Rennes

Ziua intâi – Rennes

De dimineață ajungem la școală și ne intâmpină cei doi directori cu mare amabilitate,cu sucuri,cafele  si dulciuri.

Se vorbește depre vizita de anul trecut,de albumul pe care l-au facut copiii despre Romania.

S-au simțit bine și au vorbit și celorlalți elevi despre vizita lor. Pauline ne-a spus că adoră Romania si isi dorește mult să revină.Vizităm școala si asistăm la o ora de franceză.

Profesorul e foarte cumsecade, dar elevii nu par a avea chef de oră,așa ca ai noștri,Florina si Claudia, se implica in discutarea textului propus,vin cu idei și fac o impresie foarte bună. Elevii clasei mai că adorm pe ei…

Niște fete chicotesc de le ia trenu’. In fine,ora se termină,elevii primesc o temă si se târâie afară din clasă.

A doua oră e de engleza.Profa e tânara si tare dragalașa. Clasa a 12a însa nu prea se îndeamnă sa răspundă. Vorbesc,râd…  sunt in lumea lor .Si  lecția e super simplă,au doar de recunoscut cuvinte si să răspundă la intrebări simple.

Copiii noștri sunt siderați.Ce diferență față de ce fac ei in clasă!Cerul și pământul! Ai noștri intervin și francezii se uimesc  de ce bine vorbesc. Profesoara e foarte inspirata și le spune” Hai,să arătăm celor din Romania ca știți să răspundeti și voi”. Efectul e cel scontat:chiar și cel mai împielițat  dintre elevi,evident “the ringleader” răspunde,chiar binișor,se încurajează și lecția se reabilitează către sfârșit. Apoi profesoara ne întreabă ce diferență e între o oră la noi și una la ei. Copiii explică interesul lor pentru engleză,pentru testele CAE,cât de mult învață ei limbi străine. Si eu le explic in engleză și apoi în franceză, că elevii noștri sunt motivati de planurile lor de viitor,de cariera pe care vor sa o urmeze,de faptul că româna nu e limbă de circulație internațională și e musai să găsească o cale de comunicare pentru a reuși. E foarte draguță profesoara și stăm mai mult de vorbă cu ea.

Ieșim de la ore. Curtea școlii e plină de flori superbe.

Mergem la cantină la masa. Mâncarea e genială!

Antreuri super bune și mâncare indiană azi. Prăjituri,brânzeturi și cafea la discreție. Boierie! După masă facem un tur de oraș.

Ghida vorbește o engleză foarte supărată,dar e scumpică și se străduiește. Ne poartă pe strazile minunate ale Rennes-ului și ne arată cladirile vechi în stil elizabetan,

cladirea Parlamentului ,Muzeul de artă si Opera. Străzile sunt pline de studenți căci aici sunt multe universitați și viața studențească  e cea care dă un suflu mereu tânar orașului.La ora 3 suntem așteptați la primărie.

Reprezentantul primarului,unul din consilieri e foarte amabil,ne vorbește cu plăcere despre vizita lui in Romania,ne oferă albume și toți servim prăjituri și sucuri.

Sunt simpatici și ne simțim bine în vizita noastră. Mai stăm de vorbă cu o funcționară de la primărie o vreme,după care plecăm prin oraș la cumpărături.Când să revin acasă ies aiurea din magazin și încep acțiunea “sa le cunoaștem patria”,varianta-” Rennes ,oras plin de străzi necunoscute”.Adevărul e ca merită să hălăduiești căci orașul e atât de frumos,plin de flori și copaci înfloriți. In parc au o căsuță cu tot felul de păsări frumos colorate,sticleți și peruși,care mai de care mai simpatice,agățate pe crengile copăceilor din “colivia” în aer liber,largă destul să le dea senzația de “aproape liber” dar in siguranță

Mă invârt o vreme in jurul parcului Tabor,știind că undeva pe lângă el e casa Isabellei.Caut una din intrările parcului,dar ajung la cea opusă. Mai să fie! Deodată însă văd strada cu casele binecunoscute!Ce noroc!Că nici măcar adresa nu o mai știam! Acasă, Eric pregătește masa,friptură cu cartofi copți și prune. Foarte bună. Si o prăjitură făcută de mama Isabellei.  Vorbim pâna se face târziu… Mâine începem devreme,așa că  trebuie să ne decidem să intrerupem socializarea. Duș și somn. A demain!

Ziua a doua -Rennes

La 7 trezirea inumană… Mic dejun englezesc (minus prăjelile tradiționale) și fuga la școală unde ne așteaptă autocarul.E frig și bate vântul…Trenu’ ne ia azi de frig!Pornim spre Josselin.

Drumul e lin ,pe margine sunt casuțe îngrijite,ferme cu flori superbe,ca niște bijuterii.Unele ferme par scoase din filmele despre rezistența franceză.

Te astepți sa iasă nemti înarmați,cu căști de luptă,luptători francezi in rezistență.Ori poate o secvența din  Maupassant ,Boule de suif,cu eroi și eroine gata să se sacrifice pentru eliberarea Franței in timpul războiului franco-prusac.

Ajungem la Josselin .

Cât poate de frumos! Un sat mic si cochet,cu case vechi (cea mai veche din 1538),cu magazine la parter.Avem doi ghizi,o fată și un băiat ,vorbind oarecum engleză,citind cu greu de pe o hârtie.Mai bine in franceză…Ne explică faptul că vechimea caselor se poate vedea după cum partea de sus înaintează spre trotuar.Trecem pe lânga diverse magazine și pub-uri aflate in clădiri vechi.Un magazin de suveniruri(scumpe și neinteresante),un magazin de cărți second-hand tinut de o englezoaică.Copiii noștri stau de vorbă cu dna și ea se minuneaza cât de bine vorbesc.Evident! Sunt și buni și ,prin comparație cu copiii francezi,sunt native-speakers! Asteptăm sa fim primiți la castel.

In soarele dimineții arată ca un castel din povești,cu turnuri rotunde și gargoyls ieșind în afară.In piatra castelului e sculptat APLUS,un nume care apare și în interior.

Ni se explică cum acest castel a ars și a fost distrus de nenumărate ori.Acum proprietarii locuiesc in castel și de aceea nu putem fotografia nimic.Dar Elene a reușit să fure două poze .Salonul somptuos ,cu porțelan de Saxa și chinezesc,cu mobile vechi  și tablouri ale strămoșilor familiei.Un tabou al tatălui actualului proprietar,în uniformă de război  se află pe șevalet in salon.Peste tot sunt impregnate în gresie și pe mobila de lemn , numele proprietarilor A și H .Numele bărbaților din familie erau alternativ Josselin și Alain.Nici o surpriză așadar pentru primii născuți..In anticameră se află portretele regilor și personalitaților istorice ale vremurilor agitate când atentate și comploturi erau la fel de la ordinea zilei ca și astăzi.Când familia castelană nu avea un fiu să moștenească castelul,pentru a nu-l pierde,se făceau diverse compromisuri asa încât familia a devenit Rohan –Chabot prin căsătoria Margaretei de Rohan cu alesul inimii din familia Chabot.Blazonul a devenit o combinație de romburi (Rohan) cu pești(Chabot) .Ceasul din salonul principal e o piesă unică in lume cu două cadrane:unul pentru vreme,(barometru),al doilea pentru oră  și cadrane mici pentru calendar,(anul ,ziua săptamânii ,data).Acestea din urmă erau oprite pentru a nu solicita mecanismul prea mult.Ceasul a fost furat pe 14 iulie intr-un an ,cănd hoții au profitat de toată agitația sărbatoririi. A fost recuperat ulterior,adică după cinci ani!Hoții nu au ajuns chiar prea departe cu el ! Vedem apoi camera Margaretelor ,căci femeile din familie se numiseră toate Margareta.E de fapt o bibliotecă,cu zeci de exemplare de carți,cu porțelanuri de Sevres(din care au rămas doar 6 piese,restul se află în diverse muzee sau colecții particulare.) Scara de urcat in bibliotecă se poate usor transforma in masă,îndeplinind astfel două funcții. Din vechea familie doar părinții mai trăiesc in castel,cei doi copii (pâna în 30 de ani) sunt în Paris,fără vreo intenție de a reveni castelul familiei.E un frig ,să-ți bați copiii!

