Epilog-miercuri 11 ianuarie 2012

Soarele ne saluta iar in ultima zi la Beijing.
Forfota plecarii ne cuprinde pe toti,cu grija bagajelor destul de grele. Le cantarim in fel si chip,mai punem un rand de haine pe noi, cantarim iar totul si inchidem valizele. Suntem ca intr-un episod din Stan si Bran! La aeroport o scoatem la capat bine cu toate . Ce greu e sa faci cumparaturi de ultimii 30 de Y! Parca ne laum o masina, atata alegem brelocul acela! Sa avem sentimentul ca am facut „cea mai buna alegere”. Decolam si personalul de la Luftansa se intrece sa ne rasfete: sucuri, dulciuri, mancare… Suntem deasupra Siberiei. Bine macar ca nu am luat si aici vreo minunata cabina de cristal sa vedem haul de sub picioare!
Vad doua filme siropoase si chiar lacrimez cu eroii ca o gospodina telenovelista.Ce face avionul din om! Mai avem „doar” 6 ore de zbor pana la Munchen!
Trec si acelea si in Munchen mai asteptam trei ore. Noroc de revederea cu Anca, o fosta eleva, cu care mai depanam amintiri. Mica e lumea, nu-i asa?
In peisaj apar trei copilasi britanici cu o mama depasita de situatie. Urmeaza o fugareala cu carucioarele de bagaje, o lupta cu si pentru niste bete de lemn cu care nu mai aveau mult pana sa isi scoata ochii, o mare agitatie sfarsita doar de decizia mamei de a-i scoate din peisajul nostru si a-i replanta in viata altor calatori. Pfui!
Se face de plecare si urcam in ultimul avion al acestui voiaj (din cate oare??).
Revad secvente din calatorie: femeia sarmana care radea neincrezatoare si uluita de robinetele automate din aeroport, incredibila armata de teracota din Xi’an, sutele de motorete din Saigon, Delta salbatica a Mekongului, tunelele Cu Chi, panorama orasului din Marina Bay, artificiile Noului An, Buddha urias din Hong Kong si taurasul suparat aparut de nicaieri printre statui de generali sacri, Lisabona chinezeasca de la Macau, vasul cu apa țâșnitoare din templul A-Ma, cazinourile reci si impunatoare ca niste Sfincși ai banilor, vechiul si noul deopotriva de frumoase la Shanghai, garile uriase,  sclipitor de curate si bine organizate, zambetele oamenilor simpli si onesti, bucurosi sa ne serveasca in hotelul din Nanjing…
Totul a trecut ca un vis frumos, cu intamplari nenumarate in locuri minunate in incercarea de a descoperi si intelege o parte macar din civilizatia atat de diversa si complexa a Asiei.

Advertisements
Published in: on January 14, 2012 at 8:57 pm  Comments Off on Epilog-miercuri 11 ianuarie 2012  

Ziua a douazeci si cincea, marti, 10 ianuarie,2012

Dupa mic dejun lasam cheile si chemam taxiul pentru gara. Nu am inteles de ce asa o graba si o disperare, dar ne conformam. Taximetristul e foarte neamabil. Nu s-ar misca din masina nici o secunda sa ajute sa asezam bagajele in portbagajul lui minuscul. Ne ajuta portarul de la hotel mai degraba. Si omul nostru nu pare a sti nici unde e gara. In jumatate de ora ajungem de la East Pearl Hotel la gara din Nanjing. Nu imi dau seama daca tot aici am sosit, dar e o imensitate de gara, eleganta, cu aranjamente florale si cu magazine. Ca si pana acum nu putem constata decat ca totul functioneaza impecabil. La secunda. Nu putem intra pe peron decat cu un numar de minute inainte. Deci oare de ce ne-am grabit asa ca inecatii?! Ca sa stam pe scaunele reci metalice ale garii. In fine…intram pe peron si toata lumea sta aliniata la rand in dreptul vagonului, marcat pe peron, evident. Doamne, ce distanta intre noi si chinezi! In drum spre gara am admirat cele patru nivele ale autostrazii care traverseaza pe deasupra orasul ca o imensa caracatita..Oare voi trai sa vad asa un nivel de infrastructura si la noi? Greu de crezut. Trenul pleaca la secunda. Si pe geam vedem lacuri si orezarii, sate necajite, dar si vile elegante. Avem vreo patru ore de mers. Peisajul se perinda de o simetrie perfecta si de o curatenie la fel. Extraordinar. Si trecem si prin vestitele orase „fantoma”, cartiere intregi de blocuri nelocuite. Ma gandeam ce vezi din tren de la Bucuresti la Bacau: cate pungi in cati copaci, cate buruieni pe cate sute de hectare de camp? Aici totul e perfect aliniat, semanat, lucrat, fara o hartiuta sau o buruiana cat vezi cu ochii. Oare care e inaintea caruia? Noi, europenii din Balcani, sau ei, care deja ne-au intrecut in multe? E o intrebare care te pune pe ganduri.
Si pentru ca veni vorba de contraste, o femeie cu un chinezut mic in brate, vrea sa il duca la veceu. El are pantalonasi din aceia despicati intre picioare prin care flutura diverse…Cum la baie e ocupat, femeia are o idee: sa il puna pe mititel sa faca ce are de facut pe coridorul trenului! Insotitoarea de vagon, imbracata elegant ca o stewardesa sare repede sa o opreasca si o conduce la alt vagon sa ii gaseasca veceul liber. La ce curatenie impecabila e in trenurile lor, asta mai lipsea! Sa faca un chinezut niscaiva nevoi pe coridor!
La trei si jumatate ajungem in Beijing. Il recunoastem dupa nu foarte curatele cartiere marginase. Asteptam destul de mult la coada de taxiuri sa mergem la hotel. E foarte aproape si foarte ieftin, pana in 20 de yuan. Ne cazam si iesim sa mancam la Silk Market. La intoarcere ne verificam abilitatile de orientare si luam metroul. Ajungem rapid la hotel. Stef recunoaste cu eficienta drumul de la metrou la hotel si odata ajunsi bem sampania care ne astepta aici in bagajele ramase, pentru un An nou mai bun si mai frumos. Trebuie sa admit ca am am fost zen in toate aceste zile…Sunt tare mandra de mine. Am ajuns cred cu tarie ca simtul umorului e ingredientul cheie intr-o calatorie…!
Seara de bagaje, speranta ca ele nu cantaresc mai mult decat vor vamesii si somn usor!

