-a deteriorat în urma unui atac vascular cerebral. Cu partea dreaptă a corpului paralizată, este țintuit la pat, iar în ziua de 2 mai 1519 inima sa a încetat să mai bată.

Leonardo avea dorința ambițioasă de a nu lăsa să-i scape nimic din cele ce se petrec în universul accesibil omului. Întrepătrunderea atitudinii științifice cu cea artistică este un rezultat al concepției care s-a maturizat de-a lungul anilor, despre rolul pe care trebuie să-l aibă arta, culme a activității spirituale creatoare, în cunoașterea lumii și înțelegerii sufletului omenesc.

Leonardo da Vinci: Proiect pentru o maşină de excavat – Biblioteca Ambrosiana, Milano

S-au scris volume întregi despre Leonardo, înaintaș de seamă în astronomia modernă, în geometrie și mai ales în mecanică. Construirea geometrică a diferitelor forme ornamentale îl atrăgea mai mult decât rezolvarea empirică a problemei. Aici intervenea impulsul de constructor de instrumente: elaborează tot felul de unelte, îndeosebi compasuri bazate pe folosirea paralelogramului articulat, compasuri parabolice, eliptice, proporționale. Se susține că Leonardo a inițiat metoda dublă în cinematică și ar fi constatat că, în mișcarea hipocicloidă, un punct de pe arcul mobil ar descrie o elipsă. Aceasta este metoda pe care se bazează strungul eliptic, al cărui desen se găsește în manuscrisele lui Leonardo.

Înainte de Copernic și Galilei, Leonardo însemna în jurnalul său: “Pământul este un astru asemănător Lunii…el nu este situat în mijlocul cercului pe care îl descrie Soarele, nici în mijlocul lumii. Cuiva care s-ar afla în Lună, Pământul nostru i-ar apărea că îndeplinește același rol ca și Luna pentru noi”. (Ms.D., fol.41). Oricare din aceste afirmații ar fi fost suficientă pentru a-l duce pe rugul inchiziției, așa cum s-a întâmplat cu Giordano Bruno, așa cum era să se întâmple cu Galilei.

Leonardo da Vinci: Proiect pentru o navă zburătoare – Biblioteca Ambrosiana, Milano

Mai mult ca orice știință, avea să-l atragă pe Leonardo mecanica. Pe această bază a proiectat diferite dispozitive complicate pentru construcții tehnice, și-a imaginat posibilitatea unor mașini de zburat în urma studiilor sale asupra zborului păsărilor.

Leonardo a facut schite pentru primele razboaie de tesut mecanice,pentru primele catapulte,vapoare cu pedale,echipament de scafandru,submarine,avioane,primele biciclete,ceasuri sofisticate, aparatura mecanizata pentru constructii inalte si multe altele.Mintea sa era ireal de inteligenta si unii au avansat chiar ideea ca acest mare geniu al omenirii nu are origine pamanteana.Este uluitor cum un om cu o pregatire precara a putut inventa si proiecta atatea aparate ce astazi fac parte integranta din viata noastra dar care acum 500 de ani erau de neimaginat.A fost un vizionar incredibil care a folosit,asa cum el insusi spunea,informatia pe care i-o dadea natura pentru a crea mecanisme ce pot usura si imbunatati viata omului pe pamant.

Biletul nostru de 8 euro include castelul-muzeu si vizita la casa in care s-a nascut Da Vinci,la Anchiano.O casa modesta din piatra in care nu a mai ramas nimic din vremurile nasterii marelui geniu al tuturor timpurilor ci doar informatii si cateva documente.In jur,livezi de maslini si uscaciune in caldura de august a Toscanei.Un om vinde miere si ceara in parcare.Are sculptate in ceara bustul  lui Leonardo,insa nu sunt chiar multi cumparatori in jur.ne continuam drumul si oprim la vinaria recomandata de cei de la muzeu,caci biletul includesi o degustare gratuita.Evient un mod de a-si face reclama si a-si vinde vinul.Degustam cateva sortimente si cumparam cateva sticle, adaugand cate ceva nou bagajelor care cresc precum aluatul.Coca face predictii sumbre privind noua noastra Arca a lui Noe, dar ramanem la stadiul de amenintare si nu ne oprim din achizitionari.Macar nu suntem limitati de cifre ca la avion!