Edi,bunul samaritean-nie,nie,nie 😉

Vizita continua pe straduțele mici și cochete ale satului,peste râu.

Catedrala domină centrul satului.In fața noastră e biserica.Pare o miniatură a Sagradei Familia din Barcelona,cu turnuri țepoase si gargoyles veghind intrarea.

Case vechi frumoase,cu flori colorate și grădini minunate,îngrijite.Unele foarte vechi.

Cimitirul e sus pe un deal.Mormintele sunt unele foarte vechi,cu monumente sculptate,altele moderne,de marmură.

Coborâm înapoi spre castel și mâncăm într-o sală mică ,cu bănci de lemn.

După care mai hălădium prin localitate,intrăm iar la cărți ,la suveniruri și ,în final ne adunăm la o cafenea si comandăm hot-chocolate.

E totuși rece .Vântul izbeste la pământ plăcile de tablă cu prețuri din fața cafenelelor din piața orasului.Ne reântoarcem la autocar pe malul râului.Castelul se reflectă in apa limpede ,cu sălcii atârnând  în râu ca într-o poveste.

Lăsăm în urmă castelul și  plecăm spre conacul englezilor din apropiere.

E foarte frumos,dar renovarea lor a durat 5 ani.Cei doi soți au decis să se stabilească in Franta la pensie și au căutat un conac ruinat să îl renoveze.Era un grajd ruinat în care stăteau vaci și al cărui turn era crăpat .Nu ai ghici că așa arată înainte de reconstrucție,dar pozele o certifică.Acum e o clădire splendidă ,modern utilată,cu mobilă frumoasă și tablouri valoroase.

Aici organizează concerte la care participă vecinii din sat.Sunt încântați de felul in care au fost primiți de francezii din zonă.Doamna a studiat la Paris și cunoaște franceza,iar soțul ei a învațat stând aici.Conacul Montgrenier e pentru ei „acasă” si nu pot concepe viata in alta parte.De altfel e chemarea străbunilor,căci bunicul englezului era francez.In grădina conacului e o piscina și se vede că totul e îngrijit ,prin muncă nesfirșită.

Nu ca noi , care asteptăm ca plantele noastre de la Luncani să iși poarte singure de grijă!

Plecăm de la conac spre Guehenno,la cimitirul satului unde se afla un „Calvaire”,unul din cele 7 din Bretagne,acesta fiind al doilea ca vechime(cca 1700).

Sculptat de parohul locului care avea de altfel toate abilitatile: de sculptor, restaurator, coordonator al lucrărilor de realizare a ansamblului sculptural care reda un grup statuar cu momentul Golgotei si punerea în mormânt.

Toate personajele biblice de la drumul crucii sunt frumos sculptate in detaliu amănunțit (Veronica,magii,Maria ,sf Petru ) In fața se află o coloana pe care sunt sculptate instrumentele cu care a fost torturat Isus(coroana de spini,cuiele,ciocanul ,iar sus e cocoșul care simbolizează momentul în care Sf Petru se leapadă de Isus la ivitul zorilor in miercurea din săptamâna patimilor).In spatele Calvarului se afla un osuar ,iar in fața este mormântul parohului care a construit întregul ansamblu..

Reântorși acasa avem exact timp să mâncam și să ne pregătim pentru a merge la Lanterne,un pub unde copiii ascultă o formație rock si danseaza în legea lor,în timp ce noi bem un hot chocolate și socializăm cu Nicole și gazda ei.

Andreii ni se alătură și conversația se extinde asupra a tot felul de subiecte legate de școala si concursuri școlare.La 10 acțiunea se sfârșește si mergem acasa,suficient de obosite sa cadem late .Dar reușesc sa ma trezesc mai obosită decât inainte de culcare!

Ziua a treia Rennes

Oare chiar trebuie să ne trezim? Dar nimeni nu raspunde acestei întrebari si ,volens nolens țusti din pat,o masă in viteza cea mare si grămadă la muzeul de istorie.E atât de frumos organizat și sistematizat! Ghidul ne impresionează prin competența și dedicație.

Ca și ghidul din Olanda,ca arheolog și istoric e pasionat de munca lui și ,cu sigurantă face asta doar din marea plăcere de a studia aceste aspecte din preistorie ,istorie medievală și istorie modernă (Revoluția Franceză ca prim moment de turnură). La sfârșitul vizitei se pun întrebari ghidului și descoperim că studiază limba bretonă ,cu forme foarte speciale ,mult asemănătoare limbii vorbite de celți.Acum limba vorbită in Wales se aseamănă cu bretona .In prezent mai sunt doar 1800 de oameni care vorbesc bretona.

După muzeu,în aceeași cladire vizităm planetariul. Extraordinar de interesant,3D,cu efecte speciale.

Ai senzația că te afli printre stele și că planetele trec pe linga tine.Te ferești să nu iți troznească Saturn vreun inel peste urechi! Ne-a plăcut enorm vizita și am aflat multe lucruri despre diverse tipuri de stele și grupuri de planete,despre asteroizi și alte universuri. Vedem imagini ale planetei Marte luate de sateliți. Ai senzația că ești acolo. Am fost foarte încântați de vizită. Mergem înapoi la liceu sa mâncam la eleganta lor cantină.

Ce bunătați! Mâncăm și vorbim cu o ucraineancă ce lucrează la școală în secțiunea Media. E venită din Spania și îmi explică marea lor antipatie pentru ruși. Oare de ce nu mă mir? Istoria ne-a cam pus în fața unor conflicte uneori ireconciliabile cu puternicii nostri vecini.Deși trebuie să le recunoaștem meritele în multe domenii. După masă copiii merg la patinoar. Bogdan și Anca sunt la prima experiență de acest gen. Anca mai cade, dar Bogdan reușește să se țină”bine”,ca un ursuleț panda pe patine. Noi ,profele ,nu am vrut să le dăm copiilor vreun prilej de amuzament,așa că am trecut la acțiunea serioasă de conspectare a magazinelor.Asta a durat o vreme ,pâna când,rupte de oboseală ne-am întors fiecare “la bază”. Eric aștepta la geam să nu cumva să sun să o trezesc pe Isabelle. Fericită! Apucase să doarmă o tura… Eu,ca titirezu’ n-am avut stare. Cu rezultatul ca eram deja bucati de oboseala. Dupa masa,la ora 9 am mers cu toții la redacția ziarului Ouest France,ziarul cu tirajul cel mai mare din Franța și al 7-lea in Europa.

Ghidul ne da detalii tehnice despre fiecare etapă de creare ziarului. Cantitațile de hârtie,cerneala și apă  și  mai ales viteza de 16 exemplare pe secunda sunt amețitoare. Vedem un film cu modul în care se imprimă ziarul ,primim plăcile de aluminiu care sunt matricea ziarului și aflăm detalii picante:atunci când vreun personaj important pare cam șubred se scrie deja articolul despre moartea lui și se pune la un fel de “frigider” de date ca sa fie scos în momentul respectiv. Odata ,moartea unui prefect a coincis cu scufundarea  unei nave maritime-Marele Hoțoman- ,dar pozele au fost din greșeala inversate:sub articolul cu vasul era poza și numele prefectului ,în timp ce sub poza prefectului era poza și numele vaporului cu cuvintele – Dispariția “Marelui hoțoman”!