Published in: on January 10, 2012 at 10:50 pm  Leave a Comment  

Ziua a douazeci si patra, luni, 9 ianuarie 2012

Ma trezesc mai bine si fara febra. Dupa micul dejun facem programul. Mai intai mergem pe jos pe langa un canal si multe cladiri in constructie pana la Bell Tower si Drum Tower. Urmarind harta dam si de templul Jiming.catarat pe cateva nivele. E foarte intins si are nenumarate temple mai mici cu zeitati de toate felurile, colorate viu si cu multe ofrande in fata lor: fructe si flori. In partea de sus e o pagoda de 9 nivele. Primim si noi cate trei betisoare sa le ardem sus in templul care da spre zidul orasului si lac. Multi oameni se roaga aici si asistam si la o slujba in care toti oamenii repetau ca o incantatie o osana zeilor care pentru mine suna “ta-mo ami-too” si incantatia era insotita de un zgomot surd ca de “gourd”(fruct ca o nuca de cocos) lovit cu un lemn. Dintr-o deschizatura apare un ucenic de preot budist, ras in cap si putin derutat. Tocmai pozam hainele atarnate in curte.
Urcam si mai sus pana ajungem sa vedem lacul si acoperisurile templului. Coboram apoi si mergem de-a lungul drumului pana la zid si dincolo de el in parcul care margineste lacul superb al orasului. E un parc imens cu insule si grupuri de stanci, cu copaci si chioscuri, cu vaporase frumos impodobite cu dragoni. Trecem pe langa cenotaful dedicat lui Guo, un intelept si literat care a fost ucis de un general tradator. In memoria credintei si intelepciunii sale, imparatul Jiajing din dinastia Ming a ordonat acest monument memorial. Si acum parcul e foarte frumos, dar vara trebuie sa fie o minunatie. Iesim pe marea poarta a zidului.
Ambitia noastra e sa trecem fluviulYantz peste marele pod. Luam metroul si apoi un autobuz local. Asta era experienta care ne lipsea: sa mergem si cu autobuzul! Dar a fost ok, am coborat la picioarele pasarelei, am mers o vreme incercand sa o traversam. Nu parea ceva realist. Ne-am intors de unde am pornit si prin limba gimanstica am inteles ca trebuia sa luam autobuzul 136 pana peste pod. Autobuzele sunt ff ieftine:doi yuani cursa, iar metroul e 3. Ieftin ca braga! Trecem podul. Fluviul e o imensitate cenusie si se vad diguri solide pe margini. Practc trecem in alta parte a orasului, un cartier oarecum mai nou si foarte aglomerat. Nu foarte curat, dar nicaieri in Nanjing nu am gasit zone asa de sarace ori murdare ca la Shanghai sau Beijing. E mai curat si mai civilizat. Luam autobuzul inapoi spre oras si, de unde iesisem din metrou luam trenul spre Palatul Chaotian. Mai cerem indicatii si ajungem relativ usor. Ba chiar am gasit o fata care vorbea chiar foarte bine engleza. Aici par a nu fi prea obisnuiti cu albii si chicotesc si isi dau coate cand se uita la noi. Plus ca intrebi “do you speak English?”, zic “yes” si asta e tot ce pot spune in engleza.
Palatul, construit in 1465 ca topitorie care facea sabii de lupta, e format din trei pavilioane mari ale templului confucianist, cu expozitii de tot felul. In capatul de sus e un chiosc in forma de pagoda si un lac cu stanci, conform traditiei. Nenumaratele sali au mobilier frumos sculptat, bijuterii de aur cu pietre pretioase, obiecte de jad, ceramica, imbracaminte de matase evocand moda in secole trecute. Cea mai mare expozitie se refera la momente din istoria vechii capitale Nanjing, cu mestesuguri si cladiri specifice. In 1912 cand China a devenit republica, Dr Sun Yet-sen, presedintele ad-hoc al tarii, a propus Nanjing-ul drept capitala a noii republici. Ulterior Beijing a devenit capitala Republicii chineze. Muzeul e foarte interesant si paznicii sunt foarte amabili, asigurandu-se ca vedem tot ce trebuie vazut. Nu se isterizeaza nici cand noi inca nu iesim desi se anuntase inchiderea palatului. Nu mai nimerim iesirea si ne invartim in labirintul salilor pana dam de o usa. Refacem drumul spre metrou in speranta ca gasim vreun restaurant. E deja ora patru si jumatate si mergem de cateva ore bune. Pana la urma luam metroul nostru prietenos si ajungem aproape de hotel.Se pare ca e mai sigur e sa mancam la hotel. Au separeuri elegante si stau pe noi cate trei chelnerite sa ne ia comanda si sa ne serveasca. Dupa masa ne regrupam in camera si ne pregatim bagajele pentru maine.
Penultima zi a excursei noastre!