Ne continuam drumul si intram in Pisa.Cladirile sunt splendide,unele din cele aliniate pe malul raului sunt adevarate capodopere arhitecturale.

Wiki

Pisa este un oraș cu aproximativ 90.000 de locuitori din regiunea Toscana, Italia, aflat la gura de vărsare a râului Arno în Mediterană. Orașul este capitala provinciei cu același nume, găzduind cel mai mare aeroport din regiune, Aeroportul Galileo Galilei precum și trei instituții universitare recunoscute în întreaga Italie.

Pisa a fost una dintre cele patru Republici Marine ale Italiei împreună cu Genova, Amalfi și Veneția. Orașul era un important centru comercial în Evul Mediu și controla o flotă mediteraneană importantă.

«Plaza del Duomo» din Pisa cu Domul şi Turnul înclinat

Cel mai cunoscut obiectiv din Pisa este faimosul turn înclinat (Torre Pendente) construit în secolul al XII-lea și având o înălțime de 55 m, care este însă doar una dintre structurile importante din punct de vedere arhitectonic și artistic din Piața Miracolelor situată în nordul părții vechi a orașului. Tot aici se află și o frumoasă catedrală din marmură ridicată între anii 10641118 în stil romanic.

Mergem in piata Domului dupa ce parcam masina si o lasam cu Dorin si Dorel care au decis ca nu doresc sa revada turnul si catedrala.E inca foarte cald de se topeste trotuarul si e plin de lume.Ca un turn babel unde se vorbesc toate limbile pamantului.Dar e curat si ingrijit,gazonul e tuns si la umbra chiar te poti simti bine.dar ca sa urci in turn trebuie sa astepti doua ore,asa incat ne dam seama ca nu vrem sa urcam in turn de data asta.Gandul de a sta in soarele acesta inca doua ore ca sa poti urca pe jos pana in varf depaseste imaginatia noastra turistica!

Turnul din Pisa (Torre pendente di Pisa) este un turn în Pisa, Italia cu o înălțime de 56 de metri și o greutate de 14.453 tone. Construcția a început în august 1173.

Înalt de 55,86 m, cu o grosime a zidului la bază de 4,09 m și o greutate estimată la 14.500 tone, turnul a fost proiectat să stea vertical. Datorită însă proastei calități a solului, fundația a început să se scufunde imediat după începerea construcției, în anul 1173, provocând înclinarea turnului spre sud.

Turnul din Pisa

Drept pentru care mergem la Baptisteriu.E chiar si racoare in interior.E la fel de auster ca cel din Florenta.

(Battistero di San Giovanni). Lucrarile pentru construirea unui Baptisteriu nou au inceput in 1152. Constructia a durat pana la sfarsitul secolului al XIV-lea si de lucrari s-au ocupat diversi arhitecti, explicand amestecul de stiluri romanic si gotic. Forma baptisteriului a trebuit sa evoce forma Sfantului Mormant. In secolul al XII-lea, Nicola si Giovanni Pisano au schimbat cladirea originala, prin completarea acesteia cu o coroana de arcuri. In interior, se poate admira frumoasa fantana folosita pentru botez si, langa altar, amvonul, lucrarea marelui Nicola Pisano.