O singură dată ziarul odată tiparit a fost retras din mașinile ce se pregateau să îl distribuie:în 1963 când a fost asasinat Kennedy. Intrăm în marea hală a tipografiei,dupa ce i-am văzut pe redactori la lucru.Acolo ziarul este tiparit și scos pe banda rulantă in mii si mii de exemplare. Niste tipi supraveghează acțiunea și, din cind  în când,iau câteva ziare,le verifică și din ele aruncă o parte. Vor fi desigur reciclate. Un sul mare de hârtie are 16 km si ele sunt schimate dim mersul mașinilor. Mirosul  de cerneala proaspată e foarte puternic,la fel ca si zgomotul din sală.Iesim in locul unde ziarele sunt facute pachete mari si pleaca pe banda catre masinile care le vor duce in cele trei parti ale Frantei unde trebuie sa ajunga. De fapt doar cele patru pagini de coperta sunt comune tuturor ziarelor. Interiorul cuprinde stirile locale pentru fiecare zona unde vor fi vindute. Ironic,nu din vinzarea ziarelor traieste Ouest France ,ci din publicitate( mai slaba in ultima vreme) si mai ales din anunturile mortuare,singurele constante cantitativ…

La iesire vedem exemplarele care au adus de-a lungul anilor vestile cele mai importante: sfârsitul razboiului,moartea lui De Gaulle,asasinarea lui Kennedy, atentatul de la 9/11,alegerea lui Obama . Primim fiecare cite un ziar proaspat aparut. La ora 1130 ziarul e gata sa fie distribuit! Tehnica moderna a facut posibil ca aceasta fabrica mamut de stiri sa poata functiona cu o viteza de neimaginat acum doar zece ani! Incântati de vizita (doar Florina nu pare prea incântată) ne pozăm unii cu altii in holul ziarului si plecam spre casă. In culmea oboselii,dar multumiți de felul in care s-a desfășurat ziua atit de plina de evenimente și acțiuni.

Ziua a patra Rennes

M-am trezit din somn inghetata de frig. ce-i cu omeni astia?? Aparent proprietareasa gestioneaza  caldura. Adica … frigul. O fi vreo domnisoara Havisham din Marile Sperante  conservindu-se pentru eternitate la o temperatura de iti cade capul de frig. Beah! Curios ca dupa ce am spus ca e cumplit de frig ,s-a incalzit caloriferul… Hmm…

Dimineata la scoala la ora 830; Alergam cu disperare dar nu suntem in intirziere. Ba chiar autocarul chiar nu a venit. Apare intr-un final. Soferul este si el la fel de cunsecade ca si cel de la Josselin si se straduieste sa ne faca sa ne simtim bine. Drumul ne poarta prin sate cu case din piatra cenusie,dar ca si pina acum, ingrijite,cu flori frumoase  in gradinite elegante…

E atit de curat si ingrijit totul! Oare la noi de ce trebuie mereu sa fie murdar si plin de pungi de plastic plutind peste tot? Uf!

Trecem pe linga lacuri care se zaresc in departare,apoi o moara izolata pe un deal face o imagine atit de pitoreasca incit pare rupta de timp . O pozam entuziaste,Simo si cu mine.

Am ajuns la Mont St Michel destul de devreme .

Ghida ne astepta si ,dupa ce i-am recuperat pe „stomacei”, Andreii care deja o tulisera ca iepurii sa caute de mâncare,am început vizita.

Fortareata s-a nascut in 709 cind un crestin numit Avranches a avut un vis in care Sf Arhanghel Mihail i s-a aratat ,spunindu-i sa construiasca o  biserica . Nu a ascultat vocea si arhanghelul i-a facut o gaura in cap .Cam prietenos  arhanghelul asta ! Ca urmare Avranches a inceput constructia a ceea ce azi,dupa incendii si razboaie este impresionanta,formidabila fortareata –minastire de la Mt St .Michel.

Urcind pe metereze ,ascultam povestea ghidei: aici nu mai locuiesc decit 8 calugarite si 5 calugari.La care se adauga 12 civili cea mai veche casa fiind locuita de o batrina de 80 de ani care acum nu se mai poate deplasa ,dar continua sa stea in casa ei. Ma fascineaza intinderea de mlastina cenusie care se vede de pe metereze,imensa si incredibila..Trecem  pe linga magazine mici si atragatoare,pline de tot felul de nimicuri care pareau ca te striga „pick me,pick me!’

Am pick-uit noi pe ici si colo ,dar ne-am setat pe vizitat .Fiind extra-sezon nu era extrem de aglomerat.Catre prânz soarele a început sa licareasca si parca parca vântul batea mai putin .Am scapat intr-o  bezmeticeala intr-un magazin ,am insfacat vreo citiva magneti ,am platit si am alergat dupa restul grupului.

Am asteptat putin sa intram in mânastire ,pe nivele diferite,salile de masa ale calugarilor,salile de reculegere,gradina de sus ca un mic templu cu coloane .Ne pozam cu totii in felurite forme si stiluri ,iesim pe terasa in care fiecare piatra are o cifra sa indice lucratorul care a sculptat piatra respectiva pentru a fi platit. Ce smecherarie! Am observat ca lucratorul cu numarul 8 era cel mai harnic! In interior catedrala austera combina stilul gotic flamboyant si cel romanic,cu putine podoabe .Poze,poze,poze.

In sala de jos in care calugarii scriau cartile (in numar de 200 ,din care ,dupa razboaie au ramas doar 200),focul se facea doar ca sa pastreze cartile si sa fluidizeze cerneala cu care scriau.

vechiul scripete cu care se aducea mancarea la manastire,si care era actionat de prizonieri pe sistemul hamsterilor pe rotiță

Supărat…supărat sunt Doamne…

da’ mi-a trecut! Gata!

Coborim spre iesire,pe scari,

s stomaceii si Arhanghelul Mihail

privind spre intinderea de mlastina.

„Smectaculos!” ;)Odata ajunsi jos am inceput sa cautam autocarul :parea ca se identificase cu toate celelalte autocare .Doamne,era un autocar al nostru pe undeva??Intr-un final zarim niste copii din grup foindu-se in fata unui anume autocar.Ura! Am identificat deci mâncarea! Luam sacosele si ne cățăram pe stânci sa ne așezăm la masă.Niste pescarusi invidiosi se tot învârt deasupra noastra ,sperând ca le pică ceva. Noi,nimic! Ne pregătim de traversare.Hmm…ce dilemă morala! Oare sa am curaj? E rece de te ia trenu’. Pun doua perechi de pantaloni just in case.Brrr! Un vint taios si neprietenos imi da second thoughts. Dar imi fac curaj .Trebuie! Ghidul are cu el cațelul care anul trecut ne-a umplut de nisip ,dragul de el cât era de prietenos.Si acum era tare bucuros sa fie mângiiat  si drăgălit.Mergând prin mlaștină vedem cum stânca se îndepartează.E formidabilă!

Inceputul e plin de pietre ințepacioase si nesuferite.Trecem prin „le pres sale”(cu accent ca pâna nimeresc eu tastatura franceza…)plin de ierburi (si astea ințepacioase). Descoperim cum putem crea nisipurile miscatoare.

atentie la faza asta! daca treci de șold…CFR-ul te ia!

Toti sarim pina cind nisipul devine leganator si ciudat.Parca stam pe un balon care se inclina ,incet incet inghitind picioarele noastre.Ghidul ne explica felul in care trebuie sa iesi din nisip si mai ales ca nu trebuie sub nici un motiv sa ajungi cu soldurile in nisip.Acela e sfirsitul,trenu’ te ia definitiv! Copiii incep sa se fugareasca prin namol,se trintesc pe acolo in legea lor ,entuziasmati de ce li se intâmpla….

Ma retrag  cu picioarele intr-o baltoaca mai calduta ,ascultind povestirile ghidului despre cum se construieste mereu mâlul in jurul citadelei,împiedicând fluxul sa mai aduca apa aproape de porți.

Noul proiect UNESCO isi propune sa construiasca o pasarela de acces,eliminind soseaua artificial creata,permitind apei marii sa circule.Va dura 10 ani .Formatiuni de scoici aglomerate sunt supranumite „creiere de englezi” ,caci legenda spune ca englezii au incercat sa asedieze manastirea ,dar au fost inghititi de nisipuri,lasindu-le doar creierele sa ajunga la suprafata.Sadic.Eh,wishful thinking”! Vintul se intetea si devenea taios de-a dreptul.Hotarim sa ne intoarcem ,mai balacim niste mlastini si le stirnim sa devina miscatoare. Parca acum terenul e mai abrupt si urcam si coborâm mai mult ca la venire. La masina ghidului ne asteapta apa pentru spalat picioarele(rece,ca doar nu credeati altceva!).Scapam de mâl si ne infofolim ,luam nurofen si  petrecem ultima jumatate de ora degustind biscuiti,mâncând cite o înghețată  intr-un restaurant

si cumparând ultimele vederi,magneti,chestii.

Urcam in autocar ,back home! Copiii cânta impreuna,bucurosi si entuziasti.Grupul de francezi ,cum ziceam ,e mult mai omogen si copiii se amesteca unii cu altii ,cânta,glumesc si râd.