Published in: on January 9, 2012 at 10:46 pm  Leave a Comment  

ziua a douazeci si treia, duminica, 8 ianuarie 2012

Se pare ca am racit si am niste amigdale umflate si dureroase. Trece si asta! A plouat toata noaptea, dar tocmai s-a oprit, asa ca suntem norocosi. E prima data ca ploua de cand suntem plecati.
Tipul de la receptie ne propune sa cheme el un van mai mare pentru gara. Nici mai mult nici mai putun de 300 de yuani. Apoi ne face un discount, ca pentru noi: 220. Noroc ca am scris pe blog cat am platit anul trecut: 25 de yuani! Deci jaf la drumul mare.Trebuie sa fii foarte atent pe aici ca nu pierd nici o ocazie sa te rip off. O sa luam cate un taxi de familie si sper sa fie totul bine ca si pana acum. Imi place trenul si in sfarsit nu ne mai cataram in avion pentru o vreme. De la Nanjing vom veni tot cu trenul spre Beijing. Nu trebuie sa ne stresam cu greutatea bagajelor. Nu inca! La Beijing va fi batalia cea mare!
Dau o fuga pana in targ sa mai iau premii pentru copiii ca au niste chestii simpatice care le vor placea. Dan mai bantuie si el in cautarea unui ornament de santal foarte frumos de altfel. Greutatea bagajelor va fi o problema si ma preocupa, dar poate ingerasul de pe umarul meu ma va ajuta. Sper. Voi face bagajele la Nanjing, aruncand tot ce e in plus ca sa fie totul bine.
Ne check–out de la hotel si rugam pe portar sa ne cheme un taxi. Ne propune „amabil” un van de 180 de yuani. Intreb o tipa la receptie cat e taxiul spre gara si zice 70. Nu apucase sa se puna de acord cu jefuitorul de la usa. Iesim si, ce noroc pe noi ca gasim un taxi mare in care ne inghesuim bagajele. La o prima faza bagajele stau doar cu portbagajul dechis si ne si imaginam cum le vom imprastia prin oras. Soferul pare calm si nu se agita. Noi insa, da. Sesizeaza ca suntem ingrijorati si opreste. Ne luam trei valize in brate si se inchide portbagajul. Drumul ne costa 72 de yuani, deci astia ne furau de 110 yuani! Incredibil! Deci atentie! Personalul de la Yun’s paradise e foarte smecher. In prima seara ne spun ca nu avem mic dejun inclus, apoi ne ard la bilete si probabil ne-or fi ars si la excursie. Cine mai stie? Bine ca suntem sanatosi (in afara gatului meu care e cu arici). Gara e o imensitate impecabil organizata, curata bec si nu poti sa te fastacesti. Stef si cu mine luam o supa de legume tare buna si calda. Mancam si coboram la bagaje. Intrarea la gate-ul 1 A e la 1240. Ne asezam in scaune si, exact la unu trenul se pune in miscare. E o zi inchisa si picura. Trenul e foarte curat si elegant. Mergem cu peste 300km/h.
Gara de la Nanjing e un hambar urias, perfect curat si organizat. Decidem sa ne luam de pe acum biletele spre Beijing (890 de yuani- nu foarte ieftine…). Un functionar amabil ne ajuta si ne da biletele dupa ce mai scoatem niste bani de la ATM. Metroul e departe asa ca optiunea taxi e singura viabila. O tipa din categoria “hai sa tepuim turistii” se ofera sa ne duca cu 100 de yuani. Luam cate un taxi fiecare si, pentru 29 de yuani ajungem la hotel.
Dureaza enorm sa le facem pe tinerelele de la receptie sa inteleaga cum e cu breakfastul. Unul e gratis, altul trebuie platit pe camera. Dau telefoane, vine o tipa care crede ca stie engleza. Ce mai, greu la deal cu boii mici! Camerele sunt frumoase, e un hotel bun si destul de aproape de centru, cum aveam sa constatam ceva mai tarziu. Pacat ca vremea e rece si umeda. Ne plimbam spre centru. Mancam la un restaurant cam necajit. Comand niste rata cu legume si imi aduce ceva doar din grasime si pielite. Nici urma de rata. Le dau farfuria inapoi si imi aduc alta cu carne de data asta. Insa nu strasnica nici asta…Pe drum spre casa luam castane, si Stef cu mine revenim la hotel. Am febra si nu ma simt strasnic. La 9 imi iau antibioticul si ma culc.

Published in: on January 8, 2012 at 10:40 pm  Leave a Comment  

Ziua a douazeci si doua, sambata 7 ianuarie 2012

Azi luam biletele de tren catre urmatoarea destinatie, sa le avem din timp. Ne-au tepuit cu cate 100 de yuani de familie, evident. In mod normal erau 135, deci 270 in total si noi am dat 370. Asta e, decat sa mai patim ca anul trecut, cand am fost cu un autocar sinistru timp de 8 ore prin pustiurile Chinei, mai bine nu.
Luam de la hotel directia spre Bund, prin orasul vechi. Se dovedeste a fi la 20 de minute de mers pe jos. Nu mai tin minte cum am ajuns cu Mara acolo anul trecut. Dar trecem prin piata in care gateau pe plite in strada, reparau peretii sus pe casa, si pe langa tone de magazine care mai de care mai ieftine. La capatul strazii credem ca trebuie sa o luam la dreapta, pe unde omul furios de anul trecut isi repara si isi spala motocicleta. Insa ne salvam la timp. Era exact in directie opusa. Am un pic de grija ca parca nu se vede nimic modern in fata, dar treptat teama dispare si ne aflam pe malul raului, admirand cladirile de langa Pearl Tower. Facem poze in transa aceea cand ti se pare ca nu ai facut destule poze de acelasi fel si apoi traversam spre strazile comerciale, pe langa hoteluri de lux si magazine cu preturi exorbitante. Ne intalnim cu ceilalti la statuia mamei cu copilul. Stefan se regaseste in acest copil care pare tarait de mama sa la cumparaturi! La capatul zonei pietonale este metroul si mergem o statie pana la turn. Raman la o cafenea mica langa casa de bilete si stau sa ma odihnesc vreo doua ore. Apar si oamenii mei, flamanzi si mancam cam necajit la un restaurant in drum. Apoi iar cu metroul in People’s Square. Refacem drumul de data asta pe strazile spectaculos luminate. Totul pare mai glorios si mai stralucitor acum. Pe cheiul apei facem poze cu zgarie norii plini de reclame miscatoare, si mergem cu senzatia ca ne vor cadea picioarele de atata efort. Suntem chiar buni, caci gasim o scurtatura printr-un parc si ajungem repede pe strazile noastre. Nu scapam de fascinatia esarfelor. De la 900 de yuani ne-o vinde cu 250! (nota editorului aka Mara: v-au fraierit…ca sigur nu valorau 250 de yuani. Poate vreo 25:D) Ce diferenta! Dar nu ma simt chiar strasnic si odata ajunsa acasa fac un dus, iau o aspirina si gata ziua de azi.

