Delegatie China, aprilie 2015

Prima zi, duminica, 19 aprilie, 2015

Impachetatul si negociatul bagajului in propria constiinta a luat ceva vreme. Cand mai puneam cate ceva, cand mai scoteam altceva. Daca e cald? Daca e rece? Daca ploua? Daca..?
In miezul noptii am pus o gentuta si in zori mi s-a parut ca e degeaba si am scos-o…
La cinci si un sfert eram gata la usa asteptandu-l pe Dan sa vina sa ma duca la autocar. Pornim si ajungem exact odata cu Mirela. Deja autocarul era ocupat de lume si ne strecuram pe doua locuri alaturate, mai in spate. Am sporovait tot drumul si ne-am amuzat de tot felul de situatii asa ca timpul a trecut repede si uite ca ajungem ca bunica la aeroport cu o tona de vreme inainte. Numai bine sa facem check-in-ul si sa mancam o inghetata buna si nu ieftina.
Asteptam restul grupului. Sunt curioasa sa ii cunosc. Dar noi ne avem una pe alta si e ok oricum ar fi. Mancam ce mai reusim sa inghitim din sacosa cu mancare. Restul va fi mancat sau aruncat ulterior, foarte probabil a doua varianta, evident.
Incepem sa ne cautam grupul. Indicatiile sunt foarte “clare”: la 12 in aeroport! Ca si cum aeroportul e un mic bar in care vezi pe toata lumea instantaneu! Incercam sa ne dam cu parerea: grupu ala, prea batrani, celalalt, prea tineri, al treilea, prea multi barbati. Doua tipe derutate au si un copil, deci nu sunt ele. Intr-un final recunoastem pe cineva din minister si incepem sa ne grupam in zona aceea. O doamna e de la Suceava, deci din zona.
Intram spre gate si asteptam sa ne imbarcam. Ajungem dupa o ora la Viena unde e cald si soare si avem inca vreo trei ore de asteptat. Mergem la gate si stam pe net sa mai comunicam cu lumea. De aici incepe drumul lung…!
Avionul e foarte mic fata de cele cu care zburasem pana acum. Si filmele ce putine sunt! Pana la urma e ok fiindca sunt doar opt ore de zbor. Trec insa greu orele pana ce adorm si dupa aceea mi-e ceva mai usor ca la trezire au mai ramas doua ore. Cam subtire cu mancarea, insa mai slabim putin.
La noua dimineata ajungem.

Ziua a doua, marti, 20 aprilie 2015

Aterizam lin intr-o zi cu soare si ne asteapta trei chinezoaice la iesirea din aeroport. Pe autocarul mic cu care mergem spre oras ne fac o prezentare poticnita a Beijingului in care timp am impresia ca vad cladiri nou construite pe acest drum pe care l-am batut de atatea ori. Se misca repede lumea pe aici!
Hotelul e destul de necajit, intr-o zona murdarica, insa nu departe de centru. Netul e cam discontinuu, la fel ca si curentul electric. Una-doua ne trezim ca se opreste. Fiecare stam intr-o camera, asa incat avem destul spatiu personal. Masa e in hotel si imediat dupa ce mancam mergem la un bancomat sa scoatem bani. Decidem sa luam un taxi si sa ne ducem la Silk Market. Facem un grup de patru, iar un angajat de la banca ne ajuta sa chemam un taxi si iata-ne in actiune! E o zi foarte calduroasa si orasul e inflorit si vesel. Mult mai bine decat iarna, evident. Ne foim prin Silk Market si Mirela crede ca suntem in intarziere. Le cautam pe celelalte doamne cu care eram si gasim un taxi. Ne cere o suma foarte mare si cautam un altul. Incercam sa negociem pretul.Venisem cu 22 Y si omul cerea 80-100!! Dar ne spune ca oricum porneste aparatul de taxat. Si ce sa vezi ca inca se zarea magazinul si omul ajunsese la 34 Y! Evident era seful tepuitorilor.. Ii zic sa opreasca imediat si luam alt taxi. De data asta unul adevarat, cu poza omului pe bord. Asta trebuie sa ne fie indiciul de acum inainte. Platim 17 Y pe tot acel drum lung si iata-ne pe strada hotelului. La fel de mirositoare, cu carnuri lasate in bataia prafului si a mustelor. E cald si ne intrebam ce se va intampla cu acea carne…
La cinci ne intalnim cu totii in hol sa mergem la Rata Pekineza, un faimos restaurant cu mancare traditionala. Ne duc intr-un separeu si ne intampina un oficial de la Confucius. Se tin speech-uri de multumire si succese viitoare si masa devine mai semi-oficiala, atmosfera mai relaxata pe masura ce ne obisnuim unii cu altii.
Dupa dineu o parte merg la hotel, in timp ce cativa ramanem sa ne mai plimbam pe strada comerciala plina de magazine luxoase si scumpe maxim. Se starneste si un vant neprietenos care ne baga in magazine sa ne mai incalzim. In drumul nostru trecem pe langa o catedrala impresionanta, in fata careia zeci de oameni de toate varstele dansau sincron, ca un fel de gimnastica artistica. Halal de ei care se ingrijesc asa mult de starea lor fizica! Ar trebui sa luam si noi exemplu, dar cu alergatura de fiecare zi e greu sa mai ai grija de tine, din pacate!
Deja ma simt obosita si picioarele ma dor. Pornim spre casa si drumul pare nesfarsit. George, colegul de la romano-americana pe care ne bazam sa nu ne pierdem, ne asigura ca vom ajunge…la un moment dat. Mirosurile binecunoscute ne indica, dupa vreo jumatate de ora de mers, ca ne apropiem de hotel. Acum avem raspuns la intrebarea ce fac ei cu carnea tinuta in soare: o vedem sub forma de frigarui in mainile oamenilor asezati la mese mici de plastic. Cu siguranta usor crocanta de la praful drumului!
Ura! Am ajuns la hotel! Ma pregatesc de culcare. Vine si Mirela in vizita si stam putin de vorba si ne culcam urgent ca suntem praf de oboseala dupa cel putin 30 de ore de mers si nedormit.
Somn usor!

Ziua a treia, luni, 21 aprilie 2015

La sapte ma trezesc si adorm urgent pana la 7.20. Dupa masa de dimineata ne duc la Centrul Confucius. Asteptand autocarul vedem zeci de grupuri de oameni de toate varstele si categoriile, cu sepci de culori diferite pentru fiecare grup, cu cate un ghid cu stegulet, mergand pe strada unde se afla hotelul nostru. Nu reusim sa ne dam seama unde merg ei cu hotararea asta. Mucalita, Mihaela ne reaminteste “Ne-au zis doar ca stam central!”
Centrul Confucius e foarte frumos organizat, cu date despre scrierea chineza vechi de 3500 de ani, despre legendele lor asociate cu scrierea si despre legatura intre Kung Fu si aceeasi nevoie de atentie si concentrare necesara pentru o caligrafie corecta.
Ghidul ne vorbeste despre costume si masti de opera, despre acupunctura si punctele de energie pe care acele de argint le vindeca, despre muzica produsa de clopote de bronz de diferite dimensiuni si lovite cu un ciocanel sau cu un bat gros, in functie de dimensiunea clopotului.
Ne jucam facand poze care se insereaza pe personaje costumate de opera. Ce amuzant!
Ghidul ne pune sa ne scriem anul si sa “decupam” pe computer anul corespunzator zodiei noastre chinezesti. Primim apoi decupajul de hartie cu animalul nostru.
Aflam si despre cele 56 de nationalitati si 5 grupuri etnice care traiesc in China . Apoi ajungem la o sectiune cu obiecte de arta din marmura sau jad. Absolut minunate, realizate minutios si detaliat, ca si tesatura de matase splendida care reprezinta aspecte din viata tuturor paturilor sociale, in special traditii. Apar 841 de personaje si sunt ilustrate 40 de meserii.
Atingem capul, burta si un obiect de cult pe care Buddha cel fericit il tine in mana sa. Asta pentru intelepciune, sanatate si noroc. Sa speram!
La iesire facem o poza de grup pe un ecran si apoi la steagurile tarilor unde sunt centre Confucius in lume.
Ne deplasam in cladirea alaturata unde sunt salile de examen Confucius. Acum in Romania sunt 3 centre si au fost date 442 de examene pentru certificate de chineza. O doamna directoare ne vorbeste despre teste si un tanar traduce si apoi ne explica ce nivele exista, cum se da varianta pe computer si ni se da o simulare de test pe care il facem la intamplare. Cred ca am picat cu brio!
Dupa ce mancam revenim la hotel si o ora mai tarziu ne ia autocarul spre Orasul Interzis. Avem si o ghida, insa nu e prea entuziasmata si cam rasoleste explicatiile.
Putinele lucruri pe care ni le spune se refera la simbolurile culorilor: galben e culoarea imparatului si oricine o folosea putea fi ucis. Rosul reprezinta fericire, noroc si e culoarea asociata cu casatoria. Cat despre animale, dragonul e putere, e simbolul imparatului, iar phoenixul e imparateasa. Asa cum stiam, e vorba de o imparateasa dar si nenumarate concubine care aveau multi copii. Ei erau rivali la tron si erau capabili sa se ucida pentru putere. Imparatul insa il desemna pe urmasul la tron scriind numele lui si punand biletul intr-o cutie ascunsa deasupra tronului.
Parcurgem curtile maiestuoase si trecem pe sub portile uriase de lemn, revad toate locurile si animalele de bronz, ceasul solar de care uitasem, blocul urias de marmura sculptata cu dragoni si pesti de care nu mai stiam ca fusese transportat in cetate pe busteni si pe drumul pe care se turnase apa sa inghete, pentru ca piatra sa poata fi impinsa mai usor.
In gradinile imperiale era plin de bujori infloriti. Ne ducem la copacelul legendar al uniunii intre ultimul imparat si sotia sa, apoi la piatra poroasa care formeaza un munte unde imparatul obisnuia sa stea cu concubinele, privind spectacolul apei care curgea in cascada. Ghida ne arata copacii marcati cu rosu care au 300 de ani si cei cu verde de 100 de ani. Iesim din gradini si mergem de-a lungul santului de aparare care inconjoara orasul si care pare un rau destul de lat. Pe trotuar se desfasoara un adevarat bazar cu obiecte sclipicioase si fructe diverse. Ajungem la masina si iata-ne iar la masa. Mie mi se pare foarte buna mancarea si George, Mirela, Mihaela si cu mine mancam cu entuziasm si curiozitate. Celilalti se uita tacuti la noi. Urmeaza alte feluri, noi la fel de bucurosi si incercand din toate sa vedem cum sunt. Chinezoaica ce ne insoteste e cam disperata cand vede ca ceilalti nu prea mananca, nu stie ce sa faca sa ii multumeasca pe toti. Pana la urma atmosfera se anima, incep sa manance si cei mai putin entuziasti. Si domnul prorector incepe o poveste cu un lucrator care a pus tapet pe langa usa camerei lui pe la 11 noaptea. Cineva zice apoi de niste zgomote dubioase care se auzeau “discontinuu”. Si de aici conversatia devine hilara prin ambiguitatea ei, cu lucratorul, cu zgomotele si tot asa. Una din doamne incepe sa intrebe “Da la magazinul de perle nu mergem?” Si simetric Mihaela intreba cand ne ducem la cumparaturi? Asta printre hohotele noastre de ras cu tapetul si cu omul. Intretimp cineva pomeneste de mesajul pe care toti l-am primit pe telefon de la MAE cum ca sa avem grija ca transportul de droguri se pedepseste cu moartea in aceasta tara. In gluma ii spun Gabrielei “Aruncati repede drogurile, oameni buni!” La care ea serioasa imi spune “Il am la mine!” Cand isi da seama ce se putea intelege, ne explica”Mesajul pe telefon!” Am ras cu lacrimi! Deja toate replicile erau amuzante, recontextualizate si relocate. De mult timp nu am mai ras asa! In autocar a continuat distractia, cu George care dorea 10 euro sa ne duca la magazine, cu o doamna care ii spune ca ii taie wi-fi-ul, la care el se arata multumit ca e vorba doar de wi-fi!
Il convinsesem pe sofer sa ne duca la magazinul de perle. Si numai ce ajungem sa aflam ca se inchisese deja! Macar am mai vazut o parte din oras! Si ne-am distrat pe cinste!
Nu ne-am multumit insa cu atat si tot am dat o mica raita in jurul hotelului, dupa care ne-am intors si, am baut un ceai cu Mirela si am asezat mapele.
Pe maine! La opt plecarea:((…