Drumul merge șerpuit prin sate ,pâna ce stomacele ne ajung in gât… Trecem iar pe lânga moara singuratică.

Ajunsi la scoala ne risipim care incotro. Isabelle merge la Yoga ,dar eu prefer sa ramân linistita acasa,sa imi adun gândurile si sa ma relaxez.Mincam tihnit,vorbim si ne bucuram ca vinerea nu trebuie sa ne mai trezim prea devreme.

Ziua a 5a Rennes

Ne trezim la 9:30 si ne bucuram de viata.Cum vizita la stadion a picat,alternativa a fost o noua vizita la Planetariu.Soper Dooper! Prezentarea o face un  tip cu o voce foarte radiofonica.

A implicat toti copiii,le-a pus intrebari ,a povestit despre galaxii ,stele si planete,am fost la bordul unui satelit ,plutind fara gravitatie.Si jbang! repede pe vaporul lui Columb cautind stele si repere. Ziceai ca esti acolo, iar in imponderabilitate,cu un mobil plutind catre noi .sa-l prindem,sa nu-l prindem? Adevaru’ ca te inspaiminta sa te gindesti ca suntem doar o galaxie printre sute altele,ca nu exista un centru al universului si nici o limita a lui. Stele cazatoare(de fapt pulberi de praf cosmic,luminate de soare) prilejuiesc pamântenilor  speranta unor dorinte implinite,sau teama unor morti virtuale. Am plutit printre planete si stele,am inteles semnificatia polilor si felul in care se pot identifica,am vazut constelatii si momentele cind ele pot fi vazute pe cer,in functie de luna  anului.Am iesit si am mai facut poze la intrare,

dupa care am revenit la scoala la masa. Asta dupa o plimbare prin oras.

E ziua Corinei si copiii au pregatit un tort si lumanari.Din pacate trebuie sa ii schimbam gazda ,caci lucrurile nu mergeau taman bine acolo.Dar Pauline a Madalinei ,scumpa ca intotdeauna s-a oferit sa o ia pe Corina la ea. La scoala copiii au facut prezentarea Deltei Dunarii in franceza si engleza,si apoi a momentelor istorice in care cultura romana si cea franceza s-au intrepatruns.

Au fost pomenite numele lui Cuza,Iorga,Bolintineanu,C.A. Rosetti,ale lui Ionesco,Brancusi,Cioran,Enescu,Tristan Zara,Henry Coanda,Grigorescu,si altii.Istoria celor doua tari s-a impletit de-a lungul secolelor,desi acum suntem evident rudele sarace,cei cu tiganii si tigancile care cersesc la fiecare colt de strada in Rennes.Pe cind faceam un shopping frenetic intr-una din zile (dupa ce mi-am proptit o suma considerabila intr-un ruj si creionul aferent-sa am grija de zimbetul meu scump acu’) un om s-a apropiat evident sa ceara ceva bani.I-am raspuns cu hotarire in romana,crezind ca e de-al nostru. Si…surpriza! madame,je ne parle pas l’espagnol! Era de-al lor.Macar!

A fost destul de reusita prezentarea ,si dupa aceasta am facut un fel de rezumat al impresiilor din calatorie.Reprezentantul ziarului Ouest France era si el acolo, confundindu-se orisicind cu unul din oamenii de intretinere a scolii.Dar ne-a facut poze si a luat date pentru articolul din ziar. Ne-am pozat inainte si inapoi impreuna cu directorii scolii.

Iesise in sfirsit soarele! Azaleele superbe din curtea scolii pareau sa se bucure cu toate culorile lor vii de caldura neasteptata ce daduse peste noi dupa o saptamina de frig sustinut.

In sala oficiala se fac ultimele remarci,se dau cadourile din partea scolii si din partea noastra,ne servesc cu baby-tartine foarte bune ,cu suc si cafea.

Primesc un album de pictura:pictori romani care au pictat zona Bretagne.Ce fain!

Isabelle si cu mine ne intoarcem acasa  .  Isabelle sta la etaj, intr-o vila inchiriată ,chiar in centrul orasului .E un apartament mic ,dar dragut.

Sufrageria si teatrul de papusi

camera mea

Ne pregatim de masa de seara la Creperie.Se aduna toti in fata restaurantului.Din nefericire inca mai treneaza situatia neplacuta in care se afla Corina.Dar in final lucrurile par a intra pe un fagaș acceptabil.

Restaurantul e decorat șmecher -o șmecherărie,cum ar zice finul meu Phillipe- cu obiecte de bucatarie transformate in elemente de decor.

Comandăm galette si pizza ,pe care le imparțim frațește.Apoi clatite.Greseala: ciocolata amaruie le face cam ciudate .Se sacrifica Nico si imi da din clatita ei cu caramel.

Apare tortul Corinei si cu totii cintam la multi ani si joyeuse anniversaire.

Se imparte tortul pe care Mada si cu mine l-am impartit in 30 de molecule sa ajunga la toti. E inca devreme ,dar tipii de la creperie ne cam scot din local caci aici salile se inchiriaza cu orele.Orele noastre au trecut si trebuia sa iesim.Copiii au plecat impreuna la un pub si s-au distrat fain ,au cintat si s-au simtit bine.Noi am mers acasa si ne-am uitat la poze.Am mai stat o tura pe facebook si am vorbit cu Mara si Stef. Decidem sa ne trezim lejer.

Ziua a sasea Rennes

Lejer inseamna ora 10:30! Am dormit de toti banii! Un mic dejun calm ,pregatiri de plecare. Ne invirtim inainte sa cumparam ciocolata pentru parintii Isabellei,ne pierdem de Eric si ajung in fata primariei.Era ceremonia de sarbatorire a veteranilor de razboi.

Apoi mincam galettes si decidem sa mergem si la o bere…

Am vrut mult sa vad Carnac-ul si iata-ne la un drum de 150 km ,cu sate frumoase,cu flori si câmpuri inverzite.

Verdele acela crud de primavara. Paduri si lacuri si iar sate faine. Ajungem la un câmp imens de pietre inșirate ca niste soldati pravaliți dintr-o armata pietrificata.

Legende diverse povestesc de inamici transformati in pietre de magicieni patrioti,de spirite bune si spirite rele,de ceremonii inițiatice si puteri magice ale pietrelor. Femeile isi asigurau fertilitatea doar atingind pietrele ,nunti se petreceau aici ,la fel ca si petreceri cimpenesti aducatoare de fericire. Trecem pe linga niste copaci cu forme frumoase.Il imbratisam ,cautind energia lor binefacatoare.

Intr-o curte,un cațel mare si roscat ne priveste plictisit: uite altii care se foiesc pe aici!  intram intr-un magazin de suveniruri,toate amintind de legende și elfi si miracolele pietrelor încărcate cu energii si simboluri runice.Simpatic.

Dupa ce vizitam magazinul plin de tot felul de podoabe celtice si troli de diverse marimi si forme,iesim in drumul ce inconjoara pietrele acestui nou site de pietre.

In lumina filtrata prin nori ,padurea inconjuratoare pare a aștepta ceva ,un semn tainic pentru a săvârsi un miracol.

Greierii deja vestesc trecerea soarelui spre apus si venirea serii. Păsările se intrec sa anunte incheierea zilei.

Pietrele pe acest site sunt mai mari, ,depasind unele statura unui om. Pe unele au crescut flori ,muschi si mici tufe verzi.Au viata lor ascunsa… Observam o portita deschisa si ne strecuram in interiorul curtii de monoliti megalitici.Covorul de iarba e ciudat, pufos, adinc, necalcat de oameni.Ajungem la pietre si le atingem Isabelle spera in miracolul blocurilor de piatra preistorica .Atinge pietrele si isi doreste un copilas.

si eu imbratisez o piatra sa primesc din forta ei

De fapt totul e in minte,si daca acolo se deschide o cale,ea  va aduce implinirea dorita. Pe linga noi trece un trenulet vesel cu doar o familie in el. Ne fac din mina  si isi continua drumul colorat. Pe cer zboara un fel de planor ceva.