Published in: on January 7, 2012 at 9:35 pm  Leave a Comment  

Ziua a douazeci si una, vineri 6 ianuarie, 2012

Azi e ziua de gradini Yu Yuan, asa ca dupa un mic dejun cam grabit, ca oamenii inchideau restaurantul, mergem prin orasul vechi la minunatele gradini. Azi e o zi inchisa, si nu e asa de stralucitor si vesel ca anul trecut. In piata se fac pregatiri de anul nou cu dragoni si cadre de lotus pe apa, umplute cu flori multicolore. Gradinile sunt pline de lume. Mergem la mozaicul magic si ne invartim in el, apoi bagam mana in gura leilor (am descoperit ca ambii lei aveau bila de piatra in gura), urcam la barca de piatra, trecem iar prin tunel, si vedem piatra cu care au pavat Orasul interzis… Motanul grasan de anul trecut nu mai figureaza aici. Nici pestisorii rosii nu mai sunt asa de numerosi si stau zgribuliti sub pietre. Descoperim pavilioane noi, ori poate anul trecut nu erau deschise. O tinerica ne indruma amabila la o casa a ceaiului unde ni se prezinta o ceremonie a ceaiului cu recomandarile de rigoare: daca le beti nici nu mai muriti si de imbatranit nici nu poate fi vorba. Si totul pentru modica suma de 200 de yuani. Eh…lasati…! Tare se mai supara omul cand vede ca plecam fara ceaiurile lui magice.
Vad si un grup de stanci aduse acolo de un arhitect de gradini si care dau impresia unei locatii la munte, cu flori, elesteu si stanci. Ce subtilitati au in ei chinezii!
Ne pozam la piatra de jad (ne amintim ca e doar “poreclita” asa ca ea e o piatra de piatra, dar e poroasa si interesanta).
Iesim din gradini pe o poarta pe care nu o mai vazusem pana acum si suntem in piata centrala a orasului vechi. Mergem la hotel printre ispitele comerciale (niste insigne si niste bratari), ba ne tocmim pentru broscutele dragon pe care le scoatem de la 48 la 20. De acolo luam un taxi spre Buddha de jad alb. Trecem prin zone crepusculare cu carnati si chiloti (ingrediente care nu pot fi disociate niciodata), apoi ajungem in parti glorioase de zgarie nori. Asta e Shanghai-ul…de fapt China. Taxiul ne lasa de 30 de yuani la poarta templului. E pregatit de sarbatoare, il decoreaza, il filmeaza, i se da o mare atentie. Vedem templul mic si ei intra la Buddha de jad alb. Ne regasim la Reclining Buddha si apoi intram la Buddha cel negru. Revad si templul mare in care multi oameni se roaga cu smerenie si umilinta. Cine stie ce dureri si amaraciuni sau speranta au fiecare si spera ca vor imbuna mania zeilor pentru ajutor. In fiecare religie speranta e mereu aceeasi: Divinitatea care poate se indupleca sa isi aplece marinimia asupra credinciosilor.
Vad cu ochi noi pe cei 20 de generali ai lui Buddha.Unii maniosi, altii binevoitori, unii cu opt maini, altii cu doar patru, in fiecare tinand un obiect sugestiv pentru ceea ce protejeaza. Imi place partea din spate a templului cu miile de statuete urcate pe ceea ce arata ca o grota.
Vizita finala e la magazinul de obiecte traditionale. Studiez cum pictorul in tus creeaza cu abilitate tablouri folosind doar mana, unghiile si latura mainii drepte. Si din mana lui ies tablouri in care te intrebi cum a reusit sa redea detaliile.
Ne retragem si il lasam desenand/pictand. Am hotarat sa luam metroul inapoi. Anul trecut eram ca un orbete dus de Mara. Acum lucrurile stau altfel. Va trebui sa ma descurc singura ca o adevarata mama. Reperam semnul de metrou, oprim in drum sa mancam la un restaurant nu cine stie ce si unde ne ia multa vreme sa explicam chelneritelor chicotitoare ca vrem sare si nu linguri, cutite sau pahare cum cred ele ca au inteles.
Continuam drumul spre metrou. Observ ca aici nu scuipa toti in strada ci unii scuipa in cosurile de gunoi. Adica sunt civilizati, cred ei. Imi amintesc cum un anunt in HK indemna oamenii sa nu scuipe pe jos, ci intr-un servetel, si sa il arunce la cos. Incercari de civilizare…Cum ziceam, printre cocioabe de zici ca pica pe ei. De murdare nici nu mai vorbim.Unii stau sub un acoperis plin de gunoaie si resturi, veseli nevoie mare, caci daca nu il vad e ca si cum nici nu ar fi. Gasim metroul si schimbam de doua ori liniile ca sa ajungem pe strada hotelului. Mara ar fi mandra de mine! Metroul din Shanghai nu mai are taine pentru mine. Adevarul este ca numai daca ai un handicap sever nu nimeresti drumul, atat e de bine indicat. Acum mai am un hop: sa gasesc drumul spre hotel. Imi amintesc ca am mers ceva drum de la metrou. Dar se dovedeste a fi chiar aproape. Luam niste vafe de pe drum ca prea miros bine. Intre timp Toni ne anunta ca e la 19:30 concertul si ne da locatia Centrului oriental de arte. La receptie ne scriu numele in chineza. Plecam la 6 si stam cu spaima ca intarziem. Ce imi plac mie momentele astea de suspans…E un trafic infernal. Dar admiram orasul noaptea si e splendid! Mergem mult si incep sa ma indoiesc ca omul stie unde ne duce. Fraierul de sofer nu exceleaza in arta conversatiei si singurele sunete pe care le scoate sunt inspirate de induiosatoarea poveste a lui Tarzan…Ne lasa la mama naibii ( de cei 40 de Y) in niste tufe noroioase si pare ca nu vom gasi niciodata sala de spectacole. Din om in om intrebam aratand ce avem scris in chineza si reusim sa ajungem. Toni ne asteapta si ne ia bilete. Cazuse ideea de invitatie se pare. Ma rog…cladirea este foarte moderna si frumoasa, iar sala are o acustica speciala imbunatatita de niste decoratiuni ca niste farfurii opace plasate pe pereti. Scena e inconjurata de public, ca la Zurich. E lume destul de multa, un public foarte civilizat, ca de altfel tot ce ne inconjoara aici. Plasatoarele tot tin anunturi luminoase verzi prin care roaga sa nu se faca poze; insa spectatorii, ca iepurii, nu se lasa si pace. Concertul e placut, cu schemele cunoscute ale domnului Balan de a lasa pe cineva din public sa dirijeze putin, de a dansa cu una din violoniste, de a desface sampania si de a se adresa publicului in chineza. Ca si anul trecut, lipsa reactiei insemna ca mesajul era eronat din cauza pronuntiei. Dar per total publicul reactioneaza bine si concertul e un success. Mergem cu orchestra la hotelul lor si mancam acolo, socializam si ne bucuram de doua buchete de flori superbe, unul de trandafiri si altul de irisi, transmise “mai departe” de domnul Balan si de solist. Livrez stolul de cocostarci si bratarile lui Toni, sa scap de greutate la bagaje.
Luam un taxi si ajungem acasa la hotelul nostru. Receptionera, neamabila, nu ne da vaze pentru flori, si dam o noua si nobila intrebuintare cosului de gunoi. Arata mult mai bine acum!
E ora unu si e vremea de culcare.