Urcam pe terasa circulara si eodata se inalta o voce de jos.Cineva statea in mijlocul baptisteriului si canta ceva ce suna a muzica religioasa.A durat doar cateva minute dar ecoul a fost formidabil.Sala are o acustica incredibila!Sculpturile altarului si amvonului sunt cu motive orientale,asa cum am vazut si in Florenta.Cel putin asa ni se pare noua, nespecialistilor in ale stilurilor.Aceeasi alternare de marmora alba si neagra,ca la Florenta,urmand un pattern similar de design ornamental.

Catedrala este in fata Baptisteriului si o pozam de la fereasta terasei.

Caterdrala di Santa Maria Asunta, ( in traducere – cea care se inalta la cer ) a fost construita in perioada 1064 – 1118 de catre Buschetto( retineti acest nume caci il veti auzi de multe ori cat veti sta in Italia ) initial in stilul romanic ; apoi timp de cateva sute de ani a primit Pisa-Caterdrala di Santa Maria Asunta sau Domul influentele gotice si renascentiste, dupa cum se schimbau gusturile artistice. Catedrala a fost ridicată de pisani pentru a comemora victoriile repurtate contra sarazinilor în insulele Mării Tireniene .
Catedrala a fost sfinţită în anul 1118, deşi era neterminată, de către Papa Gelasio II. La exterior este placata cu marmura alba , are dimensiuni considerabile, este masiva si are ziduri groase sustinute de contraforti. Pe ansamblu este mult mai solida dacat alte catedrale si nu la fel de inalta si zvelta. Are aspectul unui cub si nu are zeci de turnuri subtiri si inalte , asa cum au alte catedrale catolice , ridicate mai tarziu. Fatada ei este monumentala , avand trei usi mari , flancate de coloane. Este din marmura alba si gri cu coloane din piatra .
In timpul constructiei, pisanii au primit daruri de pret cu care sa impodobeasca catedrala, daruri venite din partea împăratului Henric al IV-lea, a contesei Matilda si a Papei Urban al II-lea. Deasupra portilor, sunt Pisa-Caterdrala di Santa Maria Asunta sau Domul patru randuri de galerii deschise , statuia Fecioare Maria cu pruncul in varf , iar in lateral cei patru evanghelisti . Acoperisul este sustinut de coloane din granit .
In interior este structurata intr-o incapere mare si alte patru mai mici laterale , despartite de cea principala prin coloane imense din marmura. ( cele cinci incaperi se numesc “ nave “ ) . Interiorul este pavat cu marmura alba si neagra foarte bine pastrata si intretinuta.Tavanul este format din casete patrate relativ mici aurite , decorate cu motive vegetale si cu ingerasi.
Amvonul este din marmura alba si este octogonal.Tot ansamblul este o dantelarie de sculpturi mari si mici. La baza, intre coloane sunt lei si in centru trei fecioare ce stau spate-in-spate si reprezinta cele trei Pisa-Caterdrala di Santa Maria Asunta sau Domul virtuti; credinata, speranta si iubirea. Marginea de sus , ca un brau lat infatiseaza scene biblice si laice. Toate lucrarile sunt de o finete desevarsita.
Undeva in nava in stanga am descoperit orga, acea parte de la care se canta, tuburile fiind in proces de curatare la acel moment. In nava din partea dreapta exista un mare si splendid altar inchinta Sfintei Fecioare Maria.
In altarul cupolei este reprezentat Isus , intre Sf. Maria si Sf.Ioan Evanghelistul.
Catedrala are mai multe altare ceva mai mici si o racla cu sfintele moaste ale Sfintilor Gamaliei.
Fantana arteziana din catedrala acum este doar o opera de arta nefunctionala, fata de acum patru sute de ani. La etajul ce inconjoara la interior nava principala nu se poate urca.
(site Turistik,postat de Diaura,2010).

Ne invartim in caterala si stam sa studiem fiecare din bogat impodobitele altare.Deosebit e frumos e amvonul sculptat pe care incerc sa il pozez din toate unghiurile.Stam pe banca sa ne odihnim si sa admiram in tihna maretia si frumusetea bisericii.