Ziua a patra, miercuri, 22 aprilie, 2015

Astazi mergem la Universitatea de stiinte politice si sociologie. E destul de departe de hotel si mergem destul de mult. Nu e un campus prea mare, iar cladirea in sine nu e prea spectaculoasa. Ne intampina rectorul universitatii, o doamna eleganta, care ne vorbeste despre relatiile intre tarile noastre, despre filmele romanesti pe care urmarea in copilarie, despre schimburile de studenti intre aceasta universitate si multe tari europene. Sunt 50000 de absolventi ai acestei universitati veche de 60 de ani.
Dupa formalitatile de prezentare facem poza de grup si mergem la un curs despre sistemul educational in China, comparat cu cel european. In mod tipic, educatia chineza se bazeaza pe impunerea de reguli, rigiditate si disciplina, in contrast cu libertatea de care se bucura copiii europeni. Mi s au parut interesante principiile pe care se bazeaza educatia chineza: obiceiuri morale, obiceiuri de invatare, obiceiuri de viata si obiceiuri de miscare fizica. Studentii de la curs intervin in prezentare cu intrebari si cu informatii despre cum este educatia in tarile lor respective. O turcoaica intreaba despre casatoriile dintre tineri, daca, desi ilegale, se intampla la adolescenta. Dar cu politica lor de austeritate totala, tinerilor le este total interzis sa se imprieteneasca inainte de a implini 20 de ani.
In China ambitia parintilor e atat de mare, si competitia coplesitoare incat sunt studenti care nu rezista presiunii si se sinucid. Unii studenti urmeaza scoli particulare si nu pot concura cu nivelul celor de la scoli publice. Ei deobicei pleaca in strainatate. Scoala chineza e foarte bine cotata la nivel mondial, respectiv Shanghai are cel mai ridicat nivel educational din lume, zic ei, in timp ce Finlanda e pe locul trei, dupa Coreea de sud. Scolile, ca peste tot, sunt foarte bune sau slabe si fiecare familie doreste sa isi aduca copiii la scoli cat mai bune si pentru asta fac orice sacrificiu si se fac multe fraude, de tipul examenelor date la 12 noaptea ca unii copii sa fie admisi la scolile dorite. Sistemul oficial incurajeaza famillile sa isi dea copiii la scolile din cartierul lor. Vedem imagini cu scoli superdotate si cu scoli din chirpici, amarate tare.
Dezbaterea merge catre a decide care sistem de invatamant e mai bun: cel auster si strict al elevilor chinezi sau cel bazat pe incurajarea inteligentei emotionale si a libertatii de alegere a drumului in viata dupa abilitati ?
Se pare ca diferentele de gen sunt destul de mari, baietii fiind favorizati in toate domeniile. Regula copiluluiui se aplica in general, dar o familie care are o fata primul copil are o a doua sansa de a avea un baiat. De multe ori sora cea mare trebuie sa se sacrifice si sa munceasca pentru a-l tine pe baiat in scoala. La 25 de ani fetele trebuie sa fie deja casatorite aici. Probabil si in ideea ca sunt mai multe decat barbatii si pot ramane nemaritate daca nu se grabesc. Varsta de casatorie este, la fete, 20 de ani, la baieti,22.
Intalnim doua romance dragute care fac master aici. Una e din Iasi, alta de la Sibiu.
La masa pe care ne-o ofera se fac intai poze. Incepem sa ne simtim vedete. Vorba Alexandrei, se va face un pictorial cu noi!
Valentina, studenta din Iasi se ofera, draga de ea sa ne duca la supermarket sa caut ceaiuri si termos. Pe drum imi explica de ce stau niste oameni pe trotuar cu afise in fata lor: sunt muncitori de diverse meserii care isi fac reclama sa isi gaseasca de lucru. Unii au la ei instrumentele specifice meseriei.
Dar noi mai avem ceva de mers pana la magazin. E o cursa rapida in caldura toropitoare si abia reusesc sa insfac ceaiurile, ma ratacesc putin cautand termosul si incep sa ma panichez, insa o vad venind si imi revin . Totusi trebuie sa alerg spre universitate caci la ora unu e intalnirea. Ramane ea sa plateasca si eu incerc sa ies din magazin. Greu de tot. O tipa imi indica o directie gresita, trag de o usa si declansez o alarma. Asta mi lipsea! O las sa sune si alerg sa gasesc scarile spre iesire. Intr-un final reusesc sa ies si o gasesc si pe Mirela. Amandoua bagam un mars fortat si ajungem cu limba pe umar, chiar la timp! Vine si Vlentina cu sacosele si ne luam ramas bun, urcam in masina si ne ducem la scoala primara si generala afiliata Universitatii Normale din Beijing. Asta inseamna ca universitatea finanteaza scoala si le furnizeaza si profesorii dintre cei mai buni studenti ai ei. Ni se prezinta pe slide-uri scoala , profesorii, activitatile, rezultatele impresionante chiar, in cei doi ani si jumatate de la infiintare. Scoala Sanfan Chaoyang, veche de doi ani, are 36 de clase cu 856 de elevi si 61 de profesori .
Programul este diversificat, au proiecte, concursuri, prezentari, activitati sportive, totul intr-o locatie de vis, cu o dotare de ultima ora si ultima tehnologie in materie de didactica. Sala de sport, terenul de sport, biblioteca, nu concureaza cu scolile noastre… Ne lasa mult in urma!
Au invitati din diverse domenii care le vorbesc copiilor. Saptamana viitoare au invitat un laureat al premiului Nobel.
La sfarsitul orelor copiii isi fac curat in clase, matura si dau cu mopul. Bine de retinut!
Ne duc in clasa de caligrafie unde ne straduim din rasputeri sa scriem caligrama pentru cuvantul “armonie”. Cu Cat chin si vai! Ne arata sa tinem pensulele intr-un mod special, perpendicular pe hartie. Hartia e ca o sugativa subtire si cerneala are un miros intepator ca umple incaperea. Ca niste scolari de clasa intai ne chinuim sa facem semnul care e proiectat pe perete. Sunt miscari diferite ale pensulei si trebuie sa respecti unghiurile si intersectiile liniilor. In final operele noastre sunt semnate si puse pe tabla sa le admiram. Eu decid sa imi iau foaia cu semnul atat de muncit si sa il inramez acasa. Dupa atata efort merita sa il am, nu?
Facem o alta poza in fata scolii si plecam de aici spre cina. Distantele sunt mari si e de mers in suvoiul de masini in ora de varf. Pentru ca era prea devreme pentru restaurant ne-au lasat o ora la un mall mare si foarte scump. Drept pentru care m-am asezat la Costas la un capuccino si un net bun.
La dus, Dina, ghida noastra, ne-a explicat cateva sarbaori ale lor: sarbatoarea lunara a familiei din septembrie, cand familiile se reunesc, celebrand legenda craiesei lumii, o tanara care s-a despartit de sotul ei si a mers sa traiasca pe luna. El, la randul sau a trait sa o astepte, dar dorinta lui de a o revedea nu s-a implinit. De aceasta sarbatoare ei pregatesc o prajitura special, prajitura lunii.
Anul nou chinezesc inseamna doua saptamani de festival, dar in scoli vacanta mult mai lunga de atat, din ianuarie pana la 1 martie.
De asemenea ne explica faptul ca exista mai multe partide care pot sa aiba divergente de opinie, desigur, dar PCC este cel mai puternic si mai numeros. Studentii isi doresc sa fie membri ai partidului comunist pentru a fi promovati (cred eu) in diverse functii.
Ajungem la restaurant unde mancarea este foarte buna si ne rasfatam cu diverse feluri, ba chiar fac o paine speciala pentru dl profesor.
Dupa ce ajungem la hotel decidem sa ne plimbam pana la lacul din vecinatate. Pana la urma din cati eram am ramas doar Gabi, George si cu mine. Atmosfera in jurul lacului ne amintea la toti de mare, de vacanta: lume relaxata, restaurante pline ochi si de peste tot urla muzica de toate felurile. Tipa dansau la bara in vreo doua restaurante si lumea se bulucea sa le vada. Ajungem la un pod de marmura din vremea dinastiei Ming si de acolo la o strada comerciala, cea de care imi aminteam de cand fusesem cu Stef. Voiam sa stam la o terasa la o bere ceva, doar ca preturile erau de aproape sapte ori mai mari decat in magazin. Ca romanii practici am decis sa luam berea din magazin si sa o bem acasa! Zis si facut! Am stat la o bere si la o vorba pana mai tarziu, dupa care am rupt randurile. Sper ca macar noaptea sa dorm mai bine si sa nu ma foiesc asa cum am patit noaptea trecuta. Culmea ca mai multa lume parea sa fi avut aceeasi problema. Ne-au pus astia ceva in aer!
Pe maine!