Published in: on January 6, 2012 at 9:18 pm  Leave a Comment  

ziua a douazecea, joi, 5 ianuarie 2012

E deja dimineata si nici nu am dormit chiar strasnic. A fost rece ca nu m-am priceput sa reglez caldura. Micul dejun e rapid, si un taxi ne duce spre autocar. Incep sa am spaime ca daca am luat o alta excursie decat cea pe care o voiam? Tipul de la receptie ne aratase o poza cu barci si apa, dar oare nu cumva intelesesem eu gresit? Sper sa nu o fi dat in bara. Autocarul e plin de chinezi si incepe cursul nostru de invatat chineza fara profesor si, mai ales, fara speranta! Ghidul e foarte volubil, ne explica, ne spune o mie de chestii, pare a fi “in control” si bine informat. Atata doar ca vorbeste doar in chineza si ne dam seama ca vorbeste bine! La un moment dat as fi dat orice sa opresc aceste sunete fara sens. Ce frustrant sa nu pricepi o iota din ce se vorbeste. Incerc sa fac abstractie de zgomotul de fond si pana la urma ia o pauza omul. Ne duc la o ceainarie. Ni se spune ceva despre plantele pe care ni le arata. Cu siguranta foarte sanatoase si bune de vreme ce chinezii se inghesuie sa cumpere. Arata a musetel si are gust de ceai de …mop. Intram intr-un magazin si luam niste guave uscate si niste jucarii mici. Nu stiu exact pentru cine si de ce, dar erau simpatice.Urcam iar in autocar si ne oprim la locul faptei. E un fel de muzeu al satului, locuit, cu case pe malul canalului. Exista si case pe uscat. Traversam un pod ca un fel de Rialto ca forma si intram in satul propriu-zis. E interesant, dar saracacios, cu locuinte mici si modeste. Zarim interioare cu frigider, un pat si un televizor. Cam atat. De un balcon atarna delicat un mop si o pereche de chiloti rosii. Ce simpatic! Vedem un muzeu al sculpturilor de lemn ce contine parti de case, grinzi, ornamente de porti si tablouri. Ajungem la casa memoriala a lui Mao Dung care nu e de fapt marele Mao cum am crezut, ci un literat si invatat care a infiintat aici o scoala de scriere chinezeasca. Casa e frumos mobilata cu lemn negru sculptat, desi austera. In asa o locatie, era si firesc.
La capatul strazii de pe uscat intram intr-o piata a orasului cu o pagoda suspendata deasupra, probabil pentru anunturi oficiale si pentru oficialitati. In stanga ei e intrarea la templul localitatii. E un templu mare cu multe sali de rugaciune si cu statui de lemn vopsite in galben si rosu. E si plin de lume. Chinezii din grupul nostru merg intr-o capela speciala de rugaciune. Noi ne imprastiem randurile prin preajma, cautand cate ceva de mancare. Restaurantele erau foarte curate, cu farfuriile si tacamurile invelite in tipla. Dar avem o problema: nu stim ce comandam si nimeni nu vorbeste altceva in afara de chineza. Asa ca luam de la un chiosc niste frigarui. Trecem de poarta frumos sculptata din spatele tribunei si ne pierdem vremea uitandu-ne la atelierele oamenilor. Unii fac piepteni din corn de vita, altii sculpteaza cu mare abilitate in lemn, un altul face obiecte de artizanat. Si toti incearca sa iti vanda marfa lor.
Amuzant cum in statia de pompieri, caci acesta era rolul obiectelor din acea magazie, se afla un anunt “irony fire extinguisher”. Ce dragut!
Ne intoarcem pe langa “gondolele” de pe canal si admiram peisajul cu case, salcii, bambusi, case cu rufe si slaninute atarnate de sfori.deobicei pe langa sosete. E un ingredient traditional se pare…!
La 2 ne adunam la masina si de acolo ne duc la o fabrica de prelucrare a bambusului. Un om ne explica si se strofoaca probabil explicand detalii. Noi pricepem esenta: facem orice din bambus, de la periute de dinti la chiloti si perne, si ele sunt cele mai bune din lume. In concluzie, cumparati de la noi! Luam si noi cate ceva cat mai putin voluminos si mai usor, si plecam spre casa. In Shanghai ghidul mai sa ne lase prin lume, nici vorba sa ne dea un taxi spre hotel cum era intelegerea excursiei. Dar insistam si dupa o tocmeala cu soferul, ne plateste drumul spre casa noastra din Shanghai.
La parterul hotelului e o expozitie culinara cum nu am vazut in viata mea. Toate mancarurile aratau a opere de arta, nu alta! Luam si noi ceva sa mancam si mai dam o tura in magneticul oras vechi.  Imi amintesc cum dimineata in zori patru femei pusesera un casetofon pe trotuar si faceau gimnastica. Probabil ingrijitoare la hotel, dar ce grozav cum exerseaza ei oriunde numai sa isi faca exercitiile. Bravo lor!
La intersectia de langa hotel, in haosul circulatiei, un tip pe o trotineta mai mare cara niste lemne undeva. Trece fara sa se uite in dreapta sau in stanga, pe rosu, si prin mijlocul intersectiei, si cu un zambet buclucas scoate un mobil sa trimita un mesaj. Un deja vu, caci si acum un an-doi am vazut o secventa similara. Kamikaze!
Mai prospectam piata, o revad pe una din vanzatoare si ma recunoaste. Cautam niste esarfe care ne placusera, obtinem un pret foarte bun si ne gandim ca poate vom lua. Dar ce atata graba? Si maine e o zi.
Deja e vremea sa ne culcam.