Privesc din nou padurea umeda,asteptatoare si limpede si imi doresc sa pot atinge asteptarea ei… Un dolmen in coltul grupului de pietre probabil a ascuns de mult taina mortii ori poate a vietii? Cine stie? In filmul pe care l-am vazut la muzeu,cercetatorii nu au facut decit sa enumere ipoteze despre scopul pietrelor din Carnac.

Au fost cele peste 1050 de pietre un observator astronomic,un calendar,un mod de a marca teritoriul inventat de omul primitiv? Pietrele stau nemiscate si păstreaza secretul cu indiferenta cenusie.De cind am ajuns am senzatia ca voi vedea un dans câmpenesc,o scena din Tess D’urbervilles,ca pluteste in aer o stare intre pagân si crestin,intre vechi ,etern si efemer.

Părăsim locul si decidem sa mergem pe malul Atlanticului ,in statiunile inșirate pe țarm.E frumos si curat.Oceanul e scazut : e vremea refluxului.

Parinti si copii alearaga pe plaja ori construiesc castele simple din galetușe aliniate cuminti pe nisip . Scoici cu forme ciudate zac abandonate. Ma tenteaza sa le culeg  dar alung gândul copilaresc :unde le-as mai pune si pe ele? Plaja este totusi destul de goala,ca dealtfel si statiunea altfel aglomerata  in timpul verii.Intram in magazine,fara a cauta ceva anume.

Nu ca ar fi prea ieftine vreunele din lucrurile de acolo! Ne regrupam si plecam spre satul unde locuiesc parintii Isabellei.

In unele sate  casele sunt abandonate,desigur pentru ca tineretul a decis sa nu se mai intoarca de unde a plecat… In satul lor sunt doar 50 de locuitori. Cade un ac si afla tot satul! Cam plictiseala! Casa lor e veche,mostenita de la parinti si de la acestia au preluat si meseria.Tatal s-a  ocupat toata viata de cresterea animalelor.Marturie mai sunt acum un magarus sfios si un cal mai indraznet,priponiti impreuna de un țarus.

Sarmanii,poate nu erau BFF-ei (best friends forever) dar funia i-a ‘apropiat” cum s-ar zice. Casa vecina a fost pe vremuri un grajd al familiei,dar acum e o casa in toata regula,deja vinduta altor oameni.Intram .parintii au musafiri,o familie mai virstnica dar sunt amabili si veseli.

Mama Isabellei e super dragalasa,arata bine si e foarte cumsecade.a facut o tona de mincare,de la antreuri bune cu piinite mici prajite pina la supa de fructe de mare 9not my cup of tea0 dar ma incurajez si maninc putin.apoi orez cu friptura de pasare deosebit de gustoasa  si in cantitati mai mult decit suficiente.Desertul e si el bogat : doua prajituri si inghetata.Un musafir de vaza e Fernanda,cumnata Isabellei,o brazilianca mulatra ,simpatica si vesela,dintr-o familie de universitari din Salvador de Bayo,al treilea oras ca marime in Brazilia.A studiat engleza si spaniola dar a vrut sa isi perfectioneze franceza si a venit ca baby sitter in Franta.Unde s-a si maritat.E o tipa dinamica,volubila,desteapta si informata,dornica sa socializeze si inebunita dupa Romania.Imi explica cum ca are foarte multi prieteni romani si visul ei e sa viziteze tara lor.Eh,mai avem si fani pe ici pe colo.E incurajator.Deja stie citeva cuvinte romanesti si e mindra de asta.Ii plac sarmalele si a gustat si țuica.La masa se aduce un vas mare de sticla.In el se afla o licoare portocalie si o portocala cu 44 boabe de cafea infipte in tot atitea gauri facute in portocala.Portocala e pusa in alcool si in felul acesta taria are un gust dulceag-amarui cu aroma de portocala.

Nu e rea. Ajutam sa stringa masa si in bucatarie vad o pendula superba.

E de pe vremea lui Napoleon.La fel ca si dulapul cu feronerie frumos realizata,aurie,cum nu am mai vazut niciodata.

si un șemineu frumos realizat

Asta imi aminteste de prietena mea Carmen,care,cautind o casa de cumparat, a vazut in casa extrem de scumpa a unei batrâne, un dulap valoros, ținut,din totală ignoranță, in bucatarie.Era o valoare inestimabila,dar oamenii casei habar nu aveau ce aveau în bucataria lor.Sticla geamurilor era cristal de Venetia ,iar feroneria era absolut specială. Carmen a constatat ca e mult prea scumpa casa dar poate sa cumpere dulapul.Așa că a dat femeii 15 milioane (vechi) dar nu vreti sa stiti cit a costat refacerea lui! Avea carii si a durat la nesfirsit sa scape de ele.Am râs cind am auzit cât de mult le-a luat reparatorilor sa le elimine cariile: mai bine il ducea la un stomatolog!

Revenind la parintii Isabellei,mama ei mi-a aratat vechiul cuptor din curte si florile catarate pe zidul unei magazii.se inoptase insa si abia se vedeau in bezna din jur.

Inainte de plecare dna Etienne deschide cutiuta minuscula de ciocolata pe care i-a adusesem.Fusese ideea Isabellei sa ma duca la cel mai scump magazin de ciocolata din Rennes,unde o cutiuta mica mica e 12 euro si una usor mai mare e 46!In loc sa mergem ca românii binevoitori la un supermarket si sa luam o cutie sanatoasa de bomboane , la un pret rezonabil.Da’ macar erau extraordinar de bune. Asta e!

E tirziu deja si ne “extragem” de acolo sa pornim spre casa.E noapte .Suntem obositi si fiecare sta  tacut cu gindurile lui in timp ce masina ruleaza pe autostrada ,pe linga sate invaluite de noapte.A fost o zi plina ,chiar si asa cum am inceput-o,de la mijlocul ei…Intram in Rennes.Lumea se imprastie de la meci.Copiii nostri au mers,in marea lor majoritate sa faca galerie la meciul dintre Rennes si Nisa.Scor 2 la 2.Ne-au povestit ce frumos a fost,cum au strigat ca apucatii,aproape mai entuziasti ca francezii din jurul lor.Meciul s-a incheiat cu un splendid foc de artificii deasupra orasului. Deodata Isabelle țipă.Am sarit ca arsa. Ei ,muream de inima pentru o cauza neînsemnată :vazuse grupul nostru de elevi ieșind din stadion.Deci si ei vor ajunge târziu acasa!Bine ca aveam bagajele facute.Hotarim ca dimineata doar eu ma trezesc la 640.Ei se trezesc la 7. Bine ca totusi imi pun apa si ceva de mâncare:pina seara la 11 voi calatori incontinuu:tren ,avion,autocar…

Dimineata ,la gara,toti copiii si parintii lor au venit sa ne conducă. Ba si ceva bunici pe alocuri.Parca sunt si mai legati unii de altii decit chiar fata de olandezi.Au petrecut foarte mult timp impreuna ,francezii au fost neasteptat de sufletisti(cu mici exceptii,of course).Abia ii țin pe ai nostri sa nu tot coboare din tren.Plecam.

A fost o experienta foarte placuta.”Smectaculoasa” ,cum s-ar zice…

La Paris iesim in zig-zag din gara,cind la dreapta cind la stinga,pina nimerim la hotelul unde ne intilnim cu tipii cu  shuttle-ul.

Asteptam vreun sfert de ora.Drumul spre aeroport ne ofera ocazia sa trecem pe linga La defense,cu cladiri inalte si arhitectura indrazneata.

Lasam in urma Parisul,Franta, amintirile  a zece  zile frumoase si pline. Back home again! 🙂

.

Published in: on May 5, 2010 at 5:54 pm  Comments (1)  

Paris-Rennes

Iar la drum…! Calatorului ii sade bine cu drumul,asa ca noi nu vrem sa dezmintim zicala.Incepem bine:avionul are mai bine de o ora intirziere.Buna treaba.Evident ca pe fondul presedintilor care cad gramezi impreuna cu suita lor,ne apuca ginduri negre. Ca sa nu mai  vorbim de faptul ca trebuie sa anuntam pe oamenii cu shuttle-ul si pe cei de la hotel. Dar pina la urma se dovedeste un zbor lin si fara turbulente.Andreii se pun pe un ris inexplicabil si o tin tot asa pina risca niste dupaci.