Ziua a cincea, joi, 23 aprilie 2015

Astazi vom merge sa asistam la un proces civil la facultatea de drept si vizitam salile unde se simuleaza procesele. Ghidul nostru ne spune ca “to pass the bar” are chiar sensul propriu de a trece de bara care separa asistenta de avocati si inculpati. Au trei judecatori, grefier, si acuzatul cu acuzatorul, cu sau fara avocatii lor. Au camere in care se vad procesele live, pot accesa arhivele pentru a vedea cazuri vechi (600000 de documente) si au o biblioteca uriasa ce concureaza cu cea de la Harvard. Primesc 10000 de carti pe ani de la edituri si alte universitati. Pana sa ajungem la biblioteca vedem un spectacol de costume din diferite perioade ale istoriei Chinei pana in zilele noastre. Tinerele modele se plimba pe un podium improvizat, de fapt folie de aluminiu lipita pe pavaj. E deja un soare toropitor si fiecare nu stie cum sa caute un petec de umbra.
Intram in cladirea somptuoasa a bibliotecii. Pe un perete intreg arhitectul a avut ideea de a scrie cuvantul “lege” in sute de limbi ale lumii. Ne arata exemplare rare de carti, donatii speciale, codul lui Hamurabi de exemplu. Si colectii de carti ale unor mari profesori care au scris coduri de legi civile si de drept administrativ. Unul dein marii lor avocati care a trait in secolul 18, inceputul sec.19 scria legile pe table de lemn, in scrierea veche. Aceasta era extrem de dificila si a fost treptat simplificata pentru a deveni accesibila cat mai multor oameni.
In total au 2 milioane de carti la ora actuala.Universitatea e veche dar a fost relocata dupa revolutia culturala si noua constructie are 30 de ani vechime.Cazurile se pot vedea live pentru ca ei ai legatura directa cu 40 de tribunale si, prin tehnologia pe care o folosesc pot accesa oricare din evenimentele care se petrec acolo. Plus ca au camere care arata asistentei documentele justificatoare ale fiecarui caz in parte. Deci totul e “la vedere”.
Dupa pranz, unde am obtinut chiar si cafea (e drept, trei in unu, dar e un progres), ne duc la scoala particulara. In drum trecem pe langa un baraj care alimenta orasul cu apa.
Apoi ni se indica un loc nevazut unde se afla mormintele Ming, construite pentru al treilea imparat care a mutat capitala tarii la Beijing .Mormintele contin tuneluri subterane si sali cu obiecte pretioase inmormantate odata cu ce i13 imparati si 23 imparatese care se afla ingropati aici.
Va fi un subiect de distractie de aici inainte, de fiecare data facandu-se referire la “interesanta” vizita la morminte!
Urmeaza vizita la Beijing Royal School, fondata in 2003, cu un efqectiv de 2000 de elevi, de la gradinita la liceu. Ne intampina un grup de profesori si lelevi, plini de entuziasm. Facem o poza in fata scolii unde au afisat un bun venit delegatiei romane. Ne pozamsi cu Confucius carensta si el sa ne intampine in curtea principala. Totul e curat, nou, modern. Cladirea principala ne da pe spate. Totul e in marmura. Pana si veceurile sunt impunatoare, totul in marmura si lemn masiv, coridoare cu afise despre activitati, vizite, proiecte. Biblioteca e si ea uriasa, apoi intram in sali de clasa cu scaune rotive cu loc special pentru obiecte personale. Au ecrane pe car se fac ore pe skype de catre profesori din strainatate. O tehnica pe care noi nu o vom avea prea curand. Camere video peste tot, retroproiectoare, computere din abundenta. In laboratorul de chimie e ca o naveta spatiala, cu tot ce poti visa. Sala de sport e o imensitate, cu dotare co pleta. Stadionul rivalizeaza cu unul olimpic.
Mergem apoi si asistam la cate o ora. Eu aleg ora de engleza tinuta de o negresa care le preda writing. Face corectarea eseurilor proiectand unul din ele pe tabla si corectand impreuna cu ei. E cam dura cu ei, trei fete sunt pedepsite si stau in picioare la perete pentru tema nefacuta.
Urmatoarea secventa e intalnirea oficiala cu directorul in sala de conferinte care si ea e dotata maxim.Ne vorbeste despre scoala, despre obiectele care se predau, despre clasele de Advanced Placement. 10% din profesori sunt doctori. Scoala a investit 5 milioane de dolari in dotarea stiintifica. Evident, de vreme ce fiecare din cei 2000 de elevi platesc 25000 de$ pe an scolarizarea…
urmeaza intrebari pe care ni le pun elevii chinezi. Vor sa stie despre programul nostru , obiectele predate, etc. La care se adauga plata pentru cazare si masa. Toti elevii sunt interni. Intrebam o tinerica ceva detalii despre internat. Parea eleva, dar de fapt e profesoara si are 26 de ani!
Intreb de preturile de tabara de vara. 100 de Y pe noapte cazarea, 80 pe zi masa, 100 Y fiecare curs de cultura si caligrafie. Cursurile de arte sunt mai scumpe. La 10 elevi poate veni un profesor insotitor gratis.
Mancam la cantina scolii. Aparent avem alta mancare decat elevii. Cantina lor are locuri pentru toti spcei 2000 de elevi. Elevii care sunt voluntari sa ne conduca stau cu noi la masa. Cand mergem la baile elevilor constatam ca nu sunt chiar elegante sau prea curate. Nici salile de clase unde asistam la ore nu sunt bine intretinute. Scaunele sunt amarate, peretele. nu prea curat. Ne-am fi asteptat sa fie totul impecabil la atata banet.
Dupa ce luam masa, Mirela si cu mine coboram la parcul de langa lac si mai haladuim acolo pana mai tarziu. Ajunse la hotel, pe usa e un biletel roz cu numarul 316. Il lasase Gabi. Batem la ea si ne reunim la deja traditionala bere inainte de culcare.