Published in: on January 5, 2012 at 7:06 pm  Leave a Comment  

Ziua a nouasprezecea, miercuri, 4 ianuarie 2012

Dupa mic dejun ne cheama taxiurile, ne dau numerele lor si totul e bine organizat. Avionul pleaca la ora 13.30, deci avem timp sa ne mai foim prin aeroport. Iau cu ultimii bani o gentuta nu neaparat indispensabila, ceva dulce si… ce sa vezi? Dan si Stef nu erau in locul unde ii lasasem. Isi luasera viata in maini si disparusera. Ne gandim ca or fi trecut in cealalta cladire a aeroportului spre gate-ul nostru. Luam autobuzul si… spaima! Nu erau acolo! Ihh! Ce nervi! Nu puteau sa incremeneasca acolo unde ne despartisem! Iau eu autobuzul inapoi.
Cam sinistru ca trebuie sa merg doar eu in tot autobuzul gol, cu soferul in cabina lui izolata… Ma gandesc ca poate nu a inteles ca vreau sa ma intorc, ori poate merge in alta parte… Am filme de groaza in fata ochilor. Inca e timp, dar mai stii unde i-a purtat gandul? Intru in cladire si dupa o vreme ii zaresc stand linistiti, ca doi barbati adevarati si relaxati pe o banca, mult mai departe de poarta noastra. Nu-si faceau nicio grija, nici macar deloc! Ii recuperez si asteptam imbarcarea.
Zbor bun, fara nici macar un copil urlator, cu mancare buna si serviciu ireprosabil.China Eastern sunt chiar foarte buni.
Dupa aterizare si recuperarea bagajelor niste tipi incearca sa ne”ajute’ sa ne gaseasca o masina pentru 90 de dolari. Ce amabili, dragii de ei! Dar le zic ca nu e prima data ca vin aici si stiu preturile, asa ca se lasa pagubasi. Pe peronul de taxiuri totul e bine organizat, cu sef peste taxiuri care coordoneaza miscarea. Avem nevoie de o masina mare si “seful” cheama una. Asteptam pana sa vina, dar iata-ne in taxi spre Yun’s Paradise. Si pentru doar 160 de yuani. (later edit: se pare ca anul trecut a fost 60 de yuani drumul, deci am cam luat teapa! Oh well.) Hotelul e la fel de impresionant si elegant, pregatit pentru anul nou chinezesc. Ne cazam, dar si astia mai au porniri “jmechere” si incearca sa ne explice ca nu avem mic dejun inclus. Dar nu ne lasam si ne facem dreptate. Ce bine sa fii intr-o camera a ta, eleganta si spatioasa. Lasam bagajele si pornim intr-o plimbare in orasul vechi. Inca mai sunt niste magazine mici deschise si luam de mancare la un restaurant traditional. Nu e rea mancarea, mai luam si niste bere sa ni se para viata si mai linistita. Doar ca astia inchid si mai sa ne spele si pe picioare caci pornisera deja curatenia!
Ne ajunge pe ziua de azi. Dar suntem intreprinzatori: ne luam biletele de tren spre Nanjing de la hotel sa nu riscam (asta dupa aventura de anul trecut cu autobuzul local de infern). Si ne luam si o excursie spre Wuzhen, satul pe apa. Atat doar, ca e foarte devreme dimineata.
Somn usor!

Published in: on January 4, 2012 at 6:56 pm  Leave a Comment  

ziua a optsprezecea, marti, 3 ianuarie 2012

Astazi am hotarat sa mergem la Macau. Asta presupune trezit eficient. La 8:30. Luam metroul pana la Tsum Sha Tsui si de acolo, inconjurati si hartuiti de toti indienii care voiau sa ne faca haine la comanda ajungem la o intrare foarte frumoasa care era o combinatie de hotel, mall, statie de ferryboat si cine stie ce altceva. Cumparam ceea ce ni se pare deal-ul cel mai bun de bilete, ceva de genul 270 de dolari HK de om, trecem de vama si check-in si asteptam sa ne imbarcam. Ferry-ul e plin de lume de toate natiile. Calatoria dureaza vreo ora si jumatate si ajungem la vama Macau. Cand iesim ne si acosteaza un om sa ne plimbe prin oras. Cum nu stim exact cat ar fi putut cere, acceptam 1000 de $HK pentru toti. Preferam sa nu stim pretul real…
Macau e fosta colonie portugheza, retrocedata recent Chinei(1999), cu clauza de autonomie.

Wiki:
Macau along with Hong Kong, is one of the two special administrative regions of the People’s Republic of China. It lies on the western side of the Pearl River Delta, bordering Guangdong province to the north and facing the South China Sea to the east and south.The territory’s economy is heavily dependent on gambling and tourism, but also includes manufacturing.
Macau was a Portuguese colony in 1887, and is both the first and last European colony in China. Portuguese traders first settled in Macau in the 16th century and subsequently administered the region until the handover on 20 December 1999. The Sino-Portuguese Joint Declaration and the Basic Law of Macau stipulate that Macau operates with a high degree of autonomy until at least 2049, fifty years after the transfer.
Under the policy of “one country, two systems”, the PRC’s Central People’s Government is responsible for the territory’s defense and foreign affairs, while Macau maintains its own legal system, police force, monetary system, customs policy, and immigration policy. Macau participates in many international organizations and events that do not require members to possess national sovereignty. According to The World Factbook, Macau has the second highest life expectancy in the world.