Afara,pe iarba si pe trotuare sute de oameni stateau fie asteptand sa urce,fie doar pozandu-se (ca si noi,evident) in pozitii ingenioase,sustinand sau impingand turnul.O ambulanta ia un copilas care nu a mai rezistat in caldura de afara.Te cred si eu! Mergem spre masina facand ultimele poze caci tentatia de a poza frumusetea acestor cladiri e cat se poate de mare.Ti se pare ca gasesti un unghi mai bun ,ca se vee mai bine si mai mult cu doi pasi mai incolo.La masina cei doi fumau linistiti.Trasesera masina mai la umbra sub un oleandru roz si ne asteptau.rumul spre Marina di Pietra Santa e destul de scurt la acest moment si odata ajunsi deducem ca biserica a carei turla se zareste e biserica manastirii unde vom sta.ar e 6 si Luca nu mai apare.Suntem obositi dupa aceasta zi de vizite si drum si nu ne putem gandi decat la un dus racoritor.Coca si cu mine mergem la malul marii si ne bagam picioarele in apa calduta si linistita ca o supa.E o plaja imensa cu umbrele, sezlonguri si paturi speciale sa stai intins si sa iti acoperi fata cu un parasolar atasat special.Imediat ce iesim din apa ne pare rau ca ne-am bagat caci e un nisip fin care ni s-a lipit de picioare si iti da o senzatie si mai neplacuta in caldura si oboseala generala.Stam pe treptele bisericii si de fiecare data cand zarim o masina alba ni se pare ca a venit amicul nostru.Intarzie aproape doua ore si ne imaginam cam cum i-ar veni lui de bine sa fie lasat sa astepte atat cand vine in Romania.Se scuza ca au plecat greu cu copiii si ne eschide usa sa intram in camere.E simplu totul si foarte modest,dar e ok.Avem mimim-ul necesar in camere,respectiv un pat,o masa si o chiuveta,in timp ce baia e pe hol.Exista o bucatarie utilata pe coridor si o sala de mese unde si mancam de altfel,Luca gateste niste paste foarte bune si friptura cu salata,Baietii scot vinul si incingem o cina super la care e invitat si Don pietro,preotul manastirii.E un om blajin si prietenos care le vorbeste  cu multa rabdare celor doi copii ai lui Luca si le explica tot felul de lucruri de care ei intreaba.Giulia,care are vreo sapte ani e un dracusor de fetita fara astampar si agitata la culme, in timp ce baiatul e foarte linistit si simpatic, exact opusul surorii lui.Preotul ne spune ca in cateva camere pe coridorul nostru sunt niste romani care lucreaza sezonieri la un hotel al parohiei.Cand ii intalnim ii salutam in romana si sunt foarte surprinsi.Vorbim cu una din femei si aflam ca e din Iasi, in timp ce o tanara e din Craiova.Sunt destul de multi,peste 10 persoane. Ne mai plimbam dupa masa pe aleea cu magazine si restaurante si revenim la manastire sa ne culcam.

Pe maine!