Ziua a sasea, vineri , 24 aprilie 2015

La 8.20 “fix” pornim spre marele zid. Se anunta o zi fierbinte, dar la zid poate fi curent asa ca ne luam si ceva de vant. Drumul dureaza aproape doua ore. Radem, glumim, motaim si de cateva ori soferul ne-a dat o desteptare brusca, mai mai sa dea peste biciclisti, motociclisti ori alte masini in haosul circulatiei de aici. cand ajungem e cam racoare si fiecare isi mai pune cate o haina. Foarte multe s-au schimbat in cei patru ani de cand nu am mai fost pe aici. Au amenajat doarte frumos si elegant, e curat si ingrijit si se face in permanenta curatenie. Ghida, aceeasi “competenta ” de la Orasul interzis, ne spune cateva chestii mestecate si redate cu viteza unui comentator de fotbal de abia reusim sa procesam datele.
Biletul costa 40 de yoani, ca si data trecuta cand am fost. Urcam pana la primul turn de aparare si ne facem brelocuri cu nu,ele noastre pe ele. Tipul care le graveaza ne face si o poza la toate patru. E mare inghesuiala, oameni imbracati gros pe caldura toropitoare, altii imbracati elegant de parca mergeau la bal, unii cu bebelusi mici, altii cu copii mai marisori. Mirosuri pe masura!
Cand ne intoarcem la baza avem timp sa insfacam o cafea si sa ne uitam prin magazinele cu aceleasi suveniruri ca peste tot. Doar ca de zece ori mai scumpe!
Luam masa la restaurantul la care mancasem si in zilele precedente. E chiar foarte buna mancarea ne dau fructe foarte frumos taiate si ornate, niste clatite cu legume, niste prajituri de ceai verde si susan din faina integrala. Mananc multe legume si ma concentrez pe urechile de lemn cu radacina de lotus. Nu am baut atat cola in viata mea, dar trebuie sa supravietuim fara cafea, cumva.
Dupa masa ne lasa la Pearl market. E mai mic decat Silkul dar tot reusim sa luam cate ceva. Fetele mai vor sa ia ceva binuterii si merg sa negociez pentru ele. Aurul e foarte scump si nu merita sa cumperi de aici asa ca renunta dupa ce era cat pe ce sa cumpere un inel de argint aurit cu perla neagra,. Noroc ca am intrebat de doua ori si am aflat ca il vor auri in 20 de minute si va fi foarte solid placat. Nu, multumim! Colega mea voia sa ia un inel de aur, nu placat. Iar pretul nu era deloc mic, batea la 180 de dolari.
Ne despartim in doua grupuri. Gabi si George merg in Tien An Men, eu cu Mirela si fetele luam metroul spre wu Mart. Ne descurcam de minune, ajungem la magazin si ne luam niste ceaiuri si seminte de migdale, pistacio si stafide. Ne indeamna o chinezoaica sa cumparam niste rulouri de biscuiti foarte buni.
La iesire din Wu mart incepe dezbaterea: eu cred ca trebuie sa o luam inainte trei semafoare, cum a zis George. Fetele cred ca e posibil sa trebuiasca sa o luam la stanga. Un tip cu o cascarabeta de metal ne indeamna sa mergem cu el pe 40 de Y. Inca incercam sa gasim un taxi. Intramintr-o cofetarie sa cerem directii, dar intre timp Elena gasise un taxi, Avea poza omului, deci era ok. Ii aratam cardul de hotel si porneste. Elena tot zice ca nu creste pretul Ii soun ca e in ordine. La sfarsit platim, spre marea noastra surpriza, doar cei 13 Y, pretul de pornire. Era o distanta mica. Tot mai intram la magazinul de unde imi luasem rochia serile trecute si isi cumpara si Nina una pe gri. Deci a fost o reusita!
La hotel, pe usa e biletelul roz de al Gabi. Ne adunam si cu George si punem la bataie migdalele, prajiturile, biscuitii si covrigii la o noua sesiune de discutii pe tot felul de teme. La 10 rupem randurile si in sfarsit o noapte de somn bun pentru o zi plina care urmeaza.
Somn bun!

Ziua a saptea, sambata, 25 aprilie 2015

Astazi mergem la Palatul de vara, resedinta penultimului rege chinez, a imparatesei si a mamei imparatului. A apartinut dinastiei Ming in forma finala, dar a fost inceput in timpul dinastiei Quin, cand s-au facut gradinile. Organizarea lor se face dupa o legenda veche in care se spune ca fiecare gradina trebuie sa aiba un lac si un munte.
In 1860 tara a fost devastata de trupe franceze si britanice care au jefuit palatul si au furat multe obiecte pretioase.
Ne dau 20 de minute de plimbare, ti p in care Mirela si cu mine ne ducem dupa o muzica ce venea de undeva de pe deal. Un cor de oameni de toate varstele si categoriile cantau impreuna cu o orchestra. Era un sentiment foarte placut de uniune si forta, in ritmul tobelor cu sunet adanc. O femeie imbracata traditional vrea sa fie filmata in timp ce dansa gratios dupa muzica. Ce frumos!
Un barbat facea miscari de tai chi si ii arata unei femei cum sa le faca odata cu el. Dar uite ca suntem in intarziere si o luam rapid spre locul de intalnire.
E cu totul diferit vara. Ne plimbam prin gradinile inflorite, cu resedintele regelui, reginei si imparatesei mama. La palatul reginei mama sunt flori (simbolizand bani) si animale care reprezinta fericire si viata lunga.E cald de mori, dar e frumos. E plim ochi de lume. Mergem pe culoarul de lemn de pe malul lacului construit special pentru regina mama. Ba chiar avem cateva minute de cumparaturi. Insfac o palarie superba si la drum!accesul publicului e interzis. Se pot face poze de pe geam.
Dialog in grupul nostru: Cine doarme aici? intreaba Mihaela. Imparateasa impaiata, raspunde Elena. Cine e impaiata? se minuneaza Mihaela? Dar ca raspuns se aude comentariul Ninei: Camera de zi! Foarte amuzant. Dupa cum de dimineata ii zic Mirelei ca era mult mai slaba acum un an. Raspunsul ei: eram cu 10 kg mai…ieftina! Conversatie de dimineata :))
E foarte aglomerat pe drum si votam daca sa mergem pe jos ori sa asteptam in trafic. Decidem pentru a merge pe jos. Se dovedeste o decizie inteleapta pentru ca era foarte aproape. Eun restaurant foarte fain si dua ce mancam ne duc fetele la Starbucks la o cafeluta. La iesire gasim niste statui: un frizer si, mai incolo,o trasura, si ne pozam. Evident ca nu vedem autocarul parcat in spate si mai sa il ratam.
Urmatorul popas e la Stadionul olimpic. Oprim sa faca poze de pe pasarela. Nu il vizitam asa ca e bine ca am fost acolo acum patru ani. Nici la muzeul satului nu intram Se aplica regula mormintelor Ming!
Ne duc in schimb la districtul de arta. Nu ni se pare alegerea cea mai buna. E o zona hippie in felul ei, cu ateliere d design, pielarie, picturi. O tipa are niste rochii splendide. Una doar costa 23000 Y. Sa o poarte ea!Avem timp sa mergem sa bem cate un suc organic de mango, fructul pasiunii si mango. Foarte bun si nu ieftin. Dar macar stam la racoare si pe scaun. Ca ne-a dat o ora sa stam aici, facand nimic…
Ne reunim cu grupul si Mihaela negociaza un schimb de yuani sa cumpere niste bomboane pentru ghida noastra. Ceea ce inseamna ca o asteptam sa alerge la magazin si inapoi.
Evident, cerem sa ne duca la Silk Market si negociem sa ne astepte soferul o ora. Adevarul e ca nu avem mare lucru de luat. O luam sistematic, sa nu ne scape nimic. Si asa descoperim ceaiurile. Erau la etajul patru, unde nu le gasisem data trecuta. Si mai aveau patru plicuri de ceai de care cautam eu. Asa ca am impartit cu Mirela si cam asta a fost cumparatura.Reusim sa ajungem intr-o ora inapoi. Atata doar ca nu am gasit bere pentru sofer. Ne gandisem sa ii luam ceva drept multumire ca ne-a tolerat cu toate ale noastre.
Sntem inapoi la hotel foarte devreme. Dus si impachetat. E plina ochi valiza. Totul e aranjat pentru plecare.
Maine la 6.10 coboram in hol.
Somn usor!

Ziua a opta, 26 aprilie, 2015

La cinci fara un sfert suna alarma. Imi mai acord cinci minute. Dar totusi trebuie sa ma misc. Si repede. La ora stabilita sunt jos. Incarcam valizele si plecam spre gara. Orasul se dezmorteste in aburii diminetii. Un om isi pregateste gratarul pentru gogosi, altii alearga grabiti cu sacose in maini spre serviciile lor.
In gara ne verifica bagajul. Un om detreaba ma ajuta cu valiza la check-in. Ne instalam in sala de asteptare si plecam la Starbucks sa luam cafele. Abia apucam sa mancam si sa bem cafea si ne si anunta profesoara Shue ( Shue laushi ) ca trebuie sa mergem pe peron. Cu valiza si sacosa si rucsac, plus cafeaua intr-o mana coboram eroic inspre peron. Infigem valizele pe unde gasim loc si ne asezam.
La drum!
Reusesc sa dorm pe tipetele unui bebelus. Il bag in vis si ma trezesc odihnita. Langa noi sunt doua fetite cu doua bunici si un tata. Cea mititica e scumpa tare, intr-o bluzita de dantele si pantaloni despicati prin care ise vede funduletul . E foarte sociabila si deloc mofturoasa. In miscarea trenului se loveste la capsor de un scaun. O secunda are o figura intrigata dar nu zice nici pis. E vesela si vioaie. Alearga pe coridor cu cealalta fetita mai mare, rade si canta fericita. Cele doua femei care le insotesc le infunda continuu cu mancare. Nu stiu unde mai incape atata. De la crenvursti al castravete, apoi mar, ousor fiert, mancare comandata pe tren, inghetata, grisine si tot asa. In jurul lor se face continuu mizerie de la ambalaje si tot ce cade din gurile lor, dar o femeie de serviciu trece la 5-10 minute si matura, apoi da cu mopul. Ce eficienta a serviciilor!
Trenul trece prin sate saracute, prin orezarii si terenuri cultivate geometric, iar sate, dar deja excavate si pe locul carora probabil vor ridica blocuri. Orase cu blocuri nelocuite se perinda prin fata ochilor nostri, sau unele pline de lume. Noi mancam ce mai avem prin sacose sa mai scapam de ele.Merge cu 300km/ h, insa nu se simte aceasta viteza mare. E curat si bine intretinut, trec mereu cu mancare, inghetata sau dulciuri, insa la preturi destul de ridicate. Dar nu e ca trenurile cu care am mers in iarna. Acelea erau si mai faine, mai elegante si mai rapide.