Toate denumirile sunt in chineza si portugheza. Ce interesant. Si aici, ca si in Singapore si HK se circula pe stanga. Noi insa suntem anesteziati in materie de circulatie de la episodul motoretelor din Vietnam, asa ca nu ne mai impresioneaza nici o regula de circulatie si traversare!
Oprim la Fisherman’s Wharf, un kitsch din placaje si carton, imitand cladiri din Venetia si Amsterdam, din Roma si din tara lui Aladdin intr-o combinatie curioasa si cam nepotrivit plasata in apropiere de port.
Soferul nostru ne duce la partea orasului unde se afla cazinourile.Impresionante, o revarsare de lux, pur si simplu.Cazinoul Grand Lisboa este intr-adevar grandios! Aici se joaca sume exorbitante si este considerat cel mai mare cazinou din lume. Dar curiozitatea noastra in materie de cazinouri se limiteaza la atat.
Centrul vechi al orasului este Largo do Senado, cu edificiul Leal Senado, construit in 1786 ca primarie a orasului. Atmosfera in centru este ciudat de europeana in arhitectura. Cladiri stil mediteranean, strazi in panta, ceramica albastra, fantani si biserici, totul ma duce cu gandul la minunata Lisabona. Daca nu as vedea atatea fete asiatice mai ca as crede ca sunt teleportata in batrana Europa. O straduta comerciala duce spre templul Sam Kai Vui Kun, o vie dovada a impletirii celor doua culturi, desi pare nefiresc sa gasesti un templu budist intr-un context atat de nespecific. E un templu mic, ai carui singuri vizitatori suntem noi. Femeia care raspunde de loc e prinsa de ceva care i se pare interesant la un televizor asezat intr-un colt. Ce amuzant! Vorba Deliei, o eleva de-a mea tare dulce.
Tot in piata centrala este si Santa Casa da Misericordia, in stil neo-clasic, infiintata de primul episcop de Macau in 1569. Este inspirata dupa una din cele mai vechi institutii caritabile din Portugalia, creand astfel prima clinica model vest european, cu alte numeroase activitati sociale pentru ajutorarea celor saraci si nevoiasi.
Nu departe este casa lui Lou Kau, construita in 1889, tipica pentru arhitectura xiguan. Lou Kau a fost un bogatas chinez, iar casa lui este si ea in discrepanta arhitecturala cu centrul crestin al orasului.
Biserica Sao Domingo se ridica in capatul de nord al pietei si ea insasi este un model de imbinare a arhitecturii secolului 18 cu elemente orientale.
Construita de trei preoti dominicani veniti din Acapulco, Mexic in 1587, a fost dedicata fratiei Fecioarei Rozariului. In aceasta catedrala a fost tiparit primul ziar portughez pe pamant chinezesc – “Abelha da China” (albina Chinei) la 12 septembrie 1822. Altarul bisericii este din piatra si interiorul bisericii e decorat cu coloane in spirala. Piesa centrala este Fecioara Maria a Rozariului, strajuita de Sf. Donimic si de sfanta Ecaterina din Siena. Crucea de sub statuia Fecioarei Maria apartine ordinului Dominican.
Ne mai foim pe stradutele pitoresti de Portugalie chinezeasca si intram sa mancam la un mic restaurant care se dovedeste a fi foarte bun, cu mancare excelenta si cu pretul pe care il afiseaza. La multe restaurante am avut surpriza sa ne suplimenteze pretul din motive pe care nu le-am inteles, sau care nu erau evidente de la inceput; probabil o taxa pentru “coperta’ cum zic italienii.
Cand ajungem la locul de intalnire nu il gasim pe om. Aveam insa numarul masinii si nu ne speriem prea tare. De fapt el parcase mai sus pe strada si ne astepta. Ne duce la St.Paul, o ruina de catedrala splendida, construita in 1602-1640, initial ca biserica Mater Dei, alaturi de Colegiul St .Paul, si el ramas ca ruina, marturie a ceea ce fusese un colegiu redutabil cu un program academic riguros. Ambele erau construite de iezuiti. Cumva, fortele divine nu au vrut-o aici. Regulile feng-shiu-ului nu au fost respectate si catedrala a ars in 1835, ramanand doar frontispiciul. E asezata foarte sus, ca o Acropola a Macau-ului, dar noi ajungem la ea din partea superioara. Flori superbe marginesc scarile pe care noi le coboram ca sa ne aflam in fata catedralei. E multa lume, e soare si frumos. Jos, in piata din fata cladirii e un monument de metal cu o idee interesanta.In interiorul unui cerc sunt doi tineri, ea are in mana un trandafir si pe marginea cercului e o barza, care la ei inseamna fericire si prosperitate. Foarte fain. Iau o cafea la un Haagen Dasz si un ceai pentru Stef, apoi achizitionam niste magneti sa ne aminteasca de locul acesta.
Ne reunim la masina spre templul A-Ma, cel mai vechi templu de acest fel din Asia. Trecem prin cartiere marginase sarace, cu lume multa si circulatie aglomerata.
Templul dateaza din vremuri foarte indepartate, inainte de fondarea orasului.Are nenumarate pavilioane catarate pe stanci rotunjite. Pe una din aceste stanci, la baza templului este sculptata o corabie colorata in galben, verde si portocaliu.Templul are pavilionul portii, arca memoriala, sala de rugaciuni, sala generozitatii, sala Guanyin si pavilionul budist. Intr-una din salile de rugaciune se afla un vas cu papa si monede. Daca iti uzi mainile si le freci de tortile vasului de cupru se produce un efect interesant: apa incepe sa vibreze, se fac ca niste valuri mici si picaturi de apa tasnesc in sus. E cu siguranta un fenomen fizic de ceva rezonanta, dar efectul este impresionant .
E lume multa, miros de bete parfumate, soare…De sus se vede golful in care ne aflam, pe deasupra acoperisurilor de tigla ale templului.
Masina ne ia de la marginea drumului si ne indreptam spre turnul televiziunii.Decidem ca nu vrem sa urcam caci vom merge intr-unul similar si mai inalt la Shanghai.Facem insa poze cu el (cheaters!) si cu podul modern care leaga insulele din apropiere de Macau.
E deja ora cinci si trecem din nou pe langa cazinouri si Fisherman’s Wharf in drum spre ferry.
Un episod de panica ne agita, caci tovarasii nostri de celatorie nu isi gasesc pentru cateva minute biletele de imbarcare. Erau de fapt in geanta, puse bine, in toata zapaceala momentului. Ne amuzam, nu toti ce-i drept, si ne imbarcam in vaporul care ne duce cam zdruncinat la celalalt mal, in HK.Luminile Hong Kongului ne intampina cu jocuri interesante care dau senzatia ca una din cladiri se misca, ridicandu-se spre cer ca o coloana a infinitului.
La debarcare ne aflam intr-un mall imens si plin cu de toate; dar noi nu ne putem decide si mai haladium pe strazi mari cu magazine imense si scumpe. Dam si de Nathan Rd care suna a strada promisiunilor comerciale. Nu neaparat. Luam metroul si cand iesim in cartierul nostru gasim gura de metrou si ne invartim in cercuri pana nimerim. Surprindem si un episod interesant: aparent o femeie furase ceva si era inconjurata de trei persoane care se tineau de maini in jurul ei, imobilizand-o fara sa o atinga. Se luase deja legatura prin statie cu o patrula de politie. Nu am asteptat deznodamantul, dar e incurajator ca hotii sunt pedepsiti si exista spirit civic.
Acasa, dus, bagaje si gata de culcare!