Gasim usor bagajele, identificam oamenii cu masinile si pornim spre Parisul deja luminat de luminile serii.Chiar foarte amabil soferul nostru,un evreu venit din Egipt , ne zice el. Ne mai explica traseul si la un moment dat ne spune ca suntem in cel mai rau famat cartier al Parisului. Cam asa si pare. Hirtii se rostogolesc abandonate,in colturi stau grupuri indivizi de culori inchise,strazi neprietenoase,cladiri murdare ,cu grafitti pe ele. Hmm…Ajungem la hotel si ne cazam in marea viteza. A fost o zi lunga si obositoare cu asteptatul in aeroport,pe caldura si ingramadeala.Orice plan de Champs Elysee pica in fata epuizarii noastre.

Ziua a doua Paris

Trezirea la 830. De fapt  decalajul de fus orar ne face sa ne trezim mai devreme. Micul dejun si ne urnim spre Musee D’Orsay. Grupul nostru e mai linistit decit pina acum dar mult mai lent. Dureaza mereu cite o viata pina reusim sa ne miscam dintr-un loc intr-altul. ne luam biletele de metrou si,spre norocul nostru tipa de la bilete ni le cumpara chiar ea din automat si le aseaza in pliculete speciale . Ce noroc! Platim si trenul spre Versailles pentru sambata.

Ajungem la muzeu si platim biletele in mod egal.

Fiecare merge sa vada ce il intereseaza. Eu ma arunc pe impresionisti si sunt aici multi. Manet cu Dejeuner sur l’herbe

https://i1.wp.com/www.artlex.com/ArtLex/r/images/Luncheon%20on%20the%20Grass.jpg

care a declansat scandalul in lumea celor pudici, Olympia,

http://g1b2i3.files.wordpress.com/2010/01/edouard-manet-olympia3.jpg

inspirata de Goya (Maya desnuda).Van Gogh si Gauguin se rasfata aici cu cele mai minunate tablouri. Monet cu toate ipostazele catedralei din Rouen, cu cimpul de maci .Apoi La danse  Galette a lui Renoir

The old Moulin de la Galette, a countrified, open-air dance-hall and café combined, was the favorite place of amusement of the young people of Montmartre in days gone by, when it was still a straggling village on the outskirts of Paris. Renoir was just the man to paint their smiling, carefree couples waltzing with abandon, the pretty girls and their handsome young men in straw hats.
-Denis Rouart,
Renoir: Biographical and Critical Studies.

Rouart’s words so describe one of Renoir’s finest achievements, Le Moulin de la Galette (1876). In this passage, Rouart emphasizes the quality for which Renoir is quite famous: his painting of happiness. According to Rouart, on his revolutionarily large canvas of the busy dance hall of Montmartre, Renoir captured sunny, “carefree” Parisian life with the happy “smiling” faces of his dancers (Rouart 39). Their joyous expressions demonstrate the fun they are having dancing with their partners. In this work, Renoir paints many dancing couples, his most ambitious figure painting because of the large number of people on the canvas. They all are portrayed standing upright in dancing poses, with smiling faces, as Rouart explains. It appears that Renoir intended to create the genuine feeling of the dance: the couples, their positions, who they were, and what they were there to do (Daulte 29). Thus many critics, such as Theodore Duret, Alberto Martini, and John Rewald, believe that Renoir perfectly captures the genuine feeling of the dance on an easy-going Sunday afternoon in the tree-shaded garden to the orchestra music.

Yet is Le Moulin de la Galette truly a happy painting? Are the faces really cheerful and smiling? Do they tell us something more about how Renoir felt about these dancing couples? Upon a closer examination, we can see that the women’s expressions in particular do not quite demonstrate pleasure to be dancing with their partners and perhaps reflect Renoir’s negative feelings about the women. Specifically, the women’s frowning lips and dark eyes suggest they are not content with their situations. Januszczak recognized the women’s eyes of Le Moulin de la Galette, noting, “When you stare into these faces, any of his women’s faces, you sense a slow, dreamy sadness. The black eyes are trained on infinity. All his women have this sadness in their eyes as if they too know they are living a dream.” (Januszczak 130). Here, Januszczak makes the point that the eyes of the women are not filled with a joy to be dancing, but with a blackness of question and dark sadness. These eyes make the women appear to be turning away from their partners in discomfort. Yet although Januszczak notices the “sadness” in Le Moulin de la Galette through the eyes of the women, he does not examine other features in the faces of the women that indicate discontent. Upon a closer look, we can see that the women’s mouths are more significant to depicting their feelings not only in Le Moulin de la Galette, but also in Renoir’s group of dancing couple paintings: Dance at Bougival (1883), Dance in the City (1883), and Dance in the Country (1883). All the women’s mouths frown except for the woman in his last dancing couple, Dance in the Country, his future wife. This shift in facial expression seems to demonstrate Renoir’s dissatisfaction with the other women and his love for his own. As a group, the smiling and lack of smiling of the women in these paintings add an element of melancholy or discontent to these paintings, and suggest that Renoir was portraying his conflicted feelings about the women in these dancing couples, even though he was the apparent “painter of happiness.”

https://i1.wp.com/blogs.princeton.edu/wri152-3/s06/mgawrys/images/renoir.moulin-galette.jpg

,dansatoarele si caii lui Degas,

https://i1.wp.com/www.bestpriceart.com/vault/cgfa_degas2.jpg

L’Absinthe, 1876, oil on canvas, by Edgar Degas

Toulouse Lautrec si posterele pentru Moulin Rouge

https://i2.wp.com/upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/85/Toulouse-Lautrec_-_Moulin_Rouge_-_La_Goulue.jpg

, cu portretele lui Jeanne Avril si ale altor dansatoare(uneori frizind grotescul,foarte Goya –like). Si Sisley, si Seurat si Berthe Morisot… Monet cu cimpul de maci

Doamne ce regal de pictura! Cita culoare si expresivitate.Si preimpresionistii Corot, Courbet, cu peisajele lor care deja puneau in prim plan culoarea ianintea elementului uman, incalcind  regulilor rigide ale clasicilor.

Iesim din Muzeu (cu greu si intirziere) si ne zapacim o tura incercind sa gasim drumul spre Domul Invalizilor.

Cind inainte cind inapoi ne orientam si ajungem la Dom .

O parte din grup merge la Dom si cei care l-au vazut anul trecut mergem la Notre Dame, ne pozam, mincam cite ceva si ii asteptam.

Ne ducem la km O si calcam apasat pe metalul care marcheaza locul,cu superstitia in suflet: ne vom mai intoarce la Paris! Pe o piatra o tiganca „living statue” in ipostaza de Regina egipteana face plecaciuni de fiecare data cind i se pun bani un cutie.

Desigur ,e de-a noastra, fir-ar sa fie! Grupuri grupuri de tigani si copiii lor cer bani,te siciie si te agaseaza. Nici nu ma mai straduiesc :”data viitoare! „ le spun in romaneste.Cu rezultatul ca unul care cinta la acordeon incepe in forta o „Sanie cu zurgalai”asurzitoare, in speranta ca il vom binecuvinta cu ceva euro.Inca mai asteapta.

Pina ne adunam , urmarim viata strazii in fata  Catedralei:toate natiile se perinda, unii cu copii mici,altii cu iubitii sau iubitele. ne asezam in fata catedralei sa ii asteptam pe ceilalti.

La un moment dat dintr-o limuzina coboara niste japonezi spilcuiti.Isi fac poze cu constiinciozitate si apoi se duc sa stea la coada pentru a intra in catedrala.Astia sunt setati pe momente.Acum era momentul cultural.Cu Mada intram intr-o stare pavloviana.Cum trec cinci minute cum am minca ceva.Ne cumparam jumatati de chestii:cu Corina iau juma de hot-dog si juma de sandwici cu ton. Hot –dogul e ok ,tonul are gust de peste (ca sa vezi!) si nu-mi place.Devine donatie.Pe urma luam cu Mada juma de clatita.Mai stam ce stam si mincam niste brinza.Cred ca ne cresc dintii de lapte …mincam ca bebelusii!Cind ne adunam cu totii intram in catedrala .Mareata si impresionanta ,dar mai spectaculoasa totusi in exterior,cu gargoyles si sculpturi nenumarate,cu clopotele care au fiecare un nume. Imi place macheta catedralei expusa in interior.