La Xi-An ne intampina ghidul, un tip ciudatel, cu un ciuf caraghios, la vreo 40-45 de ani, in pantaloni trei sferturi ca de pijama si cu un tricou turcoaz. Mai are si o unghie mai mare la un deget! Engleza lui e foarte relativa. Are un tic verbal “you know” la doua cuvinte si toate referirile incep cu “according to my research”… A cercetat omul, nu gluma!
Dar socul meu vine cand ne spune ca e vice-professor la universitate si ca specializeaza ghizi. Ba chiar preda si engleza! Pe care a studiat-o sapte ani, zice el. Vai de noi! Vorba Mihaelei: “Ma abtin”.
Oricum, acest personaj ne “ghidoneaza” si facem eforturi mari sa pricepem cam ce ar vrea sa zica. Ne vorbeste de simbolul orasului, floarea de rodie, despre suprafata si populatia orasului Xi-an, despre studiile si activitatile lui faimoase, despre mama lui care e medic de medicina traditionala si despre familia lui cu doi copii.
Ne zice de salariile medii in orasele principale din China: Xi-an 2200 Y, Shanghai 6000 Y, Beijing 5000 pe luna. Diferente considerabile.
Xi-An e fost prima capitala a Chinei din cele sapte care au fost in total, cu o populatie de 21 milioane locuitori. Mi-am amintit cum ni s-a spus la cealalta universitate, tinerii chinezi pot sa termine universitatea si sa nu gaseasca de lucru. De aceea se spune ca “isi mananca parintii”.
Ghidul nostru excentric ne mai povesteste ca primavara aici dureaza 25 de zile. Deja am ajuns in plina vara cu temperaturi de peste 35 de grade.
Inainte de a ne caza ne oprim la muzeul de istorie veche, de fapt preistorie cu exponate de acum 1,5 milioane de ani. Omul Pekinez dateaza de acum 3000 de ani.
In muzeu se afla relicve din timpul dinastiei Jing 21-16sec B.C., printre care doua calesti de bronz de 1000 kg fiecare. Tot aici au si 25 de soldati de teracota. O femeie a proiectata acest muzeu. Numele ei e Chan Chin Chung, si muzeul a fost construit in 1991.
Am vizitat cele doua etaje si apoi am iesit prin magazinul muzeului. Foarte amuzant ca era un baietel mititel tuns cu o stea pe crestetul capului. Oare cum o fi reusit frizerul?
In 1950 au inceput in provincia aceasta sapaturi. Au aparut o multime de cautatori de comori. In sfarsit ne cazam. Orient Hotel se cheama. E foarte elegant si fain. Pe drum trecem pe langa o masina care improasca apa peste oras sa mai racoreasca aerul.
Aflam alte date, unele cunoscute. In 1971 patru frati care sapau sa gaseasca apa pentru fantana au descoperit capul unui soldat. Ulterior au inceput sapaturile pentru site-ul care va deveni atat de faimos in lume. Aici vracii ghiceau viitorul in oase de vita si plante. Se pare ca aici, by his research, 91 % din populatie e de origine han. Minunatul ghid ne zice ca drumul matasii a inceput aici sub cel de al cincilea imparat. Dusmanii declarati ai chinezilor au fost hunii si mongolii care atacau mereu tara.
Chris al nostru ne spune despre cele 50 de universitati de stat si tot atatea particulare care exista in Xi-An. Aflam si despre zidul care inconjoara orasul si care are 30,7 km (fix!). Spectacolul traditional pentru Xi-an este cel dedicat celor 25 de imparati ai dinastiei Tang. Ne informeaza de costurile educatiei: 500000 Y pentru toti anii de scoala plus universitate (cred). Oricum, procentul de intelectuali a crescut de la 8-10% acum 20 de ani, la 95% in zilele noastre.
Seara, dupa ce ne refreshuim putin si ne desfacem, in sfarsit, bagajele, ne ducem la restaurant in centru, langa Bell Tower si Drum Tower. Revad hotelul in care am stat acum patru ani. E la fel de frumos, situat la km 0.
Mancam zece feluri de dumplings (galuste), care mai de care mai diversificate, unele mai picante, altele de loc, unele cu pui sau porc, altele cu peste. Ne dau o supa cu baby-dumplings. Traditia spune ca numarul de galuste mici pe care le primesti are o semnificatie anume. Noi primim fiecare cate una, cica e foarte de bine! Una din chelnerite ne ofera spre vanzare niste vase tubulare pentru scobitori, pictate cu modele specifice. Cinci in total. Mihaela, cum e ea cu bun simt si suflet mare, cumpara cinci bucati, desi chiar ieftine nu erau. Ii ofera unul si dnei Shue. Ca ea se induioseaza cand cineva se poarta amabil, draga de ea.
Dupa masa ne dau o ora de plimbare in zona centrala. Sunt multi cersetori si foarte insistenti. Multi tineri stau pe treptele unui mol subteran si asculta muzica.
Ne spusese si ghidul si am observat peste tot ca e o traditie acum aici ca batranii sa se adune sa danseze impreuna. Asa era si la palatul de vara, si pe o portiune intre doua drumuri la Beijing unde tobe ritmice acompaniau dansul lent dar gratios al doamnelor care aveau si evantaie mari, lila in maini. Si langa hotel la noi se formase un grup de dansatoare, de toate varstele.
Ne intoarcem la hotel. Maine avem un program plin.
Noapte buna!