Ziua a doisprezecea, joi, 2 august,2012

Luam micul dejun la o cofetarie pe strada principala si Luca ne comanda niste sfogliatele super bune care se topesc in gura si capuccino.Suntem cu totii impreuna cu ei si copiii si facem poze pe terasa.Decisesem deja de aseara ca intrerupem programul cultural si, in loc sa vizitam Lucca,o localitate in apropiere,vom merge la plaja.Meritam o zi de leneveala pe caldura asta.E foarte fain ca ei au umbrela lor inchiriata si ne ducem acolo sa stam late la soare.Le dam copiilor bani sa isi ia inghetata si ne aduc si noua apa si inghetate care deja au inceput sa se prelinga pe conurile lor.E cald de te topesti cu totul,daramite niste inghetate! Intram si in apa si admiram muntii care se profileaza in departare,stancosi, inalti si cu varfuri de zapada, un spectacol splendid,in contrast cu albastrul imensitatii de apa. Ce tara binecuvantata e Italia! Cata frumusete a naturii,cata cultura si istorie pretutindeni! Stam de vorba cu Donatella si copiii despre educatie si scoala si ne miram ca la plaja cea mica e incredibil de linistita, sapa in legea ei nisipul si asculta ce se spune fara sa tipe ca deobicei.Ce noroc pe noi! Ei pleaca mai devreme si noi ramanem sa ne lafaim pe paturile de plaja si sa mai intram in apa.Niste marocani vin cu tot felul de chestii de vanzare, dar ne convinge doar o negresa cu rochii frumos colorate sa achizitionam cate ceva,dupa negocieri indelungate.Pe la unu mergem sa mancam.Luca iar a gatit o mancare super,paste si pui cu spanac si dupa masa noi doua ne grabim iar la plaja.Pana seara la sapte marea e a noastra.Intram in apa si regasim o tanara familie care incercau sa isi invete copilul sa inoate.Dar nu erau de acord in privinta procedurii si incep sa se certe la culme,in timp ce bietul copilas se sperie si incepe sa strige “ajutor!”,derutat de felul in care evolua lectia lui de inot.Acum,dupa amiaza, venise si un bunic cu ei si lucrurile erau mai echilibrate si nu se mai tipa.O  miscare inteleapta caci copilul ar fi sfarsit prin a fi traumatizat de aceasta prima lectie in mare.

Noi doua ne amuzam de o intamplare de acum cateva zile cand l-am vizitat pe Luciano,prietenul nostru pianist orb.Plecasem de la Silvia sa il vedem pe Luciano si Coca zice la un moment dat:”Ar trebui sa mergem la doamna batrana din casa de jos ca am lasat-o singura si am plecat gramada in alta vizita.” Ma uit la ea si ma loveste un gand:”Ia taci tu acolo caci parca vad ca”doamna batrana” o fi de varsta noastra!” “Hai mai,nu se poate!” imi raspunde ea.Intrebam pe Toni si ne ingrozim sa aflam ca e chiar mai tanara ca noi! “Na,sa mai zici vreodata asa!”ii zic. Deprimant! Am ras toata calatoria de poanta cu “Doamna batrana din casa de jos” si ne-am promis sa nu ne mai legam de varsta nimanui ca nu se stie niciodata! Poate si ea la randul ei povesteste amicilor e vizita a doua “doamne batrane”,mai stii?!

Pe la sapte ne adunam lucrurile si mergem sa ne pregatim de concert.Se aduna lume si concertul e foarte reusit acum ca este intr-o sala cu acustica buna. Dupa concert mergem la o pizzerie unde fac pizze uriase.Si grozav de bune. Apoi ne plimbam sa mancam o inghetata.Nu o idee prea buna,caci inghetata nu e cea mai reusita de data asta.Dar miscarea ne-a facut bine si ne culcam caci avem un drum lung maine.