Published in: on January 3, 2012 at 6:33 pm  Leave a Comment  

Ziua a optsprezecea, luni, 2 ianuarie 2012

Ne trezim hotarati sa pornim in explorare. Micul dejun e „minuscul”:  lapte cu fulgi neprietenosi, unt, dulceata si mere sau banane.  Suc sau ceai si cafea. Dupa mancarurile din belsug de pana acum comparatia nu e favorabila prezentei oferte.  Plecam spre metrou si cand ajungem il intreb pe Stefan de cardul lui octopus. Isi da seama ca il lasase in pantalonii de ieri.  Si cum azi ne-am imbracat ceva mai gros caci temperatura e de 15-17, pantalonii erau la hotel. Fuge inapoi dupa card. Asteptam de ni se lungesc urechile si cand vine zice ca nu a gasit pantalonii. Nervi pe mine maximi!! Fuge inapoi, dar banuiala mea e ca fuge doar cat e in raza noastra vizuala, caci prea dureaza mult drumul. Vine in sfarsit cu nenorocitul de card si luam metroul spre Victoria Peak. Coboram la Shim shai tzui si de acolo pe jos la cable car. Trecem printr-un parc minunat cu fantani si flori frumos colorate si urcam printre cladiri guvernamentale si banci spre Victoria peak. Sunt constructii uriase de sticla si metal in cele mai diverse si interesante forme arhitecturale. Una din cladirile administrative are forma unui ruj imens argintiu care poate fi vazut de peste tot, fiind cea mai inalta cladire in HK. Banca Chinei are o poveste simpatica. Proiectata de un arhitect chino-american ea respecta anumite reguli feng shui conform carora unghiul ascutit pe care il creeaza ia norocul celorlalte banci! Pana una alta e o cladire impresionanta si ea, facand parte din colectia de bijuterii arhitecturale moderne ale orasului. Strecurata printre imensitati, Catedrala St. John, protestanta, face nota discordanta, atragand atentia cu arhitectura ei tipic britanica. Intram si vizitam.E simpla si austera. Ne continuam urcusul si ajungem la telecabina. Incepe ziua de stat la cozi uriase. In drum spre telecabina trecem pe langa un muzeu Toussaud’s, imagini din istoricul cabinei si detalii despre felul cum functioneaza. Ne vine randul si intram intr-o cabina cu multe scaune de lemn. Nu dureaza mult si ajungem in varf. Privelistea e de-a dreptul fantastica! Toata panorama orasului se desfasoara in fata noastra, pe nivele diferite, pe masura ce urcam cu scarile, printre magazine si restaurante. Ba chiar au si Bubba Gump, un shrimp restaurant asa cum il visase Forrest Gump! Ce se tin oamenii in ritm cu vremurile! In spatele turnului se vede golful si marea Chinei de sud. Si verdeata padurii pana la malul marii. E estuarul Raului Perlei. Cu greu ne induram sa coboram, dupa ce pozam obsesiv zgarie norii, hotelurile cu piscine albastre, cladirile splendide de la picioarele varfului muntos. Noi am platit cu cardul de caracatita, dar va trebui realimentat curand. Luam telecabina spre oras si asteptam sa ne adunam cu totii. Intre timp intru in vorba cu o doamna draguta si care vorbeste perfect engleza. Locuieste in HK si acum mama ei din Canada o vizita. Ne spune sa luam autobuzul 15C spre ferry boat catre Lantau Island. Ajungem la chei si de acolo luam metroul spre statia HK unde luam legatura spre insula. Ne descurcam de minune si iata-ne in orasul Tung Chun! Luam ceva de mancare si ne odihnim pe bancile de piatra din fata unei fantani arteziene care e programata sa tasneasca alternativ, spre bucuria copiilor. Gasim dupa asta statia de telecabina spre insula la marele Buddha.
E o coada infernala, serpuita de nu se mai termina. Noi de colo decidem sa luam the “crystal cabin”… Smecheri tare noi! Dar ce pumni in cap cu program ne-am mai dat cand am constatat ca era pur si simplu scary sa te uiti in jos… oribil! Vedeam apa si stancile si padurea de iti venea rau de-a dreptul! Cine ne-o fi pus sa luam cabina de cristal in loc de una obisnuita de tabla sa nu vedem haul de sub picioare?! La un moment dat parca se si oprea taman deasupra apei.. Bine ca am ajuns. Ma tot gandeam ca pana la urma astia din asta isi castiga existenta asa ca ar face bine sa stie precis ce au de facut!
Sus avem in fata satul Ngong Ping, cu artizanat si tot felul de magazine de preparate culinare. Ne fac poza la urcat in telecabina si ne dau apoi doua brelocuri si o poza, cu promisiunea ca la magazinul lor din sat vom mai primi o poza. Mama ce smecheri sunt. Ajunsi la magazin ne fac inca trei poze. Una mai uratica e cea gratis. Doua super artistice sunt inca 140 de dolari de-ai lor, in plus fata de cei 170 initiali…jaf pur si simplu. Dar ne tinem tare si, desi pozele sunt faine decidem ca nu le facem jocul de comercianti abili. In drum spre marea statuie a lui Buddha luam porumb fiert si brusc in peisaj apare un tauras simpatic, dar naravas. Daca nu erai atent odata te lovea cu cornitele lui. Era cu siguranta o reincarnare a unor copii ca cei din avion! Pe aleea care duce spre statuia uriasa de bronz sunt statuile din piatra ale celor 12 generali magici ai lui Buddha. Intram in manastirea Po Lin (Lotusul pretios) si urcam scarile pana la statuie care este cea mai mare din lume. Ea are 26 de metri si a fost construita la sfarsitul anilor ’80, din 202 bucati de bronz turnate intr-o topitorie la Nanjing. A durat 3 ani construirea si a costat 60 de milioane de dolari HK. Pe platforna de sus se afla sase statui bodishava tot din bronz, care ofera daruri lui Buddha. Buddha sta pe un lotus, iar pe pieptul sau e gravata o svastica. Mi se pare ciudat initial, dar apoi ma informez si aflu mai multe despre originile asiatice ale semnului:
wiki- Earliest archaeological evidence of swastika-shaped ornaments dates back to the Indus Valley Civilization of Ancient India as well as Classical Antiquity. Swastikas have also been used in other various ancient civilizations around the world. It remains widely used in Indian religions, specifically in Hinduism, Buddhism and Jainism, primarily as a tantric symbol to evoke ‘shakti’ or the sacred symbol of good luck. The swastika is also a Chinese character used in East Asia representing eternity and Buddhism. With the spread of Buddhism, the Buddhist swastika reached Tibet and China. The symbol was also introduced to Balinese Hinduism by Hindu kings. The use of the swastika by the Bön faith of Tibet, as well as later syncretic religions, such as Cao Dai of Vietnam and Falun Gong of China, can also be traced to Buddhist influence.

Coboram treptele.  Se intuneca dupa un apus de soare superb.

Iata-ne din nou in cabina de cristal. E si foarte frig acum ca nu mai e soare… dar macar nu mai vedem haul de sub picioare, ceea ce ne face viata mai relaxata. Ce usurare sa ajungem la capatul calatoriei cu telecabina! Fantana din centru e acum colorata si e frumos in piata orasului. Metroul ne duce la Kowloon. In metrou, o fetita super isteata de doi ani jumatate e un deliciu pentru toata lumea. Parintii ii spun literele alfabetului englez si ea raspunde cu un cuvant care incepe cu acea litera. O dragalasenie de copil! Si e imbracata foarte simpatic.

Coboram intr-o statie-mall eleganta si curata, si decidem sa mancam la un restaurant in mall. Comandam noi cate o supa si, din fericire chelnerita nu intelege mai nimic si vine doar cu doua supe imense pe care abia le dovedim cu totii. Dar daca aducea patru, acolo ramaneam pana la anul nou chinezesc sa terminam supa! Pfui!

Luam din nou metroul si Shi Shai Po e deja “acasa” pentru noi.Un ceai si somn usor! La miezul noptii suna insistent un telefon. Mirajul necunoscut al optiunii silent…!

Published in: on January 2, 2012 at 7:33 am  Leave a Comment