Culmea e ca ai senzatia cumva ca e o constructie plata ,dar este foarte adinca in interior,cu capele nenumarate si o strana mare,frumoasa. Cineva vine cu ideea ca aici s-ar afla coroana de spini a lui Isus si de aici controverse.Unii cred ca e asa ,ca a zis domnu’ de religie,altii vin cu argumente:nu cred ca ea s-ar fi pastrat macar.

Dupa acest moment religios plecam spre Georges Pompidou,prim fata primariei

.Am facut diverse cumparaturi si am decis sa stam la o hot-chocolate la o terasa.Grupul se risipeste care incotro , dupa cumparaturi si mincare.Parca suntem intr-un dans din acela clasic un menuet stilizat ceva:cind ne adunam ,cind ne despartim pe strazi aglomerate dar pline de farmec. Ziua e insorita si calduta ,parca pregatita sa ne primeasca.

Intr-o scurta consfatuire decidem ca vrem sa mergem pe Champs Elysee.Nicole ,cu mine si Corina mai dam o raita la niste magazine linga Notre Dame.Mai ramasese ceva marfa necumparata! Luam metroul spre Place Concorde.Prima miscare: in directie gresita. Jos rapid si schimbat sensul.Bine ca nu am ajuns cine stie unde  si ne-am trezit la timp!

Ne reintilnim cu grupul si incepem plimbarea pe Champs Elysee.E soare ,e primavara,e minunat!

Deja facusem o pauza prea mare:Mada iar maninca din ceva! Noroc de ea ca nu iau mustar la hot-dog.Ma limitez la ketchup sa  nu iau foc de la iuteala mustarului. Dupa ce mergem noi ce mergem ca Fat Frumos,numa ce incepem sa ne pierdem unii de altii,ne enervam ,care intra in magazine,care asteapta pe banci..In fine ,vreo doua ore irosite in asteptari Becketiene. Cu mare greu ,ca firisoarele de metal ne adunam in dezordinea noastra si ne indreptam spre turn.Brusc Edi isi da seama ca e prea usor si fericit:isi lasase bunatate de rucsac pe banca unde statuse.O cursa rapida si revine bucuros.Cu rucsacul! Nu de alta, da’ niste oameni isi pusesera cadourile nou-achizitionate in acel rucsac si deja le vedeau la donatii accidentale!

Am reusit sa ajungem la turn

si ne asezam la o coada neprietenoasa.Din fericire nu dureaza mult si ne luam biletele pina la ultimul etaj.Restul grupului,in buna traditie de acest proiect,dispar fara urma si deducem ca au renuntat.Dar la al doilea nivel numai ce-i vedem rasarind de niciunde.Se pare ca intrasera printr-un separeu pentru grupuri.Unii au mers cu noi pina in virful turnului .Vreau sa zic ca intr-adevar a meritat.

Londra din London Eye parca nu a fost atit de spectaculoasa cum mi s-a parut Parisul vazut de sus,cu lumini mii si mii,cu strazi vii si cladiri maiestuoase. Am ocolit platforma de sus ca sa vedem toate laturile orasului,am identificat cladiri ,am admirat podurile Senei.Cei mai bogati ajunsi acolo cumparau pe bani multi o cupa de sampanie pentru a celebra momentul Eiffel. Am decis ca ne putem bucura de moment si fara sampanie. Ne-am pozat gratis

si am haladuit fericiti pe platforme,am stat (nu la fel de fericiti) la diverse cozi de urcat si coborit.  Uite si Romania e acolo,daca privesti cu atentie sigur vezi o punga aruncata sau macar un catel ratacit…

,Culmea ca de cite ori urcam intr-n lift erau si tot felul de talibani ciudati cu noi…Deja era amuzant .Nu scapam nicicum de ei.Cu caciuli ciudate, pareau descinsi acolo cu tot restul tribului.Si voiau toti sa urce impreuna.Peste noi.Eh,nu eram noi prea bucurosi ,ca nu pareau nici prea curatei,dragii de ei. Dar am bagat toleranta si am convietuit fericiti pina la parterul turnului.Era deja noapte si marochinii de la picioarele turnului incercau cu insistenta sa iti vinda flori si licurici ,turnuri Eiffel mari si mici,licaritoare sau nu. Evident ca a durat pina ne-am adunat.Andrei R pe de o parte,Florina pe de alta,care mai de care se tiraie in lumea lui ,ca de altfel majoritatea grupului.Dar i-am evidentiat doar pe cei „eminenti”. Nimeni nu a mai vrut Bateau Mouche. Nu prea mai stiam exact cum ne cheama de oboseala. Am luat metroul,dupa plimbarea respectiva pina la gura de metrou(admirind o cladire foarte faina cu plante puse pe zid ,intr-un mod foarte ingenios).

.Acasa,dus si culcarea!Copiii s-au mai agitat putin dar oboseala i-a cam dovedit si pe ei.

Ziua a treia

Ceasul nu suna.Deschid ochii:840! Mamma mia! In viteza cea mai mare execut toate etapele necesare pentru a ajunge la masa.. Dureaza o vreme sa se adune toti.Cum mincam noi asa ,aflam ca de 1 Mai sunt inchise toate muzeele! Sa vezi si sa te impusti! Decidem sa inversam strategiile: sambata Pere Lachaise si Montmartre si duminica Versailles si Luvru.Norocul nostru ca biletele se puteau folosi invers ,ca erau pur si simplu de weekend ca altfel ne bagam unghia in git sa pierdem atitia bani.Dadusem ,in mod inspirat 15 E copiii si 21 noi pe abonamentele pe trei zile,Versailles inclus.Foarte bun deal-ul ca altfel ne uscam de bani pe metrou.Tipa de la bilete a fost o dragalasa si ne-a calculat cum e mai convenabil,le-a scos ea din automat ca dura de te seca sa le extragi de acolo…

Deci rapid facem rocada. Mincam si mergem la Pere Lachaise. Acolo am luat o harta  cite trei patru si am inceput sa cautam mormintele celebre.Nu parea ca le vom gasi vreodata! Nicole a preluat actiunea ,ca un bun istoric si ,pe rind am vazut mormintele lui Enescu

,Biset

,Balzac,

Delacroix,

Champollion,

Jim Morrison(o gramada de lume acolo,flori,lumanari,scrisori de la fani)

, Oscar Wilde(si aici ,surprinzator de multi vizitatori,mesaje,flori,insusi mormintul foarte frumos sculptat,modern asa cum merita un geniu al artei si realitatii).

Gasim pe Gilbert Becaud

Sarah Bernardt,marea actrita,

Edith Piaf,

Compozitorul Hatzadourian

criticul literar Halperin

Modigliani (cu greu l-am gasit ,cu ajutorul unor italieni care si ei incercau sa il identifice).

Am haladuit in lumea linistita si fara de ambitii a cimitirului, pina cind am reusit sa intirziem si noi, ca paream a face cu rindul!) . Am mers in Montmartre sa vizitam Sacre Coeur

ca dupa aceea sa mincam la La Marmite. Era lumea de pe lume:care jucau alba -neagra (evident niste snapani romani,cine altcineva?!)

, care cerseau (tot de-ai nostri,ca brazii!!),care cumparau de la cei ce vindeau.Impreuna cu Bogdan am decis ca nu mai urcam (inteleapta miscare,caci abia aruncai un ac in drumul spre bazilica.Dar avem insa foarte vii amintirile de acum un an si nu uitam cit de pitoresc e locul si ce frumos se vede orasul de sus! Noi ne-am invirtit pe la magazine pina ca grupul s-a reunit si am mers la masa.Majoritatea am optat pentru Marmite si tare bine am facut.

O mincare super,cu salatele alea cu cartofi taiati rotunzi si copti.O bunatate! Am luat o jumatate de pui cu Nicole si am luptat cu greu sa il terminam.Ne-am regalat –plus o bere ,plus cafea si prajitura,ca boierii,fara graba si precipitare. Dupa care am mers la la cumparaturi ca disperatii,parea ca taman ce vindeau tipii aia ne lipsea! Tricouri,fuste,esarfe(eu cred ca astia pun ceva in esarfele lor ca prea devin addictive,zau asa! Ne cumparam intr-o frenezie,pareau mereu a fi altele ,altfel si mai faine ca cele deja luate).In fine,am golit magazinele si am decis ca meritam o poza la Moulin Rouge!