Ziua a treisprezecea, vineri, 3 august,2012

Desteptare la sase si plecare la sapte,nu inainte de a lua niste sfogliatele de la cofetarie,sa fie pe drum.La unsprezece si jumatate ajungem la Torino si Coca si cu mine ramanem la Elena,unde ne deschide Florentina. Merge sa ne cumpere un pepene galben si unul rosu sa ne mai potolim setea si stam de vorba mai bine de o ora cat Toni rezolva niste probleme in Torino.Revin toti trei pe la unu si pe la trei ajungem la aeroport la Malpensa unde ii lasam pe Dorel si Dorin si ne continuam drumul spre Cantu unde prietenul nostru Giuliano ne invita la un restaurant japonez, exact in locul celui chinezesc unde mergeam deobicei.Ironia este ca desi chelnerii sunt japonezi,conducerea localului este tot chineza.Ni se spune ca putem manca orice si oricat si platim 11 euro,dar platim in plus tot ce nu mancam! Evident ca ne-am stradut sa luam exact cat credeam ca vom putea manca si ne-am straduit sa ne bagam pe gat tot ce comandasem! Aveau mancare foarte buna dealtfel, insa cafeaua o bem totusi la o cafenea italieneasca.Ca sa fim siguri ca e foarte buna.Ziua e torida si doar la umbra te poti simti bine. Nu zabovim mult caci la Padova ne asteapta Anca pe la sase.Insa e un trafic nefericit,cu blocaje si cozi dese asa ca nu ajungem pana in sapte jumatate.Andrea si Sofia plecau la o”serenada” la niste viitori miri si erau pe punctul de a iesi din casa.Dar Sofia inca negociaza niste sandalute pe care voia sa le poarte la serenada. Anca se tine tare pe pozitii si ramane cum a hotarat ea. Ii admiram casa cea noua,spatioasa si frumoasa,cu un balcon generos.Sofia are o camera nou mobilata,mult mai mare ca cea din celelalt apartament.Si e o scumpica de fetita,frumoasa si isteata,foarte bine crescuta si vorbeste perfect italiana si romana.

Cornelia,evident se strofoaca si,desi i-am interzis sa faca ceva de mancare pentru noi,exact asta face! Ne ispiteste cu antreuri si fripturi si,pe deasupra ne mai pune si niste clatite geniale sub nas! Ce cura de slabire….! Am sa ii scad nota la purtare pentru aceasta comportare necorespunzatoare! Ar trebui sa facem niste ture in jurul blocului inainte de a pleca.Ancai ii convine,ea face maraton si e slaba-transparenta,nu ca noi.

Bine hraniti ca niste curcani ne infigem in masina si in scurt timp ajungem la San Dona’ di Piave,unde e hotelul nostru, Best Western Park Continental.Dureaza ceva pana dam de el,mai ales ca o doamna ne da niste indicatii dar nu foarte exacte.Intr-un tarziu ajungem si ne cazam.Ni se ofera si sucuri din partea casei! E foarte fain, ieftin (53 euro dubla cu mic dejun) si mai ales la jumatate e ora cu trenul de Venetia. Cadem obositi morti,ca soldatii la datorie.

Maine e o noua zi.

Ziua a paisprezecea, sambata ,4 august 2012

Hotaram un program “liber”,in care mancam in tihna si mergem la Carrefour la cumparaturi pana la pranz cand ne vedem cu Otto si Roberto.Si cu ei mergem tot la un japonez,acelasi lant de restaurante,doar ca acesta e mult mai mare si are tot ce poti dori,la acelasi pret de 11 euro “all you can eat”.Fara conditia sa platesti ce nu reusesti sa mananci! Mai uman! Si stam de vorba cu bunii si simpaticii nostri prieteni,ne amintim de turneele din Coreea si China si de cat ne-am mai amuzat noi impreuna.Ce de momente de neuitat! Si Roberto isi aminteste e anii cand canta in Piazza san Marco intr-o formatie pe una din terase si cand cunostea pana si toti porumbeii cu copiii si nepotii lor!Cand sa plecam noi zicem ca ne-am duce pana la Venetia.E ora trei si o caldura necrutatoare.Roberto zice ca daca vrem sa murim pe loc,acum e momentul ideal,ducandu-ne pe caldura asta in Venetia!

