Vietnam, ziua de Crăciun

Am hălădiut în aeroportul acestui oraș o zi întreagă. Mara deja și-ar fi făcut prieteni jumătate de populație. Noi am stat grămadă, keeping ourselves to ourselves până ce ne-am dus să ne check-uim din nou. Numai că fata de la bagaje nu a fost mulțumită de etichetele puse de chinezul george și a pus unele noi. Sper să îmi revăd valiza în Vietnam.

Putem zice că am petrecut cel mai aviatic Crăciun ever, dintr-un aeroport în altul și dintr-un avion într-altul. Avionul, evident, pleacă cu întârziere și mă tot gândeam că toate piedicile astea au fost un semn. Mă luase frica… Și se mai și zgudiue din toate încheieturile! Dar e spațios, avem la economic plus, adică aproape business class. Mâncarea e hidoasă dar ne dau măcar sucuri. Sesizez că limba vietnameză e silabică, fără intonație, cum ar citi un elev repetent o poezie, silabisind-o cu oarece dificultate. Chineza e un cântec de leagăn pe lângă această limbă trăsnită. Măcar scriu cu caractere latine.

Pomul nostru de Crăciun e făcut din luminile multicolore ale Saigonului. Aterizăm și constatăm că totul e modest, stil comunist. Luăm bilet de taxi de 10 dolari de la aeroport și ne buimaceste circulația în oraș. Motociclete sar de peste tot de zici că sunt de la jocurile mecanice. Nu există reguli de circulație. Vorba Adrianei, China era boboc pe lângă ce e aici. Mă feresc instinctiv de motocicletele ca niște roiuri de albine. Orașul pare super murdărel și modest. Hotelul e model vechi, colonial, cu geamuri de cristal și mobilă grea, sculptată. Deschidem o sticlă de busuioacă de Bohotin și o închinăm acestui Crăciun inedit. Suntem frânți. Stabilim planul de bătaie pentru mâine: orașul Saigon. După aceea luăm niște excursii în delta Mékongului și la tunelele de pe vremea războiului cu americanii.

Crăciun fericit!