Ziua a noua, luni, 27 aprilie 2015

Astazi e lejer: ne intalnim la 8.45 in hol, dupa un mic dejun mic si necajit. Plecam spre Pagoda Marii Gasti Salbatice . Ne explica ghida cum ca Buddhistii nevegetarieni de la un templu din India erau ingrijorati ca nu mai ai ce manca si din ceruri a cazut o gasca mare in curtea templului. Dupa aceasta legenda a fost numita aceasta pagoda. Ni se spune ca buddhistii tibetani cred in reincarnare si in nirvana. Buddhistii au 1800 de carti religioase. Buddha a murit la 84 de ani si a mers in Nirvana. Dupa principiile feng shui, leii sunt animalele care pazesc mormintele si in acelasi timp reprezinta puterea. Construit in timpul dinastiei Ming, templul are doua porti laterale prin care intra oamenii de rand, in timp ce preotii intra prin poarta centrala. Al doilea element sunt dragonii cu cinci degete, purtatori de noroc. Al treilea sunt dragon horses, care au doar cap dar nu au fund. Ei reprezinta bogatia. Unicornul reprezinta copiii familiei, binecuvantarile. Floarea de lotus, leitmotiv al pietrelor ce duc la templu arata ca, desi traim in noroi putem fi puri. Lumanarile aprinse de credinciosi sunt ca sa fie vazuti de Buddha, iar betisoarele arse asigura ca dorintele vor fi primite de zeitate. Nu ne lasa sa facem poza lui Buddha. Cei doi invatacei care sunt cu el sugereaza supunere si respect, respectiv, prin pozitia mainilor lor.
Pragul templului e umarul lui Buddha peste care femeile trebuie sa paseasca cu dreptul.
Invatatul Xua Zang a vrut sa se asigure de acuratetea cartilor sfinte si a adus din India un inscris in sanscrita, in lemn de palmier, pe care l-a tradus, reformand invataturile buddhiste ale vremii.
Nu ne duc in pagoda. Pacat, caci totusi de sus se vede frumos orasul si fantanile. De statui nici nu se pomeneste. Ghida mentioneaza ca refacerea templului s-a facut cu bani din donatii din Taiwan.
Pagoda mare are 64 m inaltime in timp ce cea mica are 45 m. Ca sa urci in varf la pagoda mare sunt 268 de trepte. Dupa cutremur s-a inclinat un metru catre vest.
In lacasul in care sunt scene din viata lui Buddha aflam date despre jad si jadate, doua tipuri de piatra. In timp ce jadate-ul are o duritate de 8,5, adica aproape la fel de dur ca si diamantul, jadul de calitate mai slaba are duritate 6,5. Aici sculpturile sunt din diferite calitati de jad de diferite culori.
In curtea pagodei sunt asa numitele stupas, un fel de pietre funerare ale conducatorilor preotilor, de fapt niste table sculptate manual.
Intram intr-o sala cu picturi si copii ale lor, unde ghida ne arata caligrame si cum se leaga ele semantic de viata reala. Ne spune si diferite expresii. “Fiecare zi e o zi buna” se spune iishihai in care i e de fapt a ca in cuvantul paine. Un à apasat. La Buddha se spune “fuoa”, armonie se zice “hia”, naan e barbat, niiiuui e femeie, aaan e siguranta in casa. Sii aan inseamna “odihneste- te in pace”. Un semn care seamana cu o pasare pe cuib inseamna “apus de soare”.
Bujorul reprezinta noblete, bogatie si stabilitate.
Pentru scriere, cele patru comori sunt: pensula din coada de animal (iepure, veverita sau chiar barba unui barbat!) Coada poate fi din bambus, portelan sau jad. Apoi cerneala din uleiuri vegetale, hartia de orez, piatra de cerneala, facuta din piatra de munte. Acum tehnica moderna furnizeaza cerneala de orice fel, nu mai e nevoie sa o produca ei. Cerneala cu care scriu miroase a toner parca…
Intre tablourile lor expuse e unul care mi se pare superb, cu o tipa cu doua pisici. Negociez si pana la urma il cumpar cu certificat de autenticitate si tot. Sa speram!
Avem cateva minute sa intram intr-un Starbucks sa radem o cafea, apoi urcam iar autocarul nostru cafeniu si plecam spre soldati. Pe drum soferul incepe sa vorbeasca la telefon si ghidul ii spune ceva. Mirela imi “traduce”: “I-a zis sa termine ca il deranjeaza!” Deja intelegem mesajele!
Omul nostru ne mai impartaseste date “by his research”. Mare cercetator si el! In Xi-an se tinea concurs de concubine. 300 erau alese prin concurs, restul asteptau concursul urmator.
Ne apropiem de mausoleul imparatului care a ordonat sa se faca armata de soldati. Acest mausoleu pare a fi cel mai mare construit in China, un fel de piramida a lor, cu o inaltime de 69m, dedicat imparatului Xuan din dinastia Qin. Au 75 de astfel de mausolee, dar nu au fost inca deschise din cauza ca nu au tehnologia de a pastra intacte obiectele din interior. Japonezii s-au oferit sa le furnizeze aparatura si ajutorul pentru acest demers, dar au cerut o parte din comori.
Legenda spune ca imparatul isi dorea un elixir sa traiasca vesnic si a visat ca i se oferea de catre atotputernicul acest elixir. Cand sa bea din el s-a trezit.
Xiufu, un supus, a ingenunchiat in fata imapratului si a zis ca avut acelasi vis si ca o sa ii aduca elixirul dar pentru asta trebuie sa sacrifice 1500 de baieti si tot atatea fete. El a facut o barca pentru copii si i-a dus in tara de vis unde au fondat statul Nipon. De aceea se spune ca japonezii sunt descendenti ai dinastiei Qin.
Povestea celor patru frati fantanari care au gasit capul de soldat in timp ce cautau apa in martie 1974 a dus la infiintarea acestui impresionant muzeu. Astazi fantanarul are74 de ani si isi petrece timpul dand autografe pe cartea despre descoperirea sa.
In 1975 s-au inceput excavatiile si rezultatul au fost 6000 de soldati si cai. Armele fost furate si soldatii au fost incendiati de rauvoitori, de aceea culorile cu care fusesera decorati au fost distruse.
S-au gasit in 1998 gropi cu scheletele celor 27 concubine ingropate de vii din diferite motive si ale criminalilor de drept comun.
S-au sapat in 600 de locatii diferite si acum sunt deschise trei gropi cu statui sau resturi in curs de reconstituire. Cea mai spectaculoasa e groapa nr 1 cu soldatii cei mai intregi.
7 milioane de oameni pe an viziteaza muzeul care e un “cash elephant” nu “cash cow” cum se zice la ei “vaca de muls”, de fapt “elefant de muls”. Calculati la 150 y biletul si veti intelege de ce…!
In prima parte a vizitei vedem cele doua trasuri de bronz a cate 1243 kg fiecare.
In groapa a doua au dezgropat in 1976, 72 de bucati de soldati din care 25 intacti. Toti soldatii se uita catre rasarit, unde se afla, la 1,5 km, mausoleul imparatului care a murit la 49 de ani.
Din 221 BC nu au mai facut sacrificii umane si imparatul a decis sa fie ingropat cu o armata de teracota in locul oamenilor vii care ar fi trebuit inmormantati cu el. Buna idee i-a venit!
In groapa trei s-au gasit 23 arme, 68 soldati si oase de animale, pentru ghicit viitorul.
Intre aceste vizite, inainte de a intra
In prima groapa de 1100m patrati au descoperit 6000 infanteristi care initial erau colorati, dar ar dura 400 ani sa fie restaurati.
Ei se disting dupa haine si pieptanatura. Soldatii, de exemplu, au un mot, ofiterii au doua.
Inaltimea medie a barbatilor la vremea respectiva era de 1,6m dar soldatii au 1,7m pentru ca erau mariti, sa para mai impunatori.
Ne invartim pe marginea gropii principale, lasandu-l pe Chris al nostru sa mai povesteasca. Prindem, Mirela si cu mine, un loc bun sa facem poze si sa ne uitam pe indelete la armata impietrita.
Iesim in soarele arzator si cautam un petec de umbra sub niste copaci sa asteptam sa se adune toata lumea. Iesim printre gheretele oamenilor care vand de toate, de la palarii la blani de animale mari . Cine si-ar dori vreodata o asemenea blana?! ne intrebam noi. Dar te pui cu gustul omului?
Urmatoarea oprire e minunata statiune termala Huaqing unde imparatul si concubinele se relaxau in voia cea buna. Ne povesteste ghidul despre istoria palatului si a imparatului Shenzou care a trebuit sa isi ucida concubina Yang pentru ca invatatii credeau ca ea aduce necaz tarii. Aici ea venea sa isi imbaieze trupul pentru a deveni frumos mirositor. Imparatul avea 69 de ani si concubina 29, micuta de doar 1.45 si nu neaparat slaba. Statuia ei se afla in fata izvoarelor fierbinti din care tasnesc din flori de lotus de piatra. Initial ea fusese adusa de unicorn pentru fiul sau, dar el se indragosteste de ea si fiul i-o cedeaza. 11 ani au trait fericiti impreuna, dar apoi ea este omorata. Locul se cheama de atunci “Locul suferintei vesnice”.
Pe lacul Celor Noua Dragoni din mijlocul parcului, la picioarele muntelui Leishan, se vad pestisori rosii, iar seara scena se ridica din apa si dansatoarele celebreaza povestea de dragoste dintre imparat si concubina sa preferata intr-un spectacol de opera “Un Cantec al Suferintei vesnice”.
Tot aici a fost in 1936 si “incidentul” intre membrii partidului comunist chinez si Chean Kai Shek (care se opunea intrarii in conflict cu Japonia). De aceea l-au arestat intr-o noapte aici si apoi l-au eliberat cazand cu totii la intelegere dupa 10 ani de razboi intern.
Incepem prin a intra in baile speciale de piatra unde imparatul si concubina sa se imbaiau, fiecare in baia sa cu forma de floare.
Ne cataram apoi pe trepte spre foisoarele frumos sculptate care urca spre camerele in care stateau memebrii curtii imparatesti si in care se tineau receptii.
Peste tot serpuiesc raulete cu pestisori rosii, peste care trec podete de piatra. E o zi insorita iar umbra copacilor si racoarea bailor de piatra sunt momentele noastre de inviorare din aceasta dupa amiaza calduroasa. Un fluturas se aseaza pe piatra, nehotarat daca sa zboare sau sa mai stea. Isi desface aripile si incerc sa fac o poza a culorilor vii. Nu reusesc! Parca stie ca vreau sa il fotografiez si refuza sedinta foto.
Ghidul ne mai spune o poveste despre o concubina a imparatului care se indragosteste de fiul acestuia, ii naste un fiu si devine concubina imperiala cu mare putere in stat si, intre timp si cu multi iubiti la randul ei.
La sfarsitul vizitei iesim in curtea gradinilor si revenim in Xi-an intr- o aglomeratie incredibila. E dupa ora cinci si masinile merg bara la bara. Vedem si doua accidente: o masina pocnita cu avaria pusa si o motocicleta a carui conducator pare sa fi fost lovit de alt vehicul, caci nu se vede decat motocicleta prabusita pe trotuar. Dar soferul nostru conduce ca un concurs de sporturi extreme. Mereu mi se pare ca trece peste vreun pieton sau ca intra vertiginos in alte masini. Care pe care!
Un om cu un fel de trasurica-bicicleta cara un munte de hartii si cartoane pentru reciclare, in timp ce un altul, pe o bicicleta e plin de baloane sub forma de animalute din desene animate, ca un urias pom de craciun in plina canicula.
Ne duc la masa tot la restaurantul de aseara cu dumpling, dar acum ne dau si alte feluri de mancare.Toate foarte bune.
Plecam rapid de la masa in speranta ca prindem magazinul vecin deschis sa luam o valiza. Facem un sondaj de piata si ne hotaram la o valiza. Surpriza e ca nu putem plati cu cardul! Asa incat trebuie sa renuntam…
Oricum trebuie sa ne miscam eficient caci maine la sase ne trezim sa mergem la deschiderea jocurilor sportive la universitate. Nu o veste buna, evident. Pregatesc cu grija tot, sa fiu gata la 6:30, cand ne dau masa.
Somn bun!