Dar noi nu doream sa cadem trazniti de caldura, asa ca ne intoarcem la hotel si ne odihnim la racoare.Pe la 5 luam trenul spre Venetia,lasand masina in gara.Ajungem drept in mijlocul orasului si plecam spre Podul Rialto.Niciodata nu percep orasul la fel.Mereu e ceva nou, mereu observ cladiri pe care le ignorasem inainte, balcoane cu arhitectura speciala, ferestre interesante,o fantanita ici,o statuie colo, o terasa cu flori pe care nu o remarcasem cu alte prilejuri.Venetia e mereu noua pentru vizitator. Pe Rialto e forfota,dar evident e mult mai putina lume decat deobicei.Poate si pentru ca e mai tarziu si multi turisti au plecat deja.Au ramas cei care sunt cazati in oras sau care,ca si noi,stau in apropiere.Privelistea de pe po e plina de romantism acum,catre apusul soarelui, gondole si vaporase trec alene pe apa si e o atmosfera de totala pace si liniste.Remarc in apropiere un orologiu pe un zid. E atat de frumos! Cu siguranta a fost aici dintotdeauna dar probabil ca eram atenta la alte detalii si nu il observasem pana acum.

Vrem sa ajungem in San Marco si ne invartim aiurea pana dam de semnul corect si ne gasim calea.In fata noastra se deschide piata cu terase,cu multi porumbei si cu splendida catedrala.Campanella si Clopotul vegheaza scuarul si incercam sa absorbim cat mai mult din frumusetea acestui loc unic in lume. Imi revin in minte zecile de momente cand am fost aici,ce zicea Mara, cum ne-am pozat noi doi inconjurati de porumbei, cum nu gaseam pe Stefan sau pe Mara si ne panicam, cum am mancat cu Simona si Anastasia inghetate si cautam sa cumparam apa cat mai rece sa biruim caldura. Momente si senzatii din primele dati cand vedeam piata si cata emotie simteam sa fiu acolo,in atata frumusete si istorie.Si vizita la Palatul dogilor,si expozitia Titian dintr-un an…flash-back-uri ale acelor zile mai apropiate sau mai indepartate. Ca intotdeauna o poza pe Puntea Suspinelor.Ultima data era o mireasa asiatica acolo,cu mirele ei.Si eram cu Mara si Stef cand ne-am pozat cu ea.

Iesim din piata si e deja noapte.Luam masa la un restaurant in apropiere si e foarte buna mancarea insa invatam o lectie importanta:daca nu esti atent si nu te interesezi te tzepuiesc punand la plata “coperta” si “serviciul’,adica vreo 8 euro pe care nu vad cu ii justifica,dar pe care alte restaurante mentioneaza ca le au incluse in preturile lor. Insa ne-am simtit bine si nu mai conteaza ca sunt ei “jmecheri”. Doar sunt latini de-ai nostri…!

E timpul sa ne gasim drumul spre gara caci pe la 10.30 e trenul spre San Dona’ di Piave.Trebuie sa fim atenti sa nu ratam statia de oprire.grupuri de turisti coboara in localitati mici pe drum,ca si noi cazati in apropierea Venetiei si calatorind peste zi sa viziteze orasul.In “gara noastra mica” ne asteapta masina si curand suntem din nou la hotel.

Somn usor!

Ziua a cincisprezecea, duminica, 5 august 2012

Cu bagajele facute,cu micul dejun luat,iata-ne gata de drum catre casa.O ultima oprire de aprovizionare si cumparaturi ca sa nu plecam cu masina “goala”.Iesim din Italia catre Slovenia,curata si ingrijita ca o bijuterie,prin Ungaria si in sfarsit spre casa.Obositi,dar bine dispusi,rememorand clipa amuzante din calatoria noastra lunga, ajungem la Arad,ne cazam la pensiunea unde stam ori de cate ori trecem granita pe aici si unde oamenii sunt foarte amabili.Mai avem o zi de traversat Romania,cea mai grea dealtfel,cu drumuri nefericite,cu aglomeratie si soferi kamikaze.

Finally, back home intr-o tara framantata de disensiuni si schimbari,mergand intr-o directie incerta si nepromitatoare. Si totusi e ...acasa!

Welcome!

Advertisements
Published in: on July 23, 2012 at 7:37 am  Leave a Comment