Si ca sa vezi ca incepe sa picure .Hmm! Nu mult insa.Isi revine vremea si noi,proaspat pozati pornim spre Bateau.Evident coborim aiurea ,la Assemblee Nationale.Inapoi in metrou si coborirea la Alma.De acolo pe jos spre cheiul Senei la vaporas.Stam ce stam la coada ,dar rezolvam usor chestia cu biletele la pret de grup,5 euro. Plimbarea este un vis:i nformatii istorice,culturale,muzica…plus farmecul Parisului vazut de pe Sena!

Trecem pe langa Galeriile nationale, apoi Luvrul, museul Orsay

pe care tocmai l-am vazut in interior…trecem pe sub poduri celebre,

ne punem dorinte ce vor fi cu siguranta indeplinite de magia podului … pe malul drept,in drum spre Notre Dame,

este cartierul Latin,inima studentiei pariziene.Pe chei,perechi danseaza in parcul  cu statui,ceind o scena parca scoasa din filme.

Vedem L’isle de la Cite, cu cladirile vechi,din care oameni ne privesc,intimplator ajunsi in dreptul geamului,sau stind la balcoane.Ajungem la cheiurile bouquinistilor,la Notre Dame si de acolo ne intoarcem revazind cea mai mica cladire din Paris si apartamentele unde au locuit pe rind Oscar Wilde,Chopin,Hemingway.

Parisul plin de istorie si arta si framintare… cit poate fi de minunat! In casti informatia e frumos prezentata.Din cind in cind ghidul completeaza datele cu unele vii, in cinci limbi pe care pare a le cunoaste cel putin la nivelul de a spune textul pe care cu siguranta il spune de zeci de ori pe zi… E acelasi de anul trecut si imi amintesc fraza cu „cea mai frumoasa imagine de pe Sena a catedralei Notre Dame.”

O spune cu acelasi entuziasm,evident dobindit,dar e convingator.Oare ce o fi gindind el despre mereu alte fete de oameni care se bucura si se minuneaza de frumusetea orasului luminilor? E inca tinar dar pielea fetei pare a fi prea strimta ,usor pergamentoasa,cu ochii albastri inexpresivi(in ciuda zimbetului afisat),privind spre noi,cei asezati in scaune, cu un aer absent ,profesional,neimplicat.

Coborim din vapor ,unii cumpara cartea careia ii fac reclama,sau chiar DVD-ul.Nu suntem in pozele lor afara,la casuta fotografilor.Asteptam sa ne adunam,dureaza ceva si Mada si Maria vin cu ideea mareata de a merge la Hard Rock Cafe.Acu vor toti si Nicole se ofera sa ii insoteasca. Bine ca merge cineva cu ei,caci sa ii lasi  singuri sambata seara in Paris era cam ciudat.

Andreii  cei doi si cu mine ne ducem incetisor catre casa.Cit pe ce sa luam metroul gresit daca nu era Andrei Paun  sa observe.Asteptam  pe peron si niste dubiosi cu mutre agresive si cu MP3-uri din care tzisnea un rap violent se tot plimbau printre oameni,parind sa caute cearta. La un moment dat ii veden de cealalta parte a peronului.Restul grupului nostru apar si ei pe peronul vecin.Ih,si rapperii tot acolo ,patrulind dubiosi.Noroc ca apare un tren care opreste foarte departe la capatul peronului si dubiosii dispar luati de el.Andrei Rosu zice multumit”Bine ca i-a luat trenul!” Imi vine ideea ca am putea extinde expresia ! Sa zici „Lua-te-ar trenul „ in loc de altceva.Sau „sa-l ia trenul!”.Ni se pare tare amuzanta noua exprimare si facem tot felul de combinatii feroviere,multumiti ca avem un cod al nostru.Trenul in final „ne ia „ si pe noi si ajungem la hotel.In sfirsit! Minunatul dus cald si relaxare dupa o zi ultra-plina. Auzim cum vin si ai nostri si in hotel se aud risetele lor ,deja declansate din orice,in oboseala generala.Pina la urma ne ia „trenul” pe toti de oboseala si ziua se incheie glorios…

Ziua a patra Paris

Ne trezim cu efort iar copiii cu mesageri trimisi sa le bata in usi. Bagajele sunt facute si le lasam in sala de mese. Dl. Nelu,cu care am vorbit la inceput in franceza pina ne-am dat seama ca e de-al nostru,a fost foarte amabil si ne-a spus ca il gasim pina la 630. Deci ne avintam spre Versailles,cu increderea in suflet,spre gara Austerlitz,

dar de acolo gresim peronul si ajungem iar  in metroul gresit. Ca doar eram chiar noi aceia!Ne spune controloarea cum sa schimbam trenul si ajungem(pe la 11 in sfirsit la locul faptei.)

Ne miscam in reluare,zau! Incepe sa picure. La muzeu,o coada de ziceai ca il dadeau cadou pe parcele! Doamne,e evident ca aici ne ramin oasele. dar nu ne lasam. Nico si cu mine mergem sa studiem miscarea la casa de bilete. Cu ingerasul pe umar,caci un tip de la muzeu,negru tuci dar foarte cumsecade ne spune sa il urmam si ne duce direct pe niste coridoare la casa de bilete. ii explica tipei ca suntem un grup de elevi si profesori si,minune mare ,luam doar ‘ 4 bilete de adult si nici nu trebuie sa asteptam. De fapt polonezul caruia i-am luat fatza cam scrisneste el din dinti,dar mimeaza amabilitatea in final…iesim si cautam grupul in marea de lume insirata la coada pe enshpe rinduri. Ce noroc! Statui ne faceam acolo asteptind! Ne dam intilnire dupa doua ore si fiecare incepe sa viziteze camerele somptuoase,cu mobile grele si tablouri.

Sala mare a oglinzilor e impresionanta in felul ei,dar in mod ciudat ai impresia de jerpelit ,caci oglinzile sunt foarte sterse  si podeaua cam necajita.

Schonbrunul e mult mai bine intretinut,cu siguranta.Ne plimbam prin camere in care regii , reginele si amantele au trait fericiti pina cind ,din diverse motive au murit sau au fost” ajutati” sa moara. Si asa s-au scris pagini de istorie in acest loc maiestuos si incarcat de glorie apusa.

Iesim,(ne cautam unii pe altii cale de vreo jumatate de ora )si ne intimpina ploaia cu grindina si soare pe care nu ne-o doream. Ajungem la metrou. Unii sunt flaminzi. Oprim la metrou si cumparam sandvisuri si sucuri. Schimbam la gara Austerlitz si ajungem chiar sub piramida Luvrului.

E prima duminica din luna si e GRATIS. Bravo! Intram  si fiecare se indreapta spre ce vrea sa vada.Nico si cu mine stam putin de data asta,Monalisa,Venus din Milo si picturi clasice.Acum un an eram tot aici,”conspectind” de zor picturile cele mai interesante Gainsborough,Rembrandt,El Greco, Velasquez…  Timpul e scurt si la sfirsitul vizitei mincam cite ceva si ne adunam sub piramida pentru a reveni la hotel.

Ajungem la timp pentru a scoate bagajele . Mai stam o vreme caci ,in sfirsit suntem in timp bun. Urmeaza insa chinul caratului bagajelor pe trepte. Ma ajuta pe rind baietii; La un moment dat un om amabil se ofera sa care el valizoiul sus pe trepte. Ce dragut din partea lui! Ajungem sa ne uram valizele si ziua in care le-am umplut! Ihh! In sfirsit in gara! Asteptam sa se afiseze trenul nostru. de data asta nu mai are intirziere. Nici nu e aglomerat excesiv. Insa ne-am urcat in alt vagon si ne ia o vreme sa aflam raspunsul la intrebarea”de ce stau alti oameni pe locurile noastre”?!Ne taram cu valizele la vagonul nostru si ne instalam fericiti.

Ajungem in Rennes si fiecare e preluat de gazda sa. Eu plec cu Isabelle si ,dupa un ceai cald, incheiem ziua . Pe miine!

.

Published in: on May 4, 2010 at 9:03 pm  Comments (1)