Ziua a zecea, marti, 28 aprilie 2015

Dupa un mic dejun super lesinat ne pregatim de plecare la universitate.
Pe drum primim diferite informatii de la Chris al nostru. Ne vorbeste despre portile orasului si despre suprafata cuprinsa intre zidurile cetatii: 42 hectare. Se spunea inainte sa cumperi din est si vest, asta pentru ca erau doar doua locuri de unde se putea cumpara: un restaurant si piata de est. Xi-anul era un oras aglomerat cu multi vizitatori, multi coreeni si japonezi. Dar dupa dinastia Tang nu a mai fost capitala si gloria orasului a apus.
Urmaresc viata strazii in aceasta dimineata. Oameni grabiti mergand la serviciu, biciclisti, masini si motociclete. Pe un trotuar un om practica un sport interesant: cu un fel de bici misca un obiect metalic ca un titirez de marimea unei mingi de rugby. Cand ajungea la capatul drumului o mana inapoi lovindu-l cu celalta mana. Cred ca asta ajuta la mentinerea musculaturii mainilor. Ce mult tin ei la miscare si cat de mult conteaza exercitiul fizic pentru ei. Ar trebui sa luam exemplu, evident.
Cum drumul e lung, ni se spune despre legea copilului unic, intrata in vigoare in 1978. Exista amendamente la ea. Daca primul copil e fata au voie sa mai aiba un copil, daca parintii sunt copii unici au dreptul la doi copii, iar daca parintii sunt intelectuali de asemenea pot avea doi copii.
Pe drum vad grupuri de copii cu cravate pionieresti mergand spre scoala. Unii merg singuri, in urma celor mai numerosi, probabil prea timizi sa se alature celorlalti. Ma tot gandesc la interdictia lor fata de prieteniile intre fete si baieti. Doar la douazeci de ani au voie fetele sa isi caute parteneri, in timp ce baietii trebuie sa aiba 22 de ani. Nu e de mirare ca nu au nici un fel de experienta a relatiei cu celalalt sex si e posibil ca asta sa afecteze relatiile in tinerele familii. Dar pe de alta parte nu au nici asteptari, ceea ce poate fi si un plus. Greu de zis!
In sfarsit ajungem la universitate si suntem condusi la stadion. Acolo ne aseaza in tribuna oficiala, adica in cel mai puternic soare de ne fierb creierii si pana si Ipadul anunta alerta de caldura. Intr-un final ne dau sepcute albe sa ne tina de soare. Bine ca in al doisprezecelea ceas imi luasem palaria mea cea frumoasa cu mine!
Induram cu greu soarele ucigator, se canta imnul, tin speech-uri tot felul de tovarasi si rectorul universitatii, apoi o studenta eminenta, imbracata cu un hanorac gros de ziceai ca e frigul iernii acolo…
Suntem prezentati si noi si un alt grup care stau pe scaunele de langa noi. Posibil americani. Avem numele scrise in romana si chineza in dreptul nostru.
Stadionul e o imensitate si pe el se perinda reprezentantii diferitelor facultati si profesorii lor. Cea mai impresionanta defilare e cea a studentilor imbracati in costume din timpul dinastiei han, care saluta cu bratele impreunate in fata. Fiecare grup striga in salut care e intampinat cu aplauze de public. Ne gandim cu totii cum am reusi vreodata sa convingem vreun elev sau student al nostru sa stea in soarele asta si sa mai si performeze. No way!
Pe rand toti cei care au defilat prezinta un spectacol pe stadion. Incep profesorii cu un exercitiu mai simplu, urmat de un dans splendid cu umbrelute si evantaie al profesorilor pensionari.
Studentii imbracati in costume han fac un dans tematic din istoria Chinei, apoi majoretele danseaza ritmic, urmate de un grup de tineri care danseaza hip-hop pe muzica vestica dar si chinezeasca, aparent foarte populare dupa reactia publicului. Un grup de fete si baieti fac un dans al fluturilor si florilor, alt grup imbracati in alb par a fi maci pe camp cu evantaie portocalii de mare efect.
Mi-a placut mult spectacolul tobelor cu apa si al celor doua dansatoare pe tobe mari in ritmul muzicii.
Toata demonstratia se incheie cu luptatorii Kung fu si soldatii care fac tot felul de strategii de lupta, cu fumigene si miscari acrobatice, lupte corp la corp, arte martiale, intr-adevar impresionant, mai ales in soarele care te dobora instantaneu oricum!
Am prins mesajul soldatilor: sunteti in siguranta cu noi!
Deja ne aflam la umbra cand a trebuit sa plecam de pe stadion pentru a ne intalni cu rectorul si decanul sectiei internationale a facultatii de drept. Rectorul se scuza ca intarziase, insa a trebuit sa faca poze cu studentii care il asteptau.
Ne informeaza despre universitate. Scoala internationala de drept a fost fondata in 1937 in alta locatie. In 1949 s-a mutat aici, si are cursuri de drept administrativ. In China sunt 600 de universitati care au cursuri de drept de diferite specializari. Ca limbi straine se studiaza coreana si japoneza.
Aici au si cinci scoli de public security, 2 campusuri si 18 scoli unde au absolvit 18000 studenti undergraduati, restul post graduati 15000, si 3000 graduates. Au avut zece absolventi de doctorate. Au legaturi cu numeroase universitati internationale iar acum e prima data ca au atatia invitati straini la deschiderea jocurilor.
E amuzant cum Shue ne “ghidoneaza” cum zice Mihaela: ne spune cand sa multumim, cand sa aplaudam, cand sa zambim, se nemultumeste de cumparaturile noastre si ne atentioneaza mereu sa nu avem mare incredere in cei care vor sa ne vanda lucruri. La fel de amuzant e cum zic ei niga si tiga pentru “acela” si “acesta”. Suna foarte rasist si Alexandra ne povesteste cum in anul ei de Erasmus in Beijing un coleg de culoare s-a simtit la inceput foarte discriminat, crezand ca se refera mereu la el. Abia mai apoi a aflat ca niga nu e nigger si s-a linistit!
Se termina intrevederea cu oficialii de la universitate si mergem sa mancam, cu care prilej ghidul ne spune despre minoritatea musulmana, descendenti ai lui Gingis Han, despre care ne spune ca sunt foarte curati dar ca dintre ei se aleg si cersetorii si hotii de buzunare de care ne spune sa ne pazim. Cam politically incorect si discriminatoriu, dar parca mai poti sa stii? By his research poate ca lucrurile se vad si asa!
Si cum mergeam noi asa cu autocarul, numai ce se ofera ghidul sa ne cante opera chinezeasca. Nu canta rau, e foarte adevarat si chiar avea voce, doar ca nu ne asteptam la un mic spectacol.
Masa o luam intr-un restaurant super elegant si dupa asta mergem sa schimbam ceva bani la o banca in apropiere. Ma gandesc si eu sa schimb o suma mica, sa nu ma trezesc ca nu pot lua nici o cafea pe aici. Mai ales ca nu poti plati cu cardul nicaieri.
Destinatia urmatoare e la Scoala medie din Xi-an, de fapt un liceu sustinut financiar de guvernul local.
Drumul nu e lipsit de peripetii. Soferul nostru kamikaze pune o frana spectaculoasa si numa ce o vad pe Elena trecand in viteza a patra pe langa mine si oprindu-se in bratele ghidului in drumul ei spre parbriz. Asta da adrenalina! Vorba ei, prima data se ridica si ea de pe scaun sa isi ia o sticla cu apa si uite ce sansa are sa fie proiectata ca in desene animate Power Puff Girls editia douazeci!
Insa pana la urma ajungem intregi la scoala care e impresionanta de-a dreptul. Pana si la scoala particulara, de universitate nu mai vorbim, mai pluteau mirosuri dupa care identificai rapid incaperi specifice, in timp ce aici totul era im-pe-ca-bil. Cladirea centrala e tip-top, cu imagini de la inceputurile scolii in 1905, diversele locatii ulterioare si detalii ale lor. In 1927 au schimbat locatia, in 1937 au fugit de japonezi mergand pe jos in alt loc mai in siguranta.
Au o galerie a premiilor si diplomelor, a personalitatilor care au fost absolventi ai scolii.
E cel mai mare liceu din China, cu 5000 de elevi si 90 de sali de clasa. Sunt in acest complex de zece ani.
Vizitam clasele de observatie comportamentala unde elevii primesc proiecte de facut si profesorii ii pot observa dintr-o camera alaturata, fara stirea lor, ca in filmele politiste americane in care acuzatul e intervievat si psihologii ii observa comportamentul pentru a-si da seama daca spune sau nu adevarul. Alte sali au aparatura de relaxare, papusi din burete pe care le pot pocni sa isi descarce nervii, ba chiar si peretele poate fi folosit pentru descarcare nervoasa, fiind captusit cu catifea si un material moale in interior.
O alta sala are scaune care imita pantecul mamei, ca niste gaoace in care stai si te simti protejat. Aveau si aparatura pentru muzica de relaxare la ele.
O dotare de sta matul in coada! Au o terasa cu plante pentru lectura si o gradina unde pot aplica ce invata la biologie si invata sa cultive diferite legume si fructe. Sunt 2000 elevi pe nivel si 60 elevi in clasa!!
Au clase speciale pentru yoga si meditatie, iar stadionul e atat de mare incat au dreptul sa selecteze candidati pentru jocurile olimpice. Elevii platesc 1600 pe an scolarizarea, 1000 cazarea plus masa daca stau patru si 900 daca stau sase.
Scoala are 300 de cadre didactice. Salariul mediu al unui profesor e echivalentul a minimum 100 de euro. In tara insa profesorii de la orase mici sau de la tara au salarii mult mai mici. Un profesor universitar poate ajunge la un salariu de aproape 2000 de euro (cca 10000 de yuani)
Au si internat cu patru sau sase elevi intr-o camera, cu o baie la doua camere. E o curatenie luna si nici o unda de miros de vreun fel. Intreb daca asa e in fiecare zi si ma asigura ca profesorii de serviciu verifica zilnic starea caminului. Mobilierul fetelor e roz si al baietilor e albastru. Nu am vazut decat camerele fetelor si am ramas impresionati de ordine si curatenie.
Cantina e si ea o imensitate. Si aici totul sclipeste. Nu miroase a nici un fel de mancare, e luna de curat. Pe geamul bucatariei sunt aparate unde pot plati cu cardul pentru mancarea pe care o comanda.
Au foarte multa aparatura pentru prepararea mancarii si un robot care face taitei.

Mergem la o ora de engleza si sunt impresionata cat de bine vorbeste profesoara si ce ora faina face despre femei care au schimbat fata lumii si despre gender discrimination. Lectia este despre Ioana D’ Arc si elevii par a fi foarte capabili sa inteleaga textul si sa raspunda la intrebari. Unul din baieti da un raspuns foarte complex in engleza despre drepturile femeilor. Nu pare a fi regizat. Le pune si un film in care Hermione din Harry Potter face o campanie “Sheforhe” impotriva discriminarii intre sexe tinand un speech foarte emotionant.
Cel mai uimitor este sa vezi cum 60 de elevi stau cuminti si disciplinati ascultand ce li se spune si raspunzand cand sunt intrebati. Ia sa fi fost minunatii nostri de a sasea sa se agite ca niste disperati si sa faca prastie toata lectia! Aici profesoara nu are grija disciplinei ci doar pe cea a predarii.
O intreb despre testele Cambridge dar nu pare a sti despre ele. Aparent la ei nu sunt atat de populare ca la noi. Cel putin nu in scoli publice.
Remarc faptul ca toti poarta uniforma scolii si au cartele speciale cu care pot intra in incinta liceului.
Mergem in sala de conferinta unde ne intalnim cu secretarul de partid si cu profesoara care raspunde de programe internationale. Mai intai urmarim un film despre scoala, apoi ne fac o prezentare a scolii, ne prezentam si noi si punem intrebari despre curiculum si clase speciale. Au 96 de profesori cu pregatire excelenta, pun mare accent pe educatia morala, au cluburi de dans, drama, cultivat pamantul, etc. Sunt mandri ca 8 din studentii lor au intrat primii la universitati iar procentul celor admisi la facultate e de 90%. Recent au primit placheta de cea mai buna scoala in provincie. Elevii vin la scoala la 7.10 dimineata sa faca exercitiile fizice obligatorii. 300 de elevi stau in camin.
Se pare ca profesorii au norma de 20 de ore si pot avea ore si sambata. Dar macar sunt bine platiti.
Plecam de la scoala spre hotel unde si mancam, dupa care ne miscam rapid spre magazinele din apropiere. Trecem pasarela spre Mall-ul pe care ni-l recomandase ghidul si care e urias, cu o arhitectura de vis, cu cascada de la primul etaj pana la parter, cu sapte etaje pline toate de firme vestite unde se vand cele mai elegante si scumpe lucruri la care te poti gandi. Dar orice valiza aici e de la 100 de dolari in sus, asa ca mergem spre magazinul de aseara. In drum oprim la un “universal” de-al lor de unde ne luam fructe si mancare. Sunt foarte ieftine si foarte bune. Dar cand mergem la haine si valize, lucrurile se schimba. Au preturi neadevarate! Deci tot la magazinul din coltul hotelului e baza. Cumparam valiza si mergem sa ne pregatim de plecarea de maine. La noua trebuie sa fim in hol cu valize cu tot.
Noapte buna!

Ziua a unsprezecea, miercuri, 29 aprilie 2015

Chris ne duce la muzeul tablelor de scriere chineza, intr-un parc foarte frumos, cu copaci “pagode” si flori, unde miroase a iarba cosita si pare totul ireal. Ingrijesc mereu gradinile, pun protectie de lemn la radacinile copacilor, iar in drum spre palatul de vara imi amintesc de copacii care aveau perfuzii. Erau cei care nu inverzisera inca si acum primeau o doza de ingrasamant probabil, sa isi vina in fire.
In curte la muzeu se afla o poarta memorial frumos ornata si doua porti care aici sunt orientate catre est si vest si nu spre sud si nord ca deobicei.
In aceasta curte se afla din anul 701 AD clopotul urias cu insemne taoiste din timpul dinastiei tang, phoenicsi si dragoni.
Aflam ca “pagoda” inseamna librarie, locul unde se adunau invatatii si studiau. Pavilioanele muzeului dateaza din timpul dinastiei qin, de acum 276 de ani.
Piatra mare din pavilionul pietatii filiale vorbeste despre indatoririle copiilor fata de parinti pe care trebuie sa ii respecte si sa ii ajute la batranete.
In urmatoarele pavilioane sunt tablete mici, epitafuri pe morminte, unele explicand cauzele mortii. Astfel, o printesa a fost omorata in bataie de bunica sa pentru cleveteala. In incaperile urmatoare tabletele sunt sustinute de bi shi, broasca testoasa care are doar cap fara fund, simbol al norocului si bogatiei. Daca ii atingi capul, vei fi norocos. Toata lumea se repede cu speranta la capetele broastelor bi shi. Doar, doar…!
Ispitele continua, caci mai sunt niste magazine de unde se mai poate cumpara cate ceva. Cat pe ce sa nu am eu noroc in incercarea de a lua niste esarfe. Una nu era de matase asa ca ma intorc cu ghida chinezoaica sa repar situatia.
Ultimul obiectiv e zidul orasului care masoara 16.27 km patrati in interior, e inconjurat de un sant de aparare, insa doar la o poarta are pod care se ridica. Facem poze pe pod si admiram lebedele care stau pe pietre pe malul apei. Cineva zice ca nu sunt lebede ci gaste. O fi, dar mie imi seamana a lebede. In curtea interioara se afla un cadran solar vechi de 4000 de ani, inconjurat de doua tobe mari, decorate cu flori maro. Urcam pe zid si vedem orasul de mai sus. Zidul e lat, ca o mica strada de vreo 14 metri latime, unde merg masini turistice si biciclete ce pot fi inchiriate din locuri speciale. E o plimbare placuta si adie si un vant usor care face ca ziua sa para mai racoroasa decat cea de ieri, desi e mai cald cu doua grade, ne spune ghidul, in urma cercetarilor personale:). La coborare Shue ne face o poza in evantai pe scari, pentru ca tot eram doar noi acolo. Jos, la baza zidului, o mireasa tanara si frumoasa facea o sedinta foto impreuna cu un mire voinic si chel. Ciudata combinatie! O fi avand suflet bun, mai stii?
Iesim din curtea zidului, asa numitul barbican, cu rol de a opri intrarea dusmanului in cetate si asteptam masina incarcata cu valizele noastre. E ultimul pranz in Xi-an , de fapt ultima masa in China. Deja suntem experti in mancarurile lor, unii au devenit artisti in folosirea betelor, asa ca experienta chinezeasca a fost o reusita deplina!
Dupa masa masina ne lasa destul de departe de gara si trebuie sa ne ducem cu valizele o cale suficient de lunga cat sa ne para nesfarsita, pana in gara. Ne luam ramas bun de la Chris, ghidul nostru cel excentric, si purcedem pe scari rulante in gara uriasa a orasului Xi-an. Avem ceva de asteptat pana sa ne imbarcam si pe la patru suntem in tren spre Beijing.
Avem noi noroc de locuri racoroase, dar de data asta e un frig intepenit in partea noastra de tren. Ne imbracam bine, ne acoperim de curent si tot e frig. Constatam cu surpriza ca in restul trenului se traia bine. Incearca Shue sa vorbeasca cu conductorul sa reduca aerul rece, dar nu se schimba nimic in viata noastra… Drept pentru care facem teste psihologice amuzante sa ne treaca vremea si frigul. Privim campurile perfect ingrijite si aliniate. Printre randurile simetrice se zaresc oameni care lucreaza. Nici un petec necultivat sau abandonat. Orase care se ridica rapid ca intr-o vraja, gata sa ii adaposteasca pe oamenii din sate necajite. Aici lucrurile se misca rapid. Si bine.
Pe cer soarele rosu ca o minge de foc pare a-si fi incheiat calatoria zilei de azi. Se indreapta vertiginos spre copaci ca brusc sa dispara in ceata de smog de deasupra pamantului. Se insereaza.
In gara avem un spectacol ciudat: o multime de oameni dorm pe saltele si cu plapumi, aparent in asteptarea unor trenuri. Unii insa dorm chiar in usa garii, intr-un curent de iti ia urechile doar cand treci, dar sa mai si dormi acolo…!
In drum spre autocar trecem pe langa un cetatean turmentat care doarme lat pe trotuar, fara nicio grija. Drept pe mijloc! Dar a avut grija sa se descalte, sa nu …murdareasca noua sa locatie! Om educat, ce mai!
La hotel suntem in camere diferite de prima data, ceva mai mici, dar e irelevant pentru o noapte pe care o petrecem aici. Ne organizam cu bagajele. Mirela, eficienta cum e ea, imi infasoara valiza in folie, ia eu, ineficienta cum sunt, imi dau seama ca nu mi-am lasat pasta de dinti la indemana…
Ma amuz ca in baie suntem avertizati “don’t drink directly”! Adica indirect se putea, dar direct puteai sa patesti ceva…
Totul e aranjat si aliniat ca dimneata doar sa le insfac si sa cobor, fara sa uit nimic.
La 5:30 suntem toti in holul hotelului Shatan (ce nume ciudat!) si ne cantarim bagajele pe un cantar care imi aminteste de magazia bunicii. Poate sa iti arate intre ce 10 kg te incadrezi. Relevant, intr-adevar! Speram sa nu depasim greutatea si, cu speranta in suflet, plecam spre aeroport.
Totul e ok cu bagajele, urcam in avion si…surpriza: din jumatate in jumatate de ora ne informeaza ca e prea mare incarcatura, ca exista o problema tehnica, se scuza, muta avionul in alta locatie, revin la intrarea in aeroport…De patru ore stam in avion si deja suntem ca acasa. Desi, cu istoria recenta a zborurilor nimeni nu e prea fericit. Dupa patru ore ni se spune ca, daca nu rezolva problema tehnica in 10 minute nu mai au dreptul legal sa plece. Nici nu stim ce ne dorim: sa schimbam avionul sau sa ajungem mai repede acasa… Oricum am pierdut legatura la Viena.
Dupa 10 minute, hop ca pleaca! Doamne ajuta sa ajungem cu bine! La Viena ne redirectioneaza spre un alt zbor spre casa si iata-ne pe pamant romanesc!
Home, sweet home!

Published in: on May 6, 2015 at 10:43 am  Leave a Comment